Antropologia (teologica) ortodoxa

Adrianna, tocmai ai primit de la Eugen un sprijin concret pentru a intelege care este raportul dintre filosofii si Ortodoxie. (Dupa cum, daca ai putin ragaz si bunavointa, vezi ultimele 3 postari, cu totul exceptionale, ale Pelerinului pe topicul de Patrologie.)
Tot ce a scris Eugen pune foarte clar in lumina ca nu de filosofie este vorba in gandirea patristica ci tocmai de depasirea acesteia. Ca urmare, aflati in contact nemijlocit cu Adevarul, Parintii au putut sa evalueze gandirea filosofica pre-crestina (si in genere orice demers filosofic) aratind trei lucruri principale:
a) mugurii de cunoastere, intuitiile uneori de-a dreptul geniale ale ganditorilor necrestini
b) erorile si insuficientele sistemelor filosofice
c) deplinatatea Invataturii lui Iisus Hristos.

Anumite continuturi ale cunoasterii omului (caci vorbim de antropologie) au fost descoperite si de ganditorii necrestini. Insa cunoasterea lor nu a fost deplina. Eugen a enumerat, in timp ce a expus critic pozitia lui Socrate, cateva criterii de intelegere si rezultatele operarii cu ele.

Filosofia este mereu inchisa intre limite imposibil de trecut. orice tema filosofica porneste frumos, de la interogatii firesti, dezvolta un excurs oarecare, mai mult sau mai putin plauzibil, insa la un moment dat isi epuizeaza combustia si piere in lamentatii sterile, in marturisirea ignorantei, in intrebari fara raspuns sau de-a dreptul in "solutii" disperate, trase de par. Ca sa nu mai spun de concluzii de-a dreptul uluitoare, precum cea a lui Nietzsche "Dumnezeu a murit!" Asa stau lucrurile dintotdeauna, de cand omul se screme cu cunoasterea.

Cu totul altceva este, insa, descoperirea care i se da sfantului de catre Duhul.
Precum zicem la rugaciune "Care pe toate le plinesti", interventia Duhului lui Hristos - interventie reala, concreta, fara putinta de a fi confundata cu sclipirea mintii umane ci uneori tocmai in contrariul ei - trece pe om de pericolul fundaturii, al caderii in inchipuiri desarte. Duhul plineste cunoasterea, o face desavarsita. Dumnezeu con-vietuieste cu omul, con-cunoaste, ca sa spun asa, viaza in sufletele dreptilor...

Acum poate intelegi si care e "tehnica" sau "metoda" folosita de oameni pentru astfel de cunoastere: in nici un caz efortul ambitios de a studia tot ce-i sub soare, de a "gandi" totul cu propria minte (acestor rataciti Domnul le-a spus "Vai voua, carturarilor si fariseilor...!" iar Goethe ni l-a dat pe Faust, Dostoievski pe Ivan Karamazov si pe Raskolnikov, Blaga ne-a vorbit de cunoasterea luciferica etc.). Conditia omului este atat de complexa si fina incat nici un ganditor si nici o scoala de gandire filosofica, antropologica, psihologica etc. nu au reusit altceva decat sa intuiasca anumite "parti" din obiectul lor de studiu. Si in orice caz, au studiat omul in sine, rupt de Dumnezeu, adica ce a mai ramas din om dupa smulgerea din sanul dumnezeirii... O ciosvarta insangerata, fara de mangaiere, asta au studiat!
Ca urmare, Biserica, sub indrumarea Duhului, a descoperit si trait un mod de a fi compatibil cu porunca lui Dumnezeu cat si cu exigentele ambitioase ale cunoasterii. Acesta este: modul induhovnicit de a trai. Filocalia si filocalicii sunt raspunsul la intrebarea noastra chinuita, vesnica: cum sa traim, pentru a cunoaste pe Dumnezeu si pentru a fi astfel in comuniune cu El.
Este imposibil, am inteles cu totii, sper, sa patrunzi tainele cuvantului Evanghelic daca nu ai o inima evlavioasa, o minte capabila de smerita cugetare, un grad avansat de despatimire, o tinere hotarata la pocainta, la nevointe continui. Pentru acestea sunt randuite slujbele toate, cartile ziditoare, Tainele... Restul este, intr-adevar spasm al orgoliului suspendat intre limitele firii cazute, tributare pacatului protoparintilor.

