Istorii cu talc

[MariS_]

În prealabil postat de cristiboss56

păstorul cel credincios

povestea spune că: Orice lucru are mai multe înţelesuri,
un gest frumos nu trebuie demolat de dragul adevărului,
fiecare om are adevărul lui,
iluzia protejează când adevărul ar putea zdrobi,
interpretăm realitatea pe măsura sufletului nostru.

Călătorind prin ţară, moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.

–pentru ce pui laptele acolo? A întrebat moise.
–este lapte pentru dumnezeu! A răspuns cu veneraţie păstorul.

Mirat moise cere lămuriri:
–cum aşa?
–în fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui dumnezeu!

Văzând simplitatea omului, moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–şi dumnezeu îl bea?
–da! A exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-l ofer!

Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–dumnezeu este spirit pur, el nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–nu dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.

Convins că dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. în toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru dumnezeu.

Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui moise..
–ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!

în noaptea următoare, dumnezeu, i se arată lui moise şi-i spune:

,,moise, este adevărat că sunt spirit pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...

spunem povestea: Aceluia care de dragul adevărului răneşte oamenii,
cuiva care crede că e singurul care ştie adevărul,
,,realistului" care ucide iluziile oamenilor.


smerenia

povestea vorbeşte despre smerenie, strădanie, credinţă.

Un călugăr tânăr îl tot iscodea pe un frate mai bătrân despre toate cele:
–spune părinte, rogu-te, ce este smerenia?
–smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului.
–şi ce se face pentru câştigarea smereniei?

–smerenia se câştigă, când te-ai deprins propriile păcate să le vezi, să le cunoşti, să te războieşti cu ele, să scapi de ele. Iar de păcatele altora să nu iei în seamă...

..., ........ .. ...... .. ....

[cristiboss56]

ÎMPĂRATUL ŞI SOŢIILE

... Era odată, într-o ţară îndepărtată, un rege care avea patru neveste. Însă cel mai mult o iubea pe cea de-a patra, pe care o îmbrăca în straiele cele mai scumpe şi o hrănea cu bucatele cele mai fine.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie. Cu ea se mândrea cel mai mult. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va părăsi.
Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea îi era un sfetnic de nădejde şi se arăta întotdeauna amabilă, înţelegătoare şi răbdătoare. De câte ori regele avea o problemă, ea îi era alinarea.
Prima soţie a regelui era foarte loială, însă pe aceasta nu o iubea, nu o hrănea cum trebuie; abia de o lua în seamă. Pentru aceasta ea era slabă, tristă şi bolnavă.
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la întreaga sa viaţă plină de desfătări şi îşi spuse: „Acum am patru soţii, dar când voi muri, vor veni toate cu mine sau voi rămâne singur?”.
O întreabă pe cea de-a patra nevastă:
- Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am purtat cea mai mare grijă. Acum am să mor, vrei să vii cu mine?
- Nici vorbă! replică cea de-a patra soţie. Răspunsul ei străpunse inima regelui.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
- Te-am iubit toată viaţă. Acum, că mor, vrei să vii cu mine?
- Nu! răspunse cea de-a treia soţie. Viaţa e frumoasă. Când vei muri mă voi recăsători! Inima regelui se strânse de durere.
O întrebă pe cea de-a doua soţie:
- Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor în sufletul meu. Când voi muri, vrei să vii cu mine?
- Îmi pare rău! replică cea de-a doua soţie. Te pot doar înmormânta.
Regele fu distrus şi de acest răspuns, dar auzi o voce:
- Eu te voi urma! Regele se uită împrejur şi văzu că aceea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijării. Adânc îndurerat, regele spuse:
- Trebuia să-ţi ofer mai multă grijă! Acum îmi dau seama cât am greşit! Trebuia pe tine să te iubesc cel mai mult!

TÂLCUIRE

Împăratul suntem noi. Fiecare avem câte patru tovarăşi de viaţă, patru companii, patru „soţii”.
Cea de-a patra este TRUPUL. Indiferent cât timp şi cât efort investim în a-l face să arate bine, el la moarte ne părăseşte.
Cea de-a treia soţie este AVEREA. Când murim, se duce la alţii.
Cea de-a doua soţie este FAMILIA (prietenii). Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost, ei nu pot decât să vină până la mormânt.
Prima soţie este SUFLETUL. Adesea neglijat, în goana noastră după avere, bunăstare şi putere, totuşi, SUFLETUL este singurul care ne urmează oriunde.

Povestea unor prieteni si a comorii lor cea mai de pret,ce mereu poate fi regasita,daca sunt impreuna.

,,Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.“Unde este?” exclamă toţi surprinşi. “Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate.Toţi au găsit PRIETENIA.Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară."

PS:cel mai intelept om pe care l-am intalnit in viata mea de pana acum,dupa ce i-am gresit foarte grav,nedrept si plin de ura,a venit la mine intr-o zi,acum mult timp,m-a imbratisat si mi-a spus ,,Frate,mi-a fost asa de dor de tine".Ii multumesc si in ziua de azi pt asta.Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Povestea unor prieteni si a comorii lor cea mai de pret,ce mereu poate fi regasita,daca sunt impreuna.

