Cum treci de depresie cu ajutorul rugaciunii

[Ekaterina]

Urmarile deprimarii sunt infricosatoare. Sa vedem observatiile si constatarile Bisericii Ortodoxe despre acestea. Scrie Sfantul Casian: "Duhul deprimarii intuneca sufletul si de cum ramane asupra vreunuia, nu-l lasa sa gandeasca drept, ci stramb, si il impiedica prin orice faptura... De asemenea, nu-l lasa sa studieze si sa-i invete pe altii. Si numai e om rabdator si bland, ci cuprins de nervozitate. Simte ura pentru fiecare fapta buna. Si sfarseste in... disperare. Omul se indeparteaza de orice buna intalnire si urmareste singuratatea si nu accepta sfaturi nici chiar de la prietenii adevarati... De vreme ce deprimarea preia sub controlul ei intregul suflet, il umple de amaraciune si nepasare. Si il indeamna pe om sa-i evite pe ceilalti oameni pe motiv ca acestia sunt cauzele ravasirii. Si nu-l lasa pe om sa recunoasca faptul ca nu din exterior, ci dinlauntrul sau isi trage radacinile boala".

Si continua Sfantul Casian: "Urmarile deprimarii vin de la duhul viclean si acestea sunt dezamagirea, ura, contrazicerea, deznadejdea, nelinistea in rugaciune. Sa ne luptam deci impotriva acestui duh al deprimarii pentru a-l indeparta din inima noastra" (Filocalia gr., voi. I, 74-76). Despre urmarile deprimarii vorbeste Cuviosul Nil, zicand: "Cand deprimarea biruieste sufletul omului, paralizeaza vioiciunea si rabdarea lui si-l intuneca. Deprimarea este o piedica in calea oricarei izbanzi" (RG. 79,1453D).

Sa vedem si descrierea unui sfant care a cunoscut in viata sa deprimarea. Este avva Doro-thei, care continua aici o istorisire a sa: "In timp ce eram inca acolo... am suferit pentru prima data de o deprimare insuportabila si simteam o enorma sila si stramtorare ca si cum as fi inceput sa-mi dau sufletul. Desigur, acea deprimare a fost din cauza lucrarii diavolilor si acea ispita venea din invidia diavolilor. Ma simteam foarte ingreunat, intunecat, nemangaiat, neavand nici o odihna, ci de peste tot simteam intristare, simteam ca ma sufoc. Din fericire, a venit repede harul lui Dumnezeu in sufletul meu, pentru ca traiam ceva ce nimeni nu poate suporta" (RG. 88,1581).

De urmarile deprimarii tine si akedia. Despre aceasta vorbeste iar Sfantul Casian cand zice: "Duhul akediei este legat si lucreaza indeaproape cu duhul deprimarii. Este infricosator si greu acest diavol si lucreaza in om slabiciune si mo-leseala si ingrozire si il umple de scarba pentru locul unde locuieste si pentru casnicii si fratii sai si pentru orice lucrare; pana si pentru citirea Sfintei Scripturi. Aduce in mintea omului gandul de fuga si peregrinare... Alaturi de toate astea ii starneste o foame imensa... Il face nestatornic, visator, lenes si nelucrator... Acest senti-ment foarte greu de suportat il cunostea foarte bine Sfantul Apostol Pavel, ca un doctor intelept, si dorea sa-l scoata cu radacini cu tot din sufletul tuturor.

