Vreau sa plec de acasa...

[inamuresan19]

În prealabil postat de ioanna

Daca tot pleci de acasa, asa poti sa alegi Clujul, (nu-i cu mult mai departe de casa) ca-i oras mai mare si gaseste si el mai multe oportunitati decat in Bistrita, ce-i un oras micut sau te duci in Galati,(este si acolo fac. de farmacie) ca sa fie el aproape de casa. Stai, ca am uitat ca intre Nasaud si Bistrita nu-s mai mult de 30km, deci poti face naveta, nu trebuie sa te muti de acasa :) Acum am inteles care e situatia. Pana nu intri la facultate, nu faci nimic, odata intrata, lucrurile se vor aseza si cu parintii tai.

In Bistrita nu e fac. de Farmacie...

Pe drumul vietii e bine sa pornesti in primul rand cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Din niciun om sa nu-ti faci idol. Fiecare om atunci cand se afla sub influenta rea comite greseli. Revizuieste-ti prioritatile, astfel incat sa ai si satisfactii profesionale in aceste vremuri nesigure. De asemenea, ai in vedere faptul ca viata de familie presupune asumarea unor responsabilitati. Ambele alegeri sunt importante: si cariera si viitorul sot. Si e foarte important ca ambii soti sa fie crestini buni care asculta de un duhovnic. E bine sa aveti acelasi duhovnic dupa casatorie si chiar inainte.

Un duhovnic bun este de mare importanta atunci cand avem indoieli in privinta sfaturilor date de parinti. Nu trebuie sa-ti fie teama sa-i spui si caderile si aspiratiile tale. Rugaciunile lui si ale tale nu vor ramane fara roade si astfel vei reusi sa iei decizii intelepte. Asadar, spovedanie, apoi rugaciune si ascultare de duhovnic!

Cine vrea sa nu greseasca cu intrebarea sa calatoreasca. Deja ai facut un pas intelept punanad o problema care-i framanta, poate, si pe alti tineri si care vor gasi mangaiere in sfaturile date de alti useri. Totusi, decizia finala iti apartine, caci pe orice cale vei merge, o cruce trebuie sa duci si tu, mai mare sau mai mica, dupa cum o oranduieste Dumnezeu fiecaruia dintre noi. Nici parintii, nici nimeni dintre oameni nu poate sa ti-o ia. Important este sa ti-o asumi, nu atunci cand dai de greutati s-o arunci.

Dumnezeu sa te ajute sa-ti intemeiezi o familie crestina, sa nasti si sa educi crestini si sa-ti faci din casa ta un loc placut Lui.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de inamuresan19

Toata viata mea parintii m-au controlat, mereu au luat ei decizii pentru mine, liceu... ce sa fac in continuare. Sincer nu imi place asa, vreau sa am si eu deciziile mele, ma simt asa inchisa in casa.

Va rog... dati-mi o parere! Voi ce ati face daca ati fi in locul meu?

Ma regasesc in cuvintele tale, de cand ma stiu...
Avind de timpuriu un gust aparte pentru experienta concreta cea mai felurita si pentru cugetarea personala asupra oricarui lucru, puneam deja la cale sa ma eliberez din stransoarea familiei pe cand aveam, poate, 7-8 ani... Noaptea, adeseori, ma prefaceam ca dorm si, intors cu fata la tablia lucioasa a patului, nascoceam intruna planuri pentru a fugi de acasa, intr-o lume pe care mi-o inchipuiam, desigur, cu multa imaginatie exaltata, potrivita nazuintei mele spre libertate si eroism.
Ma simteam bine mai ales in taberele scolare, unde eram departe de parinti si unde puneam desigur multe probleme celor care se ocupau cu ingrijirea noastra. Era o fericire ca parintii mei, lucrind in invatamant, imi puteau oferi cel putin doua tabere pe vara (una la mare si una la munte), astfel incat aveam o luna in total libertatea mult visata...