,,Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.“Unde este?” exclamă toţi surprinşi. “Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate.Toţi au găsit PRIETENIA.Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară."

PS:cel mai intelept om pe care l-am intalnit in viata mea de pana acum,dupa ce i-am gresit foarte grav,nedrept si plin de ura,a venit la mine intr-o zi,acum mult timp,m-a imbratisat si mi-a spus ,,Frate,mi-a fost asa de dor de tine".Ii multumesc si in ziua de azi pt asta.Doamne ajuta!

"Prietenia nu este o specie de dragoste. Este alt gen. În timp ce dragostea are ca sursă partea neînţeleasă a spiritului, prietenia izvorăşte din raţiune, chiar dacă în evoluţia ei se extinde şi pătrunde în zona forţelor psihice ilogice."
C. Tsastos
Doamne ajuta !

[glykys]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Povestea unor prieteni si a comorii lor cea mai de pret,ce mereu poate fi regasita,daca sunt impreuna.

,,Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.“Unde este?” exclamă toţi surprinşi. “Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate.Toţi au găsit PRIETENIA.Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară."

PS:cel mai intelept om pe care l-am intalnit in viata mea de pana acum,dupa ce i-am gresit foarte grav,nedrept si plin de ura,a venit la mine intr-o zi,acum mult timp,m-a imbratisat si mi-a spus ,,Frate,mi-a fost asa de dor de tine".Ii multumesc si in ziua de azi pt asta.Doamne ajuta!

Gand la gand cu bucurie.
Chiar voiam sa recomand cartea pe care am citit-o ieri, Lysis (Despre prietenie) a lui Platon, in traducerea lui C. Noica. Poate ca am citit-o in studentie, dar ieri chiar mi-a mers in suflet. Despre ce nu este prietenia, ce poate fi si ce este, despre cine se poate numi prieten si cine este vrednic de a avea prieteni. Mare dar de la Dumnezeu prietenia! Atentie, cartea nu este pentru cei care se smintesc usor de ce nu poarta eticheta ortodox. Trebuie sa luam din fiecare ce e bun si frumos, asa, ca albina!

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Povestea unor prieteni si a comorii lor cea mai de pret,ce mereu poate fi regasita,daca sunt impreuna.

,,Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.“Unde este?” exclamă toţi surprinşi. “Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate.Toţi au găsit PRIETENIA.Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară."

Am luat aminte la frate Pelerin Spre Rasarit. Frumos...

Doresc sa subliniez ca intre prieteni nu au loc "lipitorile", adica parazitii (giardia, oxiuri...) care "fara scrupule" se hranesc din viata si activitatea altora. Cei care sunt "gica contra" si pun "pietre de poticneala" in calea celor ce vor sa faca ceva bun cu ajutorul lui Dumnezeu... vai celor ce cugeta asemnea vulpii cuprinsa de invidie care "daca nu poate ajunge la struguri spune ca sunt acri".

Vai celor ce au cugetul lui CAIN si nu se pocaiesc nici cand ajung ca Iuda Iscarioteanul la exacerbarea acestei cugetari demonofile, satanodule, satanomorfe...

Sa ne judecam fiecare pe noi insine dupa cum ne indeamna Sfantul Pavel... sa ne cunoastem patimile, pacatele... sa le marturisim onest in Sfintele Taine si sa ne dorim mantuirea, pocainta onesta, smerenia sincera... hristificarea, conlucrearea fireasca cu harul Duhului Sfant.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

PS:cel mai intelept om pe care l-am intalnit in viata mea de pana acum,dupa ce i-am gresit foarte grav,nedrept si plin de ura,a venit la mine intr-o zi,acum mult timp,m-a imbratisat si mi-a spus ,,Frate,mi-a fost asa de dor de tine".Ii multumesc si in ziua de azi pt asta.Doamne ajuta!

Frate i-a fost dor de tine ca persoana ce poate vietui intru Hristos Iisus, facand voia Domnului Iisus Hristos... si nu de "actiunile" cainesti (nu câinesti ci cainesti - de la Cain)...
Cand a venit la tine oare nu te-a gasit pocait sau cu dorinta de pocainta... cu parere de rau pentru ceea ce tu ai facut?

Sfintii parinti fac diferenta intre oameni si neoameni.
Neoamenii sunt cei care rasplatesc cu rau binefacatorilor lor... care nu doresc indreptarea intru Hristos Iisus, care nu doresc sa urmeze indemnului Maicii Domnului sa facem TOT ce ne spune Hristos... sunt cei care vor ca Hristos sa lucreze dupa voia lor impatimita, pacatoasa, rapusa si robita de atacurile demonice... in mandria lor vor sa robeasca ei pe Hristos, sa se "inalte" deasupra Lui Iisus Hristos, sa stea ca niste lipitori, ca niste paraziti in spatele lui Hristos Iisus "calaridu-L" si fortandu-L sa le "ajute" la implinirea "pofteleor lor" patimase si pacatoase, robite de demoni; si nu vor ca ei sa se pocaiasca si sa vietuiasca dupa voia lui Hristos Iisus... Cel care ne vrea prietenii Lui, fratii Lui, care vrea ca noi sa conlucream firesc cu harul Duhului Sfant in savarsirea voii lui Dumnezeu care este: dragostea, viata, cunoasterea... adevarata in primul rand a Adevarului.

