Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

Dar a aruinca in derizoriu anumite texte care nu ne convin, nu este un pericol la fel de mare ca o interpretare eronata?

Facem caz de o extrema si alergam spre cealalta, luand pana la urma ce anume ca norma?

Nu trebuie să alergăm spre cealaltă. Între a justifica hedomismul prin Biblie şi a apăra o evlavie superliteralistă ca normă generală şi obligatorie, sunt mai multe asemănări decât deosebiri.

Subiectivismul personal?

Mie mi se pare ca asa e ok, deci asa trebuie sa fie, ceea ce suna a altceva, fie si de la un Sfant, cade in sfera aceluiasi subiectivism, si daca e sa aleg dintre subiectivismul meu si cel al unui Sfant, categoric al meu trebuie sa fie mai bun!

Poate că echilibrul şi discernământul duhovnicesc ar fi o soluţie. Sau să încetăm să interpretăm şi noi Tradiţia, precum interpretează neoprotestanţii Scriptura, adică lăutăreşte.

În prealabil postat de Mihailc

Nu trebuie să alergăm spre cealaltă. Între a justifica hedomismul prin Biblie şi a apăra o evlavie superliteralistă ca normă generală şi obligatorie, sunt mai multe asemănări decât deosebiri.

Interesant! Te rog aprofundeaza.

[Mihailc]

În prealabil postat de Miha-anca

Interesant! Te rog aprofundeaza.

Între timp polemica acidă la care am făcut trimitere s-a mai domolit, fără niciun rezultat, lăsând ringul liber pentru alte bătălii la fel de aprige şi zadarnice.

De unde oare să mă apuc de aprofundat?
Înainte de altele, să vedem cine sunt susţinătorii celor două puncte de vedere ireconciliabile. Apărătorul hedonismului (pesemne) moderat spre radical, un tânăr în floarea vârstei în care pulsează toate chemările naturii, culturii şi afectivităţii, invitându-l să se înfrupte pe săturate din bunătăţiile mundane ale vieţii. De celaltă parte, o persoană pentru care zilele zburdălniciilor tinereţii cronologice sunt mai degrabă trecute, natura şi-a încetat presiunea, fericirile şi nefericirile cer compensaţii simbolice pentru că s-au petrecut sau nu s-au petrecut, patimile se transferă, discret, de la trup la suflet, întrucât trupul nu mai corespunde rolului de instrument optim iar psyhe este un teren virgin, numai bun de colonizat şi exploatat. În asemenea condiţii, desfătarea se camuflează în forme mai platonice, aparent austere şi favorabile ascetismului.
Un prim punct de convergenţă al celor două poziţii opuse este captivitatea preopinenţilor în starea lor naturală. Al doilea, este căutarea disperată a justificării metafizice la instanţe cu autoritate, în care se reflectă mai puţin tendinţa spre o asceză a libertăţii, cât tributul plătit de fiecare propriei condiţii existenţiale. Apărătorul hedonismului este în postura celui care încearcă să convingă că repetatele sale înfrângeri în războiul nevăzut sunt de fapt victorii, iar partea susţinătoare a austerităţii ireconciliabile poate fi caracterizată excelent de zicala "după război mulţi viteji se-arată".

Pentru unii ca aceştia a scris Apostolul Pavel următoarele: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." (1Corinteni 13:11).

Însă susţinătorii extremelelor de care fac vorbire în postarea de faţă se încăpăţânează, cu un pathos sofistic debordant, să susţină invariabil că:

- omul este o fiinţă căreia i se îngăduie o zburdălnicie infantilă pe tot parcursul vieţii iar maturizarea este o erezie

- omul este o fiinţă datoare să se nască supermatură, bătrânicioasă chiar, fără să înveţe nimic din naivitatea fermecătoare a copilăriei şi a primei tinereţi sau, altfel spus, fără să înveţe nimic pe cont propriu.

Şi o ultimă convergenţă a opuselor: ambele poziţii se străduiesc să-L facă pe Dumnezeu responsabil pentru propriile lor aberaţii.

