Antropologia (teologica) ortodoxa

Acum va propun sa ascultam un filocalic putin cam ... ecumenist, nu-i asa?...:)))
Ia sa vedem, ce ziceti despre Parintele?
(Ca mie mi-a mers la inima, ca de obicei, cuvantul parintelui prin realismul sau, prin discernamant, prin marele bun simt slefuit si rodit de experienta sa duhovniceasca.)

http://www.youtube.com/watch?v=UKR49...eature=related


P.S. Am citit aseara urmatoarele cuvinte:
"A cunoaste si a respecta alteritatea religioasa constituie un semn de civilitate si de culturalitate."
"In nici un caz religia nu trebuie folosita ca un medicament, ca o supapa a pulsiunilor noastre, ca o instanta psihanalitica de rezolvare a problemelor personale." (Him!.... Bravos!)
"Exista persoane rebele care nu accepta atat de usor regulile impuse de instantele comune. Pentru acestea, precum si pentru ceilalti, reliefarea unor comandamente transcendente, ce au o alta autoritate valorica si care pretind un anumit comportament, poate constitui o cale operativa de reglementare a conduitei intr-o situatie data. Apare insa o chestiune de ordin deontologic: religia nu trebuie folosita, cum din pacate s-a intamplat atat de des in istorie, drept instrument in rezolvarea cu frica a unei probleme, fie ea si presanta dar, in cele din urma, circumstantiala. Religia nu trebuie sa fie propusa ca o sperietoare pentru firile dificile, ci continutul ei trebuie interiorizat sau incorporat natural, firesc, in modul nostru de a fi, de a gandi, voi si a face."

"Grupul confesional, poporul drept-credincios se va izola oare si va ataca un alt grup cu alte repere religioase? ... este cinstit cel care isi pastreaza identitatea si nu are aroganta de a o impune si altora."

ACUM PENTRU ANTIECUMENISTII FEROCE:
"Instructia si formarea noastra religioasa ne predispun si ne pregatesc intr-o masura mai mare pentru acceptarea si intelegerea aproapelui. Numai in masura in care suntem instruiti (si) religios si ne plasam bine in perimetrul propriei religii devenim mai generosi unii cu altii, nu mai suntem suspiciosi sinu mai vedem in ceilalti posibile pericole, mai mereu. [b]Numai cel ce se indoieste de credinta lui fuge de celalalt, se inchide in sine, se izoleaza, arunca anatema spre altul.[b] Dialogul inteconfesional se face intre persoane bine situate religios, suficient instruite, in cunostinta de cauza in ceea ce priveste religia proprie si alte religii si confesiuni."

[Adrianna]

Multumesc de raspunsuri.

In cele ce mi-ati scris inca nu ati demonstrat infailibilitatea dogmatico-filozofica a sfintilor ci ati vorbit tot de cele evanghelice: pocainta, ascultare de Dumnezeu etc.
Nu exista nici o diferenta intre tata si parinte, doar limba romana permite utilizarea cuvantului "parinte" in loc de tata, in toate celelalte limbi parintele este numit tata. Si chiar si la noi nu este decat tata avand in vedere ca nu sunt si femei preot pentru a fi parinte mama. Ca atare porunca Domnului este foarte clara si are si o explicatie data de El insusi pentru interdictia de a se numi parinti: "pentru ca voi sunteti frati". A aratat foarte clar ca trebuia sa ia sfarsit raportul pe verticala tata-fiu intre oameni pentru a fi inlocuit cu cel de frate, o relatie pe orizontala mult mai calduroasa si mai smerita, in timp ce raportul Tata-fiu ramanea cel al omului cu Dumnezeu.