P.S. S-a intamplat ca azinoapte, din pricina caldurii, copilasul meu Tudor sa nu poata dormi. Pe la 3 noaptea m-a rugat sa ies cu el afara, sa ii cumpar o inghetata... Am iesit, desi parea ca nu e tocmai cel mai firesc lucru - un copil de 6 ani, in pantaloni scurti de pijama, cu tricoul tatalui pe corp, cat o rochie de mireasa, tarsiind papucii din plastic printre blocuri in cautarea unui loc racoros si a unei inghetate. Insotit de un nebarbierit aproape despuiat, care il tinea de mana si ii tot facea pe plac cu tot felul de glume pe marginea unui vis urat pe care copilul se incapatina sa il decripteze cumva, ca sa scape de amprenta emotionala negativa ce se dovedea lipicioasa, pervaziva (il "muscase" un caine si i se parea ca il doare pulpa ranita in vis)...

Deoadata, in timp ce savura ultimele farame de inghetata, Tudor imi spune:
"Tata, nu-i asa ca Evanghelia este un ocean nesfarsit si cu neputinta de prins in cuvintele si gandurile noastre?
Nu-i asa ca Ea este in primul si in ultimul rand mare taina?"

Ba da, i-am spus eu, surprins brusc de preocuparile lui ascunse, precum si de justetea (imi parea) intrebarilor lui, intrabari care erau totodata si un punct de vedere, o pozitie de credinta indiscutabila.

"Atunci, tata, de ce oamenii se incapataneaza sa creada ca un mod al lor de a intelege ceva din Cuvantul Domnului este totodata si singurul corect? Oare nu e nebunie ca un om, cat ar fi el de intelept, sa isi inchipuie ca a priceput si ca a terminat tot ce Domnul a rostit? Si daca s-ar aduna mii de calugari si preoti, cei mai buni si mai cucernici, ei tot nu ar putea sa inteleaga pana la capat Cuvantul, pentru ca Dumnezeu este nelimitat.
Daca Dumnezeu e nesfarsit, daca e vesnic, daca e absolut, atunci cum poate cineva sa isi inchipuie ca vorba Lui are capat, ca vreun om poate sa cunoasca tot ce a rostit Domnul intr-un loc sau altul? Nu tata, nu e bine ce inteleg eu ca fac oamenii... Cuvantul Domnului ramane mereu tainic si are mii si mii si miliarde de nuante. Este exact ca la cursul de pictura de la gradi, ca ne-a spus Doamna de pictura, ca lumina nu e simpla cum ni se pare noua ci, de fapt, lumina contine mii si miliarde de nuante, dar noi nu le putem vedea pe toate, ci doar o parte, ca asa e ochiul nostru facut, cam grosolan, cam nepriceput..."

Apoi mi-a vorbit, emotionat, despre sfinti. Mi-a spus ca el stie, cu o certitudine absoluta, ca dintre oameni doar sfintii au un mod mai cuprinzator de intelegere deoarece nu ei cunosc, ci Duhul cunoaste in ei si prin ei. Si ca daca nu ar fi rugaciunea si postul, Duhul nu i-ar vizita iar sfintii nu ar fi buni de nimic ...

Credeti-ma, oameni buni, ca azi noapte, pentru a nu stiu cata oara in scurta lui viata, copilasul meu mi-a reamintit cateva din lucrurile elementare (si fundamentale) de care eu adeseori uit sa mai tin seama.
L-am privit pe Tudor, cateva clipe lungi, cu ochii impaienjeniti si inima zbatindu-mi-se in piept, de plans innabusit, cu un mare nod in gat... Si i-am multumit Domnului pentru acest cu adevarat "dar al lui Dumnezeu".
Domnul fie laudat!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Cezar, aproape că mă sperie înţelepciunea gândurilor lui Tudor, care nu par deloc ale unui copil de şase ani. Mă gândesc că probabil porţi multe discuţii cu el pe tema credinţei. Chiar şi aşa, felul în care se reflectă acestea în sufletul lui este uimitor. Avem atâtea de învăţat de la el!

