Problema de suflet...mica?

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

Realitatea este ca te-ai hranit cu vise si iluzii si dupa ele plangi de fapt.

Realitatea vizavi de acest barbat este ca probabil nu va fi niciodata in stare sa se casatoreasca si sa sustina o familie.

Din pacate, suntem nu de putine ori victima unor perspective limitate. Ne concentram pe anumite aspecte si nu vrem sa vedem nimic altceva, eventual diferenta o umplem cu vise si sperante.

Respectivul fara doar si poate a avut ceva bun, dar nu suficient pentru a fi un sot si tata responsabil.

Nu are rost sa plangi dupa ceva care nu ai avut niciodata la fel cum nu are rost sa plangi dupa iluzia a ceea ce ai crezut ca ai putea avea de la cineva care de fapt prea mult nu avea ce-ti oferi.

Daca era un barbat cu capul pe umeri si chiar isi dorea relatia asta, el trebuia sa plece de acasa, sa vina dupa tine, etc., mai ales ca intuiti imi spune ca avea mai mult de 35 ani.

Daca avea cu 10 ani mai putin, pasivitatea si lipsa lui de personalitate era mai scuzabila, dar asa.. o sa fie toata viata un intretinut sub aripioara ocrotitoare si autoritara a mamei langa care o sa imbatraneasca fara o sotie si o familie.

Sa fii indragostita de asa ceva mi se pare o teribila lipsa de persepectiva ca sa nu mai zic si altceva.

Ridica ochii si uita-te mai bine in jur, nu doar la zeci si sute de km, s-ar putea sa ai si suprize placute.

Nu, 32 ani. Ai dreptate ca plang dupa ceva ce nu am avut niciodata, nu a fost al meu, nu am fost casatoriti. Adevarul e ca mi-a dat sperante, de la el au pornit visele si planurile... poate ca mi-am facut iluzii, il vedeam ca pe un barbat serios si familist. Am observat de mult timp ca mama lui e putin mai dificila insa el mi-a promis ca va fi tot timpul alaturi de mine si ca nu va lasa ca nimic sa ma afecteze sau sa ne afecteze relatia.
Faptul ca m-am indragostit nu stiu daca neaparat tinea de mine, plus ca parintii mei l-au indragit foarte mult si prietenii comuni au o parere foarte buna despre el. Si ei sunt socati de ce se intampla.
Cine stie, poate ai dreptate, poate Dumnezeu mi-a pregatit ceva, poate tot pe el sau altceva. Momentan nu stiu cum sa imi gasesc linistea si sa scot durerea din suflet, cum sa accept si sa merg mai departe

[AlinB]

În prealabil postat de jalina

Nu, 32 ani. Ai dreptate ca plang dupa ceva ce nu am avut niciodata, nu a fost al meu, nu am fost casatoriti. Adevarul e ca mi-a dat sperante, de la el au pornit visele si planurile... poate ca mi-am facut iluzii, il vedeam ca pe un barbat serios si familist. Am observat de mult timp ca mama lui e putin mai dificila insa el mi-a promis ca va fi tot timpul alaturi de mine si ca nu va lasa ca nimic sa ma afecteze sau sa ne afecteze relatia.
Faptul ca m-am indragostit nu stiu daca neaparat tinea de mine, plus ca parintii mei l-au indragit foarte mult si prietenii comuni au o parere foarte buna despre el. Si ei sunt socati de ce se intampla.
Cine stie, poate ai dreptate, poate Dumnezeu mi-a pregatit ceva, poate tot pe el sau altceva. Momentan nu stiu cum sa imi gasesc linistea si sa scot durerea din suflet, cum sa accept si sa merg mai departe

Nu trebuie decat sa te decizi sa te confrunti cu realitatea.
In loc sa ramaii intr-o lume fictiva, in care el e barbatul ideal dar un lucru relativ minor, nesemnificativ, intamplator si fara legatura cu el a intervenit si a stricat treaba, mai bine ai accepta ca nu a fost niciodata persoana potrivita.

