Ce este si ce NU este Biserica Cincizecimii ?

[leonte]

În prealabil postat de Mihailc

1. dar în realitate Biserica are acestă conştinţă de sine în ceea ce priveşte identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei ... .

2.Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci ...

1. Dragul meu frate de arme! Toate sunt bune cate le spui, dar nu toate sunt pe intelesul oricui. Din mila lui Dumnezeu am terminat si eu o scoala in plus, pe care am inceput-o la indemnul mandriei, dar tinde sa se transforme in folos duhovnicesc. (Desi ma duce mintea sa spun lucrurile astea, inima mea este inca impietrita, din lipsa pocaintei, si nu poate sa datuiasca pentru asa o minune pe care a facut-o si inca o face cu mine Cel Milostiv.) Ceea ce nu prea apreciez la tine, este limbajul academic si foarte exact, dar pe care nu tot omul reuseste sa-l priceapa. E un paradox al intelctualitatii care ne indeamna sa cadem in capcanele exhaustivizarii concretului, pana ajungem sa ne pierdem in meandrele desertaciunii, desi brainstorming-ul cortexului nostru atinge praguri maxime in procesul evocarii paradigmelor.
Sper sa nu te mahnesc prin aceasta observatie a mea si sa nu ma consideri asemeni celui care spune mereu despre fratii sai : "este baiat bun, DAR..."

Cat despre problema de fond, nu sunt foarte sigur ca am inteles ce-ai vrut sa spui prin : identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei. Primul lucru spre care ma duce gandul, este ca biserica e pe pamant, si noi mergem la aceasta biserica de pe pamant, pentru a ne procura "bilete" pentru Imparatia care nu e de pe pamant. Probabil cuvantul terestru nu a fost cea mai inspirata alegere. Astept totusi sa lamuresti singur ideea pe care ai cautat sa ne-o impartasesti.

2.Cat despre aspectul al doilea: Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci ...
nu pot decat sa ma inclin, ca semn de multumire si apreciere pentru aceasta precizare.

[Mihailc]

În prealabil postat de leonte

1. Dragul meu frate de arme! Toate sunt bune cate le spui, dar nu toate sunt pe intelesul oricui. Din mila lui Dumnezeu am terminat si eu o scoala in plus, pe care am inceput-o la indemnul mandriei, dar tinde sa se transforme in folos duhovnicesc. (Desi ma duce mintea sa spun lucrurile astea, inima mea este inca impietrita, din lipsa pocaintei, si nu poate sa datuiasca pentru asa o minune pe care a facut-o si inca o face cu mine Cel Milostiv.) Ceea ce nu prea apreciez la tine, este limbajul academic si foarte exact, dar pe care nu tot omul reuseste sa-l priceapa. E un paradox al intelctualitatii care ne indeamna sa cadem in capcanele exhaustivizarii concretului, pana ajungem sa ne pierdem in meandrele desertaciunii, desi brainstorming-ul cortexului nostru atinge praguri maxime in procesul evocarii paradigmelor.
Sper sa nu te mahnesc prin aceasta observatie a mea si sa nu ma consideri asemeni celui care spune mereu despre fratii sai : "este baiat bun, DAR..."

Cat despre problema de fond, nu sunt foarte sigur ca am inteles ce-ai vrut sa spui prin : identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei. Primul lucru spre care ma duce gandul, este ca biserica e pe pamant, si noi mergem la aceasta biserica de pe pamant, pentru a ne procura "bilete" pentru Imparatia care nu e de pe pamant. Probabil cuvantul terestru nu a fost cea mai inspirata alegere. Astept totusi sa lamuresti singur ideea pe care ai cautat sa ne-o impartasesti.

2.Cat despre aspectul al doilea: Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci ...
nu pot decat sa ma inclin, ca semn de multumire si apreciere pentru aceasta precizare.