În prealabil postat de N.Priceputu

Cezar, aproape că mă sperie înţelepciunea gândurilor lui Tudor, care nu par deloc ale unui copil de şase ani. Mă gândesc că probabil porţi multe discuţii cu el pe tema credinţei. Chiar şi aşa, felul în care se reflectă acestea în sufletul lui este uimitor. Avem atâtea de învăţat de la el!

Pe mine ma speria cand avea 3 ani... Intre timp m-am obisnuit...:))
Si crede-ma ca sunt ff atent cand imi tine el vreun mic curs sau cand imi arunca vreo privire anume, in vreun context specific, de pilda la slujbe. Am priceput de mult ca noi doi avem o relatie de schimb foarte bogata. Eu il apar si ii arat pe ale lumii, el imi arata, din fericire, altele...
Uneori insa imi e frica. Aseara, am uitat sa spun, inainte de bucurie mi-a fost frica... Un cutremur anume, fin, in corp. Da, ma sperie uneori. Dar mereu vine apoi pacea, eliberarea si o bucurie de nespus. Si lacrimi multe, de recunostinta.
Poate o fi harazit de Domnul cu vreo lucrare anume, stiu si eu... Desi am auzit ca multi copii sunt uimitori la o varsta frageda, apoi se iau cu altele, of si se pierd. Sa nu fie!

[Adrianna]

Ma intrebati daca l-am citit pe Socrate - o sa va raspund scurt: anul acesta am studiat Filozofia in cadrul Facultatii de Teologie Catolica (pe care o urmez in paralel cu cea Ortodoxa, ambele incepute anul acesta) si in cadrul acestui an de filozofie am inceput exact cu filozofii greci printre care si Socrate, iar in semestrul II am studiat "Stiinte cognitive si Antropologie Filozofica", care a reluat filozofii greci, urmand studiul pe parte filozofica si religioasa catolica apuseana pana in zilele noastre.

Iar concret la intrebarea legata de cartea "Despre suflet" o citesc pe cea scrisa de Aristotel, sunt aproape la jumatatea cartii, si v-am spus ca astept si raspunsul evreiesc la intrebarea legata de suflet, inca este in curs.

Si apropos de Socrate: tocmai pentru ca nu a lasat nimic scris, este greu de spus ce anume a scris cu adevarat. Am citit o carte de Istoria filozofiei grecesti in care autorii au demonstrat ca de fapt ar fi doi Socrate pe care ei ii numesc Socrate I si Socrate II si acesti autori iau punct cu punct filozofia lui pentru a arata cum Socrate I zice de multe ori opusul a ceea ce afirma Socrate II...

În prealabil postat de Adrianna

Ma intrebati daca l-am citit pe Socrate - o sa va raspund scurt: anul acesta am studiat Filozofia in cadrul Facultatii de Teologie Catolica (pe care o urmez in paralel cu cea Ortodoxa, ambele incepute anul acesta) si in cadrul acestui an de filozofie am inceput exact cu filozofii greci printre care si Socrate, iar in semestrul II am studiat "Stiinte cognitive si Antropologie Filozofica", care a reluat filozofii greci, urmand studiul pe parte filozofica si religioasa catolica apuseana pana in zilele noastre.

Iar concret la intrebarea legata de cartea "Despre suflet" o citesc pe cea scrisa de Aristotel, sunt aproape la jumatatea cartii, si v-am spus ca astept si raspunsul evreiesc la intrebarea legata de suflet, inca este in curs.

Si apropos de Socrate: tocmai pentru ca nu a lasat nimic scris, este greu de spus ce anume a scris cu adevarat. Am citit o carte de Istoria filozofiei grecesti in care autorii au demonstrat ca de fapt ar fi doi Socrate pe care ei ii numesc Socrate I si Socrate II si acesti autori iau punct cu punct filozofia lui pentru a arata cum Socrate I zice de multe ori opusul a ceea ce afirma Socrate II...

