Budism - Mantre

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Salut Florine,

Acest citat ne învaţă că pe lîngă rugăciune trebuie să lucrăm faptele dragostei, făcînd astfel voia Tatălui. Simpla rugăciune cu cuvîntul, cu buzele, nu este de ajuns.

Problema este că singurul mijlocitor între Dumnezeu-Tatăl şi oameni este Omul Iisus Hristos. El este Raţiunea tuturor lucrurilor, fără ajutorul Lui nu putem face nimic, cu atît mai mult nu putem accede la despătimire sau la mîntuire. Deci explică-mi te rog, unde în teologia budistă mahaiana scrie că Hristos este Fiul Lui Dumnezeu Unul-născut, unde scrie de Jertfa Lui răscumpărătoare, unde este dată măcar o trimitere la Sfintele Scripturi creştine?

Eu am senzaţia că tu confunzi imaginaţia cu credinţa însăşi. În rugăciune nu trebuie să ne imagimăm cum este Dumnezeu, cum arată Iisus Hristos sau lucruri de felul acesta. Imaginaţia este periculoasă deoarece lăsată liberă poate duce la gînduri de hulă care pe mulţi părinţi îmbunătăţiţi i-au surpat aruncîndu-i în deznădejde, ei neştiind cum să le stea împotrivă. Intervine aici rolul icoanelor care ne dă o idee schiţată (numai la ortodocşi) asupra înfăţişării Domnului Hristos, a Sfinţilor, a Îngerilor, chiar şi despre anumite evenimente importante.

Noi trebuie să avem credinţa că Dumnezeu există, că este în Treime de o Fiinţă, că Iisus Hristos este Cel ce S-a jertfit pentru noi şamd. În rugăciune însă există ispita teologhisirii, adică putem aluneca uşor din rugăciune în meditaţie asupra anumitor probleme dogmatice sau de orice fel ce ţine de teologie. În Sfînta Tradiţie, parcă şi Părintele Cleopa tratează acest aspect al ispitelor subtile care intervin între noi şi Dumnezeu cînd vrem să ne rugăm. Eu unul cred că nu ai citit suficient din Filocalie ca să vezi răspunsul Sfinţilor la probleme de acest gen.



Imaginaţia e una, credinţa şi dogmatica e alta. Rugăciunea necesită doar credinţă şi speranţă că aşa va fi. Iar cînd Îl rogi pe Domnul să te miluiască şi să te mîntuiască, ştie el mai bine cum fără să-ţi imaginezi tu detaliile.

Nu am înţeles ce este a schimba sinele cu ceilalţi.

De remarcat că există mai multe sensuri ale cuvîntului "lume". Tu înţelegi lumea ca natură, fenomene, totul-înconjurător, în Biblie lumea înseamnă pe de o parte răul infiltrat în creaţie, iar pe de altă parte oamenii. Pe de o parte trebuie să urîm răul, pe de alta trebuie să iubim necondiţionat creaturile Domnului.

"Daca cel ce aspira la mantuire nu crede ca Iisus este Dumnezeu, nu poate patrunde esenta virtutilor dumnezeiesti si ramane gol, fara focul nematerial al iubirii." - Păi nici o religie necreştină nu mărturiseşte asta. Nici măcar religia islamică. Dacă tu ai convingeri personale care invocă o astfel de credinţă - e cazul tău particular şi nu se poate automat generaliza.

"A intelege budismul nu inseamna negarea crestinismului." Corect. A înţelege budismul e una, pe cînd a încerca sincretisme budisto-creştine este cu totul altceva.

----------------------------------

Sensul primului raspuns era: "oricine indeamna la dragoste pentru semeni iL marturiseste, in fapt, pe Hristos - pentru ca Hristos este dragoste de oameni".

Se pune intrebarea: poate un crestin sa-si iubeasca aproapele pentru ceea ce este aproapele, fie el si dusman - direct, intim - fara sa-si relationeze afectul in mod proxy la porunca sau exemplul Lui Hristos?

Cand iubesti cu adevarat pe cineva, gandul nu face ocoluri, nu se ancoreaza in perceptia si modul de gandire al altora.

Apropierea de celalalt este fara interpuneri mentale rationale - este o miscare de atractie simpla si spontana a inimii.
-----------------------

Referitor la imaginatie:

Chiar daca o icoana este schitata cu sobrietate sau este viu colorata - din punct de vedere psihologic - impresionarea mintii se produce in ambele cazuri, cu efecte in plan cognitiv-afectiv mai mult sau mai putin diferite.

Insa, in ambele cazuri mintea primeste informatie vizuala care sustine ulterior din punct de vedere mental, sub forma de imaginatie remanenta, un complex de trairi evlavioase.

Nu este corect sa se afirme ca in primul caz nu este vorba de imaginatie, dar in al doilea da.