Cand mi-am ales liceul, am gasit in sfarsit prilejul sa ma desprind puternic de ai mei. Am ales, dupa lupte grele cu mama (care ma visa preot, deci ma voia elev la seminar), sa fac liceul militar la Breaza. Apoi au urmat scoala militara, peripetii prin lumea intreaga, un sir de aventuri cu de toate, pe scurt intreaga satisfacere a gustului meu de aventura, de libertate, de descoperire, de experimentare a intreg omenescului... Cat de lacom am fost eu de viata, de joc, de munca, de creatie, de invatatura! Sunt minjit de viata pe piept, pe burta, pe ochi si pe suflet precum e copilasul manjit de pepenele rosu in care a intrat cu totul, sa il manince, nu alta...:)

Inutil sa spun ca astfel, lacomit la toate dragostele, nu am avut mai deloc ragazul sa pricep vreo boaba cat de mica din talcul vietii. A trebit sa ajung in troaca porcilor sau, ma rog, sa rup si eu o roscova dimpreuna cu ei, pentru a pricepe ca pofta de trai o anumita libertate e a mai tare ispita a energiei trupesti, a firii, a pamantului care nazuieste catre Soare...

In anii mei de peregrinari, frumos colorate si presarate cu varii incercari, asemuindu-ma cu Ulise ori cu alti eroi din povestile si povestirile lumii, am simtit mereu un dor in dublu fir, un dor impletit: primul fir, evident pentru mine mereu, era dorul de parintii mei si de satul in care am vazut lumina zilei. Al doilea fir, cu totul tainic, l-am descoperit, poate, prea tarziu... Este dorul de Dumnezeu.

M-am casatorit, de timpuriu, cu o fata pe care am crezut ca o iubesc (si da, am iubit-o) si care am crezut ca ma iubeste (ei da, cred si azi ca m-a iubit, cu adevarat). Nici parintii mei nici ai ei nu au fost prezenti la cununia noastra. Am locuit impreuna in Bucuresti, in casa noastra, obtinuta aproape miraculos de la una din primariile capitalei. Am facut facultatea pe munca si banii nostri, am aratat multa ambitie amandoi si aveam mereu simtamantul ca noi eram cei care avusesera dreptate. Ca parintii gresisera. Ca adevarul era la noi, cu noi.

Ne inselam. Astazi stim amandoi ca ne inselasem puternic. Nu eram cu adevarat fericiti, nu gustam tihna casatoriei, aveam mereu simtamantul fin ca gresisem undeva, mintisem, furasem... Ne simteam ca doi fugari ascunsi vremelnic intr-o cetate de scapare...
Astazi stiu: ne lipsea binecuvantarea parintilor. Desi ingaduitori au fost, aflind ei in sfarsit ce facusem noi, Dumnezeu sa ii odihneasca!

Cred astazi ca exista o teribila putere a firii omenesti catre cunoastere, catre imbibare cu existenta. O pofta nebuna de viata.
Si ca aceasta putere trebuie, cu orice pret, calauzita spre rostul ei din care-a si pornit: spre Domnul Dumnezeu, Izvorul si Plinirea noastra, Cuvantul Care naste, creste, ingrijeste, curata, plineste.
Cata vreme nu suntem in albia harazita noua de Domnul, cata vreme nu avem ziduri/maluri/diguri puternice, e cu totul probabil ca forta viiturii vietii din fiinta noastra sa rupa zagazul si apa vietii sa navaleasca peste maluri, umplind campiile si baltind pe alocuri, in smarcuri mici si puturoase... Balti inselatoare, vremelnice...

M-a tinut Domnul in viata pana azi. Privesc cu nostalgie la copilul care am fost, la tineretea mea plina de foc si la patima de-a trai. Privesc si plang, adeseori: am simtamantul scrumului. Al nimicului. Al golului. Toate aceste aventuri ale libertatii experientei de cunoastere nu mai au nici o consistenta, astazi. Ele sunt paie arse de focul patimii, la flacaruia mica si neintrerupta a timpului, prin vremuri... Ce drum inselator m-a prins prin ape!...