Foarte bine! Continua sa studiezi, sa cugeti. Cred ca acesta e un lucru bineplacut lui Dumnezeu! Si sigur folositor tie, cata vreme te tii la smerita cugetare si transpiri din greu. Si cata vreme nu te pripesti cu prea mult foc cu concluziile (de parca tineretea asculta vreodata de asa indemn...:)). Rabdare, of, putintica rabdare mereu...
Dumnezeu sa te lumineze, sa te ocroteasca pururea si pretutindeni pe timpul studiilor tale! AMIN+

[Eugen7]

În prealabil postat de Adrianna

Iar concret la intrebarea legata de cartea "Despre suflet" o citesc pe cea scrisa de Aristotel, sunt aproape la jumatatea cartii, si v-am spus ca astept si raspunsul evreiesc la intrebarea legata de suflet, inca este in curs...

Asa cum am afirmat in postarea de pe alt topic:

Socrate inainte de moartea la care a fost pe nedrept osandit a spus: "Daca se va gasi cineva care sa imi arate, sa imi explice, sa pot "vedea", cauza existentei universului si a omului, cu siguranta l-as urma".

Despre suflet Socrate afirma ca nu poate exista decat daca se impartaseste cumva de divinitate. El a gasit solutia aceasta afirmand ca sufletul este nemuritor datorita "substantei sale" care se impartasest de esenta "bine, frumos".

Nu intru in amanunte intrucat in studiile pe care le efectuati, profesorii va vor indruma.

Toutusi doresc sa atrag atentia cu acesta ocazie ca invatatura "purgatorului" specifica teologiei romano-catolice, se bazeaza tocmai pe filozofia antica greaca. Teologia ortodoxa este cu totul straina de invatatura purgatoriului (fiind imposibila o asemnea conceptie in teologia ortodoxa).

[Fani71]

Foarte interesant topic. Nu am din pacate timop sa-l citesc in intrgime dar banuiesc ca nu va fi sters.. ;-) Am gasit pe el lucruri despre sfantul Luca al Crimeei care imi vor folosi foarte mult; am descarcat cartea si o citesc.

As vrea sa va atrag atentia asupra unei carti mai putin cunoscute de ortodocsi, un roman fantastic, Perelandra de C.S. Lewis. In acest roman este vorba despre o alta lume, creata dupa a noastra, in care oamenii sunt din nou incercati si li se propune neascultarea, dar caderea nu are loc. Este un roman care reflecta in multe puncte teologia patristica ortodoxa, desi autorul este anglican. Mie mi se pare ca este extraordinar si merita citit pentru cei interesati de acest subiect, pentru ca exprima in mod literar ceea ce spun teologii.

As vrea si sa pun o intrebare teologilor care participa la aceasta discutie.
Ce stiti despre parerea reprezentata la sfintii parinti (dar nu la toti) ca Dumnezeu cand l-a facut pe om a avut deja in vedere intruparea Sa, deci Fiul s-ar fi intrupat si daca nu ar fi avut loc caderea? ca exista deci un motiv al intruparii - unirea omului cu Dumnezeu, indumnezeirea - care nu este legat de Cadere?
Nu este vorba aici sa ne gandim 'ce ar fi fost daca', ci sa aprofundam sensul profund al intruparii - indumnezeirea.

[Eugen7]

În prealabil postat de Fani71

Ce stiti despre parerea reprezentata la sfintii parinti (dar nu la toti) ca Dumnezeu cand l-a facut pe om a avut deja in vedere intruparea Sa, deci Fiul s-ar fi intrupat si daca nu ar fi avut loc caderea? ca exista deci un motiv al intruparii - unirea omului cu Dumnezeu, indumnezeirea - care nu este legat de Cadere?
Nu este vorba aici sa ne gandim 'ce ar fi fost daca', ci sa aprofundam sensul profund al intruparii - indumnezeirea.

