Implicarea Bisericii in politica , un aspect deloc de neglijat !

[AlinB]

În prealabil postat de ioan cezar

Reamintesc ce spunea Parintele Profesor Coman, de la fac. de Teologie, in legatura cu Revolutia din 89 si cu Parintele Sofian Boghiu.

Cand s-au adunat la Antim, toata "lumea buna" a Teologiei bucurestene, in 22 decembrie 89, a iesit si Parintele Sofian. Toti s-au strans in jurul Duhovnicului si, care mai de care mai surescitati, ingrijorati, nerabdatori, alarmati, debusolati, entuziasti etc., i-au cerut sfat: "Ce sa facem, Parinte?"

Iar Parintele a plecat capul si, cu voce blanda, ca de obicei, a spus simplu: "Sa mergem la rugaciune"... Apoi a plecat.
Putini au fost cei care l-au urmat...

Ne povestea Parintele Coman...

Scurt si la obiect, bun exemplu pentru cei care confunda Biserica cu Partidul si duhovnicia cu politica, rugaciunea cu lozinca, Evanghelia cu indoctrinarea.

Doar ca asemeni celor care nu l-au urmat in rugaciune pe par.Sofian, nu au sa priceapa..

[Decebal]

În prealabil postat de AlinB

Scurt si la obiect, bun exemplu pentru cei care confunda Biserica cu Partidul si duhovnicia cu politica, rugaciunea cu lozinca, Evanghelia cu indoctrinarea.

Doar ca asemeni celor care nu l-au urmat in rugaciune pe par.Sofian, nu au sa priceapa..

Cei care de fapt vă faceţi că nu pricepeţi sunteţi chiar voi cei care nu vedeţi legăturile care există între fenomene, cei care vă faceţi că nu înţelegeţi sau poate chiar nu înţelegeţi, mai ştii?, legătura între viaţa spirituală şi morală şi viaţa socială. Cel care are într-adevăr are o viaţă spirituală şi morală normală, sănătoasă, întemeiată în mod real pe Christos şi nu pe fabule strămoşeşti, transformă sau măcar încearcă să transforme viaţa socială din jurul lui după chipul celei spirituale. De fapt cei care neagă aceste lucruri se pun împotriva Tradiţiei, spre exemplu aşa cum a fost exprimată de Stăniloaie care spunea că Biserica este pusă de Dumnezeu pentru transformarea lumii întregi; cei care tăgăduiesc că Biserica nu are misiunea de la Dumnezeu pentru a fi factor transformator al întregii societăţi pentru ca aceasta să fie întemeiată şi să trăiască după voia lui Dumnezeu şi a lui Christos tăgăduiesc în fapt chiar teologia Părintelui Stăniloaie şi voia lui Dumnezeu pentru ca toate să se supună lui Christos. După cum ne arată Cartea Apocalipsei sau a Revelaţiei, în eshaton toate neamurile vor umbla în lumina Noului Ierusalim şi în lumina lui Dumnezeu şi a Mielului; ori de vreme ce eshatonul nu este ceva ce va fi doar în viitor ci este o realitate care deja a început, Biserica, într-un fel sau altul, trebuie să încerce transformarea acestei lumi pentru ca lumea, neamurile, umanitatea să trăiască după voia lui Dumnezeu şi a Mielului care transpare prin Biserică, adică prin Noul Ierusalim. Toţi dar absolut toţi trebuie să se supună Mielului şi să Îi aducă slavă Dumnezeului-Cel-Adevărat, să se închine adevăratului Dumnezeu şi să trăiască după voia Lui, în lumina voinţei Sale să umble. Ca să se ajungă la împlinirea planului lui Dumnezeu, descoperit în Cartea Apocalipsei, dar nu doar acolo ci în toată Scriptura, Biserica trebuie să fie un factor transformator şi călăuzitor pe drumul acestei transformări care este înscrisă în Planul lui Dumnezeu. Ori asta face necesar ca Biserica să se implice în formele ei specifice în viaţa politică, economică, socială, în societatea civilă, în educaţie, etc. Nu sunt toţi oamenii poporul ales al lui Dumnezeu, dar asta nu anulează Planul lui Dumnezeu ca toţi oamenii, într-un fel sau altul, să se supună lui Dumnezeu şi Mielului biruitor. De aceea şi spune: "Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!" Deci nu este vorba despre îndoctrinare şi lozinci ci de transformarea oamenilor şi a instituţiilor.

