Dumnezeu, Patrie, Famile

[nesperatu]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Cu siguranţă e nevoie de echitate, de dreptate.
Dar nu asta e problema.
E aberant să ne tot plângem de sărăcie, de nedreptate sau de orice altceva dacă nu facem nimic pentru Patrie.
Fără o Patrie puternică, reîntregită, independentă şi liberă, sau pur şi simplu fără o Patrie echitatea, dreptatea sunt doar vise.

Predescu Virgil

Eu constat doar ca Patria nu vrea altceva decat sa-mi mareasca taxele.

Eu chiar fac munca patriotica, eu nu vorbesc degeaba aici, fara sa fiu implicat. Eu produc software pentru o institutie a statului, fara sa am in fisa postului asa ceva si fara sa fiu platit. O fac din pasiune si pentru ca observ ca activitatea in domeniul limitat in care lucrez eu poate fi imbunatatita prin informatizare.

Ok, drept rasplata, toti colegii mei imi spun ca sunt un fraier, de ce nu-mi vad de treaba, cand altii fura cat pot ei de la stat, eu imi pierd nopltile muncind la programe. n-am gasit nici un coleg care sa zica ca fac bine, in schimb toti folosesc programele mele gratuite.

Eu stiu ce zic, eu nu vorbesc in pilde sau in lozinci. Eu doar constat.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de nesperatu

Eu constat [...] ca Patria nu vrea altceva decat sa-mi mareasca taxele.

Avem toate motivele de a ne simţi ataşaţi de Patrie.
Patria e instrumentul indispensabil al dreptăţii sociale.
Enormul efort pe care îl presupune împărţirea echitabilă a riscurilor şi avantajelor colective îşi are punctul de sprijin în Patrie.

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

NOI

Viitorul Naţiunii noastre depinde şi de acţiuni constructive.
Prin acţiuni constructuive ne vom asigura structuri socio-economice puternice şi un suflet viguros.
Datorită acţiunilor constructive ne vom putea apăra.
Un bun soldat trebuie să fie bine clădit fizic şi moral.

Acţiunile constructive nu lipsesc, dar nu toate dau rezultate.
Nu putem pune în practică proiecte importante pentru că nu avem o viziune de ansamblu.
Există o mulţime de devotamente izolate şi puţine eforturi colective bazate pe principii comune.
În majoritatea cazurilor interesul naţional e pierdut din vedere.
Specialiştii s-au închis în sfera profesiilor lor, marele capital a pactizat cu străinătatea, cei mai mulţi politicieni sunt preocupaţi doar de interesele lor, cei amăgiţi de speranţe deşarte trec graniţa ca şi când Patria nu ar mai însemna nimic.
Această dezordine trebuie să înceteze.

Învăţătura creştin ortodoxă ne arată ierarhia firească a valorilor, ordinea superioară după care trebuie să ne organizăm pentru a trăi şi progresa sănătos.
Însuşirea acestei învăţături ne va da un ţel şi o direcţie de evoluţie.
Înarmaţi cu o profundă înţelegere a lucrurilor, nu ne va mai trebui decât un pic de mândrie pentru a ne stimula devotamentul.

Mândria e una din virtuţile de care se încearcă să fim lipsiţi.
Un Popor poate trăi în sărăcie, dar nu poate trăi fără mândrie.
Pentru a fi mândri e de ajuns să ştim cine suntem.

Sursa demnităţii noastre e în istoria noastră.
Avem un trecut glorios.
Strămoşii au împiedicat ca înfrângerile să fie ireparabile şi pe cele mai multe le-au transformat în victorii.
Suntem totodată un Neam care nu a încălcat drepturile nimănui.
Persecutaţi adesea, nu am fost niciodată persecutori.
Astăzi singura dezonoare ar fi să ne judecăm greşit noi înşine.

Să ne însuşim învăţătura creştin ortodoxă ca să dăinuim, să ne cunoaştem istoria că să putem continua lucrarea înaintaşilor, să ne îndeplinim exemplar îndatoririle profesionale, sociale şi familiale, să promovăm ce ne uneşte, să ne păstrarăm religia, limba, cultura şi tradiţiile şi nimic nu va fi mai frumos ca ziua de mâine.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Pentru un timp nu vom mai posta.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

HORA UNIRII
de Vasile Alecsandri

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n Ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-1 secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ISTORIE ŞI PATRIOTISM

Poate fi spectacol mai surprinzător ca acela al Poporului nostru luptând pentru viaţa sa după ce s-a lipsit singur de cele mai bune mijloace de apărare?
Ne era necesară o administrare mai bună a patrimoniului şi o cultivare mai puternică a patriotismului.
Nu am făcut nimic din toate astea.
Puţini au procedat ca noi.
Cu trecerea timpului pericolele la care ne expunem se înmulţesc.
E nevoie de un program de protejare a fiinţei noastre naţionale.

