Postul negru

[sophia]

Vad ca le cam amestecati.

Eu stiu ca postul negru este acela la care nu mananci, dar nici nu bei nimic. Pur si simplu nu bagi nimic in gura.
De aceea se tine 1-2 zile. Mai mult nu se poate, daramite 40 zile.
Si daca la Iisus era cu putinta, la om nu este. (Asa se spune intr-o pericopa)

Ceea ce povestiti voi cu supe si sucuri si apa este un regim alimentar. Se practica in tarile vestice.

Si o parere a mea:
Postul nu este nici dieta medicala, nici cura de slabire (sau pentru unii de ingrasare), nici pentru detoxifiere. Nici pentru slabirea organismului. Si nici nu da claritate mintii, sau mai mare capacitate de rugaciune.

Postul bisericesc este o infranare de la anumite mancaruri si relatii trupesti.
Este o nevointa. Unii chiar au nevoie de ea pentru rugaciune si credinta, pentru ca tind spre anumite excese.
Este si o jertfa facuta lui Dumnezeu. Este o jertfa si numai actul de a renunta sa mananci o bomboana, un mar, sau o bucatica de paine, atunci cand ai dori, sau ai avea nevoie. Dar ca sa-ti arati iubirea pentru Dumnezeu.
Pentru unii este foarte usor de tinut, pentru altii foarte greu. Depinde de organism.
Organismul iese din echilibrul sau. Si se resimte. Un om care posteste nu are nici forta fizica si nici minte limpede, cum spun unii. Nu este adevarat. Dimpotriva, un om care posteste ar avea nevoie de liniste si odihna mai multa.
Dar cum am spus, depinde de organism. Unul care are diabet, sau anemie, sau alte probleme se va simti mai rau in post decat unul care este sanatos tun.

Dar postul inseamna mai ales altceva: curatarea sufletului, rugaciune, apropiere de Dumnezeu, iubire de oameni etc. Este o perioada de moderatie, de privit in sine.

Observ ca multi sunt foarte preocupati de alimentatie, convinsi fiind ca daca nu mananca nimic sunt mai buni, sau se roaga mai bine, sau sunt mai grozavi crestini. Eu nu cred ca este asa, daca lipsesc altele.
Postul nu este conceput pentru infometare si boala.
Si cred ca unul care o perioada se roaga mai mult, face bine, sta mai retras si se gandeste la greselile sale si incearca sa se schimbe, este mai castigat si mai bun crestin in fata lui Dumnezeu, decat unul care lesina de foame in aceeasi perioada.

Fiecare dupa puterea lui.
Asa ca nu mai faceti concursuri de...anorexie. Nu foloseste nimanui.

În prealabil postat de sophia

Ceea ce povestiti voi cu supe si sucuri si apa este un regim alimentar. Se practica in tarile vestice.

Să-i zicem atunci aşa, poate e mai potrivit, având în vedere că despre asta se discută, că cel care a deschis topicul e interesat de sănătate, nu de postul duhovnicesc (sau nu în primul rând).
Însă regimurile astea cu diverse tipuri de apă sunt foarte bune, totuşi, în unele afecţiuni. Te pot scăpa chiar de tumori. Dar trebuie ţinute cu pricepere şi consultând doctorul.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de sophia

Vad ca le cam amestecati.

Eu stiu ca postul negru este acela la care nu mananci, dar nici nu bei nimic. Pur si simplu nu bagi nimic in gura.
De aceea se tine 1-2 zile. Mai mult nu se poate, daramite 40 zile.
Si daca la Iisus era cu putinta, la om nu este. (Asa se spune intr-o pericopa)

timp de patruzeci de zile, ispitit fiind de diavolul. Si in acele zile El n'a mancat nimic; si cand ele s'au incheiat, El a flamanzit.

Si postind El patruzeci de zile si patruzeci de nopti, in cele din urma a flamanzit.