Si ne-a aratat cauzele din care ia nastere, zicand urmatoarele: "Fratilor, va poruncesc in numele Domnului nostru Iisus Hristos sa va feriti de orice frate care umbla fara de randuiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi. Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, caci noi n-am umblat fara randuiala intre voi, nici n-am mancat de la cineva paine in dar, ci cu munca si cu truda am lucrat noaptea si ziua ca sa nu impovaram pe cineva dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca sa ne dam pe noi insine pilda voua, spre a ne urma. Caci si cand ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance. Pentru ca auzim ca unii de la voi umbla fara randuiala, nelucrand nimic, ci iscodind" (II Tesaloniceni 3, 6-11). invatatorul neamurilor, propovaduitorul Evangheliei, lucra ziua si noaptea, cu silinta si osteneala, pentru a nu ingreuna pe careva. Deci ce trebuie sa facem noi atunci cand vine si ne cucereste akedia (sila) de orice lucrare?... Apoi ne arata limpede paguba care ne vine din ake-die. Deoarece din nelucrare (datorita akediei) ia nastere curiozitatea, si din curiozitate neoranduiala, si din neoranduiala toate relele... Si aceasta o spun Sfintii Parinti, ca acel care se indeletniceste cu lucrarea de multe ori se lupta cu un singur diavol si il biruieste pe acesta. insa cel care sufera de akedie si ramane nelucrator (fara sa se indeletniceasca cu vreo lucrare) este luat in stapanire de mii de diavoli" (Filocalia gr. vol. I, 76-78).

Sfantul Ioan Scararul scrie despre akedie, care are aproape aceleasi simptome cu deprimarea: "Akedia este paralizarea sufletului si slabirea mintii, trandavia si nepasarea pentru orice lupta, ura fata de orice munca. Cel care (monah) sufera de akedie ii fericeste pe oamenii din lume, il condamna pe Dumnezeu ca nu este milostiv si iubitor de oameni, are oboseala in vremea rugaciunii... Akedia creeaza de multe ori, indeosebi dimineata, dureri de cap, febra, ingrozire, tulburari de stomac" (RG. 88, 860).

In sfarsit, cea mai grava si infricosatoare urmare a deprimarii este moartea. Si moartea sufletului, dar si moartea trupului prin sinucidere. Spune Apostolul Pavel: "intristarea lumii (lumeasca) aduce moartea" (II Corinteni 7,10).

Inainte de a trece mai departe, trebuie sa subliniez cat de corecte sunt observatiile invataturilor ortodoxe despre aceasta boala, deprimarea: ele sunt valabile de 1500-2000 de ani si pana astazi, precum se arata si din aceste putine texte. Diagnosticul exact al simptomelor, precum s-a vazut, nu difera mult de cel al medicinii moderne, caci cu cat citim din insemnarile medicale contemporane legate de aceasta tema nu gasim nimic in plus.

[Ekaterina]

Credinta ortodoxa nu face insa doar constatari, asa cum nici doctorii buni nu pun doar diagnosticul, ci trec mai departe la practica terapeutica (a vindecarii). Asa si Biserica: intrebuinteaza leacuri si vindeca deprimarea.

Deprimarea, precum am spus mai inainte, este considerata de catre Ortodoxie ca o boala foarte grava. insa nu incurabila. Si aceasta deoarece Marele Doctor al sufletelor si al trupurilor noastre, Dumnezeu, a daruit si bucuria. Bucuria vine din urmatoarele: Insusi Iisus ofera obositilor si dezamagitilor acestei vieti odihna si vindecarea ca pe un dar pentru toti cei care I-au cerut-o apropiindu-se de EL "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). Si nu se opreste aici. Daruieste leacuri specifice acestei boli suflete sti.

Daruieste pacea de care au atata nevoie cei deprimati: "Pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze" (Ioan 14, 27). Daruieste dragoste, ca tamaduire a fricii, zicand: "in iubire nu este frica" (I Ioan 4,18). Si comuniunea persoanelor, exprimare a dragostei. Spune Sfantul Ioan Casian: "Pentru vindecarea deprimarii, Ziditorul tuturor si Doctorul sufletelor, Dumnezeu, singurul care cunoaste bine ranile sufletului, ne indeamna nu sa rupem legaturile cu oamenii, ci sa taiem relele gasite in interior. Deprimarea se vindeca prin cercetarea oamenilor evlaviosi" (Filocalia gr. vol. I, pp. 74-76). Daruieste bucuria. Insusi Hristos daruieste bucuria Sa ca pe ceva negrait. "Bucuria Mea sa fie in voi si bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15,11).