Daca ar fi sa o iau de la capat, oare, as face altcumva?....
Nu stiu... Probabil ca nu, daca, de data aceasta, omul si omenescul din mine nu ar fi ingradite de o mana puternica si priceputa in ale vietii si mortii. La Mana Bunului Dumnezeu ma refer, la credinta in Hristos si la Maica Biserica, unde eu am ajuns abia la final, ca la un liman ce-i drept, pe care ma deplang ca nu l-am cautat de la bun inceput. Desi fusesem chemat si indreptat mereu, prin parintii mei, prin maica mea mai intai.

Dumnezeu sa va lumineze mintea, inima si intreaga viata, si sa va daruiasca mai intai pace si buna intelegere cu cei dragi de acasa. AMIN!+

[inamuresan19]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ma regasesc in cuvintele tale, de cand ma stiu...
Avind de timpuriu un gust aparte pentru experienta concreta cea mai felurita si pentru cugetarea personala asupra oricarui lucru, puneam deja la cale sa ma eliberez din stransoarea familiei pe cand aveam, poate, 7-8 ani... Noaptea, adeseori, ma prefaceam ca dorm si, intors cu fata la tablia lucioasa a patului, nascoceam intruna planuri pentru a fugi de acasa, intr-o lume pe care mi-o inchipuiam, desigur, cu multa imaginatie exaltata, potrivita nazuintei mele spre libertate si eroism.
Ma simteam bine mai ales in taberele scolare, unde eram departe de parinti si unde puneam desigur multe probleme celor care se ocupau cu ingrijirea noastra. Era o fericire ca parintii mei, lucrind in invatamant, imi puteau oferi cel putin doua tabere pe vara (una la mare si una la munte), astfel incat aveam o luna in total libertatea mult visata...

Cand mi-am ales liceul, am gasit in sfarsit prilejul sa ma desprind puternic de ai mei. Am ales, dupa lupte grele cu mama (care ma visa preot, deci ma voia elev la seminar), sa fac liceul militar la Breaza. Apoi au urmat scoala militara, peripetii prin lumea intreaga, un sir de aventuri cu de toate, pe scurt intreaga satisfacere a gustului meu de aventura, de libertate, de descoperire, de experimentare a intreg omenescului... Cat de lacom am fost eu de viata, de joc, de munca, de creatie, de invatatura! Sunt minjit de viata pe piept, pe burta, pe ochi si pe suflet precum e copilasul manjit de pepenele rosu in care a intrat cu totul, sa il manince, nu alta...:)

Inutil sa spun ca astfel, lacomit la toate dragostele, nu am avut mai deloc ragazul sa pricep vreo boaba cat de mica din talcul vietii. A trebit sa ajung in troaca porcilor sau, ma rog, sa rup si eu o roscova dimpreuna cu ei, pentru a pricepe ca pofta de trai o anumita libertate e a mai tare ispita a energiei trupesti, a firii, a pamantului care nazuieste catre Soare...

In anii mei de peregrinari, frumos colorate si presarate cu varii incercari, asemuindu-ma cu Ulise ori cu alti eroi din povestile si povestirile lumii, am simtit mereu un dor in dublu fir, un dor impletit: primul fir, evident pentru mine mereu, era dorul de parintii mei si de satul in care am vazut lumina zilei. Al doilea fir, cu totul tainic, l-am descoperit, poate, prea tarziu... Este dorul de Dumnezeu.

M-am casatorit, de timpuriu, cu o fata pe care am crezut ca o iubesc (si da, am iubit-o) si care am crezut ca ma iubeste (ei da, cred si azi ca m-a iubit, cu adevarat). Nici parintii mei nici ai ei nu au fost prezenti la cununia noastra. Am locuit impreuna in Bucuresti, in casa noastra, obtinuta aproape miraculos de la una din primariile capitalei. Am facut facultatea pe munca si banii nostri, am aratat multa ambitie amandoi si aveam mereu simtamantul ca noi eram cei care avusesera dreptate. Ca parintii gresisera. Ca adevarul era la noi, cu noi.