Filozofia crestina ortodoxa a dezvoltat mult conceptul de indumnezeire si din citatele ce le-ati dat vad ca ideea pleaca de la desavarsirea ceruta de Domnul, insa acea desavarsire nu se refera intr-un nici un caz la infailibilitatea dogmatico-filozofica ci se refera la ceea ce a zis Domnul: sa iubim cu masura lui Dumnezeu care merge pana la iubirea vrajmasului. Aceasta este omeneste imposibil de multe ori dar devine posibila cu ajutorul Harului lui Dumnezeu si asta a facut si face si Maica Domnului: i-a iubit pe ucigasii Fiului ei si la fel ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii. Aceasta iubire desavarsita duce la o sfintenie desavarsita dar nu implica automat si o cunoastere dogmatico-filozofica, ci ceea ce i se cere omului este ceea ce a zis Domnul Iisus: a crede cele spuse de El, fiind singurul Adevar si singura Cale pe care o putem urma pentru a avea viata. Ori ceea ce a zis El se afla in Evanghelie. Restul adaosurilor filocalice vin din mintea omeneasca si sunt oamenii cei care vor sa creada ca desavarsirea in iubire ceruta de Domnul a dus la adaugiri din partea lui Dumnezeu in dogme si filozofii. Insa este doar o credinta umana asta fara nici o acoperire in Cuvantul Domnului. Si cele doua nu sunt deloc incompatibile.

Consider ca va aflati in totala ratacire, exceptind accentul foarte bine pus pe cerinta iubirii aproapelui (implicit a vrajmasilor). Pentru acest accent va felicit si va multumesc ca l-ati reamintit. Este un criteriu absolut decisiv pentru diagnoza starii noastre de vietuire crestina.

Intelegeti insa ca Ortodoxia, si mai ales miezul ei pretios reprezentat de Sfintii Parinti si de toti cei ce traiesc in duhul filocalic, nu consta in filosofie, in elaborare de dogme, ea nu inventeaza, nu improvizeaza. De unde aveti atatea prejudecati in legatura cu Ortodoxia?

O, cate rastalmaciri si cuvinte ratacite... Bateti campii cu gratie, vorbiti in necunostintatotala de cauza. Si cu cata siguranta! E oare ceva mai nesuferit deact ca un om sa nu aiba pic de indoiala, de prudenta si sa depene in mars fortat tampenii dupa tampenii? Intelegeti ca asta faceti de cate ori vorbiti (mai precis spus huliti si defaimati) despre Ortodoxie. Imi pare foarte rau ca va gasesc asa. Voi incerca insa, cu prea putina mea pricepere, sa va arat ceva cat de mic, de insuficient (intrucat asta imi e masura) in legatura cu dogmele.

Un mod extremde vulgar, cu totul inversat si intunecat de a intelege conceptul de dogma, este cel pe care dealtfel l-ati enuntat mai sus. Vedeti, ca multi altii, dogmele ca fiind niste formule abstracte inventate de minti omenesti, niste formulari tari care vor sa impuna, sa dirijeze comportamentul, gandirea, simtirea si vointa umana. Constructii arbitrare, elaborate istoric, din ratiuni probabil psihologice, sociale si politice, care troneaza in Biserica pentru a reglementa viata institutiei. Forme de control si reglaj. Instrumente de conducere, de reglementare a vietii oamenilor. Un fel de ideologie, cu nimic diferita in esenta ei de alte ideologii: cai de manipulare in conducerea masselor.
Asa le vedeti, nu-i asa?

Ei bine, nimic mai fals in legatura cu dogmele! V-o spun nu atat din studii teologice, deoarece nu ma pot lauda cu prea multe, nu din carti v-o spun ci, daca aveti vreo minima dispozitie sa ma credeti: din propria experienta personala, din cunoastere pur si simplu revelata prin harul lui Dumnezeu.
Nu e loc la mine de falsa modestie sau de smerenii cusute cu ata alba. Lumea ma stie bine ca sunt dintr-o bucata, chiar daca mai scriu si poezele cand inima mi-e plina de vreun sentiment si nu mai rabda si da pe-afara.
Cand va spun ca am avut in numeroase randuri revelatia unei dogme sau a alteia, nu ma joc cu vorbele: ci marturisesc ca un crestin ortodox credinta mea vie, traita.

Intelegeti asadar ca, pentru a prinde noima conceptului de dogma si a realitatii ontologice pe care o desemneaza acest cuvant, trebuie sa pasim peste anemicele definitii de dictionar, care numai cunoastere teologica nu sunt.

Alaturati, va sfatuiesc eu, langa conceptul de dogma, cel putin pe urmatoarele:
- cainta si pocainta
- despatimire (dezlegare de patimi, curatire)
- Spovedanie
- har
- taina (caracter tainic, de-o finete extrema care copleseste persoana in cauza)
- traire / vietuire duhovniceasca (atat cat e nivelul fiecaruia)
- uimire
- revelatie
- mod de a fi (omul traieste dogma, traieste in ea ca in satul lui, ca intr-o casa)
- frica de Dumnezeu
- nadejde in Dumnezeu
- dragoste de Dumnezeu.