Daruieste credinta, zicand fiecarui deprimat si infricosat: "Nu te teme, crede numai" (Marcu 5, 26). Daruieste nadejdea, sfatuind prin gura Sfantului Apostol Pavel: "Bucurati-va in nadejde" si in alta parte: "Sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde" (I Tesaloniceni, 13). Daruieste rugaciunea si din rugaciune incredintarea de ajutorul dumnezeiesc, zicand si promitand: "Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei 21, 22).

Daruieste viata virtuoasa. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Exista o singura cale de a scapa omul din aceasta boala, deprimarea: vietuirea in virtute" (RG. 2,604). Daruieste Duhul Sfant cu roadele Lui, care sunt: "dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia" (Galateni 5, 22-23), acelea care ii lipsesc celui deprimat. Deprimarea, spune Sfantul Casian, se vindeca cu rugaciune, cu nadejdea la Dumnezeu, cu citirea cuvantului lui Dumnezeu si cu buna intovarasire" (Filocalia gr. vol. I, pp. 74-76).

Daruieste harul, mila si iertarea pacatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovatie si izbavirea de greutatea coplesitoare a constiintei vinovate tuturor celor care cu pocainta se apropie de Dumnezeu si de Tainele Sale in Biserica: Taina Spovedaniei (a marturisirii) urmareste iertarea pacatelor si impacarea omului vinovat cu Dumnezeu; Taina Sfintei impartasanii spre "lasarea pacatelor si viata de veci", in unirea rastignitului Dumnezeu – plinatatea vietii si a sanatatii in comuniunea oamenilor singuri cu aproapele, cu toti fratii, membri ai Bisericii; Taina Sfantului Maslu, spre lasarea pacatelor si minunata vindecare a fiecarei boli si, bineinteles, si a deprimarii.

Pocainta si credinta prin care bolnavul participa la Taine sunt izbavitoare. Este cunoscuta replica Domnului Iisus Hristos, Cel care o rostea dupa fiecare minunata vindecare: "Credinta ta te-a mantuit" (Matei 9, 22).

Daruieste pocainta, unul dintre cele mai puternice leacuri in vindecarea deprimarii. Toti deprimatii care au experimentat pocainta, adica intoarcerea adevarata, s-au vindecat cu desavarsire si chiar degraba.

Daruieste invatatura conform careia cunoas-terea de sine sau, dupa Dumnezeu, osandirea de sine sau plangerea de sine, asociata cu smerenia si amintirea de Dumnezeu, dezleaga deprimarea si daruiesc pace si alinare, precum spune Sfantul Isihie: "Atunci cand ne intristeaza multe ganduri irationale, vom gasi usurare si bucurie cand ne plangem si ne osandim pe noi insine cu sinceritate si usurinta sau cand le des-coperim Domnului la fel cum le-am spune oamenilor. Si cu siguranta vom gasi odihna in oricare situatie" (Filocalia, vol. I, p. 203). Si incuviinteaza Sfantul Grigorie Palama ca "plangerea de sine... umple sufletul de o fericita bucurie" (Filocalia gr. voi. IV, p. 109).

Daruieste Biserica si viata bisericeasca nu doar ca simplu medicament, ci ca pe cel mai actual si desavarsit loc de vindecare, pentru toate suferintele sufletesti si mai ales pentru deprimare. Daruieste dumnezeiescul cult ca un balsam impotriva deprimarii. Sfanta Liturghie, toate sfintele slujbe si randuieli sunt ocazii ale adevaratei bucurii si sarbatori a nefericitelor suflete. Sunt prilejuri de alinare si vindecare prin harul dumnezeiesc care se imparte ca dar bolnavilor iubitori de slujbe.

Daruieste vindecatorii, care sunt parintii duhovnicesti. Acestia au fost daruiti de Dumnezeu, au fost binecuvantati de Acesta ca sa vindece pe cei suferinzi de suferintele sufletesti. Numai ca acestia nu sunt foarte multi si este nevoie sa fie cautati de catre bolnav.

