adoptie

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Aceleasi temeri le-am avut si eu. Si eu spun ca genele conteaza mult.
Pe urma, daca nu iei un bebelus, copilul vine deja cu niste traume legate de fosta familie, sau de camin etc., si poate veni si cu boli psihice datorate conditiilor din orfelinate.
Pe mine ma mai sperie un lucru foarte mult (poate ca hotarator): ca la o varsta critica (pubertate si adolescenta) copilul te "abandoneaza": "nu esti parintele meu, n-ai nici un drept sa ma obligi sa fac aia sau aia."
Si te condamna mereu ca esti rau.
Si pe urma mai si pleaca in cautarea parintilor naturali.
Am citit multa literatura ca sa ma informez- fie experiente ale unor copii adoptati, sau parinti adoptivi, fie literatura de specialitate.
Am vazut si la televizor cazuri.
Unii copii adoptati spun la varsta adulta ca nu si-au dort asta, au sau creaza probleme fie ei insisi, fie celor care i-au adoptat, se revolta.
Unii (majoritatea) se duc sa-si caute parintii naturali si apar alte probleme si drame in care sufera toti cei implicati.
Rareori sunt cazuri reusite si fericite.
Si mai este o problema cand si cum ii spui ca este adoptat si de ce l-au lasat parintii lui naturali.

Adoptia este un lucru foarte delicat.
Nu mi se pare corect sa compari copilul propriu si relatia cu el, cu un copil strain adoptat.
Copilul tau natural este asa cum ti-l faci si ti-l cresti, mai si stii cu cine seamana.
Copilul adoptat vine cu un bagaj al sau (cu cat este mai mic copilul, cu atat mai mic bagajul) si este intotdeauna mai delicat.
E mai sensibil, mai traumatizat, trebuie sa-i acorzi mult mai multa atentie si afectiune (e un semn de intrebare daca o ai) si grija.
Pana se adapteaza, pana te obisnuiesti si tu cu el.
Si nu stiu, eu nu am aceasta experienta. Unii care au experienta (probabil ca au trait ambele relatii) spun ca poti iubi un caopil strain la fel ca si pe copilul tau natural. Eu n-as putea sa afirm asta. Sau mi-ar trebui ceva vreme ca sa ajung sa spun asta.

A nu se intelege gresit: iubesc toti copii, dar nu pot pune (de la inceput) semnul egal intre ei.
Doar o exceptie - daca adopt un bebelus.
Sunt oameni care nu au probleme cu adoptia, iar altii nu pot concepe acest lucru.

Ca proces in sine, adoptia este f.complicata. Cand vad unele persoane care adopta (in strainatate) asa usor si chiar multi copii, ma intreb cum pot.
Este o intreaga birocratie, trebuie sa indeplinesti anumite conditii (varsta, domiciliu, serviciu, sau macar unul din parinti sa stea o vreme acasa cu el, bani si toate simultan), plus ca acum se cere acordul parintilor naturali (cauta-i si convinge-i), care se mai si razgandesc, mai nou si alte rude trebuie sa vina sa spuna daca nu vor sa adopte ei copilul. Si uite asa, se pierde timp, rabdare si bani.
Si copilul ajunge sa fie dat spre adoptie la varste mai mari.
Pe urma modul de cuplare, daca pot sa-l numesc asa. Nici nu ai timp si nici nu poti sa alegi tu copilul. Iti arata o poza. Il vrei bine, nu, la revedere.
(Cel putin la international asa se face).
Se spune ca aleg ei parintii pentru copil. Cum stiu sa faca aceasta alegere, nu stiu. Si daca parintii nu se simt potriviti? Pe ei nu-i intreaba nimeni.

Deci trebuie bine gandit pasul si ar fi buna o consultanta din mai multe puncte de vedere.

Cazul ca ramai insarcinata dupa ce adopti un copil este foarte rar si inatmplator dupa parerea mea.

Si treaba cu asteptatul, depinde.
Stiu, unii pe aici se gandesc la cazurile biblice cu femei care au nascut si la 90 ani. Dar acelea sunt speciale.
Azi este se face peste tot un circ intreg daca mama are peste 50 sau 60 ani.
Pe Adriana Iliescu o condamna multi.

Daca sunteti tineri puteti sa mai asteptati, sa mergeti la medic. Poate ca se rezolva doar cu medicamente (hormoni). Trebuie controlat putin (si amandoi partenerii).
Pe urma trece timpul si varsta conteaza. N-am reusit sa aflu daca exista limite de varsta la adoptie, in tara.


Mult succes! Daca voi sunteti siguri si pregatiti pentru acest drum si aveti conditiile necesare, atunci faceti-l. Mergeti insa si vedeti copii orfani (in camine sau spitale) si verificati-va in acest fel daca puteti sufleteste.

Apoi cu gandirea de acest fel,nu o ne mai atraga sa facem nimic in viata.O sa fim depresivi si inactivi.
Toate actiunile pot avea un rezultat pozitiv sau negativ.Asta ne invata teoria.
Totusi,crestinii pornesc sa infrunte viata cu Dumnezeu inainte si cu curaj ca vor iesi la limanul vietii.

Cunosc un barbat,care a atins varsta de 74 de ani singur,fara familie sau copiii fiind doar rezultatul fricii,al groazei de a se lasa in voia lucrurilor.
Este un negativist prin definitie.
Este o ruda de-a mea...Sfaturile lui pt altii sunt de genul:nu te casatori,ca o sa ai parte de multe neplaceri,nu face copiii ca vor iesi bolnavi,handicapati si-ti vor fi o povara,nu studia ca studiezi degeaba serviciile se dau pe pile oricum,nu invata sa conduci ca o sa mori la volan...etc...etc...etc!

In concluzie,am vazut in presa mai multe cazuri de copiii biologici care si-au omorat parintii sau au recurs la alte acte de criminalitate decat copii adoptati.