Si indata Duhul L-a scos in pustie.
Si a fost in pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Si era impreuna cu fiarele, si ingerii Ii slujeau.

Unde scrie că nu a băut nimic în timpul postului? Scrie doar că nu a mîncat şi că îngerii Îi slujeau. Poate că ei I-au adus apă printre altele.

În care pericopă spune că la Iisus a fost cu putinţă acest tip de post şi la om nu e?

Totuşi Moise a reuşit să ţină un post total de 40 de zile:

Si a stat Moise inaintea Domnului patruzeci de zile si patruzeci de nopti; paine n'a mancat si apa n'a baut. Si a scris pe table cuvintele legamantului: cele zece porunci.

Dacă aşa scrie, aşa cred că a fost.

[sophia]

Uite aici:

http://www.crestinortodox.ro/liturgi...lui-70779.html

si aici

http://www.crestinortodox.ro/liturgi...ile-70781.html

Iar "ceea ce la om nu e posibil, la Dumnezeu este posibil", am auzit de mai multe ori in biserica. Exista o pericopa in care Mantuitorul spune asta. Mi se pare ca aceea cu tanarul bogat.

Si da, la oamenii la care a vrut Dumnezeu sa fie asa, s-a intamplat si au tinut si cel mai aspru post. Si Moise a fost unul dintre ei. Dar Dumnezeu a vrut asa si a fost alaturi de el atunci. Cate a facut Moise cu putere de la Dumnezeu! A despicat si marea! I-a despic-o si tu!

Iar Iisus in pustie a postit poate si fara apa. EL putea! EL este Dumnezeu! Si este pururea.

Noi suntem niste amarati de oameni...muritori.
In rest am mai explicat mai sus sensul postului.

[Demetrius]

În prealabil postat de sophia

...Postul nu este conceput pentru infometare si boala.
Si cred ca unul care o perioada se roaga mai mult, face bine, sta mai retras si se gandeste la greselile sale si incearca sa se schimbe, este mai castigat si mai bun crestin in fata lui Dumnezeu, decat unul care lesina de foame in aceeasi perioada.

Fiecare dupa puterea lui.
Asa ca nu mai faceti concursuri de...anorexie. Nu foloseste nimanui.

Cine are senzatie de foame, de privare, sau de suferinta pe timpul postului acela nu este animat de Duhul Sfant in incercarea sa, ci de un duh de competitie.

Postul este conceput ca o indepartare de atentie trupeasca, lumeasca, materiala pentru a degreva spiritul de o povara si astfel sa-i permita automat o atentie sporita spre cele sufletesti. Ca sa fie realizat cat mai simplu si sufleteste folositor si petrecut cu bucurie, postul incepe cu rugaciune care ajuta la orientare spirituala si nu la constientizarea privarii organismului de mancare.

17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.(Gal5,12)

În prealabil postat de Florin-Ionut;

Unde scrie că nu a băut nimic în timpul postului? Scrie doar că nu a mîncat şi că îngerii Îi slujeau. Poate că ei I-au adus apă printre altele.

Daca despre Moise este scris ca nu a mancat si nu a baut nimic si crezi, totusi despre Histos vrei sa scrie ca n-a baut nimic ca sa crezi? Altfel nu? Sola Scriptura?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Demetrius

Daca despre Moise este scris ca nu a mancat si nu a baut nimic si crezi, totusi despre Histos vrei sa scrie ca n-a baut nimic ca sa crezi? Altfel nu? Sola Scriptura?

Altfel aştept de la voi vreun comentariu al marilor dascăli şi teologi ai Bisericii relativ la acest aspect. Nu ţin morţiş să cred că Hristos a băut apă în Carantania.

Spre exemplu, Ioan Hrisostom în Omilii explică versetul de la Matei 4, 2 la pagina 155, dar nu zice nimic de apă.

[Demetrius]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Altfel aştept de la voi vreun comentariu al marilor dascăli şi teologi ai Bisericii relativ la acest aspect. Nu ţin morţiş să cred că Hristos a băut apă în Carantania.