[AlinB]

În prealabil postat de Decebal

Cei care de fapt vă faceţi că nu pricepeţi sunteţi chiar voi cei care nu vedeţi legăturile care există între fenomene, cei care vă faceţi că nu înţelegeţi sau poate chiar nu înţelegeţi, mai ştii?, legătura între viaţa spirituală şi morală şi viaţa socială. Cel care are într-adevăr are o viaţă spirituală şi morală normală, sănătoasă, întemeiată în mod real pe Christos şi nu pe fabule strămoşeşti, transformă sau măcar încearcă să transforme viaţa socială din jurul lui după chipul celei spirituale.

Da, dar transformarea autentica vine din plan duhovnicesc in plan social, nu invers cum propui tu sau cum cred protestantii ca vor face lumina in societate daca poarta tricouri cu inimioare "Jesus loves you".

De fapt cei care neagă aceste lucruri se pun împotriva Tradiţiei, spre exemplu aşa cum a fost exprimată de Stăniloaie care spunea că Biserica este pusă de Dumnezeu pentru transformarea lumii întregi; cei care tăgăduiesc că Biserica nu are misiunea de la Dumnezeu pentru a fi factor transformator al întregii societăţi pentru ca aceasta să fie întemeiată şi să trăiască după voia lui Dumnezeu şi a lui Christos tăgăduiesc în fapt chiar teologia Părintelui Stăniloaie şi voia lui Dumnezeu pentru ca toate să se supună lui Christos.

La fel ca mai sus, transformarea pentru care Biserica are mandat este cea de ordin duhovnicesc.

Daca are success in plan duhovnicesc, se vede si in social, daca esueaza in plan duhovnicesc, si socialul e dezastru.

Dupa cum se vede, la ora actuala vorbim mai degraba un esec, dar nu cred ca vina o poarta doar vladica daca vrei sa insinuezi asta.

A. si situatia nu se repara prin mobilizari comuniste gen: bagam la puscarie homosexualii, interzicem avortul, toata lumea la post cu legume si salam de soia.

După cum ne arată Cartea Apocalipsei sau a Revelaţiei, în eshaton toate neamurile vor umbla în lumina Noului Ierusalim şi în lumina lui Dumnezeu şi a Mielului; ori de vreme ce eshatonul nu este ceva ce va fi doar în viitor ci este o realitate care deja a început, Biserica, într-un fel sau altul, trebuie să încerce transformarea acestei lumi pentru ca lumea, neamurile, umanitatea să trăiască după voia lui Dumnezeu şi a Mielului care transpare prin Biserică, adică prin Noul Ierusalim. Toţi dar absolut toţi trebuie să se supună Mielului şi să Îi aducă slavă Dumnezeului-Cel-Adevărat, să se închine adevăratului Dumnezeu şi să trăiască după voia Lui, în lumina voinţei Sale să umble. Ca să se ajungă la împlinirea planului lui Dumnezeu, descoperit în Cartea Apocalipsei, dar nu doar acolo ci în toată Scriptura, Biserica trebuie să fie un factor transformator şi călăuzitor pe drumul acestei transformări care este înscrisă în Planul lui Dumnezeu.

Personal nu subscriu la aceasta perspectiva care suna mai degraba a ceva umanist in genul "intemeiem noi imparatia lui Dumnezeu pe pamant".

Catolicii au alergat mult timp dupa himerea asta si stim f. bine ce au reusit sa realizeze de fapt si nu prea le face deloc cinste ci dimpotriva.

In rest chiar nu stiu vreo Biserica Ortodoxa sa aiba asa ceva in programul de guvernare duhovniceasca iar fanteziile personale nu se pun aici.

A, si mai aduce a milenarism pe undeva.

Ori asta face necesar ca Biserica să se implice în formele ei specifice în viaţa politică, economică, socială, în societatea civilă, în educaţie, etc. Nu sunt toţi oamenii poporul ales al lui Dumnezeu, dar asta nu anulează Planul lui Dumnezeu ca toţi oamenii, într-un fel sau altul, să se supună lui Dumnezeu şi Mielului biruitor. De aceea şi spune: "Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!" Deci nu este vorba despre îndoctrinare şi lozinci ci de transformarea oamenilor şi a instituţiilor.