Pentru ca, pentru a fi "persoana potrivita" e nevoie de o suma de calitati absolut necesare, la care nu se poate renunta, astfel incat chiar si daca una lipseste, discutam in cel mai fericit caz de un tragic esec care nu este nicidecum accidental.

Pentru ca este o persoana matura, poate lua decizii - faptul ca este incapabil sa o faca si altcineva le ia in locul lui, inseamna nu doar ca nu e barbat (ci poate "puiul mamii") ci nu este capabil nici sa fie un sot sau cap de familie.

Nu te mai lua dupa cei din jur ("vai ce bine va potriveati", "vai de tip bine era") si ia-te dupa ceea ce este evident, este sub nasul tau: o ratare care se datoreaza unui ratat.

Ai putina stima de sine si intelege ca din moment ce a facut ce a facut, ori nu vrea sa aiba niciodata o familie, ori nu acum si este convins ca o persoana ca tine (poate mai buna?) poate gasi oricand mai incolo.

Asta e realitatea, restul cuvintelor pe care le-a spus si lasa poate alta impresie, sunt doar de umplutura, i-o fi placut de tine dar nu suficient de mult sa fii o prezenta permanenta - obisnuieste-te cu ideea.

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

Nu trebuie decat sa te decizi sa te confrunti cu realitatea.
In loc sa ramaii intr-o lume fictiva, in care el e barbatul ideal dar un lucru relativ minor, nesemnificativ, intamplator si fara legatura cu el a intervenit si a stricat treaba, mai bine ai accepta ca nu a fost niciodata persoana potrivita.

Pentru ca, pentru a fi "persoana potrivita" e nevoie de o suma de calitati absolut necesare, la care nu se poate renunta, astfel incat chiar si daca una lipseste, discutam in cel mai fericit caz de un tragic esec care nu este nicidecum accidental.

Pentru ca este o persoana matura, poate lua decizii - faptul ca este incapabil sa o faca si altcineva le ia in locul lui, inseamna nu doar ca nu e barbat (ci poate "puiul mamii") ci nu este capabil nici sa fie un sot sau cap de familie.

Nu te mai lua dupa cei din jur ("vai ce bine va potriveati", "vai de tip bine era") si ia-te dupa ceea ce este evident, este sub nasul tau: o ratare care se datoreaza unui ratat.

Ai putina stima de sine si intelege ca din moment ce a facut ce a facut, ori nu vrea sa aiba niciodata o familie, ori nu acum si este convins ca o persoana ca tine (poate mai buna?) poate gasi oricand mai incolo.

Asta e realitatea, restul cuvintelor pe care le-a spus si lasa poate alta impresie, sunt doar de umplutura, i-o fi placut de tine dar nu suficient de mult sa fii o prezenta permanenta - obisnuieste-te cu ideea.

Doare mult si e greu de acceptat. Uneori e bine ca cineva sa iti dea cate o palma si sa te trezeasca la realitate...cu obisnuitul cu ideea este problema

[AlinB]

În prealabil postat de jalina

Doare mult si e greu de acceptat. Uneori e bine ca cineva sa iti dea cate o palma si sa te trezeasca la realitate...cu obisnuitul cu ideea este problema

Trebuie mai intai sa accepti realitatea.

Dar ce scrii mai jos, ma face sa cred ca nu esti dispusa sa faci asta.

În prealabil postat de jalina

Nu stiu cat timp o sa il iubesc...poate toata viata, nu a fost o simpla relatie, nu e primul prieten si alta data am trecut repede peste, eu sunt o persoana optimista si nu ma dau batuta indiferent ce ar fi. Numai ca el a scos la iveala din mine tot ce e mai frumos si este undeva acolo in adancul sufletului meu si poate ca va ramane intotdeauna.
De intrebat, da as putea, numai ca stiu raspunsul care o sa il dea "este o persoana deosebita numai ca eu nu o pot lasa singura pe maica-mea iar maica-mea prin comportamentul ei ne-ar distruge relatia, fara sa isi dea seama"

Nu, nu il iubesti pe el (s-a dispensat de tine ca de o persoana oarecare, iti aduci aminte?) ci iubesti asteptarile tale care le-ai avut de la el.