Ne inselam. Astazi stim amandoi ca ne inselasem puternic. Nu eram cu adevarat fericiti, nu gustam tihna casatoriei, aveam mereu simtamantul fin ca gresisem undeva, mintisem, furasem... Ne simteam ca doi fugari ascunsi vremelnic intr-o cetate de scapare...
Astazi stiu: ne lipsea binecuvantarea parintilor. Desi ingaduitori au fost, aflind ei in sfarsit ce facusem noi, Dumnezeu sa ii odihneasca!

Cred astazi ca exista o teribila putere a firii omenesti catre cunoastere, catre imbibare cu existenta. O pofta nebuna de viata.
Si ca aceasta putere trebuie, cu orice pret, calauzita spre rostul ei din care-a si pornit: spre Domnul Dumnezeu, Izvorul si Plinirea noastra, Cuvantul Care naste, creste, ingrijeste, curata, plineste.
Cata vreme nu suntem in albia harazita noua de Domnul, cata vreme nu avem ziduri/maluri/diguri puternice, e cu totul probabil ca forta viiturii vietii din fiinta noastra sa rupa zagazul si apa vietii sa navaleasca peste maluri, umplind campiile si baltind pe alocuri, in smarcuri mici si puturoase... Balti inselatoare, vremelnice...

M-a tinut Domnul in viata pana azi. Privesc cu nostalgie la copilul care am fost, la tineretea mea plina de foc si la patima de-a trai. Privesc si plang, adeseori: am simtamantul scrumului. Al nimicului. Al golului. Toate aceste aventuri ale libertatii experientei de cunoastere nu mai au nici o consistenta, astazi. Ele sunt paie arse de focul patimii, la flacaruia mica si neintrerupta a timpului, prin vremuri... Ce drum inselator m-a prins prin ape!...

Daca ar fi sa o iau de la capat, oare, as face altcumva?....
Nu stiu... Probabil ca nu, daca, de data aceasta, omul si omenescul din mine nu ar fi ingradite de o mana puternica si priceputa in ale vietii si mortii. La Mana Bunului Dumnezeu ma refer, la credinta in Hristos si la Maica Biserica, unde eu am ajuns abia la final, ca la un liman ce-i drept, pe care ma deplang ca nu l-am cautat de la bun inceput. Desi fusesem chemat si indreptat mereu, prin parintii mei, prin maica mea mai intai.

Dumnezeu sa va lumineze mintea, inima si intreaga viata, si sa va daruiasca mai intai pace si buna intelegere cu cei dragi de acasa. AMIN!+

Imi pare rau sa aud lucrul acesta... Ai fi un bun preot... si nicodata nu e prea tarziu sa ii indeplinesti visul mamei tale, chiar daca e acolo sus, ea te sprijina, te ajuta si te indruma, gandeste-te...

Eu voiam doar intelegere si sa se bucure pentru mine, sa imi sustina alegerile pentru ca nu e ceva rau, as face toate cum trebuie, am cerut decat intelegere, sa ma asculte, nu sa imi impuna... faci aia, aia si aia... nu e tocmai un sentiment placut. Ii vreau langa mine si ma bucur sa vad ca parintii lor imi spun niste lucruri frumaose, fiind trecuti prin viata... au o varsta mai inainata, pe prietenul meu l-au avut la o varsta de 40 ani +... si mereu mi-au spus ca nimic nu se poate compara cu iubirea.

[Ekaterina]

Ai primit multe raspunsuri pline de intelepciune, acum tine de tine Ina sa culegi binele. Mesajul lui Cezar Ioan m-a impresionat profund, citeste-l cu atentie, vei gasi multe raspunsuri la framantarile tale.

Mai asteapta putin, concentreaza-te acum pe examentul ce te asteapta, nu iti irosi timpul si energie visand. Sa nu ma intelegi gresit, dar viata este dura, nu poti intelege asta pana nu vei fi pe picioarele tale. Cand vei ajunge la facultate, te vei bucura de o mare libertate, parintii vor mai ceda, vei avea alt statut in fata lor. Mai asteapta, vei vedea ca in viata te vei lovi de aceasta asteptare si vei intelege ca e mai bine "sa lasi timpului timp" (o vorba a PS Iustinian Chira).

