Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de nesperatu

Nu stiu la cine va referiti cand spuneti "nu suntem". Poate ca aveti dreptate, dvs. si inca o mana de oameni nu sunteti. Dar eu constat ca majoritatea oamenilor care sunt lachei si misei o duc mult mai bine decat majoritatea oamenilor care sunt cinstiti si corecti. O vad nu numai la nivel macro dar si in jurul meu, la locul de munca, pe strada, la toate nivelele.

Sigur ca cunosc si eu oameni care nu sunt misei, si cu falsa modestie pretind ca nici eu nu sunt, dar acesti oameni sunt la fel de dezamagiti ca mine si ei nu pot face nimic sa influenteze lucrurile. Vor fi eliminati imediat. Caz concret: intr-o firma gen corporatie internationala oamenii au fost obligati sa-si rezerve 5 zile din concediul anual pentru sarbatori. Adica nu au fost lasati sa-si ia tot concendiul in vara, deoarece pe perioada sarbatorilor de iarna vanzarile scadeau oricum si era mai rentabil pentru firma sa-si trimita atunci oamenii in concediu.

Ghiciti ce s-a intamplat. Pe 25 decembrie a fost contactat o parte din personalul in cauza si a fost somat sub amenintarea desfacerii contractului de munca sa se prezinte la serviciu pana pe 31 decembrie.

Credeti ca cineva s-a opus ? Si-a riscat cineva locul de munca ? Inutil sa va mai spun ca managerii, adica cei care i-au amenintat pe ceilalti, nici macar nu s-au gandit sa vina si ei la servici in perioada asta.

Suntem servili domnule Tomescu ? Credeti ca exemplul meu e un caz izolat? Sunt managerii respectivi niste nemernici ?

Unde e patria sau mai ales unde e familia in exemplul de mai sus ? Asta ca sa fac legatura si cu titlul topicului. Familia e acasa iar patria e non existenta, deoarece un patron strain isi va umple buzunarele pe baza servilismului romanilor.

Cu siguranţă e nevoie de echitate, de dreptate.
Dar nu asta e problema.
E aberant să ne tot plângem de sărăcie, de nedreptate sau de orice altceva dacă nu facem nimic pentru Patrie.
Fără o Patrie puternică, reîntregită, independentă şi liberă, sau pur şi simplu fără o Patrie echitatea, dreptatea sunt doar vise.

Predescu Virgil

[Tomita]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Cu siguranţă e nevoie de echitate, de dreptate.
Dar nu asta e problema.
E aberant să ne tot plângem de sărăcie, de nedreptate sau de orice altceva dacă nu facem nimic pentru Patrie.
Fără o Patrie puternică, reîntregită, independentă şi liberă, sau pur şi simplu fără o Patrie echitatea, dreptatea sunt doar vise.

Predescu Virgil

Este frumos sa fii idealist. Deja echitatea , dreptatea sunt doar vise...
Si cu cat faci mai mult pentru Patrie poti sa ai surpriza sa beneficiezi de mai putina echitate, dreptate...Vorbesc din experienta.
Depinde de ce vrea Dumnezeu pentru tine...iti poate lua familia, iti poate lua Patria..ca sa Il cauti...sau poate sa iti daruiasca aceste directii pentru ca poti face ceva mai bun in acest sens.
Si culmea e ca si atunci cand nu avem directii tot cautam una care sa ne departeze de Dumnezeu.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de Tomita

Este frumos sa fii idealist.

Idealismul, adică facultatea de a se sacrifica pentru Ţara şi pentru Neamul său, conferă individului măreţie.
Nu existenţa idealismului trebuie reproşată ci lipsa lui.
Nicio Ţară nu poate fi puternică, civilizată şi prosperă fără idealism.

În prealabil postat de Tomita

Deja echitatea , dreptatea sunt doar vise...

Dacă ne vom strădui, fiecare după puteri, să remediem situţia, echitatea şi dreptatea vor deveni realităţi.

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de nesperatu

Eu constat doar ca Patria nu vrea altceva decat sa-mi mareasca taxele.
Eu chiar fac munca patriotica, eu nu vorbesc degeaba aici, fara sa fiu implicat. Eu produc software pentru o institutie a statului, fara sa am in fisa postului asa ceva si fara sa fiu platit. O fac din pasiune si pentru ca observ ca activitatea in domeniul limitat in care lucrez eu poate fi imbunatatita prin informatizare.
Ok, drept rasplata, toti colegii mei imi spun ca sunt un fraier, de ce nu-mi vad de treaba, cand altii fura cat pot ei de la stat, eu imi pierd nopltile muncind la programe. n-am gasit nici un coleg care sa zica ca fac bine, in schimb toti folosesc programele mele gratuite.
Eu stiu ce zic, eu nu vorbesc in pilde sau in lozinci. Eu doar constat.

