Inima

[Eugen7]

Conștiința este un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acținilor sale (http://dexonline.ro).

Până în acest moment nu s-a găsit o explicație științifică validă despre aceasta, știința cautând deseori să coreleze conștiința cu conștiența.

Se spune despre conștiință că este "glasul lui Dumnezeu" în om. În urma observării atente a manifestării acesteia se poate constata că omul simte sau aude conștiința și abia apoi intervine cu gândirea pentru a transpune sau nu îndemnul acesteia. Cu alte cuvinte, gândirea (reflecția) intervine după ce se manifestă conștiința și nu invers.

Deci este eronat a se afirma că, conștiința ar fi o reflectare (adică gândire) asupra sinelui deoarece mai întâi apare sentimentul (mustrarea, îndemnul) și abia apoi reflectarea asupra cauzelor acestuia.

Prin conștiință omul este mereu "anunțat" asupra unei fapte rele făptuite sau în curs de făptuire. Conștiința "ne mustră" numai atunci când facem ceva rău, manifestându-se independent de voința noastră.


Citate din http://enciclopedie.citatepedia.ro:
- Conștiința - lumina inteligenței pentru a distinge binele de rău. definiție de Confucius
- Conștiința este vocea interioară care ne avertizează că cineva se uită. definiție de H.L. Mencken
- Conștiința este busola omului. definiție de Vincent Van Gogh
- Tribunalul acesta pe care omul îl simte în el este conștiința. definiție de Immanuel Kant
- Conștiința este oglinda sufletelor noastre, care înfățișează greșelile din viețile noastre în forma lor completă. definiție de George Bancroft
- Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care îl păzește pe om. definiție de Paisie Olaru
- Conștiința este rădăcina curajului adevărat; dacă un om este curajos, el își ascultă conștiința. definiție de James Freeman Clarke
- Conștiința e o carte naturală. Cel ce o citește cu fapta face experiența ajutorului dumnezeiesc. definiție de Marcu Ascetul
- Conștiința este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi. definiție de Oscar Wilde

http://ro.wikipedia.org/wiki/Con%C8%99tiin%C8%9B%C4%83

[Eugen7]

Termenul sentiment (derivat din latinescul sentire, care înseamnă „a percepe cu ajutorul simțurilor”) desemnează o condiție afectivă care durează mai mult decât emoția și care poate indica pasiunea.
Sentimentul este o componentă a emoției care implică funcțiile cognitive ale organismului. Sentimentul este la originea unei cunoașteri imediate sau a unei simple impresii și se află în raport direct cu percepția stării psihologice de moment. Sensul psihologic al termenului sentiment (care indică o stare afectivă trebuie să fie deosebit de sensul propriu, de sensibilitate).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sentiment

Astfel se observa indisolubila legatura intre cognitia umana intelectuala (minte) si afectivitate umana (inima duhovniceasca).
De este inechivoc ca mintea si inima (duhovniceasca) "functioneaza" impreuna, intr-o legatura bidirectionala.

Doamne ajuta.

[Eugen7]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Minte

Mintea este ansamblul de caracteristici informaționale care determină personalitatea.

Funcții ale minții:

1-Percepția și reprezentarea realității.

Prin perceptie intelegem culegerea de informatii din spatiul fenomenal cu ajutorul simturilor specializate precum vazul, auzul, gustul, mirosul si sensibilitatea tactila.

Reprezentarea este un complex proces mental prin care algoritmi specializati extrag din fiecare tip de mesaj senzorial forme si procese specifice pe care le numim generic 'realitate'.

Spre exemplu din 'mesajul video' mintea extrage varietatile 'imagine' particularizate ca forme geometrice, culori, intensitati luminoase, interactiuni si diferite schimbari ale acestora.

Din 'mesajul audio' se obtine forma sonora, 'sunetul', modalitate fenomenala foarte importanta utilizata in construirea limbajului si realizarea comunicarii.

Prin repentare subiectul se situeaza in 'lumea fenomenala' compusa dintr-o multime de obiecte, relatii, calitati si evenimente.

2-Construcția și declașarea 'comportamentului gestual' prin care subiectul intervine transformant în alcătuirea reprezentării fenomenale.

Odata pozitionat in realitatea reprezentata omul ca orice alt biosistem isi identifica nevoile si declanseaza actiuni de satisfacere. Primele actiuni prin care individul isi rezolva nevoile sunt gesturile fizice, definite ca miscari ale partilor specializate ale corpului. Fiecare gest fixeaza si manipuleaza intr-un fel specific obiectele video ale reprezentarii, schimbandu-le pozitiile, formele, proprietatile si miscarile.