In sfarsit, daruieste minunea. Minunea vindecarii care vine pe negandite ca har dumnezeiesc, ca dar al lui Dumnezeu atunci cand toate leacurile materiale sau spirituale nu pot lecui deprimarea. Si bine va face omul sa astepte minunea lui Dumnezeu. Sa il vindece Dumnezeu miraculos ca si pe multi alti suferinzi, orbi, paralitici, surzi, muti.

Scrie Sfantul Isihie catre Teodul: "Atunci cand suntem in stare de deprimare, de disperare si deznadajduire, trebuie sa facem ceea ce a facut si David, adica sa incepem rugaciunea noastra catre Dumnezeu si sa descoperim deprimarea noastra Domnului. Trebuie sa ne marturisim lui Dumnezeu deoarece poate cu intelepciune sa randuiasca starea noastra si sa usureze povara noastra si sa ne izbaveasca din coplesitoarea deprimare" (Filocalia, voi. I, Ed. Gradina Maicii Domnului, p. 203).

Asa are Biserica noastra leacuri din belsug pentru a vindeca oamenii deprimati, care singuri renunta la medicamente si se restabilesc deplin.

Duhovnicul si medicul, eventual.
Doamne ajuta!

P.S. Deprimarea e una, tristetea e alta, depresia ca entitate nosografica/clinica e iarasi alta, iar deznadejdea e cu totul altceva decat toate celelalte la un loc (aflam cum e cu deznadejdea, adica cu pierderea nadejdii in Dumnezeu prin retragerea pedagogica a harului, de la Parintele Sofronie Zaharov, de la Sfantul Siluan si de la alti cuviosi si sfinti).

[tabitha]

În prealabil postat de Ekaterina

Asa are Biserica noastra leacuri din belsug pentru a vindeca oamenii deprimati, care singuri renunta la medicamente si se restabilesc deplin.

Căutând ceva pe forum am dat peste topicul acesta, care mi-a atras atentia, întrucat am avut si eu momente de depresie.. :)

Deci, renuntarea la medicamente "după capul tău" nu cred că este tocmai benefică. Se prea poate să fie o ameliorare temporară, dar sunt anumite boli psihice care nu se vindecă pe deplin, decât poate printr-o minune. Dar câti oare dintre noi sunt în stare a se ruga cu adevărat pentru o minune ?!

Singura care vindecă depresia este iubirea..

[gpalama]

Am trecut si eu prin asa ceva. E groaznic, ai dreptate. E mai mult decat groaznic. Boala se agravase pentru ca nu luasem tratament si pentru ca nimeni nu stia ce am...

Eu am facut asa:

1. Am inceput sa ma rog Sfintilor Nectarie si Nicolae, zilnic sa le citesc acatistele, unul dimineata si unul seara.

2. Am mers la un psihiatru (de fapt cumva am ajuns acolo dupa rugaciune prin cineva) care mi-a prescris niste antidepresive, cand deja eram destul de grav.

Am inceput sa le iau. Usor, usor in fiecare luna am vazut un progres. Dupa 6 luni de zile parca nu ma mai inecam. Dupa 1 an de zile parca eram pe o linie de plutire, in mare, dar prins de o scandura. Dupa 2 ani de zile am fost bine iar dupa 3 am scapat de medicamente. Chestia asta ramane in tine foarte usor, o mai vezi, dar nu te mai afecteaza.


3. La 2 luni dupa ce am inceput rugaciunea i-am visat si pe Sf. Nicolae: era sotia mea in fata unei icoane si se ruga lui si eu o certam ca e nebuna ca vorbeste cu sfantul ca si cum ar fi viu. Asta era o mustrare pentru necredinta mea. Icoana respectiva care o vedeam in vis am cumparat-o peste vreo 2 luni de zile. Apoi l-am visat pe Sf. Nectarie: eram in masina si ascultam acatistul lui iar deodata rugaciunea mea se transforma in ceva urat - asta era deznadejdea si supararea si injuraturile mele din boala....