Spre exemplu, Ioan Hrisostom în Omilii explică versetul de la Matei 4, 2 la pagina 155, dar nu zice nimic de apă.

Asta ai cautat in omiliile lui ioan Hrisostomul: daca scrie ca Iisus Hristos a baut apa sau nu; daca nu scrie, nu crezi.
12. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam.(Mc8,12)

[lore86]

În prealabil postat de sophia

Vad ca le cam amestecati.

Eu stiu ca postul negru este acela la care nu mananci, dar nici nu bei nimic. Pur si simplu nu bagi nimic in gura.
De aceea se tine 1-2 zile. Mai mult nu se poate, daramite 40 zile.
Si daca la Iisus era cu putinta, la om nu este. (Asa se spune intr-o pericopa)

.

Sophia, daca la unii oameni(e adevarat , la majoritatea) nu e cu putinta, sa stii ca Domnul are nevoitorii sai, care au ajuns la asa o treapta a sfinteniei ca traiau doar cu Sfanta Impartasania si asta periodic. Iar patericul relateaza o multime de astfel de cazul(citeste, spre exemplu viata Pr Ioan, mai bine zis a episcopului Ioan care traia in muntii Sihlei in prima jumatate a sec XX.)

[Florin-Ionut]

Dacă tot a fost azi o zi specială de post, am căutat să mai citesc ceva despre postul negru.

S-a găsit un român care a tradus cîteva pagini bune dintr-o carte pe care a uitat însă să o prezinte. Dacă veţi fi suficient de curioşi să parcurgeţi tot textul de mai jos, veţi înţelege că autorul demonstrează în limbaj de specialitate care este sensul postului negru periodic, de ce este indicat să postim nemîncînd (aşa cum procedau oamenii în vremuri ancestrale, cu mii de ani în urmă - nota mea).

Voi sublinia pasajele care mi se par mai interesante pentru cei care nu vor avea răbdarea să citească toate părţile.

"Celulelor, la fel ca oamenilor, nu le place să stea aburind în propria lor mizerie. Produsele lor de excreţie sunt eliminate prin sistemul circulator şi limfatic; cele depozitate în sînge sunt transportate în ficat si rinichi pentru a fi administrate. Acolo, ele sunt transformate în alte substante mai folositoare, sau sunt eliminate din organism, de obicei sub forma de scaun, urina, transiratie si respiratie. Cînd toxinele se aduna în organism mai repede decît e capabil organismul sa le elimine, sanatatea celulei e perturbata si astfel încep fazele initiale ale multor boli. Aceasta situatie este cunoscuta în traditiile curative din orient de mii de ani. E numita sînge otravit, si se refera la prezenta în sînge a unei poveri toxice coplesitoare pe care organismul nu o mai poate tine sub control.

Celulele sunt alcatuite dintr-o multime de elemente care pot fi afectate de toxine: ADN-ul, mitocondriile si membrana celulara. Fiecare celula la rîndul ei traieste într-o matrice extracelulara a carei sanatate e cruciala. Iar toate acestea pot fi afectate de supraîncarcarea cu toxine.

Nefiind un program de software, ADN-ul e descris mai corect ca fiind o componenta extrem de flexibila a celulei; acesta nu este fix, ci foarte mobil si în multe instante îsi poate rearanja structura. Catena de ADN din fiecare celula e extrem de sensibila la toxine, în special la substante petrochimice sintetice. ADN-ul se degradeaza în mod constant si e reparat de celula; însa cînd nivelul de toxicitate e atît de mare încît celula sau organismul nu le poate face fata, ADN-un din celula deseori se degradeaza atît de mult încît nu mai poate fi reparat.