Nu, nu el a scos la iveala din tine "ce e mai frumos" ci tu ai fost dispusa sa faci acest efort, purtata de aceleasi iluzii.

In acest caz "nu ma dau batuta" inseamna probabil mai degraba ca nu esti dispusa sa renunti la iluzii si sa te confrunti cu realitatea.

Maicasa este cumva o persoana cu handicap sever, nu-si poate purta singura de grija?
Esti tu chiar asa sigura ca doar ea este explicatia?

Zic unii: "maninci un sac de sare cu cel de langa tine si nu ajungi sa-l cunosti".
Ce sa mai vorbim de persoane aflate la sute de km.
Cate zile/ore ati petrecut efectiv impreuna de cand va cunoasteti ?
Exista atatea variabile de care habar nu ai..

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

Trebuie mai intai sa accepti realitatea.

Dar ce scrii mai jos, ma face sa cred ca nu esti dispusa sa faci asta.




Nu, nu il iubesti pe el (s-a dispensat de tine ca de o persoana oarecare, iti aduci aminte?) ci iubesti asteptarile tale care le-ai avut de la el.

Nu, nu el a scos la iveala din tine "ce e mai frumos" ci tu ai fost dispusa sa faci acest efort, purtata de aceleasi iluzii.

In acest caz "nu ma dau batuta" inseamna probabil mai degraba ca nu esti dispusa sa renunti la iluzii si sa te confrunti cu realitatea.

Maicasa este cumva o persoana cu handicap sever, nu-si poate purta singura de grija?
Esti tu chiar asa sigura ca doar ea este explicatia?

Zic unii: "maninci un sac de sare cu cel de langa tine si nu ajungi sa-l cunosti".
Ce sa mai vorbim de persoane aflate la sute de km.
Cate zile/ore ati petrecut efectiv impreuna de cand va cunoasteti ?
Exista atatea variabile de care habar nu ai..

Mama lui nu are nici un handicap. Nu pot gandi rau despre el, orice ar zice oricine. Cand am spus ca probabil o sa il iubesc toata viata ma refer la sentimente, cine nu stie ce inseamna sa simti ceva deosebit pentru cineva nu are cum sa inteleaga.
Vreau sa spun ca inainte nu ma dadeam batuta, adica sufeream putin si gata, viata mergea mai departe, ma gandeam ca nu merita si ca Dumnezeu imi va scoate in cale pe cineva care va merita. Vroiam sa spun ca acuma este cu totul altceva, nu pot smulge tot ceea ce simt din sufletul meu.
Da intradevar, poti sa stai cu o persoana o viata si sa nu ajungi sa o cunosti, insa la fel de bine poti cunoaste o persoana intr-o singura zi.
Eu vorbesc despre cele mai profunde sentimente ale mele si nu mi-e deloc usor, le scriu cu lacrimi in ochi. Nici nu pot vorbi cu nimeni despre asta fara sa imi dea lacrimile. Si poate ca sunt variabile de care nu am habar, poate sa ma judece oricine cum vrea....pentru mine este important sa imi gasesc linistea si nu stiu cum, zilnic sunt lucruri care imi aduc aminte de momentele frumoase petrecute impreuna si ma doare...e usor cand vezi lucrurile din exterior, e bine sa primesti cate o palma ca sa te mai destepte putin insa ceea ce este in suflet ramane. Mintea si inima...perspective diferite

[AlinB]

Nu pot gandi rau despre el, orice ar zice oricine.

De asta mult si bine ai sa traiesti in trecut, printre lucrurile imaginare pe care le idolatrizezi.

Cand am spus ca probabil o sa il iubesc toata viata ma refer la sentimente, cine nu stie ce inseamna sa simti ceva deosebit pentru cineva nu are cum sa inteleaga.

Tocmai asta este beleaua, sentimentele care scapa de sub controlul ratiunii.

Cand se dezvolta sub controlul ratiunii - avem de a face cu o relatie frumoasa, armonioasa, care duce la casatorie, o casnicie fericita, copii, etc.