Omul care isi duce viata in perimetrul acestor realitati ontologice precum si a altora din cuprinsul vietii Bisericii, omul acesta nu studiaza dogmele la dogmatica (decat pentru a conceptualiza, pentru a se desfata eventual cu nuante intelectuale pe marginea lecturii teologice): el le traieste asa cum orice om traieste ceva (de pilda un meci de fotbal). Si afla ca ceea ce traieste el se numeste dogma, pentru ca toate realitatile trebuie sa poarte un nume.

Asadar, dogma este in primul rand o experienta a sufletului ortodox, un act ontologic, impreuna cu respiratia si bataile inimii.

E drept ca, pornind de la aceste experiente reale de viata, traitorii dogmelor (adica a adevarurilor dumnezeiesti accesibile omului in viata sa concreta) au incercat sa formuleze, in chipuri inteligibile si impartasibile celorlalti oameni, cate ceva din continutul divino-uman al dogmelor.

Oamenii traiesc, o clipa sau mai multe, dogmele. Acest fel de vietuire ii infrumuseteaza pe traitori, mai mult decat orice bijuterie. De aceea, noi ortodocsii afirmam (impreuna, mi se pare, cu fratii catolici) ca sfintii nostri au stralucit de dogme. Viata lor dumnezeiasca a fost astfel luminoasa, ca si cum din ei si faptele lor ar fi iesit permanent raze de soare.
Alta metafora mai buna, pentru a sugera cat de cat specificul acestor experiente minunate de viata, nu cunosc in clipa asta. Stiu insa, cu certitudine ca nu ma insel, chiar de-ar fi formulari (si cred ca sunt) cu mult mai fericite.

Acceptiunea peiorativa (de care sunteti probabil influentata, fie si inconstient) a cuvantului dogma, de unde deriva "dogmatic" pentru omul incuiat, incapabil sa gandeasca, este un concept laic psihologic. Sau pagan. Nu are legatura cu Biserica.
Pe cat de inchis si morbid este nefericitul de dogmatic, pe cat de daunator si batjocoritor al vietii - opreliste perpetua a desfasurarii frumusetii vietii, pe atat de deschisi si flexibili si plini de pace si bucurie, de stenici si tamaduitori, mereu odihnitori ai sufletului obosit si bolnav, sunt traitorii dogmelor, adica sfintii. Iar cand spun sfinti nu ma refer la cei consacrati si trecuti in calendar, ci la tot crestinul autentic, a carui viata este constituita real dogmatic, prin insusi modul minunat in care el sau ea traieste. Mii si mii de sfinti sunt printre noi. O mica parte, insa, sunt canonizati de Sfanta Biserica, din ratiuni pe care eu nu le pot numi acum si nici nu-i treaba mea s-o fac.

Vedeti asdar, cat de mult rataciti cand spuneti vorbe stupide in legatura cu dogmele, cu Filocalia si cu Parintii. O, sunteti departe de realitate precum sunt eu de mantuire astazi... Departe, asdar, cutremurator, infricosator de departe. Luati deci aminte, va rog, macar o clipa. Mai bine incepti sa varsati cateva lacrimi pentru propria temnita la care va autocondamnati prin slava desarta. Nu mai batjocoriti Biserica atata vreme cat habar nu aveti cum e sa fii al Ei, in Ea. Vorbiti in desert. Opriti-va si alegeti viata, nu batjocura, va rog!

[Adrianna]

Nu am batjocorit pe absolut nimeni si nimic si nu am afirmat nici o clipa ca dogmele ar fi fost facute pentru control, ci dimpotriva, am zis ca sunt traite cu aceeasi pasiune cu care un filozof traieste filozofia simtind ca nu este nimic mai frumos pe lumea asta decat filozofia si asa cum in orice religie credinciosul sincer traieste trup si suflet filozofia religiei lui parandui-se ca nimic nu este mai frumos pe lumea asta decat ceea ce traieste el. Asta nu inseamna ca nu sunt constructii mintale care incanta inima si intreaga persoana a celui ce le traieste. Aceasta traire si emotie religioasa este si motivul pentru care in toate religiile credinciosii sinceri sunt convinsi ca religia lor este de la Dumnezeu, ei traiesc ceea ce ati descris si dvs. Ceea ce nu face sa fie neaparat adevarate aceste constructii mentale pe care ei le traiesc, dar face sa fie intretinute si transmise din generatie in generatie si imbogatite cu fiecare generatie. Iar daca dvs. veniti sa le spuneti ca Adevarul este doar cel revelat de Domnul si ca restul sunt idei omenesti, atunci conform modului in care m-ati judecat pe mine ar trebui sa va raspunda ca ii batjocoriti, ori departe un asemenea gand!