Toţi ar trebui să medităm la ce spunea Montesquieu: „Popoare au căzut [...] în ruină şi servitute pentru că s-au neglijat pe ele însele.”
Să ne neglijăm pe noi înşine înseamnă înainte de toate s-o rupem cu istoria, cu strămoşii, cu sursa întremătoare a virtuţilor noastre şi cu efortul continuu de realizare a idealului naţional.

Istoria nu păstrează trecutul în stare de materie inertă, sterilă. Ea păstrează şi transmite viaţa, ea e un multiplicator al forţelor. Prin ea virtuţile şi energiile înaintaşilor se adaugă virtuţilor şi energiilor celor vii.
Fără istorie am păstra în sufletele şi minţile noastre tendinţe vagi, vestigii aproape informe ale vieţii şi eroismului de odinioară. Moştenirea trecutului s-ar rezuma astfel doar la patrimoniul material.
Istoria e trecut şi tradiţie adunate şi condensate. Toată comoara pe care ea a strâns-o o oferă minţilor noastre şi ne face stăpâni pe patrimoniul nostru spiritual. Datorită ei la transmiterea patrimoniului material se adaugă transmiterea sufletului.

Istoria face conştiinţă, ideal şi voinţă din ceea ce nu era decât vestigiu aproape şters, tendinţă sau instinct. Ea ne stimulează eroismul, trezeşte în noi întreaga virtute ereditară şi impune imperativ conştiiţelor noastre voinţa strămoşilor.
Într-adevăr, prin idealul pe care-l menţine, prin viziunea pe care ne-o dă asupra ţelului colectiv, istoria ne asigură continuitatea generaţiilor.
Orb să fii să nu vezi că istoria e totul în viaţa unui popor!

Omul nu dă forţă faptelor sale decât dacă le leagă unele de altele ca pe verigile unui lanţ. Dar aceasta nu se poate realiza decât printr-o gândire directoare, printr-un ideal ce cuprinde întregul plan al unei vieţi.
Un Popor nu are unitate şi vigoare fără continuitate în acţiunea generaţiilor.
Sarcina unui Popor e de a-şi închide activităţile în tiparele sau formele care-i sunt specifice şi de a face ca aceia care au fost să arate calea de urmat celor ce sunt.

Dar cum să nu vezi rolul istoriei? În efortul generaţiilor spre acelaşi ţel, ea păstrează viziunea ţelului şi gândirea directoare, idealul, ea dezvăluie cum s-a dezvoltat trecutul.
Din ansamblul faptelor strămoşilor, din hotărârile lor, din atitudinile lor în familie, în muncă şi în momente grave, se degajă o gândire, o intenţie continuă, care e tradiţia.
Istoria îşi însuşeşte această gândire, o aduce în sufletele tuturor creând lumina şi forţa care ordonează activităţile nenumărate ale unui Popor spre împlinirea destinului său.

Admiţând acest rol al istoriei, şi nu putem să nu-l admitem, situaţia noastră prezentă ne apare într-o lumină întunecată.
Cine s-ar mai putea mira că viaţa noastră actuală seamănă cu ceva dezarticulat?
Mulţi dintre noi, cunoscând doar prezentul, nu se consideră parte a eternităţii Neamului, ci un moment izolat, o verigă ruptă.
Alţii şi-au închis cunoaşterea trecutului nostru în câteva formule lipsite de substanţă şi de ferment generos.
Învăţarea istoriei naţionale se impune ca o necesitate salvatoare.

Cultivarea patriotismului e o acţiune îndelungată şi grea, e constant o gigantică luptă între bine şi rău, între adevăr şi minciună.
Există printre noi oameni care se tem ca de o calamitate de revenirea la viaţă a sentimentului naţional.
Patriotismul atinge toate anarhiile, toate formele de egoism.
În ochii dezrădăcinaţilor, apaticilor şi fricoşilor promotorii patriotismului vor apărea întotdeauna ca persoane supărătoare, inoportune.
Datoria noastră e să acceptăm acestă luptă şi să punem Neamul, Ţara mai presus de orice.
Cauza patriotismului va trebui să dispună de destulă constanţă şi de destulă forţă pentru a înfrânge inerţia şi interesul.

Pentru a ne decide să facem acest efort să ne reamintim ce responsabilităţi avem.
Facem parte dintr-o frăţie românească.
Pentru românii din Ţările învecinate România e Patria de suflet.
Noi le susţinem voinţa de a exista.
Tresăririle noastre de mândrie le provoacă o puternică hotărâre de a fi.
Lipsa noastră de reacţie la rău îi lasă fără speranţă.