În prealabil postat de celestial_pottery

Intr-o lume normala, asa ceva nu ar fi existat, prin definitie. Idealismul nepractic e cel mai bun serv al ticalosiei universale. Sa iti iubesti o Patrie care nu exista, in timp un Stat/patron foarte real si ticalos isi bate joc de tine si de un intreg popor, e prostie crasa.Ehei, unde e tov. Stalin... Pe vremea lui, unii ca acei maangeri ajungeu la minele de uraniu. Sau le-ar fi fost confiscata averea, executata familia in fata lor. Si chiar nu ar fi fost nici o paguba. Se pare ca exploatatorii habar nu au ca dupa aceasta criza, comunismul va renaste. De data asta, intr-o varianta pe langa care China din perioada Revolutiei Culturale va parea un vis urat. Fantomele damnate ale istoriei s-au intors, momite de vraja numita "retrocedare". Habar nu au ce se va intampla cu urmasii lor, dupa ce criza va fi ascutit lupta de clasa la maximum.

Ţara ne hrăneşte, de la ea ne tragem numele şi calitatea de oameni. Pentru sângele pe care Ţara ni-l dă suntem datori cu sângele nostru, cu munca noastră.
Ce ne împiedică să ne înfrumuseţăm oraşele, să ne acoperim pământul cu holde, să ne întocmim legi drepte care nu apasă săracul, să facem din Ţară o gură de rai în care fiecare să trăiască mândru şi cu capul sus?
Nu ar fi fi frumos să poată spune copii noştri despre noi "cinste părinţilor noştri pentru că au fost vrednici şi ne-au lăsat moştenire Ţară, dreptate şi prosperitate."?

Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PLUGUŞORUL

Aho, aho, copii si fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi
Şi cuvântul mi-a scultaţi:

Am plecat să colindăm
Pe la case sa urăm,
Pluguşorul românesc
Obiceiul strămoşesc.

Vă urăm cum se cuvine
Pentru anul care vine
Holde mari
Cu bobul des
Şi pe creste
Şi la şes!

Câte mere în livezi
Atâtea vite-n cirezi;
Câta apă în izvoare
Atâta lapte-n şiştare;

Să ne fîe-ndestulată
Casa toată!
Ţara toată!
Ia mai mânaţi, măi flăcăi!
Şi strigaţi cu toţii măi!
Hăi, hăi, hăi!

[cristiboss56]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

PLUGUŞORUL

Aho, aho, copii si fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi
Şi cuvântul mi-a scultaţi:

Am plecat să colindăm
Pe la case sa urăm,
Pluguşorul românesc
Obiceiul strămoşesc.

Vă urăm cum se cuvine
Pentru anul care vine
Holde mari
Cu bobul des
Şi pe creste
Şi la şes!

Câte mere în livezi
Atâtea vite-n cirezi;
Câta apă în izvoare
Atâta lapte-n şiştare;

Să ne fîe-ndestulată
Casa toată!
Ţara toată!
Ia mai mânaţi, măi flăcăi!
Şi strigaţi cu toţii măi!
Hăi, hăi, hăi!

Mai , chiar va urmaresc cu multa placere , si ma bucur ca mai sunt tineri ca voi , si regret ca m-am nascut acum 56 de ani , si nu in urma cu maxim 20 , caci altfel era viitorul meu si credinta , si toate cele din launtrul meu !
Dumnezeu sa va ocroteasca , sa va inmulteasca si sa va binecuvanteze , caci in voi este speranta !
La multi ani cu bucurii !

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de cristiboss56

Mai , chiar va urmaresc cu multa placere , si ma bucur ca mai sunt tineri ca voi , si regret ca m-am nascut acum 56 de ani , si nu in urma cu maxim 20 , caci altfel era viitorul meu si credinta , si toate cele din launtrul meu !
Dumnezeu sa va ocroteasca , sa va inmulteasca si sa va binecuvanteze , caci in voi este speranta !
La multi ani cu bucurii !

Mulţumim.
La mulţi ani!