Da, si ti-a scapat si liberul arbitru.

Iar formularea (care de altfel iti apartine), cea cu "intr-un fel sau altul" nu da mana libera unora care gandesc ca tine sa implementeze un soi de dictatura religioasa in plan politic cu scuze in plan duhovnicesc.

[Decebal]

În prealabil postat de AlinB

Da, dar transformarea autentica vine din plan duhovnicesc in plan social, nu invers cum propui tu sau cum cred protestantii ca vor face lumina in societate daca poarta tricouri cu inimioare "Jesus loves you".

Bineînţeles că în primul rând asta trebuia şi trebuie să fie ordinea, însă lucrurile sunt mai complicate pentru că se mai şi intercondiţionează, în sensul că şi Biserica are nevoie de un anumit mediu pentru a îşi dezvolta "spaţiul vital", pentru a se dezvolta, pentru a creşte, pentru a avea în fond o viaţă normală. După cum s-a văzut un sistem totalitar ateu socialist a fost de natură să calce în picioare viaţa Bisericii şi să impună limite absolut inacceptabile, cu scopul de a închide gura Bisericii şi posibilităţile ei de influenţare a societăţii. Deci vedeţi că nu aţi spus absolut nimic diferit, în citatul pe care l-aţi comentat afirmasem foarte clar întâietatea planului spiritual şi teologic înaintea celui social.

În prealabil postat de AlinB

La fel ca mai sus, transformarea pentru care Biserica are mandat este cea de ordin duhovnicesc.

Daca are success in plan duhovnicesc, se vede si in social, daca esueaza in plan duhovnicesc, si socialul e dezastru.

Dupa cum se vede, la ora actuala vorbim mai degraba un esec, dar nu cred ca vina o poarta doar vladica daca vrei sa insinuezi asta.

În această problemă am spus clar că nu cred că lucrurile stau aşa şi m-am bazat tocmai pe teologia Părintelui Stăniloaie în care Biserica trebuie să transforme întreaga lume, altfel spus transformarea spirituală se răsfrânge sau trebuie să se răsfrângă şi în celelalte planuri ale vieţii, iar asta este în deplină concordanţă cu făgăduinţa făcută în liturghia răsăriteană, anume "Toată viaţa lui Christos să o dăm", ceea ce înseamnă că trebuie să ne străduim ca toate aspectele vieţii să fie transformate în sensul creştin al lucrurilor.

Nu exclud că ar exista posibilitatea să apară tot felul de dubioşi care au impresia că dacă fac sau au făcut un lucru oarecare pe plan social ar fi mari creştini. Ordinea este clar stabilită şi transformarea pe care Biserica o vizează este în primul rând una spirituală şi aici de fapt trebuie concentrată acţiunea Bisericii din punctul meu de vedere cu ajutorul lui Dumnezeu.

În prealabil postat de AlinB

A. si situatia nu se repara prin mobilizari comuniste gen: bagam la puscarie homosexualii, interzicem avortul, toata lumea la post cu legume si salam de soia.

