Inima

[glykys]

În prealabil postat de ioan cezar

Am folosit Biblia editata in 2005 la noi (in BOR). Pentru a deschide cumva topicul. Un prim gest.
Binevenita trimiterea ta la concordante si toate celelalte. Asteptam, chiar, sa intervina cineva pentru a largi perspectiva! Acum a venit timpul sa ma cam scarpin incurcat sub fes, studiind in linkul oferit de tine...
Cine poate sistematiza un pic acceptiunile?... Poate incerci, Ana-Maria, te rog...

Etapa asta mi se pare necesar sa fie asumata si bine traversata, inainte de a incerca vreo interpretare/ teologhisire.

Se incumeta careva sa sistematizeze un pic acceptiunile termenului?

Cand o sa fiu intr-o biblioteca, o sa iti pot scrie mai multe in ceea ce priveste evolutia termenului din greaca clasica in koine.
Ai primit niste sugestii bune in postarile anterioare.
Din ce stiu eu, kardia este, cu siguranta, la greci, sediul vietii, al sufletului, e salasul sentimentelor, al pulsiunilor interioare, dar si al inteligentei, cel putin in greaca pre-clasica si clasica (deci secolul lui Pericle). Cel putin asa apare la Aristotel. Asta pentru ca, socot eu, grecii vedeau omul unitar, nu aveau acest conflict cerebral, rational - emotional, afectiv, pe care il traim noi, modernii. La asta au contribuit, fireste, si disputele acelea filosofice bazate pe speculatiile medicale de care pomenea Mihnea, in ceea ce priveste legatura dintre inima si creier. Tot la vremea aceea, de la Homer la unii poeti lirici (sec. VII-V a. Chr.), sediul sentimentelor si al gandirii mai era si phrenes, diafragma. De aici vine phronesis, actul gandirii, de la diafragma.

Dragostea (de orice fel) afecteaza kardia - si cred ca spre aceasta directie incerca sa te orienteze parintele. Dar nu numai dragostea, ci orice sentiment, orice miscare afectiva, pozitiva sau negativa, orice dorinta, pofta, placere trece prin kardia. Nu stiu daca in koine sensul acesta de sediu al inteligentei a fost suprimat, trebuie verificat. Orisicum, dintotdeauna a existat o precumpanire a sensului de sediu al sentimentelor.

În prealabil postat de glykys

Cand o sa fiu intr-o biblioteca, o sa iti pot scrie mai multe in ceea ce priveste evolutia termenului din greaca clasica in koine.
Ai primit niste sugestii bune in postarile anterioare.
Din ce stiu eu, kardia este, cu siguranta, la greci, sediul vietii, al sufletului, e salasul sentimentelor, al pulsiunilor interioare, dar si al inteligentei, cel putin in greaca pre-clasica si clasica (deci secolul lui Pericle). Cel putin asa apare la Aristotel. Asta pentru ca, socot eu, grecii vedeau omul unitar, nu aveau acest conflict cerebral, rational - emotional, afectiv, pe care il traim noi, modernii. La asta au contribuit, fireste, si disputele acelea filosofice bazate pe speculatiile medicale de care pomenea Mihnea, in ceea ce priveste legatura dintre inima si creier. Tot la vremea aceea, de la Homer la unii poeti lirici (sec. VII-V a. Chr.), sediul sentimentelor si al gandirii mai era si phrenes, diafragma. De aici vine phronesis, actul gandirii, de la diafragma.

Dragostea (de orice fel) afecteaza kardia - si cred ca spre aceasta directie incerca sa te orienteze parintele. Dar nu numai dragostea, ci orice sentiment, orice miscare afectiva, pozitiva sau negativa, orice dorinta, pofta, placere trece prin kardia. Nu stiu daca in koine sensul acesta de sediu al inteligentei a fost suprimat, trebuie verificat. Orisicum, dintotdeauna a existat o precumpanire a sensului de sediu al sentimentelor.

Tulburatoare amanunte...
Se contureaza deja impresia ca aici e vorba de un psihic profund, ca sa zic asa (sentimente, inteligenta etc.), mai ca ma duce gandul la conceptul freudian de inconstient (si tot ce a urmat). Him...
E cert insa ca inima, asa cum apare in Evanghelie, dar si in VT, nu se refera la continuturi sufletesti pasagere, de suprafata, reactii efemere si bine constientizate (eventual trucate prin autoinselari si automistificari, formind o masca / armura), ci la o lume tainica (formata din trasaturi definitorii pentru o persoana, caracteristice ei, cu totul personale si reprezentative ca o pecete inconfundabila), unde omul poate ca nici nu prea are acces si numai Dumnezeu patrunde...
Ma opresc insa aici, nu vreau sa anticipez ceea ce s-ar putea sa devina o mare (si, sper, frumoasa) problema mai incolo... Toate la vremea lor!