[Tomita]

[quote=TINERI PENTRU ROMANIA;491832]Idealismul, adică facultatea de a se sacrifica pentru Ţara şi pentru Neamul său, conferă individului măreţie.
Nu existenţa idealismului trebuie reproşată ci lipsa lui.
Nicio Ţară nu poate fi puternică, civilizată şi prosperă fără idealism.

Nu am zis ca idealismul e ceva gresit...doar trebuie avut grija sa nu fim tristi/daramati cand realitatea nu se ridica la nivelul asteptat sau la idealul dorit.
Sunt tot mai multe emisiuni acum ca romanii sunt negativisti, au o mentalitate gresita si de asta nu rezultate. Partial este adevarat.
Si eu mi-as dori sa fiu mai optimista in general (sunt negativista datorita realitatii cu care lupt de ceva ani si vad lucrurile ca merg mai prost). Este si o parte buna a acestei realitati: sunt unii oameni care sunt mai buni, mai deosebiti...

[TINERI PENTRU ROMANIA]

[quote=Tomita;492007]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Idealismul, adică facultatea de a se sacrifica pentru Ţara şi pentru Neamul său, conferă individului măreţie.
Nu existenţa idealismului trebuie reproşată ci lipsa lui.
Nicio Ţară nu poate fi puternică, civilizată şi prosperă fără idealism.

Nu am zis ca idealismul e ceva gresit...doar trebuie avut grija sa nu fim tristi/daramati cand realitatea nu se ridica la nivelul asteptat sau la idealul dorit.
Sunt tot mai multe emisiuni acum ca romanii sunt negativisti, au o mentalitate gresita si de asta nu rezultate. Partial este adevarat.
Si eu mi-as dori sa fiu mai optimista in general (sunt negativista datorita realitatii cu care lupt de ceva ani si vad lucrurile ca merg mai prost). Este si o parte buna a acestei realitati: sunt unii oameni care sunt mai buni, mai deosebiti...

La mulţi ani!
Toate cele bune Tomita!
Cu ajutorul lui Dumnezeu va fi bine.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ÎNVĂŢĂMINTELE ISTORIEI

Fără instinct de conservare omul moare.
Fără afecţiune familia se destramă.
Fără patriotism Naţiunea decade şi Patria ajunge sub stăpânire străină.
O atestă viaţa.
O atestă istoria.

Grecia antică

Istoria Greciei antice e istoria rivalităţii dintre Sparta şi Atena.
Aceste două oraşe au pus în mişcare toată Ţăra, au dat conducătorii şi au stabilit direţia generală de evoluţie.
Celelalte oraşe greceşti le-au fost aliate sau supuse.

Sparta a fost aşa cum a conceput-o Lycurg, un popor sub arme gata oricând să-şi apere Patria.
Guvernul, educaţia, legile toate au tins spre acest ţel unic şi au neglijat restul ca indiferent sau vătămător.
O asemenea organizare socială austeră a creat un popor eroic şi a dezvoltat într-o asemenea măsură patriotismul că onoarea de a muri pentru Patrie a fost cea mai mare răsplată conferită de autorităţi.
Când un spartan învingea la Jocurile Olimpice era trimis să lupte cu duşmanul în prima linie şi o astfel de cinste era invidiată de toţi.

Societatea ateniană s-a remarcat prin blândeţe şi supleţe.
Principalul legislator al Atenei a fost Solon.
Solon, cunoscând caracterul nestatornic al ionienilor, nu le-a impus o organizare socială strictă lăsând uşa larg deschisă pentru orice reforme.
Marile libertăţi acordate fiecăruia, instabilitatea aparentă a puterii, care depindea de opţiunile populaţiei, nu au diminuat măreţia Atenei.
La Atena devotamentul faţă de Patrie şi spiritul de sacrificiu au fost la fel de mari ca în Sparta.

Epoca războaielor cu perşii e cea mai glorioasă din istoria Greciei.
Când grecii au văzut formidabilele pregătiri de război făcute de Xerxes s-au unit, au acceptat lupta, şi-au păstrat cedinţa în victorie şi au învins.

În timpul războaielor cu perşii s-au evidenţiat Leonidas spartanul şi Aristide atenianul.

Înainte să plece la luptă, regele Leonidas şi cei trei sute de soldaţi ai săi şi-au organizat propria ceremonie funebră şi au jurat în faţa eforilor că vor apăra Patria cu preţul vieţii.
Sacrificiul pe care urmau să-l facă era, prin urmare, premeditat.
Aceşti trei sute de soldaţi şi regele lor ştiau că nu se vor mai întoarce niciodată acasă.

