Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu există, în canoanele actuale referitoare la laici, oprelişti de la viaţa conjugală în BC.

Asta este interesant, atata timp cat credem in acelasi Dumnezeu. Poate spune cineva că se mântuie ortodoxul, şi nu catolicul, sau vice versa? Şi atunci, pentru fiecare dintre noi, care este rostul unor reguli care sunt diverse, de la unii la altii? Totuşi, ceea ce este imuabil nu contează mai mult? Mă refer la simplele, dar grelele porunci lăsate chiar de Isus (să vă iubiţi precum v-am iubit), sau decalogul.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ce anume credeţi că îndreptăţeşte asemenea opinie conform căreia "cauză" înseamnă "drum" ?

Am spus aceasta fiindcă am văzut enciclica HV, ca de altfel tot catehismul sau toate pildele şi sfaturile primite de la Dumnezeu, ca pe o recomandare (revelaţie) adresată libertăţii noastre. Seriis causis ne atrage atenţia asupra unor aspecte care, daca sunt luate in seama, fac parte dintr-un ansamblu care defineşte un creştin. Ori, acest ansamblu poate fi privit ca pe un drum către Dumnezeu.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, dacă îmi propun să ajung undeva pe la ora 5, am şanse mari să ajung pe la 7. Dacă, însă, îmi propun să ajung la ora 11, s-ar putea să nu mai ajung de loc. Dar, pesemne că sunteţi mai punctual...

Nu am spus că forţez răbdarea lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Clar este altceva: că, în Biserica Catolică, situaţia normală este atunci când un cuplu dă curs iubirii matrimoniale fără a se îngriji de depărtarea de zilele cu roşu în calendar şi fără a cerceta mucusul cervical al nevestei.

Este un fel plastic de a exprima o idee, asa cum am facut si eu cand am vorbit de calculul matematic lunar. De altfle - ca sa lamuresc un aspect -, eu discut pe marginea ideilor, nu despre persoana care a emis acea idee. Daca cumva am depasit vreo limita, fara sa-mi dau seama, vă adresez scuzele mele în mod public, aici.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu am spus că un cuplu este chemat să se întrebe: "avem noi vreun motiv grav ca luna aceasta să aplicăm metoda Rotzer ?"

Permiteţi-mi sa vad putin altfel lucrurile, desi litera enciclicii este clara. Respectiv, abaterea de la normalitate (utilizarea perioadelor infertile) este admisa in cazuri grave. Dar, cum spuneam mai sus, nu se găseşte nici măcar vreo recomandare din partea lui Dumnezeu în privinţa numărului de copii pe care ar trebui să-l aibă o anumită familie. Tocmai de aceea, aceeaşi enciclică HV a conturat pentru prima dată conceptul de paternitate responsabilă, fiindcă (Biserica) ştia că sunt destule cazuri când, în mod obiectiv, o familie nu poate să aibă (încă) un copil (în plus). Ni s-a spus: iubiţi-vă, aşa cum v-am iubit. Dar nu se pomeneşte un număr de acte de caritate pe care trebuie să le facem. Singurul loc în care se pomeneşte de număr (sper să nu greşesc) este atunci când Isus vorbeşte de iertare (70x7), sau de rugăciune (2+ = Dumnezeu este prezent). Cred că fiecare, în cămăruţa inimii, trebuie să se cerceteze permanent, să ceară de la Dumnezeu lumină şi putere, ca să corespundă chemării adresate lui încă din eternitate. Şi să nu utilizeze metodele naturale în mod egoist, ci deschis vieţii. Dar, încă o dată: sunt încredinţat că utilizarea libertăţii în direcţia lui Dumnezeu reprezintă un drum de învăţat, şi că o idee destul de strictă (în prezentare, dar adevărată în esenţă), conform căreia la fiecare început de lună trebuie să cercetezi dacă poţi avea (încă) un copil, nu reprezintă un approach stimulant. Soţii ar trebui mai întâi să înveţe să-şi deschidă inima lui Dumnezeu, să înţeleagă chemarea înaltă (la sfinţenie) care li se adresează, iar numărul final de copii pe care-l vor avea (de la Dumnezeu, evident) va rezulta din această schimbare interioară. Cu alte cuvinte, într-un anumit fel, aş inversa ordinea lucrurilor. Dacă ar trebui să gândesc o cateheză pentru proaspăt căsătoriţi, aş proceda prin "deschiderea ochilor" în privinţa darului iubirii şi al vieţii veşnice, mai apoi ca să rezulte că un număr mare de copii înseamnă binecuvântare, şi înseamnă şi recunoştinţa pe care noi i-o putem întoarce lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce primim.