Noi, Românii din România, răspundem de soarta tuturor românilor.
În prezent se pare că suntem pentru fraţii noştri de Neam din exterior un viu motiv de nelinişte.
Ei măsoară mai bine ca noi mărimea pericolelor care ne ameninţă pe toţi şi se întreabă îngrijoraţi dacă avem destulă energie pentru a învinge puterile morţii care se încrâncenează împotriva noastră.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VOINŢĂ, ENERGIE, CARACTER, PERSEVERENŢĂ

- I -

Era în anul 271 d.H..
Roma părăsise Dacia lăsând-o în mâinile barbarilor.
Ce vor face năvălitorii? Se întrebau neliniştiţi înaintaşii noştri.
Invazia ameninţa bazele întregii lor existenţe: credinţă, limbă, cultură.
Roma plecase, nu se mai putea conta pe ea.
Poporul rămas, format din daci romanizaţi, coloni romani şi veterani ai legiunilor care au apărat Dacia, era roman prin afinitate sau origini.
Şi atunci, ca şi acum scepticii, defetiştii, partizanii lui „la ce bun” repetau mereu ca o moară stricată: „La ce bun să rezistăm?”.

Adepţii lui „la ce bun” nu au fost ascultaţi.
Mândri de originile lor, strămoşii au acceptat fără ezitare costul eforturilor şi sacrificiilor pe care trebuiau să le facă pentru a-şi păstra identitatea.
Credinţa, limba şi cultura au fost apărate.
Aşa cum am procedat atunci aşa vom proceda mereu timp de două mii de ani.
Spre dezamăgirea defetiştilor noştri din toate timpurile am decis că vom rămâne ce-am fost şi că vom fi ce eram.

Un fiu nu-şi poate renega părinţii.
Românii de azi nu pot privi pericolele care le ameninţă Ţara şi Neamul fără o strângere de inimă.
Românii de ieri nu puteau renunţa la originile lor, la ce erau fără durere în suflet.
E de ordin sentimental.
Aşa a fost mereu, oriunde şi are pentru comportamentul Popoarelor o mare valoare pasională.
Toate acestea se gândesc mai puţin, se simt mai mult şi au un rol considerabil în viaţă.

Hotărârea eroică a strămoşilor de a rezista se poate rezuma în două propoziţii.
Să rămână români din mândrie de Neam şi de istorie.
Să rămână români ca să rămână creştini.

- II -

Trăim de două mii de ani o istorie unică în lume.
Efortul nostru de a ne apăra viaţa, sufletul, drumul pe care l-am parcurs spre libertate politică şi naţională, spre unitate, munca tenace pentru a ne crea instituţiile necesare existenţei noastre ca popor o confirmă.

Succesul în viaţă al unui om depinde mai mult de voinţă, de energie, de caracter şi de perseverenţă decât de inteligenţă şi de noroc.
Vedem zilnic cât de mult ne poate afecta viitorul un „da” sau un „nu” spus muncii, disciplinei şi moralei. Depinde de un act de voinţă, acordat sau refuzat, ca să ne realizăm ca oameni şi creştini.
La fel şi cu un popor.
Istoria ne învaţă că existenţa unei Naţiuni depinde de Dumnezeu şi de voinţa ei.
Pentru o Naţiune de oameni hotărâţi nu există obstacole.
Un Popor îşi clădeşte istoria cum un om îşi clădeşte viaţa.
Popoare puternice, popoare de caracter sunt popoarele care au trebuit să lupte pentru viaţa lor. Dacă Naţiunea noastră mai are încă un admirabil capital de energie şi de sănătate morală, ea îl datorează grelelor încercări prin care a trecut şi suferinţelor îndurate.

E totuşi necesar să ne întărim motivele de a fi.
Pentru aceasta s-ar impune un sistem social de solidaritate naţională.
Statul nostru nu trebuie să mai lăse niciun român în voia soartei.

Să nu căutăm vinovaţi.
Să încercăm mai degrabă să învăţăm să ne iubim creştineşte şi să ne întrajutorăm. E mai practic.
Să ne bazăm mai puţin pe sprijinul altora şi mai mult pe noi înşine.
Un copac nu trăieşte din proptelele care i se pun, ci din vigoarea sevei sale.
Un Popor există pentru că a ştiut să-şi dea o structura psihică, morală, pentru că-şi păstrează intactă voinţa de a trăi şi pentru că-şi foloseşte viaţa pentru a-şi organiza existenţa.

Ne trebuie conducători buni.
Niciun Popor nu poate trăi fără ei.
Dar un conducător e înainte de toate om.
Să fim deci oameni întregi, nu jumătăţi de oameni.

Virtutea nu apare de la sine. Ea nu se crează într-o clipă, ea nu e de vânzare la piaţă. O făurim încet, greu noi înşine.
Să avem cultul disciplinei, al voinţei, al înfrânării.
Să fim mai presus de orice creştini.
Dacă vreodată cele mai rele decepţii ne vor asalta, dacă vom fi ispitiţi să lăsăm totul baltă, unde vom găsi forţa de a merge mai departe dacă nu în credinţă?
Vom afla astfel că putem să ne privim cu încredere viitorul de români şi de ortodocşi pentru că Dumnezeu îi ajută pe cei cred în El.

Tomescu Ionuţ