Aristide, apreciind talentele militare ale lui Miltiade, i-a cedat comanda armatei, deşi îi era rival.
Aristide şi-a slujit astfel Ţăra şi în calitate de cetăţean, nu doar de soldat.
Conduşi de Miltiade, o mie o sută de atenieni înfrâng la Marathon, în anul 490 î.Hr., o armată de o sută zece mii de oameni.

Grecii s-au distins în timpul războielor cu perşii, dar nu au învăţat nimic din ce li s-a întâmplat.
Pericolul care i-a ameninţat ar fi trebuit să-i facă mai patrioţi, mai solidari, mai uniţi, mai virtuoşi.
Nu a fost aşa.
Nici nu au respins bine invadatorii că s-au şi întors la vechile lor discordii, dezbinări şi agitaţii turbulente.
S-au format alianţe între provincii, în provincii alianţe între oraşe, în oraşe alianţe între partide.
Era o confuzie, o descompunere totală.
Unitatea naţională nu mai exista.
Şi ca şi când toate acestea nu ar fi fost de ajuns o altă cauză de ruină se adugă acestei fatale anarhii, imoralitatea.
Caracterele slăbesc, inteligenţele se degradează, filozofii propagă dispreţul pentru Ţară, poeţii cântă vinul şi mâncarea.
Virtuţilor de odinoară le urmează o indiferenţă generală, un scepticism scandalos, o sete nemaipomenită de plăceri josnice.

Pausanias, regele Spartei, învingătorul de la Plateea, îi cere lui Xerxes fiica de soţie promiţându-i în schimb predarea cetăţii sale.
Alt rege spartan, Leotychidas, învingătorul de la Mycale, se lasă mituit.
Atenianul Themistocle, învingătorul de la Salamina, se pune în slujba Regelui Regilor pentru câteva oraşe din Asia.
Exemplul celor trei pomeniţi mai sus a fost urmat de mulţi alţii cu nume la fel de ilustre şi chiar de către popor.
Astfel învinsul de la Marathon şi Salamina ajunge să domine Grecia.

Cetăţile care curtau străinul, care primeau aur de la el, care se supuneau ordinelor lui, locuitorii acestor cetăţi care trădau din ambiţie, din dorinţă de răzbunare, din lăcomie au împins Patria la ruină şi la pierderea libertăţii.
Persanii au fost primii dintre cei care au stăpânit Grecia antică. Au urmat macedonenii şi romanii.

Roma antică

Primii romani preferau să fie săraci într-o Romă bogată.
Cele mai de preţ comori pentru ei erau Patria şi libertatea.
Fiindu-le mereu ameninţată independenţa, erau permanent pe picior de război.
Niciun popor nu e mai liber ca acela care acceptă să trăiască cu ce-i dă Dumnezeu, nu aşteaptă nimic de la nimeni şi-şi întemeiază existenţa doar pe munca sa.

În Roma antică plebeii şi patricienii se confruntau constant, primii pentru noi drepturi, ceilalţi pentru menţinerea vechilor lor privilegii.
Dar când Patria era în pericol fiecare îşi uita ranchiunele, pasiunile şi urile şi o apăra.

Fiind săraci şi liberi romanii posedau toate elementele eroismului.
Erau patrioţi şi viteji.
În perioada lor de ascensiune idealul social, gândirea dominantă era Patria.
Educaţia, religia, politica tindeau spre ea şi-o făceau iubită. Pentru ea, pentru apărarea ei şi pentru măreţia ei se făceau toate sacrificiile.
Polybius, Titus-Livius, Salustius laudă disciplina militară a romanilor, vitejia lor, statornicia lor, dârzenia lor, zelul lor pentru binele general.

Disciplina atât de lăudată a romanilor începea din familie şi de acolo se răspândea în toate instituţiile Statului.
Se ştie că taţii aveau drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor lor.
Acest drept al autorităţii paterne, care ne pare atât de monstruos azi, a pregătit cetăţeni devotaţi Patriei şi legilor ei.
Trebuie precizat că niciun istoric nu pomeneşte de violenţe în familiile romane.

Dacă educaţia în familie făcea rare încălcările disciplinei, Statul prin recompensele sale stimula practicarea virtuţilor.
Onorurile publice acordate lui Cocles, lui Scaevola, lui Clelius arată preocuparea de a genera la cetăţeni un zel activ pentru Patrie şi de a provoca o nobilă emulaţie la toţi aceia care puteau s-o slujească.

