Pentru ce pleaca oamenii din Bisericile istorice

[Eugen7]

În prealabil postat de Doriana

continua, te rog. Noi te urmarim cu atentie.

Doamne ajuta urmam lui Iisus Hristos in sfintenie... pe drumul "batatorit" de parintii filocalici si de Sfintii Parinti. Drumul sfinteniei este ingust dar cine il doreste il poate vedea (duhovniceste).

Revenid la eronata conceptie juridica a mantuirii, inceputa de teologia romano-catolica si exacerbata de teologia protestanta si invatatura cultelor neoprotestante vom continua prezentand efecte mentale nocive ale acestei conceptii.

1) Daca "murim pentru ca pacatuim" asa cum sustine teologia romano-catolica si cea protestanta atunci omul pacatos este cel care merita moartea. Pacatosul trebuie "scuturat" cu orice pret de pacate pentru a indeparta cauza mortii. Pacatosul este privit ca un condamnat, ca unul care nu a respectat legea desi putea face acest lucru. Astfel el este dispretuit.

Conform acestei interpretari juridice a mantuirii, demonii au un rol important: acela de a fi calai, implinitori ai sentitei divine si provocatori ai durerilor specifice mortii ca urmare a pcatelor. Astfel satana si demonii sunt de temut, li se acorda o putere pe care evident nu o au. Frica de moarte si de demoni este folosita pentru "indreptarea" omului la viata virtuoasa.
Demonologia apuseana este dovada inechivoca a afirmatiilor de mai sus.

Pe de alta parte cel ce practiva virtutea si are fapte bune chiar daca considera ca ele sunt urmare a conlucrarii cu harul divin, are drept unica tinta: fariseismul. Pilda vaemesului si a fariseului este elocventa. Astfel el, fariseul crestin considera ca nu trebuie sa moara din moment ce nu pacatuieste. Este astfel exacerbat egoismul si egocentrismul concentrat in cele mai mari patimi: mandria, trufia si slava desarta.
Astfel relatia cu Dumnezeu este afectata precum si cea cu semenii.


2) In opozitie cu aceasta conceptie, teologia ortodoxa patristica si filocalica este straina de aspectul juridic al mantuirii. Ortdoxia considera ca "pacatuim pentru ca murim", pentru ca suntem aproape morti duhovniceste (prin nasterea fireasca din parintii nostri ca urmare a pacatului stramosesc al lui Adam). Astfel toata atentia este indreptata catre eliminarea motii duhovnicesti ce implica lucrarea virtutii (si astfel nu mai ramane energie pentru lucrarea pacatului). Cum putem face acest lucru? Evident ca numai si numai intru Hristos Iisus prin harul Duhului Sfant, caci inceptului vietii duhovnicesti este Taina Sfantului Botez iar culminarea este Taina Sfintei Euharistii.

Astfel pacatosul este vazut ca cel mai mare bolnav duhovniceste si precum intr-un spital urgentele au prioritate asa si in Biserica urgentele duhovnicesti au prioritate.

Credinciosul ortodox este constient ca viata virtuoasa nu este meritul sau personal ci este urmarea conclucrarii cu harul lui Dumnezeu prin mila si iubirea Domnului Iisus Hritos. Astfel cu cat inainteaza omul in viata duhovniceasca, in sfintenie, cu atat este este mai constient de conlucrarea cu harul Duhului Sfant... de fatul ca "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni). Astfel apare sentimentul responsabilitatii fata de Dumnezeu si fata de oameni care se manifesta in smerenie (opusul fariseismului: mandrie, trufie, slava desearta)"datori suntem noi cei puternici sa purtam suferintele celor neputiciosi".

Sfantul este constient ca fara Hristos este nimic... praf si cenusa. Pe treapta indumnezeirii el vede duhovniceste acest lucru.