Cand se dezvolta in afara ratiunii - atunci vorbim de romantism gol, o relatie ratata, suferinta, suferinta care nu trece, iarasi suferinta, esec.

Vreau sa spun ca inainte nu ma dadeam batuta, adica sufeream putin si gata, viata mergea mai departe, ma gandeam ca nu merita si ca Dumnezeu imi va scoate in cale pe cineva care va merita. Vroiam sa spun ca acuma este cu totul altceva, nu pot smulge tot ceea ce simt din sufletul meu.

Pentru ca sentimentele au devenit un idol iar ratiunea a fost lasata deoparte.

Da intradevar, poti sa stai cu o persoana o viata si sa nu ajungi sa o cunosti, insa la fel de bine poti cunoaste o persoana intr-o singura zi.

Asa au crezut (la inceput) si cei care au ajuns pana la urma la concluzia cu sacul de sare.
Tu ai avut totusi norocul ca n-a trebuit sa ajungi atat de departe.
Altfel, pe langa o relatie ratata ar fi fost si o viata ratata, cel putin din puctul asta de vedere (familie, copii).
Asa, mai ai inca ceva timp.

Eu vorbesc despre cele mai profunde sentimente ale mele si nu mi-e deloc usor, le scriu cu lacrimi in ochi. Nici nu pot vorbi cu nimeni despre asta fara sa imi dea lacrimile. Si poate ca sunt variabile de care nu am habar, poate sa ma judece oricine cum vrea....

"ascutimea" (greu de spus in acest caz "profunzimea") sentimentelor nu sunt neaparat masura autenticitatii lor.
Ba uneori chiar dimpotriva..

pentru mine este important sa imi gasesc linistea si nu stiu cum, zilnic sunt lucruri care imi aduc aminte de momentele frumoase petrecute impreuna si ma doare...e usor cand vezi lucrurile din exterior, e bine sa primesti cate o palma ca sa te mai destepte putin insa ceea ce este in suflet ramane.

Ramane pentru ca vrei tu sa ramana, pentru ca vrei sa mai storci (sentimental) ce si cat se poate din acest esec, dar dupa cum vezi, ce ramane la sfarsit (atunci cand nu te opresti la timp) este doar o zeama amara.

Atentie, sentimentalismul este la fel de adictiv ca si drogurile.
Si are si un impact nefast asemanator.

Mintea si inima...perspective diferite

Tocmai asta este si reteta nefericii.
O data ce vei repune mintea in functie si vei dori sa vezi realitatea, lucrurile se vor limpezi de la sine.

În prealabil postat de jalina

Mama lui nu are nici un handicap.

Atunci el are un handicap.
Chiar nu e dragoste de mama. E dependenta si ascultare oarba, a unui om care in 32 ani nu a reusit sa-si dezvolte o personalitate autonoma si ambitia de a avea o viata, o familie.

Dar bine macar ca reuseste sa seduca femei, chiar si de 28 ani, cand se prespune ca femeia ar avea mai multe si mai realiste pretentii de la un barbat, nu s-ar lasa dusa chiar asa usor de nas.

Poate de asta si-a permis sa dea cu piciorul la o relatie gandindu-se ca nu-i va fi greu sa gaseasca alta, poate mai frumoasa, mai tanara, cu venituri mai mari, de familie mai buna, etc. - cine stie ce criterii i-a mai implementat maicasa.

Care probabil s-a gandit ca e relatia e in regula atat timp cat se mai distreaza si baiatul ei, dar nu cand lucrurile devin cu adevarat serioase.

Deci nu mai zic cat de bolnava e "dragostea" mamei pentru fiu daca produce astfel de rezultate dupa 32 ani..


P.S.
N-ai spus cate zile/ore v-ati vazut efectiv in astia 2 ani si jumatate.

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

De asta mult si bine ai sa traiesti in trecut, printre lucrurile imaginare pe care le idolatrizezi.



Tocmai asta este beleaua, sentimentele care scapa de sub controlul ratiunii.

Cand se dezvolta sub controlul ratiunii - avem de a face cu o relatie frumoasa, armonioasa, care duce la casatorie, o casnicie fericita, copii, etc.