Cred totuşi că trebuie să existe anumite legi, atât unele ecleziale cât şi unele statale. Nu este vorba despre măsuri comuniste; Biserica a interzis avortul de mult timp fără să fi fost comunistă. Însă în ceea ce priveşte România fenomenul avortului a fost unul mult prea amplu, ale cărui consecinţe trebuiau prevăzute de mult şi luate măsuri, luate poziţii. Unii au luat poziţii, Biserica s-a limitat în comportamente din cauze extrem de bizare, şi extrem de bizar de necunoscute şi de neexplicate. În primul rând aşa zisa libertate a avortului nu a constituit una dintre revendicările revoluţionarilor din '89; nu am auzit pe nici un revoluţionar cu o asemenea revendicare. În al doilea rând, încă de la începutul anilor '90 dimensiunile îngrijorătoare ale acestui fenomen, dacă luăm în calcul poziţia BOR că avortul este crimă, şi asta nu doar din punct de vedere duhovnicesc, adică nu este văzut doar ca un păcat de moarte, erau cunoscute; am văzut pe internet poziţii ale lui Ioan Alexandru ori ale lui Ioanichie Bălan, semne care arată că amploarea fenomenului uciderii prin avorturi era cunoscut la niveul BOR, şi sunt sigur că inclusiv la nivelul autorităţilor ecleziale, nu doar la nivel de duhovnici. Bineînţeles că duşmanii României care au făcut lovitura de stat din România din '89 au planificat cu mare grijă acest aspect al liberalizării avortului, în condiţiile în care inginerii sociali ai Occidentului ştiau cu siguranţă ce situaţie grea din punct de vedere economic şi social avea să urmeze prin tranziţia de la sistemul socialist la sistemul de piaţă liberă. În contextul în care s-ar mai fi născut vreo câteva milioane bune de români după '90 tranziţia nu avea nici o şansă să reuşească, revolta socială de proporţii împotriva regimului venit prin lovitură de stat fiind absolut iminentă. Planificatorii noii ordini mondiale au aranjat bine condiţiile aşa încât să se lucreze atât pe partea reducerii populaţiei cât şi pe partea evitării pe cât posibil a condiţiilor favorizante unei revolte de proporţii.

Fenomenul fiind cunoscut iar consecinţele, pentru nişte oameni zdraveni la cap, fiind anticipabile, cei care nu au luat măsuri nu doar că sunt vinovaţi sau responsabili, chiar şi indirect, chiar şi numai la nivel moral, pentru uciderea prin avorturi, dacă luăm de referinţă poziţia BOR că avortul este ucidere, dar sunt vinovaţi şi pentru consecinţele inevitabile, cum este spre exemplu îmbătrânirea României, scăderea serioasă a populaţiei, şi mai ales în contextul în care noi românii trebuia să fim la ora actuală în jur de peste 30 de milioane de oameni şi cu o pondere mai mare a copiilor şi tinerilor, sau cum este spre exemplu schimbarea raportului între pensionari şi persoanele active în câmpul muncii. Evident că sunt şi alţi factori care au dus la astfel de stări de lucruri, însă fenomenul avorturi petrecut prin intermediul sistemului de sănătate din România (sistem care şi-a încălcat jurământul, pentru că jurământul lui Hipocrate specifică clar refuzul avortului) a contribuit cu proporţia lui la actualele crize din domeniul demografic, social, economic şi de fapt în toate planurile, în special prin diminuarea potenţialului uman sau al resurselor umane pentru toate domeniile; putem vedea spre exemplu cine era România în perioada comunistă pe plan sportiv la jocurile olimpice şi cine este astăzi România, înainte România era constant printre primele ţări de pe Planetă la Jocurile Olimpice, azi este o ţară care se chinuie din greu pentru a câştiga vreo câteva medalii, iar aceste lucruri vin şi din lipsa bazinului demografic din care să mai fie tineri care să facă sport şi dintre care să se facă selecţii. Dar acesta este numai un mic aspect al realităţii; se pot vedea multe altele. Românii, ca popor, nu luaţi individual, care au săvârşit avort în masă, clasa politică aproape în integralitate şi alte instituţii responsabile poartă culpă în faţa istoriei şi în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat şi pentru consecinţele care au venit şi care vor veni. Însă, aşa cum este normal, responsabilitatea cea mai mare revine factorilor de conducere.

Dacă sunt unii care au ceva opoziţii, le transmit că în Coran există o interdicţie expresă ca să nu se comită avorturi în situaţii de sărăcie. Românii care au luat de multe decizia de avort pe aşa zise motive economice trebuiau consiliaţi şi avertizaţi foarte clar asupra unor astfel de lucruri, pentru creştini suferinţa împreună în sărăcie fiind calea de urmat, aşa cum specifică de altfel şi Coranul. Fenomenul trebuia de asemenea discutat foarte serios la nivel naţional atât la nivel politic cât şi la nivel religios iar tăcerea de mormânt în care a fost învăluit fenomenul aruncă o culpă extrem de gravă asupra tututor instituţiilor responsabile.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la toată viaţa mea, chiar şi aşa cum a fost sau în halul în care a fost, CU NICI UN CHIP NU MI-AŞ FI DORIT SĂ FIU AVORTAT. Şi cred că şi ceilalţi sunt de aceeaşi părere. Acest fenomen de avorturi nu mi se pare altceva decât unul bazat pe o ideologie sau pe o gândire de tip nazist sau bolşevic, doar că aici nu mai este vorba despre eliminarea celor de o anumită rasă sau clasă socială, ci de eliminarea celor indezirabili pe nişte criterii absolut aleatorii şi în realitate nejustificate.