In teologia ortodoxa demonii nu sut vazuti nicidecum sub aspect juridic ca niste calai, instrumente divine menite sa tortureze omul pentru pacatele savarsite. Dipotriva, satana si demonii sunt ironizati caci Hristos Iisus le-a luat puterea. Ei sunt privit ca ceea ce sunt: niste neputinciosi in fata lui Hristos Iisus, niste fiinte moarte duhovniceste care au orbit duhovniceste si nu mai pot primi lumina harului lui Dumnezeu. Astfel ei sunt neputinciosi si in fata omului care traieste in Hristos Iisus prin harul Duhului Sfant. Evident ca neputinta demonilor in acest caz nu e datoreaza omului ci lui Hristos Iisus cu care omul conclucreaza. Caci numai si numai Hristos Iisus da omului harul dumnezeiesc, puterea sa calce in picioare patimilile, pacatele si duhurile necurate...

Asadar sa luam aminte. Doamne ajuta. Har si pace Domnul sa ne daruiasca.

[Doriana]

În prealabil postat de Eugen7

teologia ortodoxa patristica si filocalica este straina de aspectul juridic al mantuirii. Ortdoxia considera ca "pacatuim pentru ca murim", pentru ca suntem aproape morti duhovniceste (prin nasterea fireasca din parintii nostri ca urmare a pacatului stramosesc al lui Adam). Astfel toata atentia este indreptata catre eliminarea motii duhovnicesti ce implica lucrarea virtutii (si astfel nu mai ramane energie pentru lucrarea pacatului). Cum putem face acest lucru? Evident ca numai si numai intru Hristos Iisus prin harul Duhului Sfant, caci inceptului vietii duhovnicesti este Taina Sfantului Botez iar culminarea este Taina Sfintei Euharistii.

Aceste invataturi minunate sunt raspunsul la intrebarile pe care crestinii si le-au pus timp de sute de ani, sunt esenta unei ample gandiri teologice, insa, din pacate, pentru multi dintre noi, ca oameni simpli, sunt de neinteles datorita limbajului prea greu. De aceea te-as ruga sa dezvolti putin, in termeni mai accesibili, ideea de "eliminare a mortii duhovnicesti ce implica lucrarea virtutii". Cum reuseste omul, la modul practic, sa lucreze virtutea, cand stim bine ca suntem neputinciosi si oricat am incerca sa facem bine, tot rau ne iese sau facem rau pe alta parte?

Cum ne mantuim, mai precis? Pe pasi si la modul practic? Caci cred ca aceasta era de fapt intrebarea la care Annyta cauta raspuns.

În prealabil postat de Doriana

Aceste invataturi minunate sunt raspunsul la intrebarile pe care crestinii si le-au pus timp de sute de ani, sunt esenta unei ample gandiri teologice, insa, din pacate, pentru multi dintre noi, ca oameni simpli, sunt de neinteles datorita limbajului prea greu. De aceea te-as ruga sa dezvolti putin, in termeni mai accesibili, ideea de "eliminare a mortii duhovnicesti ce implica lucrarea virtutii". Cum reuseste omul, la modul practic, sa lucreze virtutea, cand stim bine ca suntem neputinciosi si oricat am incerca sa facem bine, tot rau ne iese sau facem rau pe alta parte?

Cum ne mantuim, mai precis? Pe pasi si la modul practic? Caci cred ca aceasta era de fapt intrebarea la care Annyta cauta raspuns.

Cred că nu trebuie să deznădăjduim. Cu voinţă, susţinută de rugăciune, spovedanie şi împlinirea canonului, cred că reuşim să ne lepădăm de păcat şi să lucrăm virtutea. Bineînţeles, nu e uşor, este o transformare de durată şi marcată, încă, de căderi neprogramate, dar graficul poate fi crescător.

Eu eram interesată mai mult de concept, de "ce este mântuirea". Când am afirmat că este o nevoie mai avansată, recunosc că am fost influenţată de piramida nevoilor, a lui Maslow, care defineşte nivelele evoluţiei noastre, plecând de la nevoile primare de hrană, adăpost etc. şi ajungând la nevoie de evoluţie spirituală (care poate purta diverse nume). Această interpretare a nevoilor nu este un concept ortodox, mie mi s-a părut însă logic la un moment dat.