Mitocondriile sunt bacterii care traiau independent si care au fost încorporate în structura mulor tipuri de celule vii. Ele oxideaza, adica ard, ATP (adenozin trifosfat), în prezenta oxigenului pentru a produce energia de care celulele au nevoie pentru a trai si functiona. Mitocondriile contin de asemenea si catene de ADN, care, desi pîna acum erau considerate irelevante, pot la rîndul lor sa fie deteriorate de supraancarcarea cu toxine, afectînd astfel sanatatea mitocondriilor. În timp ce ADN-ul din nucleii celulari e protejat de catre enzimele de detoxifiere care reduc chimicalele toxice si metalele grele, ADN-ul mitocondrial si alte componente ale celulei par a fi mult mai susceptibile. Cînd nu mai functioneaza bine, apare o scadere semnificativa a nivelului de energie al întregului organism. Multe perturbari în functionarea acestora pot duce la conditii mai serioase, cum ar fi oboseala cronica.

Membrana celulara, alcatuita din acizi grasi speciali, serveste drept bariera de trecere între celula, celelalte celule si matricea extracelulara. Aceasta e împînzita de receptori considerati a fi porturi de comunicare. Acesti receptori analizeaza tot ce atinge celula si decid daca sau nu sa deschida o poarta în membrana celulara pentru a lasa substantele sa intre sau sa iasa din celula. Cînd celulele nu se mai pot detoxifica singure si sunt pline de toxine, aceste toxine încep sa se ataseze la membrana celulara si receptorii ei. Acest fapt bruiaza atît capacitatea celulei de a interpreta informatiile cît si trecerea substantelor din si în celula. Astfel celula nu mai poate excreta produsele nedorile si încorpora nutrientii cum se cuvine. O complicatie aditionala e faptul ca, odata ce o celula are toxine atasate, aceasta e modificata îndeajuns încît sistemul imunitar al organismului sa înceapa sa o atace - acesta e începutul vreunei boli autoimune.

Membrana extracelulara în care celulele sunt încorporate e o materie/substanta vie, nu doar un mediu intert care le cazeaza. E alcatuita din colageni si polizaharide ce formeaza un gel plin cu apa. Aceasta martice controleaza aprovizionarea celulei cu sînge. Daca matricea îsi pierde consistenta si densitatea, schimbul de nutrienti si produse de excretie din si înspre celula e împiedicat. Daca toxinele nu pot fi eliminate din zona, ele sunt depozitate deseori în aceasta matrice care înconjoara celula. Aici toxinele afecteaza flexibilitatea fireasca a matricei si interschimbul celular. Daca matricea e foarte afectata, celula va muri.

În timpul postului, putem observa cum corpul, foarte capabil si inteligent, începe de unul singur sa scape de toxine si resturi acumulate de-a lungul multor ani. - William Esser, Doctor