Cu astfel de moravuri se poate spera orice. De aceea romanii nu se temeau de nimeni.
Asediaţi de gali ei au părăsit Roma, s-au refugiat pe Capitoliu şi au refuzat să se predea.

După alungarea galilor Roma s-a înălţat din propriile ruine şi a luptat mai bine de şaizeci de ani pentru independenţa sa.
Ea a reuşit să dejoace acţiunilor latinilor, ale samniţilor, ale lui Pyrrhus şi să cucerească toată Italia.
Ea a făcut mai mult decât atât, ea a dat exemplu de probitate, de disciplină şi de curaj.
Consulii au refuzat aurul străinilor spunând că nu vor să-l aibă ci să le poruncească celor care-l au.

Războaiele punice au fost o serie de trei războaie grele purtate de Roma împotriva Cartaginei între 264 - 146 î.Hr..
S-au numit punice după numele de puni dat de romani cartaginezilor.

După războaiele punice romanii au cucerit Egiptul, Grecia, Macedonia, Epirul, Iliriumul, Spania, Galia, Asia Mică etc..
Eufratul, Dunărea, Rinul, oceanul şi deşerturile Africii deveneau hotarele Romei.
Era prea mult.
Triumfurile i-au orbit pe romani.
Armata romană atât de eficientă a ajuns instrumentul câtorva ambiţioşi venali.
Oraşul s-a transformat întru-un focar de intrigi.
Uneltirea, corupţia şi luptele sângeroase au luat locul libertăţii de opinie şi mijloacelor legitime de acţiune.
Domnia legii a facut loc forţei tiranice.
Ineresul naţional a trecut pe planul doi.
Cei puternici sfâşiau Patria pentru a-şi satisface lăcomia şi ambiţia.

În timp ce legionarii invadau lumea, învinşii invadau Roma şi, ca pentru a se răzbuna, o contaminau cu toate viciile lor.
Poporul roman s-a metisat, Senatul s-a umplut de străini.
Aceştor oameni veniţi de departe puţin le păsa de Roma şi de ce reprezenta ea.
Grecii erau cei care solicitau cel mai insistent cetăţenia romană şi în schimbul ei aduceau moravurile, artele, ideile unui lumi în plină decadenţă. Ei răspândeau peste tot scepticismul, dispreţul pentru sentimentele nobile şi distrugeau sub influenţa corupătoare a doctrinelor lor iubirea profundă, respectul religios pe care romanii le aveau pentru Patria lor, pentru legile lor şi pentru libertăţile lor.

Odată cu viciile şi pentu a le susţine bogăţii imense au ajuns în Italia.
S-au creat averi colosale capabile să cumpere orice conştiinţă.
Se facea negoţ cu conştiinţele.
Dacă mie mi-e bine, ce mai contează restul?

Sub împăraţi iubirea de Patrie nu se mai putea manifesta decât opunând libertatea şi bunele moravuri tiraniei şi depravării generale.
Dar nimeni nu a făcut nimic ca să schimbe lucrurile.
Bunii cetăţeni se resemnaseră gemând în tăcere.
Doar autorii de satire mai aruncau o privire spre trecut şi-şi bateau joc amar de mârşăviile care au urmat frumoaselor obiceiuri de odinioară.

Nu toţi împăraţii romani au fost sceleraţi sau demenţi.
Mulţi dintre ei au fost înţelepţi, drepţi şi buni. Din această categorie fac parte Titus, Nerva, Traian, Antoninus şi Marcus Aurelius.

Poporul roman fusese cândva solid ca un bloc de granit.
Apoi, iubirea de Patrie, patriotismul dispărând, Naţiunea s-a dezagregat şi nu au mai rămas decât elementele ei componente, adică oamenii.
Numele de Roma, de romani continua să apară în actele publice, dar nu mai avea corespondent în idei, nu mai răsuna în inimi.
Dar cui îi păsa? Lăcomia, egoismul primau.
Până şi armata îşi pierduse coeziunea.
Împăratul Constantin şi-a însemnat soldaţii cu fierul roşu, ca pe asasini, pentru a-i împidica să dezerteze.
Romanii şi-au reamintit că sunt un Popor doar după ce barbarii s-au aşezat definitiv în Italia şi le-au luat tot ce aveau.
Abia atunci au înţeles că nu poţi să-ţi aperi intereserle personale fără să aperi interesul naţional.

Predescu Virgil