Cand se dezvolta in afara ratiunii - atunci vorbim de romantism gol, o relatie ratata, suferinta, suferinta care nu trece, iarasi suferinta, esec.



Pentru ca sentimentele au devenit un idol iar ratiunea a fost lasata deoparte.



Asa au crezut (la inceput) si cei care au ajuns pana la urma la concluzia cu sacul de sare.
Tu ai avut totusi norocul ca n-a trebuit sa ajungi atat de departe.
Altfel, pe langa o relatie ratata ar fi fost si o viata ratata, cel putin din puctul asta de vedere (familie, copii).
Asa, mai ai inca ceva timp.



"ascutimea" (greu de spus in acest caz "profunzimea") sentimentelor nu sunt neaparat masura autenticitatii lor.
Ba uneori chiar dimpotriva..



Ramane pentru ca vrei tu sa ramana, pentru ca vrei sa mai storci (sentimental) ce si cat se poate din acest esec, dar dupa cum vezi, ce ramane la sfarsit (atunci cand nu te opresti la timp) este doar o zeama amara.

Atentie, sentimentalismul este la fel de adictiv ca si drogurile.
Si are si un impact nefast asemanator.



Tocmai asta este si reteta nefericii.
O data ce vei repune mintea in functie si vei dori sa vezi realitatea, lucrurile se vor limpezi de la sine.




Atunci el are un handicap.
Chiar nu e dragoste de mama. E dependenta si ascultare oarba, a unui om care in 32 ani nu a reusit sa-si dezvolte o personalitate autonoma si ambitia de a avea o viata, o familie.

Dar bine macar ca reuseste sa seduca femei, chiar si de 28 ani, cand se prespune ca femeia ar avea mai multe si mai realiste pretentii de la un barbat, nu s-ar lasa dusa chiar asa usor de nas.

Poate de asta si-a permis sa dea cu piciorul la o relatie gandindu-se ca nu-i va fi greu sa gaseasca alta, poate mai frumoasa, mai tanara, cu venituri mai mari, de familie mai buna, etc. - cine stie ce criterii i-a mai implementat maicasa.

Deci nu mai zic cat de bolnava e "dragostea" mamei pentru fiu daca produce astfel de rezultate dupa 32 ani..


P.S.
N-ai spus cate zile/ore v-ati vazut efectiv in astia 2 ani si jumatate.

Foarte multe momente frumoase, distanta nu e asa mare.
Nu am momentan puterea de a judeca toate cele zise de tine, cat ai dreptate si cat nu, poate sa fie 100% sau 0%. Stiu doar ca este cel mai sensibil si delicat barbat din cati am intalnit, poate prea sensibil, poate tocmai asta e defectul lui. Poate prea sensibil sa isi destrame legatura cu singura membra din familie pe care o mai are, mama lui.
Si sa sti ca nu fabulez cand spun asta, un barbat care plange pentru ca iubita lui pleaca de langa el o perioada chiar iubeste. Putea bine mersi sa imi faca promisiuni ca va fi bine, in continuare, insa el a preferat sa imi dea drumul crezand ca imi va fi mai bine fara el, tocmai pentru ca a ajuns la concluzia ca nu imi poate oferi nimic si nu ne putem intemeia o familie. Cred ca si el sufera mult, pentru un barbat probabil e cel mai dureros si frustrant lucru, sa se simta incapabil si neputincios.
Cine stie, poate gresesc. Oricum iti multumesc ca incerci sa ma convingi. Si eu imi doresc sa pot sa am o parere proasta despre el, as trece usor peste si as astepta ca Dumnezeu sa imi scoata in cale pe cineva potrivit mie. Insa nu pot, nu gasesc nimic.
Crezi ca nu am incercat toate variantele? Problema nu este de ieri, de o luna ma chinui incerc sa ma conving singura, sa ma impac cu ideea, nu stiu ce sa mai fac.
Si nu erau iluzii, chiar ne-am gandit cum sa facem, am fost si la cateva interviuri sa ma mut si in final am renuntat pentru ca nu am gasit ce imi doream iar neintelegerile cu mama lui incepusera deja.