Parerea mea este ca pana nu vei intra la facultate sa nu faci niciun pas, asteapta sa vezi cum decurg lucrurile, poate atunci chiar iti vei gasi si ceva de lucru part-time, sa ai si o oarecare independenta, trebuie sa il cunosti mai bine pe prietenul tau, o relatie la distanta poate parea perfecta, dar cand veti locui impreuna situatia poate se se schimbe.

[sofiaiuga]

doar cu decizile lor, simt nevoia sa decid si eu pentru viata mea.

Va rog... dati-mi o parere! Voi ce ati face daca ati fi in locul meu?[/quote]

Daca esti crestina ma gindesc ca ar trebui sa ai un duhovnic,si trebuie sa ii ceri in primul rind sfatul dar si sa asculti de sfatul lui ,caci ascultarea te scapa in viata de multe belele pe care la inceput nici nu le banuiesti.Daca nu ai un duhovnic roaga-te lui Dumnezeu sa te indrepte spre unul ,pe cai de EL stiute.In zilele de azi fara sfatul unui duhovnic nimeni nu se descurca in paienjenisul acestei vieti.Deci daca vrei sa ai cit mai putine necazuri si incurcaturi in viata NEAPARAT SA AI UN DUHOVNIC DE CARE SA ASCULTI indiferent daca iti convine sau nu sfatul dat.
Domnul sa te lumineze.An nou cu bucurie!

[inamuresan19]

În prealabil postat de sofiaiuga

doar cu decizile lor, simt nevoia sa decid si eu pentru viata mea.

Va rog... dati-mi o parere! Voi ce ati face daca ati fi in locul meu?

Daca esti crestina ma gindesc ca ar trebui sa ai un duhovnic,si trebuie sa ii ceri in primul rind sfatul dar si sa asculti de sfatul lui ,caci ascultarea te scapa in viata de multe belele pe care la inceput nici nu le banuiesti.Daca nu ai un duhovnic roaga-te lui Dumnezeu sa te indrepte spre unul ,pe cai de EL stiute.In zilele de azi fara sfatul unui duhovnic nimeni nu se descurca in paienjenisul acestei vieti.Deci daca vrei sa ai cit mai putine necazuri si incurcaturi in viata NEAPARAT SA AI UN DUHOVNIC DE CARE SA ASCULTI indiferent daca iti convine sau nu sfatul dat.
Domnul sa te lumineze.An nou cu bucurie![/quote]

Mulţumesc pentru sfat, ţie cât şi tuturor! An nou fericit vă doresc!

[Dasy de Mara]

Ascultarea este cel mai mare lucru. Ascultati ceea ce va spun parintii si bunicii, chiar daca sunteti majora. Lor le spune Duhul Sfant. Si sa va fie frica sa nu ascultati, ca s-ar putea sa fie spre rau iesind fara binecuvantare din casa parinteasca. Chiar daca ati ajuns la varsta de majorat, departe sunteti de maturitate, caci abia de la varsta de 21 de ani devii prudent in hotarari si poti sa alegi un compromis acceptabil. Vedeti ca ve este greu sa ascultati de parinti, dar daca v-ar cere prietenul ceva - de genul acesta sa zicem ca va obliga sa renuntati la ceava - credeti ca l-ati mai urma cu ardoare. Nu! Ci chiar daca ati face-o ati face de sila. Si eu am fost intr-o situatie asemanatoare: toate fetele aveai prieteni si si pe mine ma salutau si ziceau sa merg in sezatoare. Pana la urma m-am dus, dar mama a spus la stapana casei sa nu ma lase sa petrec pe nimeni, ceea ce sa si intamplat. Dar eu m-am certat cu mama - Dumnezeu so ierte si sa o odihneasca - Am zis ca merg in lume. Ea a zis: "Vei merge siin lume si ai sa porti pietre cu desagii". Si asa sa si intamplat. Sigur ca nu am plecat in lume decat cand sa ivit ocazia, dar ce a spus mama sa implinit. Nu port pietre cu desagii, dar am purtat, ca fiul meu isi aduna pietre si nu putine. Si si acuma nu port pietre adevarate, dar lemne si carbuni, caci aci unde stau cu acestea se face foc si se incalzesc locuintele. Asa ca aveti grija ce faceti, caci dorul de mama si de casa vine repede. Dragostea se raceste si mai ales daca nu este binecuvantare de la Dumnezeu si nici macar de la parinti nu este nimic spre bine. Smeriti-va si traiti macar de acum in curatie si va infranati de la placerile trupesti, si Bunul Dumnezeu va va da ceea ce va harazit.
Doamne ajuta.