Adevarul este Domnul Iisus, ceea ce a zis El este adevarat, restul adaugirilor insa sunt pareri omenesti. A fost o vreme cand am crezut si eu ca aceste adaugiri ar fi fost revelatii dumnezeiesti date sfintilor prin Harul Duhului Sfant. Acelea insa erau prejudecati, in realitate sunt mult inspirate din filozofie si de aceea invatatura lor nu este superpozabila intru totul pe Evanghelie. Iar Evanghelia este infinit mai frumoasa in ceea ce ma priveste, si tocmai aceste discordante intre Evanghelie si acele scrieri mi-au atras atentia sa caut dincolo de aparente si de prejudecatile primite in Ortodoxie, asta dupa ce mi-am invins frica cu care am fost hranita ani de zile ca mi-as pierde mantuirea daca as face un astfel de demers. Si trebuie curaj nu gluma pentru a lupta impotriva acestei frici, atat de puternic este ea insamantata in inima credinciosului ortodox de rand.

Deci revenind, nu am zis o clipa ca n-ar fi vorba de traire autentica si sincera, am zis doar ca trairea nu este 100% evanghelica ci doar partial evanghelica si restul filozofica. De unde si aparenta ei bogatie si atractivitate mult inalta comparativ cu trairea evanghelica pura, fara adaosuri filozofice.

Multa pace!

[Adrianna]

Apropos de filozofii greci, ati vazut cata cinstire li se da in Biserica Ortodoxa? In ceea ce s-a publicat zilele trecute despre Logos scrie ca si filozofii greci ar fi fost inspirati partial de Logos, iar pe unele biserici ortodoxe sunt pictati filozofi, pe fatada externa a bisericii acolo unde se picteaza si marii patriarhi ai Vechiului Testament, toti considerati inspirati de Dumnezeu dar in afara bisericii pentru ca nu l-au cunoscut pe Hristos...

Si tot apropos de filozofi, nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca occidentalii considera civilizatia lor ca un fruct al civilizatiei si filozofiei elene. Iar o profesoara de filozofie de a lor a zis sa luam de exemplu republica imaginata de Platon si sa vedem cat de mult seamana cu cea de astazi. Nimic nu-i mai frumos si inaltator ca si filozofia pentru aceasta profesoara iar Domnul Iisus a fost un mare filozof si pedagog din aceasta optica...

Nu degeaba a zis Ap. Pavel sa stam departe de filozofi, dar se vede bine ca filozofia a atras mereu sufletul omului...

[Eugen7]

Va rog sa nu divagati.

Cine doreste sa discute alte subiecte adiacente topicului este invitat sa procedeze corespunzator (fie sa intieze alte topicuri fie sa le discute pe topicurile elocvente deja existente).

Aici dorim sa discutam antropologia ortodoxa. Dorim sublinierea concordantei cu antropologia iudaica (in acest sens Philon din Alexandria fiind reprezentativ) precum si evidentierea atat a asemanarilor cat si a deosebirilor cu antropologia filozofica greaca (socratica, platonica, neoplatonica).

Multumesc pentru intelegere tuturor participantilor la discutii si astept continuarea discutilor in aceasta directie.

[Eugen7]

În prealabil postat de Adrianna

Apropos de filozofii greci, ati vazut cata cinstire li se da in Biserica Ortodoxa? In ceea ce s-a publicat zilele trecute despre Logos scrie ca si filozofii greci ar fi fost inspirati partial de Logos, iar pe unele biserici ortodoxe sunt pictati filozofi, pe fatada externa a bisericii acolo unde se picteaza si marii patriarhi ai Vechiului Testament, toti considerati inspirati de Dumnezeu dar in afara bisericii pentru ca nu l-au cunoscut pe Hristos...