Cred deci că avortul trebuie interzis şi că Biserica are obligaţia de a promova o asemenea politică şi de a se asigura pe toate căile posibile care îi stau la îndemână ca această politică să fie decisă şi aplicată în practic, precum trebuie controlată inclusiv prin intermediul organelor ecleziale pentru aceia care fac parte dintre creştinii ortodocşi. Asta în sensul că fiecare cult trebuie să se ocupe de oamenii lui, nu în sensul în care ar fi vorba despre o chestiune egoistă.

În ceea ce priveşte homosexualitatea, este bine ştiut că din punct de vedere religios este un păcat foarte grav, un păcat de moarte, iar din punct de vedere psihiatric ori psihanalitic, din câte am citit până acum, acest fenomen este văzut ca o perversiune, ca o inversiune sexuală, ca un lucru în mod cert anormal deşi nu ştiu cât de patologic. Însă este clar că din punct de vedere religios este vorba despre o boală spirituală gravă. Homosexualilor în mod clar trebuie să li se respingă aşa zisele "căsătorii" sau cum le-or mai denumi, şi în mod special adopţia de copii. În primul rând că aici nu este vorba despre copiii proprii ai homosexualilor. În al doilea rând, din punct de vedere spiritual este din start absolut inacceptabil. În al treilea rând trebuie avute în vedere posibilităţile de corupere morală, spirituală precum şi alte consecinţe nefaste pe care le poate avea pentru dezvoltarea unui asemenea copil dat pe mâna homosexualilor. Nu ştiu dacă trebuie băgaţi la puşcărie, dar în mod clar trebuie controlat fenomenul pentru ca nu cumva actualii homosexuali să îi pervertească şi pe alţii la problema lor, la anormalitatea lor, ca să mă exprim în termeni mai soft.

În prealabil postat de Decebal

Bineînţeles că în primul rând asta trebuia şi trebuie să fie ordinea, însă lucrurile sunt mai complicate pentru că se mai şi intercondiţionează, în sensul că şi Biserica are nevoie de un anumit mediu pentru a îşi dezvolta "spaţiul vital", pentru a se dezvolta, pentru a creşte, pentru a avea în fond o viaţă normală. După cum s-a văzut un sistem totalitar ateu socialist a fost de natură să calce în picioare viaţa Bisericii şi să impună limite absolut inacceptabile, cu scopul de a închide gura Bisericii şi posibilităţile ei de influenţare a societăţii. Deci vedeţi că nu aţi spus absolut nimic diferit, în citatul pe care l-aţi comentat afirmasem foarte clar întâietatea planului spiritual şi teologic înaintea celui social.


În această problemă am spus clar că nu cred că lucrurile stau aşa şi m-am bazat tocmai pe teologia Părintelui Stăniloaie în care Biserica trebuie să transforme întreaga lume, altfel spus transformarea spirituală se răsfrânge sau trebuie să se răsfrângă şi în celelalte planuri ale vieţii, iar asta este în deplină concordanţă cu făgăduinţa făcută în liturghia răsăriteană, anume "Toată viaţa lui Christos să o dăm", ceea ce înseamnă că trebuie să ne străduim ca toate aspectele vieţii să fie transformate în sensul creştin al lucrurilor.

Nu exclud că ar exista posibilitatea să apară tot felul de dubioşi care au impresia că dacă fac sau au făcut un lucru oarecare pe plan social ar fi mari creştini. Ordinea este clar stabilită şi transformarea pe care Biserica o vizează este în primul rând una spirituală şi aici de fapt trebuie concentrată acţiunea Bisericii din punctul meu de vedere cu ajutorul lui Dumnezeu.