În încheiere vreau să vă împărtăşesc o lecţie primită de la maestrul meu cu ocazia unei convorbiri despre relaţia dintre bărbat şi femeie întru Hristos. Referindu-se la experienţa lui matrimonială de câteva decenii bune mi-a spus: "Privind înapoi şi în prezent, pot să spun fără rezerve că Evanghelia are dreptate: vinul de pe urmă este mult mai bun decât cel dintâi (aluzie la nunta din Cana, relatată în Ioan 2: 1-10), dar n-aş fi putut să-mi dau seama de asta fără să gust din vinul de la început, ăla din care rişti mereu să te îmbeţi iar ce vine după aceea este o poşircă de proastă calitate, dacă Hristos nu e de faţă. În caz că iubirea supravieţuieşte exprimărilor ei tumultoase şi epuizante din tinereţe fără să fie devorată de ele, ai biruit şi începi să simţi în toată fiinţa ta cum "omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4:16).

În prealabil postat de Mihailc

Între timp polemica acidă la care am făcut trimitere s-a mai domolit, fără niciun rezultat, lăsând ringul liber pentru alte bătălii la fel de aprige şi zadarnice.

De unde oare să mă apuc de aprofundat?
Înainte de altele, să vedem cine sunt susţinătorii celor două puncte de vedere ireconciliabile. Apărătorul hedonismului (pesemne) moderat spre radical, un tânăr în floarea vârstei în care pulsează toate chemările naturii, culturii şi afectivităţii, invitându-l să se înfrupte pe săturate din bunătăţiile mundane ale vieţii. De celaltă parte, o persoană pentru care zilele zburdălniciilor tinereţii cronologice sunt mai degrabă trecute, natura şi-a încetat presiunea, fericirile şi nefericirile cer compensaţii simbolice pentru că s-au petrecut sau nu s-au petrecut, patimile se transferă, discret, de la trup la suflet, întrucât trupul nu mai corespunde rolului de instrument optim iar psyhe este un teren virgin, numai bun de colonizat şi exploatat. În asemenea condiţii, desfătarea se camuflează în forme mai platonice, aparent austere şi favorabile ascetismului.
Un prim punct de convergenţă al celor două poziţii opuse este captivitatea preopinenţilor în starea lor naturală. Al doilea, este căutarea disperată a justificării metafizice la instanţe cu autoritate, în care se reflectă mai puţin tendinţa spre o asceză a libertăţii, cât tributul plătit de fiecare propriei condiţii existenţiale. Apărătorul hedonismului este în postura celui care încearcă să convingă că repetatele sale înfrângeri în războiul nevăzut sunt de fapt victorii, iar partea susţinătoare a austerităţii ireconciliabile poate fi caracterizată excelent de zicala "după război mulţi viteji se-arată".

Pentru unii ca aceştia a scris Apostolul Pavel următoarele: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." (1Corinteni 13:11).

Însă susţinătorii extremelelor de care fac vorbire în postarea de faţă se încăpăţânează, cu un pathos sofistic debordant, să susţină invariabil că:

- omul este o fiinţă căreia i se îngăduie o zburdălnicie infantilă pe tot parcursul vieţii iar maturizarea este o erezie

- omul este o fiinţă datoare să se nască supermatură, bătrânicioasă chiar, fără să înveţe nimic din naivitatea fermecătoare a copilăriei şi a primei tinereţi sau, altfel spus, fără să înveţe nimic pe cont propriu.

Şi o ultimă convergenţă a opuselor: ambele poziţii se străduiesc să-L facă pe Dumnezeu responsabil pentru propriile lor aberaţii.

În încheiere vreau să vă împărtăşesc o lecţie primită de la maestrul meu cu ocazia unei convorbiri despre relaţia dintre bărbat şi femeie întru Hristos. Referindu-se la experienţa lui matrimonială de câteva decenii bune mi-a spus: "Privind înapoi şi în prezent, pot să spun fără rezerve că Evanghelia are dreptate: vinul de pe urmă este mult mai bun decât cel dintâi (aluzie la nunta din Cana, relatată în Ioan 2: 1-10), dar n-aş fi putut să-mi dau seama de asta fără să gust din vinul de la început, ăla din care rişti mereu să te îmbeţi iar ce vine după aceea este o poşircă de proastă calitate, dacă Hristos nu e de faţă. În caz că iubirea supravieţuieşte exprimărilor ei tumultoase şi epuizante din tinereţe fără să fie devorată de ele, ai biruit şi începi să simţi în toată fiinţa ta cum "omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4:16).

