Omul este dorinta

[Mihnea Dragomir]

Eu am fost mereu întristat de deosebirea dintre Zaheu şi mine. Zaheu, om serios, cu stare, funcţionar public, se urcă în copac fiindcă altfel nu Îl putea vedea pe Domnul, Care era ecranat de mulţimea celor care Îl urmau. Dimpotrivă, eu cârtesc când merg la întâlnirea cu El şi nu e totul aşa cum trebuie. Preotul nu are mânecuţele călcate. Diacul a început "Binecuvântează, părinte !" fără să ţină orarul ridicat, aşa cum este prescris. Adunătura de babe care închipuie corul bisericii miorlăie şi cântă pe nas a manierism bizantinesc. Credinciosul din faţa mea nu s-a spălat în urechi. Păi, nu aşa ! Când intru eu în biserică, totul trebuie să fie perfect. Şi să fiu aşteptat, cu loc liber în bancă, aşa mi s-ar cuveni. Dacă naosul e plin şi nu mai e loc nici în picioare decât în pridvor, atunci nu stau, să fim bine înţeleşi !

Adică, să mă urc eu, maimuţeşte, în copaci ca să Îl văd pe Domnul şi ca să aud cuvântul Său ? S-avem pardon, a se scuti !