Sîngele e proiectat sa transporte nutrienti catre toate celulele organismului si apoi sa le scape de produsele de excretie. Odata ce sîngele, încarcat cu toxine, ajunge în ficat, unde acesta le descompune, ori le elimina din organism nechimbate, sau, daca e posibil, le transforma în altceva. Ca atare, ficaul are o capacitate uimitoare de a recunoaste structurile chimice si de a judeca ce schimbari moleculare sunt necesare pentru a dezstructura o toxina îndeajuns încît sa o faca inofensiva sau chiar folositoare. Odata ce toxina e identificata si daca ficatul hotaraste sa scape de ea, toxina e transportata în intestine sau in bila si excretate. Alte componente ale toxinei sunt în schimb trimise la rinichi, care le filtreaza într-o maniera similara si sunt excretate în urina. Alte metale grele sunt excretate într-o maniera diferita, fiind depozitate în par si unghii. Altele sunt excretate prin respiratie si prin transpiratie. Altele sunt, dpdv evolutiv, atît de noi si necunoscute încît sunt pur si simplu stocate în în celulele adipoase pîna cînd, în perioade precum postul, corpul are timp sa se concentreze exclusiv pe dezactivarea si eliminarea lor. Însa majoritatea sunt eliminate prin intermediul rinichilor si al intestinului, prin urina si fecale. Daca sîngele devine foarte supraîncarcat, atît de mult încît ficatul nu mai poate procesa toate toxinele pe care le contine, el intra într-o stare de supraîncarcare toxica, si multe produse de excretie pot astfel ramîne în si în jurul celulelor. În est, aceasta situatie e numita sînge otravit. Sîngele, pe masura ce transporta resturile departe de celule, circula de asemenea printr-o serie de canale numite sistem limfatic, într-o forma speciala, numita limfa. La intratea în sistemul limfatic, celulele rosii si alte mici proteine sunt separate din sînge, rezultînd un fluid transparent, numit limfa. Limfa circula prin sistem si si se revarsa în peste 600 de noduri/noduli localizati în întreg corpul. La intrarea în fiecare nod(ul), celulele albe verifica continutul limfei pentru a nu avea bacterii, virusi si toxine. În general, întreg sîngele e filtrat prin limfa înainte de a ajunge la ficat pentru a fi procesat în continuare. Majoritatea nodulilor limfatici - peste 60% - sunt localizati în tractul intestinal, unde scaneaza mîncarea ingerata si permit deseurilor din limfa sa fie excretate. Pentru a scapa de toxine, ficatul le face "lipicioase", fapt care determina toxina sa fie identificata drept ceva de care organismul trebuie sa se debaraseze, facînd-o în acelasi timp mai usor de manevrat. Un sistem de enzime hepatice, numite sistemul citocrom P450, e special destinat sa faca moleculele nedorite mai usor de manevrat. Exista o multime de enzime speciale în sistemul P450, fiecare specializata pe un alt gen de toxina. Acest sistem devine supraactivat în timpul postului, oglindind munca de detoxifiere a ficatului.

Au fost efectuate un numar de studii asupra a ce se întîmpla cu organismul în timpul postirii. Rezultatele sunt foarte intrigante."

[Florin-Ionut]

Schimbarile fiziologice din timpul postului

Multe dintre cele mai dramatice schimbari în organism au loc în primele 3 zile ale postului. Acestea se întîmpla în timp ce organismul trece la la o sursa de combustibil la o alta. În mod firesc, forma principala de energie folosita de organism este glucoza, care este un fel de zahar. Cea mai mare parte a ei este extrasa sau convertita din mîncarea pe care-o ingurgitam. Pe parcursul zilei, ficatul storeaza excesul de zahar într-o forma numita glicogen, la care poate mai apoi recurge, pe masura ce nivelul energetic scade între mese. Exista destul glicogen pentru a asigura energia pentru 8-12 ore, iar de obicei e epuizata în primele 24 de ore de post. (Odata ce corpul recurge la cetoza, adica la utilizarea grasimii ca si combustibil, acest nou combustibil e folosit pentru a restabili rezervele de glicogen ale organismului). Odata ce rezervele de glicogen ale ficatului s-au epuizat, corpul începe sa treaca la ceea ce se numeste cetoza, sau productie de cetone - utilizarea acizilor graşi pe post de combustibil în locul glucozei. Aceasta schimbare începe în general în a doua zi de post si se încheie în a treia zi. În aceasta perioada interimara nu exista glucoza disponibila, energia rezultata din grasimi e insuficienta, iar corpul înca are nevoie de combustibil. Asa ca acceseaza glucoza din doua surse. Mai întîi transforma glicerolul din rezervele de grasime ale organismului în glucoza, însa si acest lucru e insuficient. Asa ca face rost restul catabolizînd sau descompunînd aminoacizii din tesutul muscular si folosindu-i, în interiorul ficatului, la gluconeogeneza, adica producerea de glucozei. Între 60 şi 84 grame de proteină sunt folosite în această a doua zi: 2-3 uncii (1 uncie = 28,35 g) de ţesut muscular. În a 3-a zi producţia de cetone este suficientă pentru a produce aproape toată energia de care organismul are nevoie, iar proteinele din organism încep să fie cruţate. Corpul încă are nevoie de o cantitate foarte mică de glucoză, aşadar cam 18-24 grame de proteine sunt catabolizate, de la ½ la 1 uncie de ţesut muscular zilnic. Într-o perioadă de 30 de zile de post cu apă o persoană pierde în general maxim 1-2 livre ( pounds; 1 pound/ livră = 454 grame) de masă musculară. Această conservare a proteinelor este o adaptare evolutivă care protejează ţesutul muscular şi organele interne împotriva deteriorării în perioade de hrană insuficientă.