Asta a fost la inceputul bolii, dupa asta usor usor s-au indreptat lucrurile.


4. Ce am mai facut eu in paralel:

Daca eram suparat stateam pe net (youtube) cu orele si ma uitam la chestii comice: cazaturi, filme distractive, orice care sa ma scoata din aceasta stare. Eu iti zic ca este un remediu temporar ff tare si ar tbui sa faci si tu asta, sa lupti cumva cu chestiile temporare.

5.
Daca vezi ca esti mahnita baga-ti in cap ff tare urmatorul lucru:
Mahnirea NU este reala si nu exista motive reale si fizice pentru ea.
Este doar o stare a corpului care iti produce asta. Trebuie doar sa iti revii si sa faci ceva pe moment sa iesi din asta. Filme pe net, plimbare, vorbesti cu prietenii, o bere, orice, dar nu sta singur in asta pt ca e o cadere prea mare pe care omul nu o poate duce.

6. Plimbarile ajuta ENORM si miscarea fizica.
La fel si contactul social. Orice numai sa nu stai singura pt ca atunci vei fi... SINGURA CU MAHNIREA.

Am citit intr-un alt loc cum o sotie s-a rugat Sf Nectarie pentru sotul ei care de ani de zile nu scapa de o depresie si cum in 4 luni de zile de rugaciune a scapat de tot de boala.

Sa mai stii asa: depresia ESTE O BOALA FIZICA si are nevoie de tratament fizic.
Exista depresii usoare si grele. Daca nu iei tratament corpul se poate deregla si mai tare si atunci dai in ceva urat de tot.
Depresia se vindeca in spital si nu cu vorbe. Corpul se vindeca cu tratament si nu cu vorbe.


Dumnezeu ajuta asa: sa gasesti calea de vindecare, sa mergi pe ea, sa te tina cand esti cazut si cand nu mai poti sa te ridici de jos: TOATA CALEA ASTA ESTE O CRUCE PE CARE TREBUIE SA O RIDICI SI SA O DUCI.



7. Din ce am vazut eu DEPRESIA ESTE RODUL PACATELOR GRELE. Unde am vazut depresie am vazut si pacate grele facute de cineva din familie si pe care le-a purtat altcineva. Si am vazut asta in mai multe locuri. Boala asta daca a venit in urma unor pacate grele trebuie vindecata asa:

FACUTA POCAINTA SI MILOSTENIE MULTA Pentru pacatele respective pentru ca Dumnezeu sa le ierte. Boala nu va disparea pana nu vei indrepta pacatele si consecintele lor.

8. M-am rugat lui Dumnezeu sa-mi arate de ce am primit boala asta. Si am visat de cateva ori acelasi lucru iar eu ca idiotul nu prea l-am inteles atunci pe loc, dar mai tarziu l-am inteles. Boala asta este pentru pacat si NEPOCAINTA. La mine asa a fost. Daca nu intelegi de ce a venit boala atunci vei suferit mult pana vei ispasi pacatele prin boala si nu prin pocainta. In viata pacatele se ispasesc prin pocainta sau suferinta. Tu alegi sau preotul care uita sa te povatuiasca corect despre pocainta....


Te sfatuiesc asa:
1. Sa incepi rugaciunea si sa te duci la Sf Nectarie la Radu Voda in fiecare saptamana.
2. Sa te spovedesti curat si tu si toata familia si sa vezi ce ai gresit si trebuie sa indrepti; POCAINTA ESTE VINDECAREA.
3. Sa te duci la doctori sa vezi exact ce zic ei - nu cumva sa lasi asta deoparte.
4. Biserica, biserica, biserica. Maslu.

Tine minte asa: daca esti ortodox, asupra ta actioneaza mai intai legea lui Dumnezeu si legile duhovnicesti.


AM TRECUT PRIN ASTA, ESTE CUMPLIT, DOAR DUMNEZEU TE POATE SCOATE DIN PUTUL ASTA IN CARE ESTI.