Imi permit sa va intreb daca l-ati citit pe Socrate... daca raspunsul este negativ va indemn la studiu. Incepeti cu: "Apararea lui Socrate" (Platon) si cu "Despre suflet" (Platon).

Intreb retoric: Daca Socrate s-ar fi intalnit cu Sfantul Pavel oare nu s-ar fi botezat (asemenea lui Apollo)? Personal as paria afirmativ

Din punct de vedere teologic ortodox
erorile antropologice ale filozofiei lui Socrate sunt:
a) credinta in reinviere in sens de reintruparea (in orice trup inclusiv animal) a sufletelor
b) credinta ca trupul este doar o temnita a sufletului
c) credinta ca sufletul omului este nemuritor prin sine
d) credinta in preexista sufletului anterior momentului intruparii
e) credinta ca sufletul poate exista prin sine (si fara trup)

afirmatiile comune cu antropologia ortodoxa ale filozofiei lui Socrate sunt:
a) mintea omului este "pacalita" de sistemul senzorial specific trupului si astfel cunoaste doar suprafata lucrurilor si nu esenta lor
b) trebuie sa existe un prototip al omului la care sa ne raportam
c) mintea omului poate cunoaste sensul lucrurilor prin cugetare
d) placerea si durerea nu sunt nici bune nici rele ci doar intrebuintarea lor este buna sau rea
e) moartea nu reprezinta sfarsitul existentei ci doar o trecere spre alta viata
f) omul exista datorita vointei si purtarii de grija a divinitatii
g) virtutie trebuie sa fie cultivate in mod natural caci doar acest mod de viata aduce linistea, pacea si bucuria psihicului (sufletului)
h) adevarata fizolofie existentiala este aceea in care omul nu este rob trupului (dorintelor) trupesti ci se ingrijeste de trup doar atat cat este necesar existentei biologice si se gandeste la moarte si la viata de dupa aceea.
i) orice exces de placere senzoriala sau durere senzoriala intareste legatura sufletului cu trupul in sensul ca omul devine lumnesc (senzorial) in detrimentul sufletului.
j) dupa trecerea din aceasta viata, omul virtuos are posibilitatea convieturii cu fiintele ingeresti.
k) filozoful, omul virtuos, nu are de ce sa se teama de moartea biologica caci pentru el este doar o trecere si o eliberare de necesitatile fiziologice care il ingradesc. Doar pentru patimasi moartea biologica este o imensa pierdere caci dupa aceea nu isi mai pot satisface placerile patimase.
...

Fiecare om (indiferent de epoca, credinta, religie, rasa etc) este dupa chipul Logos-ului, Hristos Iisus.
Oare chiar nu observati ca orice om (indiferent de epoca, credinta, religie, rasa etc) care traieste virtuos este linistit si are pace si fericire sufleteasca (dar nu poate avea sfintenia: iluminare, indumnezeire)? Iar oamenii patimasii sunt nelinistiti, tristi, neimpacati?

Ce om intreg la minte poate nega ca orice om care traieste virtuos este luminat intr-o oarecare masura de Logos (Fiul, Cuvantul Tatalui) deoarece omul este facut de Dumnezeu sa vietuiasca virutos, chipul (prototipul) fiind Logosul (intrupat, Iisus Hristos)?

Asadar sa luam aminte. Doamne ajuta.

Adrianna, tocmai ai primit de la Eugen un sprijin concret pentru a intelege care este raportul dintre filosofii si Ortodoxie. (Dupa cum, daca ai putin ragaz si bunavointa, vezi ultimele 3 postari, cu totul exceptionale, ale Pelerinului pe topicul de Patrologie.)
Tot ce a scris Eugen pune foarte clar in lumina ca nu de filosofie este vorba in gandirea patristica ci tocmai de depasirea acesteia. Ca urmare, aflati in contact nemijlocit cu Adevarul, Parintii au putut sa evalueze gandirea filosofica pre-crestina (si in genere orice demers filosofic) aratind trei lucruri principale:
a) mugurii de cunoastere, intuitiile uneori de-a dreptul geniale ale ganditorilor necrestini
b) erorile si insuficientele sistemelor filosofice
c) deplinatatea Invataturii lui Iisus Hristos.