In fapt, in crestinism rugaciunea se face CU IMAGINATIE, chiar daca aceasta este mai subtila (fara forme mentale descriptive) pentru ca mintea este concentrata la intelesul cuvintelor rugaciunii si prezenta Lui Iisus.

Rugatorul crestin ca si alti rugatori de alte confesiuni "isi imagineaza ca este in prezenta Lui Dumnezeu" si "isi imagineaza ca rugaciunea ii este ascultata, ca asa va fi". Este un "decor" creat voluntar-imaginativ in forul interior cu fiecare plecare a genunchiului la rugaciune.

Este o imaginatie axata cu preponderenta pe sensul cuvintelor, mai sobra, fara detalii plastice proeminente. Rugaciunea este o "drama" intr-un context mental interpersonal schitat sumar in zona abstractului.

In crestinism nu sunt indicatii psihologice cum poti sa te rogi de fapt FARA IMAGINATIE. Acest aspect vroiam sa-l subliniez.

Daca este FARA IMAGINATIE nu poti fi ispitit de teologhisire in rugaciune - teologhisirea hranindu-se ea insasi din IMAGINATIA SENSURILOR CUVINTELOR.

Budismul invata in mod ireprosabil, corect, perfect valid si nemincinos modul cum mintea se poate ruga fiind complet curata de orice farama de IMAGINATIE.

----------------

"Schimbarea sinelui cu ceilalti" este o realizare spirituala exceptionala (realizata doar de Bodhisattvasi) in care sinele celorlati devine sinele tau, iar sinele tau este micsorat pana la nimicnicie.

Cu alte cuvinte "ceilalti" devin "Eu".

Ceilalti devin obiectul iubirii si nu actualul sine, care este iubit in prezent.

In crestinism nu sunt indicatii psihologice obiective, instructiuni in afara dogmei, la cum se ajunge la o astfel de realizare spirituala.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de florin.oltean75

----------------------------------

Sensul primului raspuns era: "oricine indeamna la dragoste pentru semeni iL marturiseste, in fapt, pe Hristos - pentru ca Hristos este dragoste de oameni".

Se pune intrebarea: poate un crestin sa-si iubeasca aproapele pentru ceea ce este aproapele, fie el si dusman - direct, intim - fara sa-si relationeze afectul in mod proxy la porunca sau exemplul Lui Hristos?

Cand iubesti cu adevarat pe cineva, gandul nu face ocoluri, nu se ancoreaza in perceptia si modul de gandire al altora.

Apropierea de celalalt este fara interpuneri mentale rationale - este o miscare de atractie simpla si spontana a inimii.
-----------------------

Din experienţă nu ştiu, dar cred că fără harul Domnului nu putem face mare lucru, d-apoi să ne iubim duşmanul. Noi sîntem creaţi cu scopul asemănării cu Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, iar această asemănare presupune raportarea la exemplul Lui, Care a luat trup de Om pentru ca noi să gustăm dumnezeirea. Deci este neapărat să ştim ce a făcut El, din Evanghelii, altfel nu avem o ţintă spre care să ne îndreptăm.

Dragostea chioară spre făpturi poate fi înşelătoare fără discernămîntul primit în dar de la Duhul Sfînt, promis nouă de Mîntuitorul. Probabil că este o altă faptă bună fără credinţa autentică în Iisus Hristos Domnul.

În prealabil postat de florin.oltean75

Referitor la imaginatie:

Chiar daca o icoana este schitata cu sobrietate sau este viu colorata - din punct de vedere psihologic - impresionarea mintii se produce in ambele cazuri, cu efecte in plan cognitiv-afectiv mai mult sau mai putin diferite.

Insa, in ambele cazuri mintea primeste informatie vizuala care sustine ulterior din punct de vedere mental, sub forma de imaginatie remanenta, un complex de trairi evlavioase.

Nu este corect sa se afirme ca in primul caz nu este vorba de imaginatie, dar in al doilea da.

In fapt, in crestinism rugaciunea se face CU IMAGINATIE, chiar daca aceasta este mai subtila (fara forme mentale descriptive) pentru ca mintea este concentrata la intelesul cuvintelor rugaciunii si prezenta Lui Iisus.

Rugatorul crestin ca si alti rugatori de alte confesiuni "isi imagineaza ca este in prezenta Lui Dumnezeu" si "isi imagineaza ca rugaciunea ii este ascultata, ca asa va fi". Este un "decor" creat voluntar-imaginativ in forul interior cu fiecare plecare a genunchiului la rugaciune.

Este o imaginatie axata cu preponderenta pe sensul cuvintelor, mai sobra, fara detalii plastice proeminente. Rugaciunea este o "drama" intr-un context mental interpersonal schitat sumar in zona abstractului.