Absolut splendid, Mihail! Splendid de elevat si impartial, cum ne-ai obisnuit. O spun din nou: pe langa ce si cum scrii, atat de luminos de lucid, autorii din "22" par niste manelisti cu facultatea de litere la fefe. Deasemnea, imi place credinta mereu statornica a fratelui Catalin si pozitia pivotala, de arbitru al echilibrului pe forum, a d-lui Cristian, precum si luciditatea critica a doamnei Fani71
Daca imi ingaduiti si mie pacatosului sa imi expun punctul de vedere pe topic: faptul ca Domnul a facut prima minune, si singura minune in care vorbeste, participa activ Regina Ingerilor, la o nunta, spune totul despre cum vede El Insusi, dincolo de orice interpretari, casatoria: nu o acoperire legalist-rituala pentru desfrau, ci o Taina. Minunea savarsita, ca si tot ce a spus si facut, o definesc si proclama ca Taina. Cine invie mortii si binecuvanteaza nunti, este Facator si Iubitor de Viata.
Sper ca aspectul acesta, cu prima minune, nu va fi contestat de cineva, pe temeiul ca...a fost o intamplare. A facut El ceva intamplator??!?! A fost El prizonierul entropiei vreodata?!?
P . S. Din moment ce si Imparateasa Cerurilor a fost si participat, nu doar la nunta ci si la miracol, e clar ca a fost sa intareasca cumva sfintena nuntii, Ea, Neprihanita Fecioara. Cum de nu vedem asta?!?

[Eugen7]

În prealabil postat de Mihailc

Între timp polemica acidă la care am făcut trimitere s-a mai domolit, fără niciun rezultat, lăsând ringul liber pentru alte bătălii la fel de aprige şi zadarnice.

De unde oare să mă apuc de aprofundat?
Înainte de altele, să vedem cine sunt susţinătorii celor două puncte de vedere ireconciliabile. Apărătorul hedonismului (pesemne) moderat spre radical, un tânăr în floarea vârstei în care pulsează toate chemările naturii, culturii şi afectivităţii, invitându-l să se înfrupte pe săturate din bunătăţiile mundane ale vieţii. De celaltă parte, o persoană pentru care zilele zburdălniciilor tinereţii cronologice sunt mai degrabă trecute, natura şi-a încetat presiunea, fericirile şi nefericirile cer compensaţii simbolice pentru că s-au petrecut sau nu s-au petrecut, patimile se transferă, discret, de la trup la suflet, întrucât trupul nu mai corespunde rolului de instrument optim iar psyhe este un teren virgin, numai bun de colonizat şi exploatat. În asemenea condiţii, desfătarea se camuflează în forme mai platonice, aparent austere şi favorabile ascetismului.
Un prim punct de convergenţă al celor două poziţii opuse este captivitatea preopinenţilor în starea lor naturală. Al doilea, este căutarea disperată a justificării metafizice la instanţe cu autoritate, în care se reflectă mai puţin tendinţa spre o asceză a libertăţii, cât tributul plătit de fiecare propriei condiţii existenţiale. Apărătorul hedonismului este în postura celui care încearcă să convingă că repetatele sale înfrângeri în războiul nevăzut sunt de fapt victorii, iar partea susţinătoare a austerităţii ireconciliabile poate fi caracterizată excelent de zicala "după război mulţi viteji se-arată".

Pentru unii ca aceştia a scris Apostolul Pavel următoarele: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." (1Corinteni 13:11).

Domnule Mihailc, consider ca "scapati" (omiteti) din caracterizare pe "aparatorii" dreptei socoteli (discernamantului duhonvicesc)... sau cumva i-ai "scapat" din "gresala" la hedonisti.

Doamne ajuta.

[Mihailc]

În prealabil postat de Eugen7

Domnule Mihailc, consider ca "scapati" (omiteti) din caracterizare pe "aparatorii" dreptei socoteli (discernamantului duhonvicesc)... sau cumva i-ai "scapat" din "gresala" la hedonisti.

Doamne ajuta.

Încercarea mea de caracterizare are în vedere doar polemica dintre două persoane concrete, asupra căreia am încercat o mediere în postarea 520, considerând atitudinile combatante extreme şi păgubitoare , parazitate de subiectivism şi miopie unilaterală .