Gestul este principalul instrument prin care omul schimba alcatuirea realitatii, ii modifica parametrii de stare si directia evolutiva.

3-Geneza și utilizarea 'limbajului' caracterizat ca ansamblu de operanzi informationali prin intermediul carora se poate realiza descrierea si comunicarea realității, descrierea comportamentului fizic si mental al subiectului, denominarea gesturilor, controlul acțiunii gestuale sau intelective, investigante și modelante de realitate.

Limbajul este cel mai complex si eficiet instrument de diferentiere modala si control sistematic al starilor mentale si gestuale ale subiectului iar prin intermediul schimbarilor produse in subiect sunt schimbate in mod determinat si componentele realitatii.

4-Construcția conceptelor, fiecare explicitând familii de invarianțe obiectuale, dinamice, relaționale sau caracterizante, aplicabile realității.

5-Geneza stărilor afective prin care subiectul alocă valori lumii și persoanei, se atasează emotiv de ele, își propune scopuri și luptă să le atingă. Afectivitatea este funcția umanizantă, prin intermediul ei omul socializează, creează grupuri de interese, acțiuni, colaborări și relații intime, își exprimă personalitatea și contribuie la modificarea personalității partenerilor.

6-Cea mai obscură și neînțeleasă funcție a minții este conștientizarea subiectului. Conștiența este capabilitatea unui subiect de a nu se identifica niciodată pe deplin cu oricare din stările proprii, de a avea permanent o rezervă de sine, distinctă de sinele implicat. Prin conștiență omul se poate decupla de orice acțiune sau relație în desfășurare și poate alege și parcurge alta, păstrând mereu posibilitatea desprinderii de aceasta.

Principala proprietate creativă a minții este construcția conceptelor, a agregatelor informaționale reflectând segmente de realitate sau persoană.

Conceptele discern proprietăți structurale, corelante, calitativ sau cantitativ operante, sau descriptiv afective. Prin concepte individul modelează realitatea sau se autodefinește modal. Autodefinirea presupune reprezentarea de sine fizică, reprezentarea conceptuală, particularizarea intențională și afectivă.

Un subiect autodefinit se situează în realitate, se conștientizează autosituant, se orientează interactiv în ambient, își identifică și rezolvă scopurile și atribuie valori lumii și persoanei.


Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Mihailc]

Ioane, ai în ataşament o panoramă mai cuprinzătoare (scandalos de cuprinzătoare pentru mulţi de pe-aici) a subiectului care te interesează.

Foarte frumos textul pe care ni l-ai făcut cunoscut Mihailc, mulţumim (din inimă). Evident, autorul nu putea fi decât maestrul Pleşu. Am găsit transcrierea întreagă a conferinţei aici.

Mi-a plăcut în mod deosebit răspunsul lui Pleşu cu privire la rezolvarea dilemelor: „Daca, pentru a rezolva o asemenea situatie, te bazezi numai pe discernamântul propriu, lucrurile merg greu si nu poti fi niciodata sigur ca ai ales cum trebuie. Solutiile vin deseori din afara; de aceea trebuie sa fii întotdeauna foarte atent la semnalele pe care le primesti. Un bun ‚response’ - aceasta este pariul cunoasterii prin inima. Trebuie sa fii atent, sa înregistrezi tipurile de apeluri care vin si apoi sa optezi. Nu astepta, prin urmare, sa rezolvi o problema de viata cazând pe gânduri: ma asez pe un scaun, formulez clar ce problema am de rezolvat (ma marit cu Nelu sau cu Gigi), o cântaresc, o analizez si mâine dimineata voi sti ce am de facut. Nu merge asa! În rezumat: nu va bazati numai pe dvs. când luati decizii, pentru ca sunteti, ca si mine, incapabili sa o faceti. Trebuie sa participi la decizie si sa contezi si pe îngeri... ”

Sau: „una dintre bolile singuratatii, respectiv ale vietii monahale, este taedium cordis (oboseala inimii). Nu cunosc cuvânt românesc mai potrivit decât lehamitea. Acolo, în inima, unde sunt atâtea bogatii, apare si oboseala suprema când relatia cu lumea, cu Dumnezeu si cu tine însuti e defecta.”

În prealabil postat de Mihailc

Ioane, ai în ataşament o panoramă mai cuprinzătoare (scandalos de cuprinzătoare pentru mulţi de pe-aici) a subiectului care te interesează.