Vai celor ce ispitesc harul lui Dumnezeu caci isi vor grabi sfarsitul. Oare am uitat ce au patit viclenii Anania si Safira care s-au invoit sa minta, sa vicleneasca... sa ispiteasca, sa iscodeasca harul Duhului Sfant? Sa luam aminte ca toti cei ce vor direct sau indirect sa schimbe Adevarul, vor pati la fel...

Sfintii Parinti ne ajuta sa avem discernamantu duhovnicesc:
"Iata ce spune Sf. Ioan Gura de Aur :
"Atunci mai cu seama este pace, cand se taie ce este bolnav, cand e indepartat ceea ce da nastere la razvratire".

Iata ce spune Sf Grigorie de Nazianz :
"Mai bine un razboi vrednic de lauda, decat o pace care te desparte de Dumneze"”.

Sabie, nu pace! zice si Sfantul Nicolae Velimirovici :
"Nu socotiti ca pace am venit sa aduc pe pamant; nu am venit sa aduc pace, ci sabie. Asa a grait Domnul. A se citi: "Nu am venit sa impac adevarul si minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, dobitocia si omenia, nevinovatia si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece".

Cu ce sa le tai si sa le desparti, Doamne? Cu sabia adevarului. Ori cu sabia cuvantului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindca adevarul este cuvantul lui Dumnezeu, si cuvantul lui Dumnezeu este adevarul. Apostolul Pavel sfatuieste: luati sabia duhovniceasca, care este cuvantul lui Dumnezeu.

Iar, Sfantul Ap. Ioan a vazut in vedenie pe Fiul lui Dumnezeu in mijlocul a sapte sfesnice, si din gura Lui iesea o sabie ascutita de amandoua partile. Sabia care iese din gura, ce altceva poate fi decat cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul adevarului? Aceasta sabie este mantuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu raul. Si atunci, si acum, si din veac si pana in veac”. (Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi)

…si ultima varianta si solutie este cea "liturgica":

"Cu pace Domnului sa ne rugam…"

"Cu pace sa iesim…intru numele Domnului"

sau

"scripturistica":

"Pace va las voua, pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze.." (Ioan 14,27) "
http://www.crestinortodox.ro/editori...ce-136635.html

Doamne ajuta.

În prealabil postat de Eugen7

Frate i-a fost dor de tine ca persoana ce poate vietui intru Hristos Iisus, facand voia Domnului Iisus Hristos... si nu de "actiunile" cainesti (nu câinesti ci cainesti - de la Cain)...Cand a venit la tine oare nu te-a gasit pocait sau cu dorinta de pocainta... cu parere de rau pentru ceea ce tu ai facut?Doamne ajuta.

Parere de rau exista in mine intrucat,ca sa ma exprim precum psalmistul,mana tare a lui Dumnezeu imi apasa constiinta.Insa pocainta nu era pentru ca eram mandru.Insa bunatatea si dragostea din acelui om m-au eliberat atunci din lanturile mandriei si am putut sa ma pocaiesc pentru fapta mea.Cel pe care,in mod fals,il credeam dusmanul meu aratandu-mi ca el este bun si eu eram cel rau.Sunt putini cei care loviti fiind tot ei bandajeaza rana din celalalt dar asemenea oameni au darul de la Dumnezeu ca prin lumina din ei sa risipeasca intunericul din celalalt,pt ca si acela sa cunoasca bucuria regasirii in aceea lumina.Doamne ajuta.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Parere de rau exista in mine intrucat,ca sa ma exprim precum psalmistul,mana tare a lui Dumnezeu imi apasa constiinta.Insa pocainta nu era pentru ca eram mandru.Insa bunatatea si dragostea din acelui om m-au eliberat atunci din lanturile mandriei si am putut sa ma pocaiesc pentru fapta mea.Cel pe care,in mod fals,il credeam dusmanul meu aratandu-mi ca el este bun si eu eram cel rau.Sunt putini cei care loviti fiind tot ei bandajeaza rana din celalalt dar asemenea oameni au darul de la Dumnezeu ca prin lumina din ei sa risipeasca intunericul din celalalt,pt ca si acela sa cunoasca bucuria regasirii in aceea lumina.Doamne ajuta.

Nu știu de ce dar de câte ori îți citesc postările mă gândesc la Scoțiamul. Aș crede că sunteți una și aceiași persoană. Nu-i nevoie să-mi răspunzi. Presupunerea mea poate fi o istorie ce tâlc.

[cristiboss56]

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.
Morala:
Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.