Este de interes şi modul practic pentru mântuire, însă este un subiect prea amplu, zic eu, pentru a fi discutat aici. Plus că nu aş vrea să pricinuim sminteli...

[Doriana]

În prealabil postat de Annyta

Este de interes şi modul practic pentru mântuire, însă este un subiect prea amplu, zic eu, pentru a fi discutat aici. Plus că nu aş vrea să pricinuim sminteli...

Parerea mea este ca nediscutarea despre mantuire aduce mult mai multa sminteala decat discutarea ei. Pentru ca, daca oamenii nu stiu ce sa faca pentru a se mantui, merg pe cai gresite si se ratacesc.

In ce priveste piramida lui Maslow, desi nu exprima un ideal de a fi, ea este o realitate a lumii in care traim. Duhul majoritatii oamenilor fiind mort (si implicit cautarea dupa Dumnezeu), principala lupta este cea de supravietuire, de implinire a instinctelor bazale. Este rezultatul egocentrismului si departarii de Dumnezeu.

Insa exista o nevoie acuta dupa mantuire, mai mult sau mai putin constientizata, caci dorul dupa Dumnezeu a ramas in om din ziua in care a fost creat in gradina Edenului si nimic nu il poate stinge. Si cu cat pacatul creste, cu atat mai mult omul tanjeste de a se apropia de Dumnezeul care il poate izbavi de acest pacat, caci constientizeaza ca implinirea celorlalte nevoi nu este decat abur in fata perspectivei unei vesnicii fara Dumnezeu.

Deci mantuirea ar fi (pe scurt si in cuvinte prea simple spus) iesirea din pacat si asemanarea cu Dumnezeu, avand ca rezultat final partasia lui Hristos in viata aceasta, in moarte si dincolo de ea (deci raiul).

[Eugen7]

În prealabil postat de Annyta

Cred că nu trebuie să deznădăjduim. Cu voinţă, susţinută de rugăciune, spovedanie şi împlinirea canonului, cred că reuşim să ne lepădăm de păcat şi să lucrăm virtutea. Bineînţeles, nu e uşor, este o transformare de durată şi marcată, încă, de căderi neprogramate, dar graficul poate fi crescător.

Canonul este medicament. Canonul (epitimia) nu are un scop in sine ci el are scop curativ precum medicamentele atntibiotice. Astfel canoul ajuta omul sa isi doreasca pocainta sincera.
Medicamentele atnibiotice nu omoara bacteriile ci ajuta organismul uman, mai precis sistemul imunitar sa lupte impotriva infectiilor bacteriene, sa omore bacteriile.

Astfel canonul (epitimia) are rolul de a redirectiona energia umana indreptata spre savarsirea pacatului, spre lucrarea virtutilor. Astfel canonul ajuta omul sa conlucreze cu harul lui Dumnezeu in vederea mantuirii personale, care este darul exclusiv al lui Dumnezeu. "Nu voi m-ati ales pe mine ci Eu v-am ales pe voi" spune Domnul Iisus Hristos.

Nu canonul ma despatimieste, nu canonul ma indreapta, ci harul lui Dumnezeu. Poate omul face canoaneeee peste canoane si sa zaca in moarte duhovniceasca, in pacate.
Asa cum in anumite cazuri de boli medicamentele nu au nici un efect asa este si cu canonul in anumite cazuri de boli duhovniceasti grave.

Omul se poate pocai si fara canon, de dimineata pana seara, sau intr-o clipa isi poate omul schimba viata cu ajutorul harului lui Dumnezeu (pilda cu Zaheu vamesul este elocventa).

Doamne ajuta. Har si pace.
Doamne ajuta.