Anumite continuturi ale cunoasterii omului (caci vorbim de antropologie) au fost descoperite si de ganditorii necrestini. Insa cunoasterea lor nu a fost deplina. Eugen a enumerat, in timp ce a expus critic pozitia lui Socrate, cateva criterii de intelegere si rezultatele operarii cu ele.

Filosofia este mereu inchisa intre limite imposibil de trecut. orice tema filosofica porneste frumos, de la interogatii firesti, dezvolta un excurs oarecare, mai mult sau mai putin plauzibil, insa la un moment dat isi epuizeaza combustia si piere in lamentatii sterile, in marturisirea ignorantei, in intrebari fara raspuns sau de-a dreptul in "solutii" disperate, trase de par. Ca sa nu mai spun de concluzii de-a dreptul uluitoare, precum cea a lui Nietzsche "Dumnezeu a murit!" Asa stau lucrurile dintotdeauna, de cand omul se screme cu cunoasterea.

Cu totul altceva este, insa, descoperirea care i se da sfantului de catre Duhul.
Precum zicem la rugaciune "Care pe toate le plinesti", interventia Duhului lui Hristos - interventie reala, concreta, fara putinta de a fi confundata cu sclipirea mintii umane ci uneori tocmai in contrariul ei - trece pe om de pericolul fundaturii, al caderii in inchipuiri desarte. Duhul plineste cunoasterea, o face desavarsita. Dumnezeu con-vietuieste cu omul, con-cunoaste, ca sa spun asa, viaza in sufletele dreptilor...

Acum poate intelegi si care e "tehnica" sau "metoda" folosita de oameni pentru astfel de cunoastere: in nici un caz efortul ambitios de a studia tot ce-i sub soare, de a "gandi" totul cu propria minte (acestor rataciti Domnul le-a spus "Vai voua, carturarilor si fariseilor...!" iar Goethe ni l-a dat pe Faust, Dostoievski pe Ivan Karamazov si pe Raskolnikov, Blaga ne-a vorbit de cunoasterea luciferica etc.). Conditia omului este atat de complexa si fina incat nici un ganditor si nici o scoala de gandire filosofica, antropologica, psihologica etc. nu au reusit altceva decat sa intuiasca anumite "parti" din obiectul lor de studiu. Si in orice caz, au studiat omul in sine, rupt de Dumnezeu, adica ce a mai ramas din om dupa smulgerea din sanul dumnezeirii... O ciosvarta insangerata, fara de mangaiere, asta au studiat!
Ca urmare, Biserica, sub indrumarea Duhului, a descoperit si trait un mod de a fi compatibil cu porunca lui Dumnezeu cat si cu exigentele ambitioase ale cunoasterii. Acesta este: modul induhovnicit de a trai. Filocalia si filocalicii sunt raspunsul la intrebarea noastra chinuita, vesnica: cum sa traim, pentru a cunoaste pe Dumnezeu si pentru a fi astfel in comuniune cu El.
Este imposibil, am inteles cu totii, sper, sa patrunzi tainele cuvantului Evanghelic daca nu ai o inima evlavioasa, o minte capabila de smerita cugetare, un grad avansat de despatimire, o tinere hotarata la pocainta, la nevointe continui. Pentru acestea sunt randuite slujbele toate, cartile ziditoare, Tainele... Restul este, intr-adevar spasm al orgoliului suspendat intre limitele firii cazute, tributare pacatului protoparintilor.

P.S. S-a intamplat ca azinoapte, din pricina caldurii, copilasul meu Tudor sa nu poata dormi. Pe la 3 noaptea m-a rugat sa ies cu el afara, sa ii cumpar o inghetata... Am iesit, desi parea ca nu e tocmai cel mai firesc lucru - un copil de 6 ani, in pantaloni scurti de pijama, cu tricoul tatalui pe corp, cat o rochie de mireasa, tarsiind papucii din plastic printre blocuri in cautarea unui loc racoros si a unei inghetate. Insotit de un nebarbierit aproape despuiat, care il tinea de mana si ii tot facea pe plac cu tot felul de glume pe marginea unui vis urat pe care copilul se incapatina sa il decripteze cumva, ca sa scape de amprenta emotionala negativa ce se dovedea lipicioasa, pervaziva (il "muscase" un caine si i se parea ca il doare pulpa ranita in vis)...