Începînd cu a treia zi, rata de descompunere a acizilor graşi din celulele adipoase continuă să sporească, ajungînd la maximum cam în a 10-a zi. În această primă perioadă de 7 zile, după ce organismul a trecut cu totul pe cetoză, se petrec cele mai intense descompuneri de ţesut gras. Pentru a-şi conserva proteinele, corpul începe de asemenea să caute surse de proteine ce nu aparţin organismului, cum ar fi: mase celulare neesenţiale, cum ar fi tumorile sub formă de fibroze, ţesuturi degenerative, bacterii, viruşi, sau alte componente organice care pot fi folosite pe post de combustibil. Acest aspect reprezintă principalul motiv pentru care postul produce efecte benefice asupra organismului. În plus, în această perioadă de cetoză intensă corpul se află într-o stare similară cu somnul – un ciclu de odihnă şi detoxifieri. Organismul începe să se concentreze pe eliminatea toxinelor şi vindecarea şi regenerarea ţesuturilor şi organelor afectate/ deterioarate.

Cetoza

Una din principalele schimbări fizice care au loc în timpul postului, cetoza, are loc doar cînd ingerarea de carbohidraţi (sursa principală de glucoză a organismului) scade destul de mult încît să oblige organismul să recurgă la depozitele de grăsime pentru a produce energie. În mod obişnuit, atîta timp cît sunt consumaţi carbohidraţi pe care corpul îi detectează, pancreasul secretă şi elimină insulină, folosită pentru a procesa glucoza pe care organismul o cîştigă de pe urma carbohidraţilor. Cetoza poate avea loc doar atunci cînd nivelul de insulină este aproape 0, şi numai dacă nu se ingerează nici un fel de carbohidtaţi sau zaharuri. Insulina din sînge inhibă eliberarea acizilor graşi din ţesutul adipos. Aceasta este o tactică de conservare evolutivă – în perioade cu hrană abundentă, tendinţa organismului de a-şi mări depozitele de grăsime este crescută. Aceste depozite de grăsime sunt stocate pentru perioadele cu puţină hrană, cînd va fi nevoie de ele.

Aşadar atunci cînd nivelul carbohidraţilor scade aproape de 0 pentru o perioadă mai lungă de 24 de ore, creşte producţia unei chimicale numită glucagon, secretată de ficat. Aceasta activează o enzimă din ţesutul adipos numită lipază, care începe procesul de lipoliză, sau conversia grăsimilor în cetone.
Acţiunile generatoare de cetoză şi lipoliză ale glucagonului, sunt dezactivate de pînă şi cea mai infimă cantitate de insulină de aceea în timpoul postului, pentru a maximiza cetoza, nu ar trebui să se ingereze carbohidraţi. Pe măsură ce postul continuă şi concentraţia de cetone din sînge rămîne mai mare decît glucoza, organismul începe să prefere cetonele sau acizii graşi ca şi sursă de energia în defavoarea glucozei.