Ei da...:) Strasnic text! Si-a castigat deocamdata locul pe desktop, doua degete mai sus de shortcutul spre tabla de sah...

P.S. Nu ma lasa inima sa nu citez din el pe topic, cumva... Ce crezi despre asta? Negociem copyrightul?....:)

[Mihailc]

În prealabil postat de ioan cezar

Ei da...:) Strasnic text! Si-a castigat deocamdata locul pe desktop, doua degete mai sus de shortcutul spre tabla de sah...

P.S. Nu ma lasa inima sa nu citez din el pe topic, cumva... Ce crezi despre asta? Negociem copyrightul?....:)

Poţi să citezi liniştit, domnul Andrei Pleşu, autorul textului (care de fapt este o conferinţă) nu cred că se supără!

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan cezar

Ei da...:) Strasnic text! Si-a castigat deocamdata locul pe desktop, doua degete mai sus de shortcutul spre tabla de sah...

P.S. Nu ma lasa inima sa nu citez din el pe topic, cumva... Ce crezi despre asta? Negociem copyrightul?....:)

Strașnic? Serios?
Ia uite citatul care m-a făcut să nu-l mai citesc(că-i prea lung) și pe care l-am spicuit la urmă; poate că tu încă nu ai ajuns la penultimul aliniat:

”...Unu: acolo unde este tezaurul suprem este şi pericolul suprem, iar una dintre bolile singurătăţii, respectiv ale vieţii monahale, este taedium cordis (oboseala inimii). Nu cunosc cuvânt românesc mai potrivit decât lehamitea. Acolo, în inimă, unde sunt atâtea bogatii, apare şi oboseala supremă când relaţia cu lumea, cu Dumnezeu şi cu tine însuti e defectă...”

??????????

[Mihailc]

În prealabil postat de Demetrius

Strașnic? Serios?
Ia uite citatul care m-a făcut să nu-l mai citesc(că-i prea lung) și pe care l-am spicuit la urmă; poate că tu încă nu ai ajuns la penultimul aliniat:

”...Unu: acolo unde este tezaurul suprem este şi pericolul suprem, iar una dintre bolile singurătăţii, respectiv ale vieţii monahale, este taedium cordis (oboseala inimii). Nu cunosc cuvânt românesc mai potrivit decât lehamitea. Acolo, în inimă, unde sunt atâtea bogatii, apare şi oboseala supremă când relaţia cu lumea, cu Dumnezeu şi cu tine însuti e defectă...”

??????????

Atunci când întâmpini un text cu un soi de scepticism gata preparat în altă parte şi fără nicio legătură cu substanţa lui, n-ai la îndemână decât două soluţii să-l decredibilizezi, la fel de ipocrite amândouă: fie să-l suspectezi că ar conţine informaţii mai puţine decât bagajul cultural propriu, fie îl cataloghezi ca prolix, întrucât chipurile n-ar pricepe aproape nimeni ce-ar vrea să spună.
Tu le-ai combinat pe amândouă şi ţi-a ieşit un ghiveci criticist sumar, ca să nu-i spun şi ridicol.

Ai auzit vreodată de akedie?

În prealabil postat de Demetrius

Strașnic? Serios?
Ia uite citatul care m-a făcut să nu-l mai citesc(că-i prea lung) și pe care l-am spicuit la urmă; poate că tu încă nu ai ajuns la penultimul aliniat:

”...Unu: acolo unde este tezaurul suprem este şi pericolul suprem, iar una dintre bolile singurătăţii, respectiv ale vieţii monahale, este taedium cordis (oboseala inimii). Nu cunosc cuvânt românesc mai potrivit decât lehamitea. Acolo, în inimă, unde sunt atâtea bogatii, apare şi oboseala supremă când relaţia cu lumea, cu Dumnezeu şi cu tine însuti e defectă...”

??????????

Interesant este că paragraful care te sminteşte mie mi-a plăcut în mod deosebit (l-am şi postat, anterior), pentru că atrage atenţia asupra unei „relaţii defecte”. Bolile duhovniceşti în general cred că pot fi numite astfel; şi cred că însuşi păcatul.

Cât priveşte „bolile vieţii monahale”, cum spune şi Mihail, de akedie este vorba, derivă duhovnicească despre care pomenesc marii asceţi, fiind specifică monahismului.

Dacă ai înţeles că Pleşu spune că viaţa monahală îmbolnăveşte, cu siguranţă n-ai înţeles bine.