Cred totuşi că trebuie să existe anumite legi, atât unele ecleziale cât şi unele statale. Nu este vorba despre măsuri comuniste; Biserica a interzis avortul de mult timp fără să fi fost comunistă. Însă în ceea ce priveşte România fenomenul avortului a fost unul mult prea amplu, ale cărui consecinţe trebuiau prevăzute de mult şi luate măsuri, luate poziţii. Unii au luat poziţii, Biserica s-a limitat în comportamente din cauze extrem de bizare, şi extrem de bizar de necunoscute şi de neexplicate. În primul rând aşa zisa libertate a avortului nu a constituit una dintre revendicările revoluţionarilor din '89; nu am auzit pe nici un revoluţionar cu o asemenea revendicare. În al doilea rând, încă de la începutul anilor '90 dimensiunile îngrijorătoare ale acestui fenomen, dacă luăm în calcul poziţia BOR că avortul este crimă, şi asta nu doar din punct de vedere duhovnicesc, adică nu este văzut doar ca un păcat de moarte, erau cunoscute; am văzut pe internet poziţii ale lui Ioan Alexandru ori ale lui Ioanichie Bălan, semne care arată că amploarea fenomenului uciderii prin avorturi era cunoscut la niveul BOR, şi sunt sigur că inclusiv la nivelul autorităţilor ecleziale, nu doar la nivel de duhovnici. Bineînţeles că duşmanii României care au făcut lovitura de stat din România din '89 au planificat cu mare grijă acest aspect al liberalizării avortului, în condiţiile în care inginerii sociali ai Occidentului ştiau cu siguranţă ce situaţie grea din punct de vedere economic şi social avea să urmeze prin tranziţia de la sistemul socialist la sistemul de piaţă liberă. În contextul în care s-ar mai fi născut vreo câteva milioane bune de români după '90 tranziţia nu avea nici o şansă să reuşească, revolta socială de proporţii împotriva regimului venit prin lovitură de stat fiind absolut iminentă. Planificatorii noii ordini mondiale au aranjat bine condiţiile aşa încât să se lucreze atât pe partea reducerii populaţiei cât şi pe partea evitării pe cât posibil a condiţiilor favorizante unei revolte de proporţii.

Fenomenul fiind cunoscut iar consecinţele, pentru nişte oameni zdraveni la cap, fiind anticipabile, cei care nu au luat măsuri nu doar că sunt vinovaţi sau responsabili, chiar şi indirect, chiar şi numai la nivel moral, pentru uciderea prin avorturi, dacă luăm de referinţă poziţia BOR că avortul este ucidere, dar sunt vinovaţi şi pentru consecinţele inevitabile, cum este spre exemplu îmbătrânirea României, scăderea serioasă a populaţiei, şi mai ales în contextul în care noi românii trebuia să fim la ora actuală în jur de peste 30 de milioane de oameni şi cu o pondere mai mare a copiilor şi tinerilor, sau cum este spre exemplu schimbarea raportului între pensionari şi persoanele active în câmpul muncii. Evident că sunt şi alţi factori care au dus la astfel de stări de lucruri, însă fenomenul avorturi petrecut prin intermediul sistemului de sănătate din România (sistem care şi-a încălcat jurământul, pentru că jurământul lui Hipocrate specifică clar refuzul avortului) a contribuit cu proporţia lui la actualele crize din domeniul demografic, social, economic şi de fapt în toate planurile, în special prin diminuarea potenţialului uman sau al resurselor umane pentru toate domeniile; putem vedea spre exemplu cine era România în perioada comunistă pe plan sportiv la jocurile olimpice şi cine este astăzi România, înainte România era constant printre primele ţări de pe Planetă la Jocurile Olimpice, azi este o ţară care se chinuie din greu pentru a câştiga vreo câteva medalii, iar aceste lucruri vin şi din lipsa bazinului demografic din care să mai fie tineri care să facă sport şi dintre care să se facă selecţii. Dar acesta este numai un mic aspect al realităţii; se pot vedea multe altele. Românii, ca popor, nu luaţi individual, care au săvârşit avort în masă, clasa politică aproape în integralitate şi alte instituţii responsabile poartă culpă în faţa istoriei şi în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat şi pentru consecinţele care au venit şi care vor veni. Însă, aşa cum este normal, responsabilitatea cea mai mare revine factorilor de conducere.