[Eugen7]

În prealabil postat de Mihailc

Încercarea mea de caracterizare are în vedere doar polemica dintre două persoane concrete, asupra căreia am încercat o mediere în postarea 520, considerând atitudinile combatante extreme şi păgubitoare , parazitate de subiectivism şi miopie unilaterală .

Am inteles. Multumesc pentru precizare.
Doamne ajuta.

[Fani71]

În prealabil postat de Mihailc

Între timp polemica acidă la care am făcut trimitere s-a mai domolit, fără niciun rezultat, lăsând ringul liber pentru alte bătălii la fel de aprige şi zadarnice.

De unde oare să mă apuc de aprofundat?
Înainte de altele, să vedem cine sunt susţinătorii celor două puncte de vedere ireconciliabile. Apărătorul hedonismului (pesemne) moderat spre radical, un tânăr în floarea vârstei în care pulsează toate chemările naturii, culturii şi afectivităţii, invitându-l să se înfrupte pe săturate din bunătăţiile mundane ale vieţii. De celaltă parte, o persoană pentru care zilele zburdălniciilor tinereţii cronologice sunt mai degrabă trecute, natura şi-a încetat presiunea, fericirile şi nefericirile cer compensaţii simbolice pentru că s-au petrecut sau nu s-au petrecut, patimile se transferă, discret, de la trup la suflet, întrucât trupul nu mai corespunde rolului de instrument optim iar psyhe este un teren virgin, numai bun de colonizat şi exploatat. În asemenea condiţii, desfătarea se camuflează în forme mai platonice, aparent austere şi favorabile ascetismului.
Un prim punct de convergenţă al celor două poziţii opuse este captivitatea preopinenţilor în starea lor naturală. Al doilea, este căutarea disperată a justificării metafizice la instanţe cu autoritate, în care se reflectă mai puţin tendinţa spre o asceză a libertăţii, cât tributul plătit de fiecare propriei condiţii existenţiale. Apărătorul hedonismului este în postura celui care încearcă să convingă că repetatele sale înfrângeri în războiul nevăzut sunt de fapt victorii, iar partea susţinătoare a austerităţii ireconciliabile poate fi caracterizată excelent de zicala "după război mulţi viteji se-arată".

Pentru unii ca aceştia a scris Apostolul Pavel următoarele: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." (1Corinteni 13:11).

Însă susţinătorii extremelelor de care fac vorbire în postarea de faţă se încăpăţânează, cu un pathos sofistic debordant, să susţină invariabil că:

- omul este o fiinţă căreia i se îngăduie o zburdălnicie infantilă pe tot parcursul vieţii iar maturizarea este o erezie

- omul este o fiinţă datoare să se nască supermatură, bătrânicioasă chiar, fără să înveţe nimic din naivitatea fermecătoare a copilăriei şi a primei tinereţi sau, altfel spus, fără să înveţe nimic pe cont propriu.

Şi o ultimă convergenţă a opuselor: ambele poziţii se străduiesc să-L facă pe Dumnezeu responsabil pentru propriile lor aberaţii.

În încheiere vreau să vă împărtăşesc o lecţie primită de la maestrul meu cu ocazia unei convorbiri despre relaţia dintre bărbat şi femeie întru Hristos. Referindu-se la experienţa lui matrimonială de câteva decenii bune mi-a spus: "Privind înapoi şi în prezent, pot să spun fără rezerve că Evanghelia are dreptate: vinul de pe urmă este mult mai bun decât cel dintâi (aluzie la nunta din Cana, relatată în Ioan 2: 1-10), dar n-aş fi putut să-mi dau seama de asta fără să gust din vinul de la început, ăla din care rişti mereu să te îmbeţi iar ce vine după aceea este o poşircă de proastă calitate, dacă Hristos nu e de faţă. În caz că iubirea supravieţuieşte exprimărilor ei tumultoase şi epuizante din tinereţe fără să fie devorată de ele, ai biruit şi începi să simţi în toată fiinţa ta cum "omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4:16).