In crestinism nu sunt indicatii psihologice cum poti sa te rogi de fapt FARA IMAGINATIE. Acest aspect vroiam sa-l subliniez.

Daca este FARA IMAGINATIE nu poti fi ispitit de teologhisire in rugaciune - teologhisirea hranindu-se ea insasi din IMAGINATIA SENSURILOR CUVINTELOR.

Budismul invata in mod ireprosabil, corect, perfect valid si nemincinos modul cum mintea se poate ruga fiind complet curata de orice farama de IMAGINATIE.

Mi se pare că pierzi din peisaj un actor negru la culoare şi cu aripile rupte. El ispiteşte indiferent de ce faci tu, care te rogi. Ispita teologhisirii apare oricum mai devreme sau mai tîrziu, oricît te-ai concentra.

Mai există varianta ca ispititorul să nu-i deranjeze pe budişti, că şi-aşa au ales o cale care nu are ca scop comuniunea cu Biserica şi cu Hristos, Mîntuitorul lumii.

----------------

În prealabil postat de florin.oltean75

"Schimbarea sinelui cu ceilalti" este o realizare spirituala exceptionala (realizata doar de Bodhisattvasi) in care sinele celorlati devine sinele tau, iar sinele tau este micsorat pana la nimicnicie.

Cu alte cuvinte "ceilalti" devin "Eu".

Ceilalti devin obiectul iubirii si nu actualul sine, care este iubit in prezent.

In crestinism nu sunt indicatii psihologice obiective, instructiuni in afara dogmei, la cum se ajunge la o astfel de realizare spirituala.

Adică în prezent te iubeşti pe tine mai mult decît pe ceilalţi?

Unde în creştinism ai găsit exemple de Bodishatva? (Din cultura mea generală ştiu că aceştia sînt un fel de Sfinţi care, deşi au fost eliberaţi în viaţă, refuză Nirvana pentru a-i ajuta pe alţii să se mîntuiască de lanţurile karmice ale samsarei).

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Dragostea chioară spre făpturi poate fi înşelătoare fără discernămîntul primit în dar de la Duhul Sfînt, promis nouă de Mîntuitorul. Probabil că este o altă faptă bună fără credinţa autentică în Iisus Hristos Domnul.

Mi se pare că pierzi din peisaj un actor negru la culoare şi cu aripile rupte. El ispiteşte indiferent de ce faci tu, care te rogi. Ispita teologhisirii apare oricum mai devreme sau mai tîrziu, oricît te-ai concentra.

Mai există varianta ca ispititorul să nu-i deranjeze pe budişti, că şi-aşa au ales o cale care nu are ca scop comuniunea cu Biserica şi cu Hristos, Mîntuitorul lumii.

----------------

Adică în prezent te iubeşti pe tine mai mult decît pe ceilalţi?

Unde în creştinism ai găsit exemple de Bodishatva? (Din cultura mea generală ştiu că aceştia sînt un fel de Sfinţi care, deşi au fost eliberaţi în viaţă, refuză Nirvana pentru a-i ajuta pe alţii să se mîntuiască de lanţurile karmice ale samsarei).

Toti incepem sa iubim cu o dragoste "chioara" care nu este in Duhul.
Si mamele si tatii si copiii nu-si acordeaza dragostea gandindu-se la Dumnezeu.

Aceasta nu inseamna ca dragostea "chioara" nu este demna de lauda, ca este de nimic sau periculoasa, fiind fara discernamant duhovnicesc.

Intradevar este o dragoste fara vederea Lui Dumnezeu, dar care in fapt purcede tot din Domnul.

Eu cred ca trebuie sa incercam sa iubim si cu dragoste oarba, fara sa asteptam Harul Divin. Sa facem ce putem, ce tine de noi, si sa tinem in acelasi timp si rugaciunea. Si cand vrea Darul Insusi, adica sunt asamblate toate cauzele virtuoase si conditiile - Acesta se revarsa si vom avea atunci o dragoste curata, transparenta, atotinvaluitoare, pentru toate fapturile.

---------------

Cat despre "cel negru cu aripile frante" - "ispititorul" nu putem decat sa-l iubim si sa-l privim cu compasiune, bietul fiind inselat de propria perceptie despre sine.

Noi trebuie sa facem faptele iubirii de ceilalti, nu faptele iubirii de sine.

Aceasta este diferenta intre a asculta de Mamon si de a-i refuza ofertele.

-------------

Intradevar, Bodhisattva sunt cei care iubesc fara discriminare si isi dedica fiecare actiune corporala, mentala sau verbala, salvarii permanente a tuturor fiintelor de suferinte.

Sfintii crestini devin Bodhisattva/Budha cugetand, rugandu-se si unindu-se cu Iisus.