Dacă sunt unii care au ceva opoziţii, le transmit că în Coran există o interdicţie expresă ca să nu se comită avorturi în situaţii de sărăcie. Românii care au luat de multe decizia de avort pe aşa zise motive economice trebuiau consiliaţi şi avertizaţi foarte clar asupra unor astfel de lucruri, pentru creştini suferinţa împreună în sărăcie fiind calea de urmat, aşa cum specifică de altfel şi Coranul. Fenomenul trebuia de asemenea discutat foarte serios la nivel naţional atât la nivel politic cât şi la nivel religios iar tăcerea de mormânt în care a fost învăluit fenomenul aruncă o culpă extrem de gravă asupra tututor instituţiilor responsabile.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la toată viaţa mea, chiar şi aşa cum a fost sau în halul în care a fost, CU NICI UN CHIP NU MI-AŞ FI DORIT SĂ FIU AVORTAT. Şi cred că şi ceilalţi sunt de aceeaşi părere. Acest fenomen de avorturi nu mi se pare altceva decât unul bazat pe o ideologie sau pe o gândire de tip nazist sau bolşevic, doar că aici nu mai este vorba despre eliminarea celor de o anumită rasă sau clasă socială, ci de eliminarea celor indezirabili pe nişte criterii absolut aleatorii şi în realitate nejustificate.

Cred deci că avortul trebuie interzis şi că Biserica are obligaţia de a promova o asemenea politică şi de a se asigura pe toate căile posibile care îi stau la îndemână ca această politică să fie decisă şi aplicată în practic, precum trebuie controlată inclusiv prin intermediul organelor ecleziale pentru aceia care fac parte dintre creştinii ortodocşi. Asta în sensul că fiecare cult trebuie să se ocupe de oamenii lui, nu în sensul în care ar fi vorba despre o chestiune egoistă.

În ceea ce priveşte homosexualitatea, este bine ştiut că din punct de vedere religios este un păcat foarte grav, un păcat de moarte, iar din punct de vedere psihiatric ori psihanalitic, din câte am citit până acum, acest fenomen este văzut ca o perversiune, ca o inversiune sexuală, ca un lucru în mod cert anormal deşi nu ştiu cât de patologic. Însă este clar că din punct de vedere religios este vorba despre o boală spirituală gravă. Homosexualilor în mod clar trebuie să li se respingă aşa zisele "căsătorii" sau cum le-or mai denumi, şi în mod special adopţia de copii. În primul rând că aici nu este vorba despre copiii proprii ai homosexualilor. În al doilea rând, din punct de vedere spiritual este din start absolut inacceptabil. În al treilea rând trebuie avute în vedere posibilităţile de corupere morală, spirituală precum şi alte consecinţe nefaste pe care le poate avea pentru dezvoltarea unui asemenea copil dat pe mâna homosexualilor. Nu ştiu dacă trebuie băgaţi la puşcărie, dar în mod clar trebuie controlat fenomenul pentru ca nu cumva actualii homosexuali să îi pervertească şi pe alţii la problema lor, la anormalitatea lor, ca să mă exprim în termeni mai soft.

Din nou, de acord perfect cu colegul Decebal.

[Decebal]

În prealabil postat de AlinB

Personal nu subscriu la aceasta perspectiva care suna mai degraba a ceva umanist in genul "intemeiem noi imparatia lui Dumnezeu pe pamant".

Nu vorbeam despre nici un umanism, este o interpretare greşită de-a dumneavoastră. Practic nu doar că tăgăduiţi teologia părintelui Stăniloaie, dar inconştient negaţi obligativitatea instaurării împărăţiei lui Dumnezeu şi prin oameni, încercând să mascaţi lipsa de responsabilitate a Bisericii Ortodoxe pentru transformarea acestei lumi în împărăţia lui Dumnezeu. Omul, şi în special creştinul, este un colaborator al lui Dumnezeu pentru instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, şi această împărăţie este Planul lui Dumnezeu. Lipsa de lucrare sau lucrarea de mântuială pentru instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, între oameni şi în oameni, constituie un păcat tocmai împotriva acestui Plan al lui Dumnezeu. Interpretarea dumneavoastră este greşită, pentru că nu mă refeream la un proiect de tip umanist, ci la Proiectul lui Dumnezeu, proiect pe care unii tot ţin morţiş să îl saboteze într-un fel sau altul, promovând lucrarea de mântuială în locul lucrării de mântuire.