În prealabil postat de inamuresan19

Am o relatie de un an si parintii mei nu sunt de acord cu aceasta relatie. Am incercat n metode sa ii fac sa inteleaga ca sunt majora si pot sa imi aleg singura pe cine vreau langa mine. Intelegeam daca iubitul meu era o persoana rea, nu ii respecta pe parintii mei, dar asa nu inteleg de ce se poarta asa. Prietenul meu nu e din oras cu mine, ci din alt oras, eu fiind din Ardeal e aproape de Dunare. A stat de vorba cu mama mea si i-a explicat toate intentiile si ea a fost de acord, dupa cateva saptamani, zile mai bine spus, s-a razgandit total, a pus-o pe bunica impotriva mea si pe tata la fel. Nu sunt de acord cu el deloc si nu inteleleg... ca e din alt oras? Si ce? El a spus ca vine in oras la mine si se stabileste aici, numai sa fie bine... si nici asa. El face facultate la el in oras si eu mai am ultimul an de liceu... e cam greu sa ne vedem foarte des. In ultima perioada cand am iesit afara mama a inceput sa tipe la mine ca iarasi ma intalnesc cu el... cand defapt voiam pur si simplu sa ies cu o prietena. Toata viata mea parintii m-au controlat, mereu au luat ei decizii pentru mine, liceu... ce sa fac in continuare. Sincer nu imi place asa, vreau sa am si eu deciziile mele, ma simt asa inchisa in casa. Daca vreau sa ies sunt luata la intrebari, desi sunt majora, i se pare suspect orice... acum 1 zi s-a comportat foarte urat cu mine si m-a jignit... cat si pe prietenul meu, pentru orice da vina pe el, desi el nu are nici o legatura. Am hotarat ca dupa liceu sa plec de acasa si sa imi fac propria viata in alt oras, sa ne descurcam singuri... cu ajutorul parintiilor lui, sa imi plateasca el facultatea si sa ne cautam ceva de munca, avand in vedere ca parintii mei nu vor sa auda de el. Le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine, dar exagereaza, am 19 ani, nu pot sa continui la nesfarsit doar cu decizile lor, simt nevoia sa decid si eu pentru viata mea.

Va rog... dati-mi o parere! Voi ce ati face daca ati fi in locul meu?

[leonte]

În prealabil postat de Dasy de Mara

Ascultarea este cel mai mare lucru. Ascultati ceea ce va spun parintii si bunicii, chiar daca sunteti majora. Lor le spune Duhul Sfant...

Or fi profeti!...

Ascultarea care nu vine din iubire este o povara imposibil de purtat. Ne putem fatarnici, o luna, doua, un an, dar nu vesnic. Daca ar fi avut fiecare rabdare sa citeasca tot ce a spus Ina, nu v-ati mai trezi vorbind. Nu cumva n-ati fi putut sa dormiti noaptea de grija ei, sau alt duh v-a impins sa va dati cu parerea?

Duhovnicul a pirit-o parintilor, maica-sa vrea s-o lege de fusta ei, iar fata e macinata de dorul iubitului. Ce tragedie mai mare poate aparea pe capul omului?

Ce-ar fi sa va rugati pentru Ina, toti care ati sarit repede la sfaturi? Iar daca Ina nu se intoarce sa va spuna ca s-a rezolvat cu bine, macar va stiti masura duhovniceasca.

[DragosP]

Leonte, cumva faptul că duhovnicul a 'parat'-o (deşi mă îndoiesc că tocmai aşa stau lucrurile) o absolvă de ascultarea datorată părinţilor?