[Eugen7]

În prealabil postat de Doriana

Aceste invataturi minunate sunt raspunsul la intrebarile pe care crestinii si le-au pus timp de sute de ani, sunt esenta unei ample gandiri teologice, insa, din pacate, pentru multi dintre noi, ca oameni simpli, sunt de neinteles datorita limbajului prea greu. De aceea te-as ruga sa dezvolti putin, in termeni mai accesibili, ideea de "eliminare a mortii duhovnicesti ce implica lucrarea virtutii". Cum reuseste omul, la modul practic, sa lucreze virtutea, cand stim bine ca suntem neputinciosi si oricat am incerca sa facem bine, tot rau ne iese sau facem rau pe alta parte?

Parintii filocalici spun ca intai este nevoie de smerenie si pocaita sincera. Omul trebuie sa fie constient ca este facut din pamant (tarana, materie) si doar prin harul lui Dumnezeu fiinteaza (vietuieste biologic si duhovniceste). "Luave-i duhul lor si in tarana se vor intoarce" (Psalmi). Astfel sunt invinse doua din cele mai puternice duhuri necurate (demonice): slava desarta si mandria (care ambele conduc la nebunie).

Apoi omul trebuie sa aiba o relatie autentica cu Iisus Hristos si cu harul lui Dumnezeu in Sfanta Sa Biserica, prin Sfintele Taine, caci Hristos Iisus spune "fara Mine nu puteti face nimic".

Urmeaza apoi paza mintii (gandurilor)... filocalia descrie inechivoc razboiul cu duhurile necurate (lacomie, desfranare, iubirea de arginti, manie, intristare, deprimare, trandavie, sava desarta, mandrie). Acest razboi nu poate fi castigat fara ajutorul harului lui Dumnezeu, insa cel ce il castiga "va sta pe tron cu Hristos" (Apocalipsa 3), adica va fi numit fiu al lui Dumnezeu prin har, adoptie... va fi indumnezeit intru Hristos Iisus.

În prealabil postat de Doriana

Cum ne mantuim, mai precis? Pe pasi si la modul practic? Caci cred ca aceasta era de fapt intrebarea la care Annyta cauta raspuns.

Hristos Iisus ne mantuieste in dar. Noi doar putem accepta sau respinge darul mantuirii. ("Nu voi M-ati ales pe Mine ci Eu v-am ales pe voi")

Dobandirea Duhului Sfant inseamna mantuirea (dupa cum afirma inechivoc Sfantul Serafim de Sarov). "Cu atat mai mult Tatal vostru cel din cer v-a da Duh Sfant celor care il cer de la EL" (Luca)
Dupa cum am precizat in postarile anterioare mantuirea este un proces continuu pe toata durata vietii omului: "cu frica si cutremur lucrati mantuirea voastara" cu harul lui Dumnezeu intru Hristos Iisus.

Ceea ce trebuie sa faca omul este sa il lase pe Hristos Iisus sa traiasca in el("nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" Galateni). Astfel lupta omului trabuie data numai si numai in acest sens al pocaintei, al vietuirii intru Hristos Iisus in Sfanta Sa Biserica. Viata duhovniceasca autentica a omului incepe cu nasterea intru Hristos Iisus prin Taina Sfantului Botez si culmineaza cu impartasirea cu adevarat trupul si adevarat sangele Domnului Iisus Hristos in Taina Sfintei Euharistii.

De ce este o lupta? Este o lupta cumplita cu 2 dusmani foarte puternici (care se impotrivesc hristificarii omului caci aceasta inseamna faptul ca Hristos Iisus locuieste in persoana umana si ca omul conclucreaza cu harul lui Dumnezeu):
a) poftele senzoriale (caci omul considera ca binele este placerea senzoriala iar raul este durerea senzoriala)
b) duhurile necurate (demonii).
Lupta aceasta duhovniceasca nu o poate castiga omul singur, fara harul lui Dumnezeu. Binele este viata adevarata: Hristos Iisus, iar radul este moartea duhovniceasca care implica lucrarea patimilor si pacatelor.
Demonii din invidie vor sa traga si pe om in moartea duhovniceasca definitiva.