Deznadejdea este de la necurat, spunea un parinte. Deznadejdea ne arata clar ca nu stim sa luptam cu gandurile pe care necuratul ni le vara in cap, iar noi ne comportam ca si cum ar fi gandurile noastre.

O lectura atenta a unor carti despre ganduri ne confirma cele spuse anterior. Noi trebuie sa deosebim gandurrile care ne vin de la Dumnezeu de cele care ne vin de la necurat. Tot ce provoaca tulburare exagerata vine de la necurat.

Mandria ne impiedica sa percepem realitatea in mod adecvat si atunci pozitia de victime ni se pare cea mai convenabila... Insa cata bucurie îi facem necuratului gandind astfel!

Prin ispite ne mantuim. Avem ispite si noi si cei din jurul nostru. Mandria este mama tuturor relelor. Sa lovim taurul mandriei din noi intre coarne. Sa ne mustram singuri cu tarie si sa ne rugam sa ne ierte Dumnezeu, caci in mod sigur am gresit cu fapte, cu vorba sau cu gandul!

Cand avem o nemultumire sa cautam o rugaciune care sa ne ajute sa ne smerim, nu sa ne fereasca Dumnezeu de toate ispitele. Sa nu cumva sa credem ca noua ni se cuvin cele bune si aici si in vesnicie! (A se vedea pilda cu bogatul si Lazar.) Sa vedem ce folos duhovnicesc putem trage din fiecare ispita si ce lectie de viata am putea invata din aceasta.

Sa spunem insistent: ,,Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ma pentru tot ce-am gresit cu vorba, cu fapta si cu gandul! Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa-mi vad toate pacatele mele, ca sa nu ajung in chinurile vesnice!
Doamne, Iisuse Hristose, bucuria mea, ajuta-ma sa-mi marturisesc toate pacatele, ca Tu sa-ţi poti face salas si in inima mea!

Inima care a simtit bucuria care vine de la Duhul Sfant face diferenta intre mahnirea exagerata trimisa de diavoli menita sa provoace deznadejde si caldura si dulceata binefacatoare a bucuriei venite direct de la Dumnezeu.

Fratilor, sa cautam mai intai Împaratia cerurilor ( in inimile noastre) si apoi toate celelalte ni se vor adauga noua. Daca nu gasim aceasta imparatie in inimile noastre, inseamna ca acolo exista o alta imparatie ( a celui viclean) pe care trebuie s-o izgonim. Razboiul nevazut nu e doar treaba pustnicilor, ci a oricarui crestin care cauta mantuirea.

Daca toti am izgoni imparatia necuratului din inimile noastre, nu am sti ce este depresia.

Aceste cugetari ii apartin duhovnicului meu.

Deznadejdea este de la necurat, spunea un parinte. Deznadejdea ne arata clar ca nu stim sa luptam cu gandurile pe care necuratul ni le vara in cap, iar noi ne comportam ca si cum ar fi gandurile noastre.

O lectura atenta a unor carti despre ganduri ne confirma cele spuse anterior. Noi trebuie sa deosebim gandurrile care ne vin de la Dumnezeu de cele care ne vin de la necurat. Tot ce provoaca tulburare exagerata vine de la necurat.

Mandria ne impiedica sa percepem realitatea in mod adecvat si atunci pozitia de victime ni se pare cea mai convenabila... Insa cata bucurie îi facem necuratului gandind astfel!

Prin ispite ne mantuim. Avem ispite si noi si cei din jurul nostru. Mandria este mama tuturor relelor. Sa lovim taurul mandriei din noi intre coarne. Sa ne mustram singuri cu tarie si sa ne rugam sa ne ierte Dumnezeu, caci in mod sigur am gresit cu fapte, cu vorba sau cu gandul!

Cand avem o nemultumire sa cautam o rugaciune care sa ne ajute sa ne smerim, nu sa ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu de toate ispitele. Sa intelegem ficare cuvintel al rugaciunii ,,Tatal nostru"
https://luminapentrucandeladinsuflet...tru-rugaciune/
Sa nu cumva sa credem ca noua ni se cuvin cele bune si aici si in vesnicie! (A se vedea pilda cu bogatul si Lazar.) Sa vedem ce folos duhovnicesc putem trage din fiecare ispita si ce lectie de viata am putea invata din aceasta.