Sfantul Simenon Noul Teolog, Sfantul Isaac Sirul... afirma ca intruparea Logos-ului ar fi avut loc (indiferent de caderea lui Adam) intrucat Hristos Iisus este "taina cea din veci ascunsa si de ingeri nestiuta", caci Dumnezeu este iubire si toata creatia este hristocentrica si nu antropocentrica, caci "intru EL (Iisus Hristos) si pentru EL au fost facute TOATE cele din cer si cele de pamant (univers)".

Sfarsitul creatiei omului din punct de vedere ontologic este Iisus Hristos, indumnezeirea prin har si nu Adam.

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire pentru iubire, si din dragoste pentru om il indumnezeieste in har pe om... si nicidecum ca sa ii faca in ciuda satanei (Doamne fereste o asemenea cugetare draceasca!).

Doamne ajuta.

[Fani71]

În prealabil postat de Eugen7

Sfantul Simenon Noul Teolog, Sfantul Isaac Sirul... afirma ca intruparea Logos-ului ar fi avut loc (indiferent de caderea lui Adam) intrucat Hristos Iisus este "taina cea din veci ascunsa si de ingeri nestiuta", caci Dumnezeu este iubire si toata creatia este hristocentrica si nu antropocentrica, caci "intru EL (Iisus Hristos) si pentru EL au fost facute TOATE cele din cer si cele de pamant (univers)".

Sfarsitul creatiei omului din punct de vedere ontologic este Iisus Hristos, indumnezeirea prin har si nu Adam.

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire pentru iubire, si din dragoste pentru om il indumnezeieste in har pe om... si nicidecum ca sa ii faca in ciuda satanei (Doamne fereste o asemenea cugetare draceasca!).

Doamne ajuta.

Da exact.
M-ar interesa sa stiu de ce in unele carti scrie ca unii sfinti parinti nu au acceptat aceasta idee. Stii cumva care dintre ei?

[Fani71]

În prealabil postat de Eugen7

Sfantul Simenon Noul Teolog, Sfantul Isaac Sirul... afirma ca intruparea Logos-ului ar fi avut loc (indiferent de caderea lui Adam) intrucat Hristos Iisus este "taina cea din veci ascunsa si de ingeri nestiuta", caci Dumnezeu este iubire si toata creatia este hristocentrica si nu antropocentrica, caci "intru EL (Iisus Hristos) si pentru EL au fost facute TOATE cele din cer si cele de pamant (univers)".

Sfarsitul creatiei omului din punct de vedere ontologic este Iisus Hristos, indumnezeirea prin har si nu Adam.

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire pentru iubire, si din dragoste pentru om il indumnezeieste in har pe om... si nicidecum ca sa ii faca in ciuda satanei (Doamne fereste o asemenea cugetare draceasca!).

Doamne ajuta.

Am recitit in cartea lui Nellas, Omul animal indumnezeit, ca nu ar trebui sa spunem 'Logosul s-ar fi intrupat daca..' etc, pentru ca asta este o speculatie, ci ceea ce au spus parintii de care spui (si altii) este ca scopul creatiei omului a fost intruparea Logosului. Altfel spus, exista si alte sensuri mai adanci aleIntruparii, in afara mantuirii si restaurarii omului din starea de cadere. Aesta este vdoar unul dintre motive. Cel mai adanc este indumnezeirea; care era planuita si pentru cazul in care omul nu ar fi cazut.
Pare doar o problema de formulare, dar este important.

Imi amintesc, fiindca vorbeam de cartea lui Lewis 'Perelandra' mai sus, ca femeia din lumea necazuta ii spune personajului principal cand acesta isi da seama ca ea stie de Intruparea lui Dumnezeu pe pamant si de ce s-a intrupat (caci ea nu cunostea inca existenta raului si realitatea caderii pamantenilor), ca 'Stiu unul dintre motive. Probabil nu pe acelasi pe care il stii tu.'
Interesant ca si acest autor, care era occidental, avea cunostiinta de ce spun parintii orientali despre Intrupare..