Ce este si ce NU este Biserica Cincizecimii ?

[Mihailc]

Un eveniment EXTREM de IMPORTANT, care s-a petrecut inainte de chemarea lui Savl si pe care Apostolii l-au gasit demn de mentionat ca sa ne ramana drept mostenire peste veacuri, a fost cuvantul fariseului Gamaliel, adresat sinodului jidanesc (necrestin); Fapte V: 34-41.
Voi da citire numai concluziei, restul sa citeasca fiecare ca este de mare folos pentru momente de cumpana si care preced de regula o noua dezbinare in sanul Bisericii.
"38.Si acum va zic voua: Feriti-va de oamenii acestia si lasati-i, caci daca lucrul acesta [propoveduirea apotolilor] este de la oameni, se va nimici; 39. Iar daca este de la Dumnezeu, nu veti putea sa-i nimiciti; ca nu cumva sa va aflati si luptatori impotriva lui Dumnezeu."

Foarte relevant, gasesc si cuvantul sf. Arhidiacon Stefan, despre ce NU este Biserica lui Dumnezeu, proaspat infiinta atunci prin Pogorarea Duhului Sfant; (Fapte VII: 39-54). Sper sa nu se gaseasca cineva care sa suspecteze pe intaiul mucenic Stefan de colaborare cu masoneria; si sa stiti ca nu-mi arde de glume proaste, spunand acestea!
Voi da citire doar la urmatoarele:
47. Iar Solomon I-a zidit Lui casa. 48. Dar Cel Preainalt nu locuieste in temple[catedrale] facute de maini, precum zice proorocul: "Cerul este tronul Meu si pamantul asternut picioarelor Mele. Ce casa Imi veti zidi voi Mie - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele? 50. Au nu mana Mea a facut toate acestea?"

precizare: Daca nu catedralele din piatra sunt Casa Domnului, cum nici bisericutele mici, din lemn, de ce totusi, este bine sa ne rugam in biserica? Pentru ca la -15 grade, nu ne putem ruga in aer liber, la marginea orasului.

Cuvântul lui Gamaliel, foarte preţios de altfel, nu poate fi înţeles în toată profunzimea lui dacă este izolat de contextul în care a fost spus, şi anume
pe fondul înmulţirii roadelor mărturiei creştine prin lucrarea puternică a apostolilor, precum şi a eforturilor depuse de liderii religioşi iudei de a stopa, prin orice mijloace, fenomenul plantării Bisericii mai întâi în Ierusalim şi apoi în zone din ce în ce mai extinse.
Primul lucru care trebuie observat este faptul că sinedriu îşi pierdea autoritatea în popor, cu excepţia lui Gamaliel despre care FA precizează că "era un învăţător al Legii cinstit de tot poporul". Cum marea majoritate a membrilor sinedriului îşi exercita stăpânirea prin metode mai ales politice, şi tot mai puţin spirituale, cuvântul lui Gamaliel rostit pe fondul uneltirilor criminale ale consinedriştilor, a căpătat o greutate neaşteptată, referindu-se la un aspect ignorat aproape cu desărvârşire: sprijinul divin fără de care nimio mişcare cu impact spiritual autentic nu supravieţuieşte istoric.
Însă acest criteriu de identificare a proniei dumnezeieşti într-o situaţie de conflict intern pândit de pericolul rupturilor şi schismelor, nu conţine nişte parametri atât de clari prin care putem trage concluzii definitive în măsură să dea câştig de cauză unei tendinţe sau alteia. Bisericile ortodoxe sunt un exemplu de îndelungă răbdare cu tendinţele contrare, centifuge, cvasisectare pe care le adăposteşte, ezitând, spre disperarea multor analişti inchizitori, să acţioneze chirurgical în rezolvarea acestor frământări intraecleziale. De multe ori, în ochii poluaţi de postmodernism revoluţionar, această tactică pare mai degrabă somnolenţă decizională şi lipsă de curaj în a se autoigieniza eficient, dar în realitate Biserica are acestă conştinţă de sine în ceea ce priveşte identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei aflată într-un stadiu de derivă "controlată" a libertăţilor persoanelor care o alcătuiesc. Din această cauză, ortodoxia bisericească oferă lumii profane imaginea unei lumi insuportabil de incoerente pentru amatorii de unitate mecanică, de tip romano-catolic.

Cât priveşte pledoaria sfântului Ştefan, aceasta este prima mare dezvoltare teologică a universalităţii Cinzecimii şi a libertăţii ei faţă de cultul şi cultura sacrale ale iudaismului, şi, prin extensie, faţă de orice ethos religios încremenit în sine. Este o temă de reflecţie mereu actuală, cum a reuşit creştinismul să cadă mereu (fără să rămână căzut, însă) în capcanele cadrelor religiose potenţial idolatre care l-au precedat.
Înainte de trage concluzii pripite legate de ortodoxia extrem de viguroasă afirmată de către sfântul Ştefan, ar trebui să vedem ce fel de mentalitate este aceea desfiinţată de arhidiaconul teolog şi mucenic. Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci dai dovadă de mândrie luciferică şi rişti să ai parte de soarta celui care a inaugurat în existenţa Creaţiei acest tip de atitudine.