Deoadata, in timp ce savura ultimele farame de inghetata, Tudor imi spune:
"Tata, nu-i asa ca Evanghelia este un ocean nesfarsit si cu neputinta de prins in cuvintele si gandurile noastre?
Nu-i asa ca Ea este in primul si in ultimul rand mare taina?"

Ba da, i-am spus eu, surprins brusc de preocuparile lui ascunse, precum si de justetea (imi parea) intrebarilor lui, intrabari care erau totodata si un punct de vedere, o pozitie de credinta indiscutabila.

"Atunci, tata, de ce oamenii se incapataneaza sa creada ca un mod al lor de a intelege ceva din Cuvantul Domnului este totodata si singurul corect? Oare nu e nebunie ca un om, cat ar fi el de intelept, sa isi inchipuie ca a priceput si ca a terminat tot ce Domnul a rostit? Si daca s-ar aduna mii de calugari si preoti, cei mai buni si mai cucernici, ei tot nu ar putea sa inteleaga pana la capat Cuvantul, pentru ca Dumnezeu este nelimitat.
Daca Dumnezeu e nesfarsit, daca e vesnic, daca e absolut, atunci cum poate cineva sa isi inchipuie ca vorba Lui are capat, ca vreun om poate sa cunoasca tot ce a rostit Domnul intr-un loc sau altul? Nu tata, nu e bine ce inteleg eu ca fac oamenii... Cuvantul Domnului ramane mereu tainic si are mii si mii si miliarde de nuante. Este exact ca la cursul de pictura de la gradi, ca ne-a spus Doamna de pictura, ca lumina nu e simpla cum ni se pare noua ci, de fapt, lumina contine mii si miliarde de nuante, dar noi nu le putem vedea pe toate, ci doar o parte, ca asa e ochiul nostru facut, cam grosolan, cam nepriceput..."

Apoi mi-a vorbit, emotionat, despre sfinti. Mi-a spus ca el stie, cu o certitudine absoluta, ca dintre oameni doar sfintii au un mod mai cuprinzator de intelegere deoarece nu ei cunosc, ci Duhul cunoaste in ei si prin ei. Si ca daca nu ar fi rugaciunea si postul, Duhul nu i-ar vizita iar sfintii nu ar fi buni de nimic ...

Credeti-ma, oameni buni, ca azi noapte, pentru a nu stiu cata oara in scurta lui viata, copilasul meu mi-a reamintit cateva din lucrurile elementare (si fundamentale) de care eu adeseori uit sa mai tin seama.
L-am privit pe Tudor, cateva clipe lungi, cu ochii impaienjeniti si inima zbatindu-mi-se in piept, de plans innabusit, cu un mare nod in gat... Si i-am multumit Domnului pentru acest cu adevarat "dar al lui Dumnezeu".
Domnul fie laudat!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Cezar, aproape că mă sperie înţelepciunea gândurilor lui Tudor, care nu par deloc ale unui copil de şase ani. Mă gândesc că probabil porţi multe discuţii cu el pe tema credinţei. Chiar şi aşa, felul în care se reflectă acestea în sufletul lui este uimitor. Avem atâtea de învăţat de la el!

În prealabil postat de N.Priceputu

Cezar, aproape că mă sperie înţelepciunea gândurilor lui Tudor, care nu par deloc ale unui copil de şase ani. Mă gândesc că probabil porţi multe discuţii cu el pe tema credinţei. Chiar şi aşa, felul în care se reflectă acestea în sufletul lui este uimitor. Avem atâtea de învăţat de la el!

Pe mine ma speria cand avea 3 ani... Intre timp m-am obisnuit...:))
Si crede-ma ca sunt ff atent cand imi tine el vreun mic curs sau cand imi arunca vreo privire anume, in vreun context specific, de pilda la slujbe. Am priceput de mult ca noi doi avem o relatie de schimb foarte bogata. Eu il apar si ii arat pe ale lumii, el imi arata, din fericire, altele...
Uneori insa imi e frica. Aseara, am uitat sa spun, inainte de bucurie mi-a fost frica... Un cutremur anume, fin, in corp. Da, ma sperie uneori. Dar mereu vine apoi pacea, eliberarea si o bucurie de nespus. Si lacrimi multe, de recunostinta.
Poate o fi harazit de Domnul cu vreo lucrare anume, stiu si eu... Desi am auzit ca multi copii sunt uimitori la o varsta frageda, apoi se iau cu altele, of si se pierd. Sa nu fie!