dati-mi un sfat

În prealabil postat de anna21

1. Consider ca a fi crescut in ortodoxie in ziua de astazi este aproape o minune.
Nu mi se pare absolut nimic in neregula sa te delimitezi de ceilalti, nu este mandrie.
Dimpotriva, a fi crescut in ortodoxie, dar impotriva canoanelor sa te apuci sa te rogi cu cei de alte credinte mi se pare o desconsiderare a darului facut de Dumnezeu.
Ca nu am ales (cu putine exceptii) sa fim ortodocsi, dar daca ajungem sa intelegem ce ni s-a dat, nu ne este permis sa ne batem joc de acest dar.
Nu este treaba mea de altii sunt catolici sau protestanti, daca se mantuiesc sau nu - mila lui Dumnezeu. Eu am grija de manturea mea. Stiu calea (macar teoretic).. Si atunci se pune intrebarea: ce fel de ortodox este acela care scuipa pe invatatura sfintilor parinti si merge in locasuri de cult lipsite de sfintele taine? Ce cauta acolo unde nu este nimic de gasit?
Nu este o bataie de joc?
Eu asa vad lucrurile: ca si cum un Imparat te-ar invita la cina Lui, dar tu (un cersetor flamand si bolnav) spui "dar eu vreau sa manac din gunoaie impreuna cu alti cersetori care au refuzat si ei invitatia crezand ca gunoiul este mai bun! Poate au si ei dreptate si in felul lor! Iar cei care cineaza cu Imparatul sunt niste oameni exclusivisti si plini de ura pt ca acum refuza sa manance gunoi."

2. Ortodoxia nu este o materie de studiu ca sa o compari, masori etc cu alte credinte!
O traiesti sau nu. Atat. Nu o traiesti? Pai nici nu o cunosti! Chiar daca ai morman de informatii despre ea, o examinezi doar din exterior.
Daca nu ajungi sa o traiesti, o poti compara la infinit, dar nu te mantuiesti.
Daca o traiesti, nu te duci sa cauti in gunoaie ("diversitate"). Cinezi cu Imparatul.

Se pare ca pe acest forum doamnele au o problema cu "trairea". Pe alt topic, cineva tocmai ne-a lamurit ca miracolul Ortodoxiei este trairea. (Deocamdata nu soptesc nici un cuvant despre "trairism". Sunt destule carti pe tema asta, mai ales din perioada interbelica.)

Cine este oare procupat sa puncteze cu argumentul decisiv numit traire?... O fi vreo legatura intre traire si viata? Cine mai stie...

Ceea ce este o alta caracteristica a unora dintre doamnele si intelectualele acestui forum este legatura dintre traire si cunoastere. Suntem avertizati ca avem deci de-a face cu doamne cunoascatoare, si inca prin traire. Noua celorlalti ne ramane sa luam aminte ca, neavind traire, nu suntem nici cunoscatori. Suntem asadar ignoranti. Sau prosti.

Slava lui Dumnezeu!

Intrucat, prosti fiind, iata ca ne pocaim si punem mana (ca de obicei, as sugera timid) pe-o carte, pe doua, pe noua... Precum si pe frunte, piept, umeri si tarina, pentru a cauta trairea.

Nu stiu de ce, probabil pentru ca sunt ignorant si lipsit de traire (asta e chiar un caz de subdezvoltare grava a psihismului, de la idiot in jos, daca e posibil) am asa o dificultate cand citesc (pus de nu stiu cine) textele celor doua doamne intelectual-trairiste: nu simt nimic in inima, nici o vibratie, nici o energie, nici o bucurie, nimic... Parca ma uit pe un camp nesfarsit pe care nu creste nimic. Ba nu, mint: uneori cresc urzici si matraguna.
Bune si astea: in doze optime, ele pot fi de un real folos pentru reumatism si alte afectiuni. Sau poate ma insel, ca sunt ignorant... Mai bine ma intorc la ...durerea mea. (na, ca am totusi o traire!)

P.S. Pentru a cina cu Imparatul e nevoie de cel putin doua lucruri: sa Ii deschizi (in sfarsit!) si ... sa fii sigur(a) ca e curatenie in camera ta. Atentie si la miros (pe sub presuri, pe la colturi) ca Imparatul are simtul infailibil...