Sa spunem insistent: ,,Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ma pentru tot ce-am gresit cu vorba, cu fapta si cu gandul! Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa-mi vad toate pacatele mele, ca sa nu ajung in chinurile vesnice!
Doamne, Iisuse Hristose, bucuria mea, ajuta-ma sa-mi marturisesc toate pacatele, ca Tu sa-ţi poti face salas si in inima mea!

Inima care a simtit bucuria care vine de la Duhul Sfant face diferenta intre mahnirea exagerata trimisa de diavoli menita sa provoace deznadejde si caldura si dulceata binefacatoare a bucuriei venite direct de la Dumnezeu.

Fratilor, sa cautam mai intai Împaratia cerurilor ( in inimile noastre) si apoi toate celelalte ni se vor adauga noua. Daca nu gasim aceasta imparatie in inimile noastre, inseamna ca acolo exista o alta imparatie ( a celui viclean) pe care trebuie s-o izgonim. Razboiul nevazut nu e doar treaba pustnicilor, ci a oricarui crestin care cauta mantuirea.

Daca toti am izgoni imparatia necuratului din inimile noastre, nu am sti ce este depresia.

Aceste cugetari ii apartin duhovnicului meu.

Iertare! Cand editez, se posteaza din nou, nu stiu de ce.

[negruta]

Nu sunt de acord cu afirmatiile unora cum ca depresia ar fi o boala fizica care necesita tratament fizic. Depresia este o boala a sufletului necredincios, impovarat de pacate, de griji lumesti iar insanatosirea vine odata cu apropierea de Dumnezeu si curatirea de pacate.
Intr-o stare depresiva de continua tristete, apatie, nemultumire, deprimare, delasare etc. m-am prezentat la duhovnic si recunosc ca si acum am destule zile mai putin bune sau deloc bune, dar macar nu mai sunt toate asa. Dar cine e vesel tot timpul?! Doar sfintii in rai!

Nu am fost niciodata adepta medicamentelor sau a mersului la doctori pentru orice fleac. Nici la psiholog nu am ajuns vreodata, desi am fost sfatuita de cateva persoane ca mi-ar fi de folos. Chiar de curand am vorbit cu parintele despre asta. S-a uitat atent la mine si mi-a zis asa: "in halul in care erai, daca mergeai la psiholog ajungeai la spitalul de nebuni". Se vor oripila psihologii, cu siguranta, dar ii dau dreptate parintelui.

De ce ii dau dreptate?! In primul rand deoarece pacatele care iti apasa pe suflet niciun psiholog si niciun medicament nu ti le va ridica. In biserica insa pacatele, oricat ar fi ele de grave, iti sunt iertate si odata cu iertarea vine si harul care alina durerile, vindeca neputintele si depresiile aducand in suflet liniste asa cum bine spune o rugaciune: "Cel ce tamaduiesti cu linistirea, Hristoase Dumnezeule ...". Mai mult, nu o data m-am gasit in situatia de a descoperi diverse lucruri despre mine in anevoiosul si durerosul proces de cunoastere de sine inceput in biserica si tot de atatea ori am recunoscut singura ca nu stiu ce m-as fi facut daca n-as fi avut ajutorul lui Dumnezeu si al parintelui duhovnic. As fi ajuns la nebuni, cu siguranta.

Dar spovedania, canonul, participarea la slujbele bisericii si taina sfantului maslu m-au ajutat sa fiu mai bine, fara sedinte la psiholog si fara niciun medicament.