[Doriana]

Florin, poti sa ne scrii aici mantrele pe care le cunosti sau in care ai fost initiat?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Doriana

Florin, poti sa ne scrii aici mantrele pe care le cunosti sau in care ai fost initiat?

Buna Doriana,

Deja am inceput sa le postez, de la inceputul thread-ului.

De exemplu, o mantra este: anuca - in traducere: "Eu am statutul cel mai inferior dintre toate fiintele samsarice, sub animale, sub demoni".

Ratiunea unei astfel de mantre este retezarea arogantei la care este predispus eul, in urma unor perceptii/comparatii cu ceilalti.

O explicatie buna, in opinia mea, a modului in care trebuie rostite aceste rugaciuni sagetatoare, scurte dar cu impact profund asupra mintii (practicate de asceti crestini) se regaseste la acest link:

http://www.aypsite.org/150.html.

Rostirea rugaciunilor scurte in conformitate cu instructiunile samyama:

In prealabil se linistesc miscarile trupului si mintii si se atinge o stare de liniste psiho-corporala (shanti).

Apoi se pronunta mental foarte delicat rugaciunea scurta, la nivelul minim de intensitate la care este constientizat intelesul rugaciunii (artha).

Artha este 'lansat usor in liniste' ca o corabie de hartie pe un lac linistit sau altfel spus 'contopit fin cu linistea'. (lina)

Linistea (shanti) amplifica puternic intelesul rugaciunii, amestecand mintea la un nivel profund cu acesta.

Acesti trei pasi trebuie respectati si rafinati progresiv in practica zilnica (sadhana).


shanti - artha - lina


De exemplu daca nu este realizat shanti: rugaciunea este inabusita de zgomotele corporale si fluctuatiile mentale, aducand putin rod.

Daca nu este realizata artha: pronuntarea mentala a rugaciunii este prea intensa, fiind in sine un zgomot, fara supletea necesara strecurarii adanc in inima. In rugaciune se poate si striga, dar este de preferat metoda calma care este are un efect transformator mai profund. Realizarea efectiva a arthei este intradevar o arta – ca acordarea fina a unei viori.

Daca nu este realizata lina: mintea-inima nu se uneste pe deplin cu intelesul rugaciunii. Din perspectiva psihologica tantrica, aceasta fuziune a Intelesului unor ecouri mentale derivate din perceptia sunetelor cu Linistea Interioara se numeste (“Zeitatea Sunetului”).


Dharma cuprinde in fapt sute, mii, milioane de mantre in toate limbile pamantesti si ingeresti. Ele se dezvaluie si parcurg progresiv, functie de treapta pe care se afla fiecare fiinta, maturand intelectul (daiati budhi)
si pregatindu-l pentru Marea Unire dincolo de Invatare (union of no more learning) sau in metafora crestina Nunta cu Mirele Ceresc.

In fapt, tot ceea ce citim si auzim sunt mantre – sunete cu intelesuri asociate. Insa, mintea trebuie sa le aleaga pe cele care descopera Adevarul.

Mantra suprema in crestinism este “Iisus”.

Numele “Iisus” este de fapt o asamblare de sunete in aspectul literelor.

Intelesul acestuia insa este foarte ascuns.

Iisus este initial accesat conceptual / proxy prin intermediul numelui. Doar cei ce au “rugaciunea inimii” il acceseaza pe Iisus direct, fara nicio minte conceptuala de intermediere.

[Doriana]

Inteleg ca nu ai primit nicio initiere in lucrul cu aceste mantre, ci practici doar ca amator/admirator al budhismului. Altfel nu ai mai fi vorbit cu asa usurinta despre ele.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Doriana

Inteleg ca nu ai primit nicio initiere in lucrul cu aceste mantre, ci practici doar ca amator/admirator al budhismului. Altfel nu ai mai fi vorbit cu asa usurinta despre ele.

Ai dreptate, nu am primit o initiere formala.
Insa, am primit o initiere de fond, studiind atat invaturi crestine cat si budiste.

Intradevar, o initiere formala este legata de obicei si de pastrarea secretului invataturii (guya adesa) - aspect intalnit atat in practici ascetice crestine cat si budiste.

Pastrarea secretului practicii ("nevointa in ascuns" - la crestinii asceti) are dublu scop:
-cel primar - evitarea dezorientarii celor care nu au o intelegere matura,
- cel secundar - pierderea puterii practicii.

Secretul practicii este o masura de siguranta care, in fapt, previne aceste doua efecte secundare: karma negativa si efort sterp.

Postarile mele au un caracter informativ, descriptiv, cu scopul de a crea perspectiva.

Nu sunt o dezvaluire a “nevointei ascunse”.

Fiecare poate analiza si decide daca ii folosesc intr-un fel informatiile prezentate sau nu.

Aceste postari sunt doar paradigme alternative la cum poate fi abordata cunoasterea mistica.