Mulţam de atenţionare în privinţa limbajului, cred că până la urmă o să-mi răresc intervenţiile până găsesc o altă stilistică a comunicării, asta dacă oi mai găsi-o cândva. Probabil că nu mă crede nimeni dacă spun că nu caut, sub nicio formă, să mă exprim "academic şi exact", pur şi simplu aşa vin ideile şi aşa le notez aici, dovadă numeroasele erori "tehnice" conţinute de postările mele croite adeseori în grabă şi fără răgaz pentru corecturi.
Dincolo de orice promovare de sine, cultura nu mântuie şi nici nu-ţi umple existenţa cu sens, cel mult îţi oferă un instrumentar mai complex de cântărire şi selecţie a mărfii de pe marea piaţă a informaţiilor. Dacă nu se reduce doar la achiziţia de mobilier intelectual pentru suprasolicitarea creierului, atunci cu siguranţă îţi slefuieşte sensibilitatea până într-atât că ajungi să te afecteze chiar şi conştiinţa faptului că nu te mai doare nimic.

Bun... cu biletele alea pentru cealaltă Împărăţie... mi-e teamă că aici e marea capcană a creştinismului mai recent, această trăire proiectivă în viitor, alimentată doar la nivelul minţii şi a emotivităţii autoinduse. Or Hristos din euharistie este Acelaşi cu cel din eshaton, doar modul de împărtăşire şi de percepţie a acestei împărtăşiri diferă, iar dacă acolo unde este prezent Domnul este şi Împărăţia împreună cu El, nu-i greu să pricepem că Biserica este Împărăţia, Cerul pe pământ, cum s-au exprimat unii părinţi. Există chiar şi o învăţătură ecleziologică destul de populară, care vorbeşte despre Biserica luptătoare (adică din timp şi spaţiu) şi Biserica biruitoare a eshatonului, adică cele două ipostaze ale Împărăţiei.
De-aia templul bizantin nu poate să arate ca un cămin cultural sau sală de concerte şi congrese, el este realmente o icoană a Împărăţiei în act, un fel de prezent care adună laolaltă trecutul şi viitorul într-o pregustare a veşniciei. Prin urmare, în Biserică noi nu căutăm să ne facem rost de bilete pentru o realitate care se va întâmpla "undeva, cândva" , ci învăţăm să trăim precum se vieţuieşte în Împărăţie, întrucât acest mod de existenţă reprezintă de fapt mântuirea în proces, sau, ca să fiu mai ortodox în exprimare, îndumnezeirea.
Că nu mai avem atât de clară conştiinţa a ceea ce suntem şi confundăm mântuirea cu o compensaţie transcendentală pentru o viaţă ratată pe pământ, este altă poveste.....

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihailc

Probabil că nu mă crede nimeni dacă spun că nu caut, sub nicio formă, să mă exprim "academic şi exact", pur şi simplu aşa vin ideile şi aşa le notez aici.

Eu te cred.

[tabitha]

În prealabil postat de cezar_ioan

Eu te cred.

Și eu îl cred.

Mi-ar părea tare rău să dispară și Mihai de pe forum, în căutarea unei stilistici mai accesibile și mai mundane, să zicem așa.

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Eu te cred.

Cu totii il credem, pentru ca stim ce este acela un obicei profesional. Fratele nostru a glumit cand a zis ca va sta deoparte pana va gasi alt stil, pentru ca el stie la fel de bine ca stilul se poate midifica si perfectiona doar scriind si stie ca numai adresandu-se unui public mai primar isi poate descoperi capacitatile artistice.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihailc

Bun... cu biletele alea pentru cealaltă Împărăţie... mi-e teamă că aici e marea capcană a creştinismului mai recent, această trăire proiectivă în viitor, alimentată doar la nivelul minţii şi a emotivităţii autoinduse. Or Hristos din euharistie este Acelaşi cu cel din eshaton, doar modul de împărtăşire şi de percepţie a acestei împărtăşiri diferă, iar dacă acolo unde este prezent Domnul este şi Împărăţia împreună cu El, nu-i greu să pricepem că Biserica este Împărăţia, Cerul pe pământ, cum s-au exprimat unii părinţi. Există chiar şi o învăţătură ecleziologică destul de populară, care vorbeşte despre Biserica luptătoare (adică din timp şi spaţiu) şi Biserica biruitoare a eshatonului, adică cele două ipostaze ale Împărăţiei.
De-aia templul bizantin nu poate să arate ca un cămin cultural sau sală de concerte şi congrese, el este realmente o icoană a Împărăţiei în act, un fel de prezent care adună laolaltă trecutul şi viitorul într-o pregustare a veşniciei. Prin urmare, în Biserică noi nu căutăm să ne facem rost de bilete pentru o realitate care se va întâmpla "undeva, cândva" , ci învăţăm să trăim precum se vieţuieşte în Împărăţie, întrucât acest mod de existenţă reprezintă de fapt mântuirea în proces, sau, ca să fiu mai ortodox în exprimare, îndumnezeirea.
Că nu mai avem atât de clară conştiinţa a ceea ce suntem şi confundăm mântuirea cu o compensaţie transcendentală pentru o viaţă ratată pe pământ, este altă poveste.....