Omul are in el o energie (lucrare, potential) umana fireasca (trupeasca si sufleteasca). Omul (ca si ingerii) nu poate sta fara sa lucreze, fara sa isi foloseasca energia fie in conlucrarea cu harul lui Dumnezeu care are ca roade firesti virtutile, fie in conlucrare cu duhurile diavolesti si/sau cu poftele senzoriale care are ca roade firesti: patimile si pacatele... care incet incet definitiveaza moartea duhovniceasca (exemplul demonilor morti duhovniceste este elocvent. Demonii nu mai pot primi lumina harului Dumnezeiesc caci "timpul", perioada lor de pocainta a luat sfarsit in momentul mortii lui Hristos pe cruce. In momentul cand Hristos Iisus a inviat din morti biruinta oamenilor a fost definitiva si irevocabila. Demonii s-au osandit pe ei insisi defintiv si irevocabil la moartea duhovniceasca, iar punerea in aplicare a alegerii lor va fi la a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Pana atunci ei mai au libertatea, ingaduinta sa amageasca pe oameni... insa nu au putere asupra oamenilor decat atat cat oamenii le ingaduie prin lucrarea patimilor si pacatelor. Demonii fug cu mare teama de sfintii lui Hristos Iisus care conclucreaza cu harul Duhului Sfant, caci in Sfinti locuieste Iisus Hristos si EL este "lumina care lumineaza si intunericul nu a cuprins-o" si Cel ce a biruit moartea, demonii si pacatul...)

Pentru mai multe detalii recomand studiul filocaliei.

Doamne ajuta. Har si pace.

Mulţumim, Eugen, pentru răspunsuri!

[Eugen7]

În prealabil postat de Annyta

Mulţumim, Eugen, pentru răspunsuri!

Doamne ajuta Annyta. Sa multumim Domnului (in adoratie) si Sfintilor Sai (in cinstirea cuvenita).
Eu nu am facut decat sa expun succint invatatura filocalica, din cate am inteles pana in prezent.

În prealabil postat de Doriana

Cum reuseste omul, la modul practic, sa lucreze virtutea, cand stim bine ca suntem neputinciosi si oricat am incerca sa facem bine, tot rau ne iese sau facem rau pe alta parte?

Cum ne mantuim, mai precis? Pe pasi si la modul practic? Caci cred ca aceasta era de fapt intrebarea la care Annyta cauta raspuns.

Pentru a putea primi mântuirea, care este viaţa nouă în Hristos, în har, trebuie să ne pocăim, după cum Însuşi ne-a spus: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”.
Iar ce înseamnă pocăinţa ne învaţă Biserica, unde aflăm, totodată, şi harul fără de care înnoirea firii nu e cu putinţă. Iar Biserica ne învaţă ce este postul şi cum să-l practicăm, cum şi când să ne rugăm, cum să ne ferim de păcat (care este moartea sufletului) şi cum să primim iertare (care este vindecare). Ea întâi oferă bogăţie de har prin Sfintele Taine, prin toate binecuvântările şi rugăciunile, ne dă şi ne tâlcuieşte Evanghelia, ca apoi să ne cheme şi pe noi să conlucrăm cu harul, lepădându-ne de păcate, biruind patimile (care sunt clar definite de Sfinţii Părinţi) şi devenind, încet, încet, lucrători ai virtuţilor şi roditori în Duhul Sfânt.

Cred, deci, că ştim ce avem de făcut; ştim care sunt paşii: Apropierea de Biserică (să iubiţi Biserica - era unul din „canoanele” pe care le dădea părintele Galeriu), duhovnicul (sfat, spovedanie, canon), post (cu minte, suflet şi trup) şi rugăciune (cu gura şi cu inima) - toate acestea urmând să aducă roade duhovniceşti (vizibile în fapte), dintre care cel mai mare este iubirea.

Important este ca în aceste practici pe care le-a rânduit de veacuri Biserica să nu rămânem doar trup, să nu uităm niciodată că beneficiarul lor este sufletul, şi, deci, participarea noastră să fie integrală.