În prealabil postat de AlinB

Catolicii au alergat mult timp dupa himerea asta si stim f. bine ce au reusit sa realizeze de fapt si nu prea le face deloc cinste ci dimpotriva.

Domnule AlinB, dumneavoastră ori nu vedeţi ori vă faceţi că nu vedeţi consecinţele sau măcar unele dintre ele ale implicării romano-catolicilor în politică. Fie şi numai pentru o competiţie sau pentru o contracarare a influenţei catolice anti-ortodoxe în politică ar trebui ca Biserica Ortodoxă să aibă în vedere implicarea în acest domeniu prin mijloace specifice. Observaţi că spre exemplu în problema Stat(us)ului Romano-Catolic Ardelean implicarea politică pe diferite căi a catolicilor le-a adus câştiguri atât în perioada interbelică precum şi în perioada de după lovitura de stat din '89 şi asta în ciuda faptului că istoria şi documentele le stau şi le-au stat împotrivă. Nu spun că Biserica Ortodoxă ar trebui să se folosească de aceleaşi mijloace absolut mizerabile ale catolicilor şi să treacă totul prin politica "Scopul scuză mijloacele", dar BOR spre exemplu este clar că are nevoie de anumiţi factori, şi nu doar BOR ci statul şi poporul român, pentru a se apăra măcar în faţa agresiunii catolice, fie ea făcută de una singură, fie făcută în conjuncţie cu agresiunile ungurilor. Observaţi cum s-au folosit de factorii politici şi cum prin jocuri oculte calcă pur şi simplu legile statului român în picioare, deschizând din nou calea iredentismului şi şovinismului maghiar precum şi prozelitismul catolicilor într-o ţară majoritar ortodoxă, atât al celui greco-catolic cât şi al celui romano-catolic. Cum vă explicaţi că ortodocşii sunt atât de discriminaţi şi de călcaţi în picioare, cum vă explicaţi că catolicii îşi obţinuseră un regim preferenţial şi discriminator la adresa Ortodoxiei prin acel Concordat din perioada interbelică, cum vă explicaţi că se calcă în picioare legile statului român şi cum vă explicaţi că tocmai politicienii români sunt cei care nu apără interesele legitime ale poporului şi statului român şi ale Bisericii Ortodoxe Române? Şi cum nu înţelegeţi sau vă faceţi că nu înţelegeţi că BOR are nevoie şi de o altă implicare în viaţa socială, politică pentru apărarea intereselor sale?

Luaţi de exemplu cazul lui Tăriceanu. Cred că prin 2006, nu mai ştiu sigur dacă Aurelian Pavelescu sau altcineva, vreun naţionalist, făcuse rost de o interceptare a unor importanţi lideri maghiari în care aceia spuneau că Tăriceanu este omul lor. (Nu ştiu exact din ce postură vorbeau acei unguri, dar aşa spuneau că Tăriceanu este omul lor.) Observaţi implicarea lui Tăriceanu în problema retrocedărilor aşa ziselor proprietăţi ale romano-catolicilor, în problema Fundaţiei Gojdu, în "privatizarea" celei mai mari bănci româneşti în favoarea austriecilor de la Erste. Cum vă explicaţi toate aceste fapte? Cum vă explicaţi că acum câteva zile Tăriceanu spunea că boicotul de la referendum se datorează exclusiv lui Băsescu, trecând sub tăcere boicotul minorităţii maghiare, boicot care a influenţat în mod semnificativ rezultatul referendumului şi trecând sub tăcere implicarea neavenită, fie chiar şi numai prin declaraţii, a ungurului Viktor Orban?

În prealabil postat de AlinB

In rest chiar nu stiu vreo Biserica Ortodoxa sa aiba asa ceva in programul de guvernare duhovniceasca iar fanteziile personale nu se pun aici.

Păi nu, că guvernarea ortodocşilor este să stea acolo ca ţârcovnicii la icoane şi să pupe icoanele că poate le pică ceva din cer.