Am o colega de serviciu si prietena totodata care e la cealalta extrema. Ea e adepta medicamentelor si a vizitelor la psihologi / psihiatrii si ma uit la ea cum tot schimba retete fara folos si cati bani cheltuieste. Ne stim bine una pe cealalta; nu m-a convins de rostul si eficienta variantei pe care a ales-o, dar se pare ca nici eu n-am convins-o pe ea. Asta si din cauza ca nici eu nu respect ca la carte reteta de la doctorul sufletesc astfel ca rezultate exista, dar nu in masura sa-i impresioneze pe cei din jur si sa-i determine sa recurga la acelasi tratament iar prietena mea pare ca isi doreste o rezolvare imediata si fara efort. Iar medicamentele cam asta fac - te amortesc, iti dau o stare de bine lipsit de temei si indata ce nu le mai iei ... Nu mai vorbesc si de reactiile adverse sau de efectele contrare pe care le dau, daca formula aleasa de doctor nu e cea potrivita.
Nu vreau sa spun prin asta ca nu sunt si situatii in care medicatia n-ar fi indicata, cum ar fi cazul psihozelor de exemplu.

Gasesc potrivite si incurajatoare cuvintele parintelui Arsenie Papacioc:

"Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?
Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic e€“ o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: €žStai, că este ceva drac aici!€ Şi nu acceptaţi.

Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?
Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluţie. Nu să vă mângâiaţi cu faptul că le auziţi. V-am dat un sfat: să fiţi veseli.
Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot să fiu? Dacă eşti vesel, inima se desface şi ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta şi El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi şi bate şi punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conştiinţă. Poartă în adâncul şi în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip şi asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl şi locaş la el Ne vom face. Asta este chipul şi asemănarea, nu picioarele şi ochii şi urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

La inima asta cum ajungem?
Este foarte uşor. Bagă-ţi mintea acolo şi zi: €žDoamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.

Ce înseamnă asta: €žEu sunt amărât€? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mamă şi tată, când văd pe copilul lor că-şi pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Există la Psalmul 130: Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine, dar sunt ca un copil înţărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i înţărcat şi nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.

Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemulţumiţi şi nesătui şi în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră.

Nu te teme turmă mică, îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Şi noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă daţi seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să ţineţi cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hoţ, fără putere.

Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă la îngerul păzitor? Ştiţi, frăţiile voastre, ce spune într-un loc: €žEste cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!€ Îngerul este cu noi, ne păzeşte. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omeneşti, nu ca să anihilize fiinţa omenească, ci s-o transfigureze.

.................................................. .................................................. .................................................. .......................

Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferinţele îţi aduc nişte înţelepciuni adânci şi te fac să te gândeşti serios la mântuirea ta. Dar, vă daţi seama cine ne păzeşte pe noi? Îngerul păzitor îl face praf şi ţăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei şi câştigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Şi nu ne-ar fi ruşine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câştig de cauză diavolului, duşmanul îngerului, duşmanul nostru, cu nepăsarea, ba şi cu căderi directe? Şi totuşi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinţa să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduinţă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Aşa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.

Nu permiteţi gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniţi-le cu rugăciunea, fără meditaţii prea multe la rugăciune. Unul împingea în uşă şi dracul împingea şi el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea: €žDoamne, miluieşte!€, cu jumătate de gură, superficial. În sfârşit, dracul deschidea mai mult uşa să intre la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: „Doamne, nu mă lăsa!”, şi îndată a dispărut dracul. Şi plângea. Şi a apărut Mântuitorul: €žDoamne, de ce nu m-ai ajutat?€žCând m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.

Dacă slăbeşte credinţa ce putem face?
Dacă eşti într-o stare de recrudescenţă interioară, sigur slăbeşte credinţa. Să nu slăbească! Chiar şi la sfinţi se constată o viaţă de oscilaţie, o ridicare şi o coborâre. Pentru că, te mai părăseşte harul, ca să nu te mândreşti, să nu spui: €žIa uite eu unde am ajuns!” Te mai părăseşte harul ca să te smereşti. Dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ţi folosească mintea; nu trebuie să vă speriaţi, el nu se astâmpără. Dumnezeu ştie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceţi: €žDoamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!€, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară şi adevărată, nu raţională. Ar trebui să înţelegeţi singuri lucrurile acestea!"