Primul stadiu al producţiei de cetone e conversia trigliceridelor (trigliceridele sunt o formă de grăsime în sânge, formate dintr-o moleculă de glicerină combinată cu trei acizi graşi şi constituie cea mai mare parte a grăsimii digerate de oameni.) în acizi graşi şi glicerol. Aceste trigliceride sunt formate iniţial din reprelucrarea acizilor graşi , acetilcoenzima A (structură rezultată din unirea acidului acetic cu coenzima A, şi care este punctul de plecare în mai multe căi metabolice: biosinteza acizilor graşi, precursor al colesterolului corpilor cetonici) şi a glicerolului. În timpul postului, acest proces este inversat, transformînd trigliceridele în acizi graşi, acetilcoenzima A şi glicerol. Glicerolul e folosit în producerea zahărului, proces în urma căruia organismul primeşte în jur de 16 grame de zahăr zilnic, iar acetilcoenzima A e folosită la producerea cetonelor, acidului acetoacetic, acetonei şi acidului betahidroxibutiric. Inima şi, pe măsură ce postul continuă, creierul foloseşte aceste cetone ca sursă de energie. Acizii graşi sunt transportaţi prin sînge la ficat şi de aceea, în timpul postului, nivelul de grăsimi din sînge, inclusiv colesterolul, cresc.

Odată ce lipoliza sau conversia grăsimilor începe, primal pas pe care corpul îl face este să folosească ţesuturile de acizi graşi pe post de combustibil, dezintegrîndu-i în molecule mai mici. Majoritatea acizilor graşi sunt catene moleculare lungi, formate din 16-18 atomi de carbon. Aceşti acizi graşi sunt descompuşi succesiv în catene de carbon de cîte 2 atomi. Aceste catene de cite 2 atomi de carbon sunt folosite pentru a forma acetilcoenzima A şi ATP (Adenoyintrifosfat: este o parte din acizii nucleici ADN şi ARN, fiind compus din trifosfat, adenozină şi riboză. este acumulatorul de enegie necesară celulei prin înmagazinarea şi conversia energiei celulare după necesităţile metabolice.). Cea mai importantă formă de energie folosită de către mitocondriile (producătorii de energie) din celule e ATP, format de obicei din glucoză. Totuşi, corpul poate produce ATP şi din acizi graşi, cetone şi anumiţi aminoacizi.

Pe măsură ce corpul foloseşte depozitele de grăsime şi le descompune pentru a fi folosite, acestea sunt eliminate în ordine inversă depunerii lor: cele mai recente depozite de grăsime sunt folosite primele şi aşa mai departe. Pe măsură ce aceste depozite sunt descompuse, toxinele chimice din interiorul grăsimilor sunt eliberate. Fiecare din aceste toxine vor avea un efect diferit asupra stării organismului. (În plus, emoţiile asociate sau motivele pentru care le-ai acumulat vor fi de asemenea eliberate.)

În timpul postului, cînd corpul ingerează insuficienţi carbohidraţi din care să facă glucoză, acetilcoenzima A e trimisă în ficat, care o transformă în acid acetoacetic, acetonă şi acid betahidroxibutiric. Apoi ficatul pune acest acid acetoacetic în circulaţie, pentru a fi folosit de către restul organelor ca şi combustibil. Inima, creierul şi muşchii pot folosi această semidigerată formă de grăsime pe post de combustibil la fel cum foloseau glucoza, însă creierul tinde să prefere acidul betahidroxibutiric. Pe măsură ce postul continuă, ficatul începe să se concentreze tot mai mult pe producerea de cetone, iar cortexul renal, o zonă a rinichiului, se concentrează pe producerea a celei mai mari părţi din necesarul de glucoză.

Prezenţa multor acizi cetonici în sînge începe să încline delicatul PH al organismului înspre un mediu acid iar corpul lucrează pentru a corecta acest fapt prin diferite mecanisme, în general prin conversia bicarbonatului în dioxid de carbon, care este apoi expirat. Cînd şi această capacitate de compensare e depăşită, corpul începe să excrete cetone în urină, iar prin intermediul respiraţiei va excreta şi puţină acetonă, provocînd un gust ciudat în cavitatea bucală – un gust metalic sau chimic, cum a fost descris de unii oameni. Unele persoane folosesc teste speciale de urină, făcute pentru a detecta prezenţa cetonelor în urină pentru a determina cît de intens e implicat ogranismul în procesul de cetoză.