Admirabil spus. Multumesc!

În prealabil postat de Mihailc

cred că până la urmă o să-mi răresc intervenţiile până găsesc o altă stilistică a comunicării, asta dacă oi mai găsi-o cândva.

Eu m-aş bucura, din contră, să le înmulţeşti. Dacă uneori trebuie să citesc de 2-3 ori o frază de-a ta ca s-o înţeleg sau să caut vreun cuvânt în dicţionar, e vorba de un neajuns al meu, nu al tău. Dar de zis le zici tare bine.

[Tomita]

Biserica este necesara pentru comuniune cu Dumnezeu ("unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" Matei, 18, 20), pentru a apropia de Dumnezeu pe cei ce prin forte proprii nu se pot apropia (exemple ar fi copii/adolescentii/cei cu multe preocupari), pentru a intari Cuvantul Domnului in inima noastra (la cei ce vor aceasta).
Daca biserica nu mai indeplineste aceste functii ci trezeste in noi raul sau noi consideram ca nu mai avem nevoie de biserica atunci ...dar sa speram ca nu vom trai asa ceva.

[leonte]

În prealabil postat de Tomita

Biserica este necesara pentru comuniune cu Dumnezeu ("unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" Matei, 18, 20), pentru a apropia de Dumnezeu pe cei ce prin forte proprii nu se pot apropia (exemple ar fi copii/adolescentii/cei cu multe preocupari), pentru a intari Cuvantul Domnului in inima noastra (la cei ce vor aceasta).
Daca biserica nu mai indeplineste aceste functii ci trezeste in noi raul sau noi consideram ca nu mai avem nevoie de biserica atunci ...dar sa speram ca nu vom trai asa ceva.

Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu prin forte proprii. Altminteri, Hristos nu ar fi fost nevoit sa patimeasca pentru a se face pilda vie in lupta cu rautatea nevazuta.
Domnul se manifesta in inima noastra, noi trebuie doar sa Il lasam. Cand reusim sa aprindem o scanteie de iubire in inima noastra, este "pentru ca El ne-a iubit mai intai". Cand biruim o ispita, este pentru ca El ne intareste, cand facem o fapta buna este pentru El ne lumineaza, cand suferim pentru aproapele, este pentru ca El ne mangaie mai intai pe noi.

[leonte]

În prealabil postat de Mihailc

Mulţam de atenţionare în privinţa limbajului, cred că până la urmă o să-mi răresc intervenţiile până găsesc o altă stilistică a comunicării, asta dacă oi mai găsi-o cândva.

Bun... cu biletele alea pentru cealaltă Împărăţie... mi-e teamă că aici e marea capcană a creştinismului mai recent, această trăire proiectivă în viitor, alimentată doar la nivelul minţii şi a emotivităţii autoinduse.

De-aia templul bizantin nu poate să arate ca un cămin cultural sau sală de concerte şi congrese, el este realmente o icoană a Împărăţiei în act, ...
Prin urmare, în Biserică noi nu căutăm să ne facem rost de bilete pentru o realitate care se va întâmpla "undeva, cândva" , ci învăţăm să trăim precum se vieţuieşte în Împărăţie, întrucât acest mod de existenţă reprezintă de fapt mântuirea în proces, sau, ca să fiu mai ortodox în exprimare, îndumnezeirea.
Că nu mai avem atât de clară conştiinţa a ceea ce suntem şi confundăm mântuirea cu o compensaţie transcendentală pentru o viaţă ratată pe pământ, este altă poveste.....

Cat de limpede! Cat de adevarat! Intr-adevar Hristos da cuvant celor ce-L cauta din toata inima; cuvant impotriva carora gurile cele pamantesti ale "mortilor" nu pot grai.
Din economie de spatiu am decupat din mesajul original, dar merita citit si rascitit pana vom pricepe diferenta dintre Imparatia lui Dumnezeu si Campiile Alizee ale Atenei si ale Romei; numai prima fiind vie si reala, cealalta o inchipuire omeneasca.