Mihailc, eu nu ma recunosc in nici una din tabere.
Sunt pentru o asceza a libertatii, cum spui. Asceza vietii oamenilor casatoriti este insa diferita de asceza calugarilor. Este asceza pentru oamenii casatoriti jertfa continua pentru celalalt si pentru copii. Concret, pentru mine este asceza ca cel mic ma scoala aproape in fiecare noaspte, cel mare si el cateodata, ca ma scol devreme oricum pentru ei ; si da, este si bucurie, pentru ca adevarata asceza implica bucurie. Apoi, sunt asceza si multe alte lucruri personale pe care nu le scriu aici pe forum, si care si ele sunt si bucurie, pentru ca imi iubesc sotul si copiii foarte mult.
(Un calugar se scoala noaptea sa se roage, si diminata devreme sa mearga la slujba.)
Este asceza pentru oamenii casatoriti si o anume asceza sexuala, dar ceea ce am incercat eu sa spun este ca s-a exagerat mult in acest sens, se ajunge la lucruri cu adevarat absurdesi care nu corespnd antropologiei ortodoxe, si aceste lucruri se propun apoi ca obligatie, ca o lege (ceea ce nu corespunde adevaratei morale crestine), nu ca eventual model de adaptat la viata concreta a cuplului.
Uneori, apare o polarizare a opiniilor din cauza discutiei. Daca tie ti se pare ca din cele afirmate de mine rezulta ca apar hedonismul, cred ca nu m-ai inteles.
Si cred ca nu ai inteles in intregime nici esenta mesajelor Aghiritului. Ma mir, pentru ca ai o acuratete intelectuala iesita din comun si apreciez mult ceea ce scrii si admir cultura ta si modul cum o folosesti, atat cat am putut sa vad (nu ma uit pe multe topicuri).

[tabitha]

În prealabil postat de Fani71

Mihailc, eu nu ma recunosc in nici una din tabere.
Sunt pentru o asceza a libertatii, cum spui. Asceza vietii oamenilor casatoriti este insa diferita de asceza calugarilor. Este asceza pentru oamenii casatoriti jertfa continua pentru celalalt si pentru copii. Concret, pentru mine este asceza ca cel mic ma scoala aproape in fiecare noaspte, cel mare si el cateodata, ca ma scol devreme oricum pentru ei ; si da, este si bucurie, pentru ca adevarata asceza implica bucurie. Apoi, sunt asceza si multe alte lucruri personale pe care nu le scriu aici pe forum, si care si ele sunt si bucurie, pentru ca imi iubesc sotul si copiii foarte mult.
(Un calugar se scoala noaptea sa se roage, si diminata devreme sa mearga la slujba.)
Este asceza pentru oamenii casatoriti si o anume asceza sexuala, dar ceea ce am incercat eu sa spun este ca s-a exagerat mult in acest sens, se ajunge la lucruri cu adevarat absurdesi care nu corespnd antropologiei ortodoxe, si aceste lucruri se propun apoi ca obligatie, ca o lege (ceea ce nu corespunde adevaratei morale crestine), nu ca eventual model de adaptat la viata concreta a cuplului.
Uneori, apare o polarizare a opiniilor din cauza discutiei. Daca tie ti se pare ca din cele afirmate de mine rezulta ca apar hedonismul, cred ca nu m-ai inteles.
Si cred ca nu ai inteles in intregime nici esenta mesajelor Aghioritului. Ma mir, pentru ca ai o acuratete intelectuala iesita din comun si apreciez mult ceea ce scrii si admir cultura ta si modul cum o folosesti, atat cat am putut sa vad (nu ma uit pe multe topicuri).

A zis mai sus că se referea doar la cazul a două persoane concrete, care dezbăteau cu mai bine de 20 de pagini în urmă :) bănuiesc că la stefan_florin și Miha-anca.

Însă, sinceră să fiu, n-am înțeles care era substratul afirmației lui Eugen și de ce atâtea ghilimele.

Domnule Mihailc, consider ca "scapati" (omiteti) din caracterizare pe "aparatorii" dreptei socoteli (discernamantului duhovnicesc)... sau cumva i-ai "scapat" din "gresala" la hedonisti.

În prealabil postat de mirela.t

A zis mai sus că se referea doar la cazul a două persoane concrete, care dezbăteau cu mai bine de 20 de pagini în urmă :) bănuiesc că la stefan_florin și Miha-anca.

Însă, sinceră să fiu, n-am înțeles care era substratul afirmației lui Eugen și de ce atâtea ghilimele.

DA, probabil ca la mine se referea, caci invatatura curata de la Dumnezeu nu place.
Dar nu am auzit parerea ta, Mirela, despre topicul de fata. Care este?