Mantuirea

În prealabil postat de iustin10

Tot acest razboi este in mintea noastra.
Atata vreme cat nu intelegem pozitia celuilalt,si nu o acceptam , si nu murim odata cu celalalt ,ca sa inviem impreuna (dupa exemplul lui Hristos) , nu facem decat sa ne propovaduim pe noi insine .
Care este finalul acestor lucruri ? Abandonul,plictiseala ,inevitabilul diagnostic : celalalt e pierdut, prost,irecuperabil,absurd.
DAR OARE EU CUM SUNT ?
Aceasta e marea intrebare,pe care fiecare din noi ar trebui sa ne o punem.
Nota zece pentru dialog,pentru rabdarea de a explica ,pentru umanism ,si pentru prietenie.
Un singur pas ar mai fi de facut .Puneti-va in locul celuilalt.Traiti dilemele lui ,convingerile lui ,sistemul sau de idei . Asta nu inseamna sa iti abandonezi credinta , ci sa iti abandonezi eul. Si veti vedea ca,credinta traieste in voi ,dincolo de eul care credeati ca sunteti.
La concluzii logice comune nu se va ajunge prea curind. Dar fiecare va constata ca celalalt nu musca ,ca e rational totusi ,ca are suflet.
In manastiri este exercitiul muncii,pentru cunoasterea de sine. Aici este exercitiul dialogului ,pentru realizarea cunoasterii de sine prin intermediul celuilalt ,fratelui meu cel nesuferit ,aproapele meu.

Iustin, iar te-a furat iubirea...
Dar mai intai poate ma lamuresti cum e cu "exemplul lui Hristos", cu inviatul impreuna... (cum adica?)

Apoi, cum crezi ca as putea sa traiesc dilemele Adrianei? Sau convingerile ei?... Sa imi imaginez cate ceva (ca asa e empatia, prin natura si mecanismele ei), asta da... Dar sa mai si traiesc? Multumesc, nu!! (sesizez a treia persoana in ultimele doua zile care pune accent pe traire... se contureaza oare un club al trairistilor?)

Cea mai tare insa e treaba cu credinta fara... eu (ma rog, cu eu abandonat, adica de care nu ma mai ingrijesc, fie cum o fi, nu-i treaba mea, nu ma priveste cum sunt eu, desi intrebarea tocmai asta era, scrisa cu litere mari de tine). "Credinciosul fara eu", iata noul om propus de Iustin. Regret, Iustin, dar omul nu poate vietui omeneste fara eu. Psihoza nu e acelasi lucru cu credinta. Opereaza te rog distinctia, daca voiesti.

Amuzant e ca sustii simultan o credinta fara de eu (cine o poarta? pesemne altul, s-o gasi vreun binevoitor, nu eu, ca n-am eu) dar si o cunoastere de ... sine, totodata.

Deci nu am eu, dar am credinta si totodata, desi nu am eu, ma cunosc pe mine. Care mine? daca nu am eu.
Cine (sa faca asta, cunoasterea adica)? Eu.
Ba nu, ca am postulat in prealabil ca n-am eu. Doar l-am abandonat!

Ei bine, simplu: ma cunosc ... tu.
Si astfel am credinta si ma mantuiesc (cine? tu, el, ea... - dar cu mantuirea mea cum ramane?... iar revin la eu, ce prost obicei... parca am stabilit deja ca nu am eu! Doar l-am abandonat deja...)

Strasnica treaba!