Drumul spre calugarie

Am ales sa scriu aici despre acest subiect, pentru ca in primul rand are legatura cu viata monahala iar in al doilea rand nu as fi vrut sa deschid un subiect nou pe acesta tema. Imi este foarte... cumva sa discut despre asta, insa voi povesti. Acum trei saptamani am mers la biserica la care merg de obicei si ... am observat ca un viitor calugar (spun viitor pentru ca merg foarte des la acea biserica si doar acum trei saptamani am remarcat doi noi viitori calugari) ma privea. L-am suprins in mai multe randuri. Bineinteles o sa spuneti ca nu este nimic rau, pentru ca involuntar si in biserica uneori privirea cade pe anumite lucruri persoane, la fel cum si gandurile noastre fie si pentru o secunda zboara in alta parte. Insa sunt anumite gesturi care te duc cu gandul ca esti placut. Am evitat sa avem intalniri de priviri si urmatoarea saptamana la sfarsitul Sf. slujbe era la usa si cand am venit de la mir, se uita la mine. Am 24 de ani, sunt o fata serioasa, cuminte nu sunt o adolescenta cu o imaginatie bogata, ma simt usor rusinata si nu vreau sa fiu catalogata gresit. Pe de alta parte nu vreau nici sa judec, pentru ca inainte de orice suntem oameni insa cred ca este oarecum un pacat ca un viitor calugar sa simpatizeze o enoriasa. Adica, asta inseamna ca nu este facut pentru asta. Totodata nu as vrea sa aiba de suferit din cauza mea, mai ales ca ma gandesc ca el stie ca trebuie sa isi alunge aceste ganduri nepotrivite, in contextul acesta. Insa eu consider, si nu doar consider, chiar asa si este, ca nu am facut nimic, nimic rau. Nu pot sa evit sa merg la aceasta biserica pentru ca este lacasul meu de suflet iar Arhim. care slujeste acolo, prin predicile si sfaturile sale imi aduce multa linisiste.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Am ales sa scriu aici despre acest subiect, pentru ca in primul rand are legatura cu viata monahala iar in al doilea rand nu as fi vrut sa deschid un subiect nou pe acesta tema. Imi este foarte... cumva sa discut despre asta, insa voi povesti. Acum trei saptamani am mers la biserica la care merg de obicei si ... am observat ca un viitor calugar (spun viitor pentru ca merg foarte des la acea biserica si doar acum trei saptamani am remarcat doi noi viitori calugari) ma privea. L-am suprins in mai multe randuri. Bineinteles o sa spuneti ca nu este nimic rau, pentru ca involuntar si in biserica uneori privirea cade pe anumite lucruri persoane, la fel cum si gandurile noastre fie si pentru o secunda zboara in alta parte. Insa sunt anumite gesturi care te duc cu gandul ca esti placut. Am evitat sa avem intalniri de priviri si urmatoarea saptamana la sfarsitul Sf. slujbe era la usa si cand am venit de la mir, se uita la mine. Am 24 de ani, sunt o fata serioasa, cuminte nu sunt o adolescenta cu o imaginatie bogata, ma simt usor rusinata si nu vreau sa fiu catalogata gresit. Pe de alta parte nu vreau nici sa judec, pentru ca inainte de orice suntem oameni insa cred ca este oarecum un pacat ca un viitor calugar sa simpatizeze o enoriasa. Adica, asta inseamna ca nu este facut pentru asta. Totodata nu as vrea sa aiba de suferit din cauza mea, mai ales ca ma gandesc ca el stie ca trebuie sa isi alunge aceste ganduri nepotrivite, in contextul acesta. Insa eu consider, si nu doar consider, chiar asa si este, ca nu am facut nimic, nimic rau. Nu pot sa evit sa merg la aceasta biserica pentru ca este lacasul meu de suflet iar Arhim. care slujeste acolo, prin predicile si sfaturile sale imi aduce multa linisiste.

Draga Ana, de obicei noi ne facem o imagine in minte dupa mintea noastra (influentata de ideile si gandurile noastre proprii sau de propria imaginatie de genul intrebare si raspuns. Exemplu: X s-a uitat la mine, oare de ce? raspunsul il dam tot noi cu mintea noastra tu spui pentru ca ii place de mine, daca erai baiat poate spuneai oare are ceva sa imi spuna? daca erai o babuta batrana ai fi spus: oare Domnul imi transmite ceva prin acest om?) Deci ne facem o imagine a ceea ce credem din gesturile si privirile sau faptele celor ce ne inconjoara.

Eu zic sa nu te pripesti in concluzii si am sa iti povestec o intamplare oarecum ciudata pe care eu candva am trait-o.

Acum vreo 10 ani eram contabil sef la o fabrica de paine din orasul meu. Odata la 3 luni sau mai mult un calugar tanar venea la noi la fabrica avand o relatie stransa cu patronul. Acesta ii daruia paine si cornuri pentru el si ceilalti calugari din manastirea lui. Intr-o zi m-a privit mai insistent si am fost oarecum nedumerita asa cum esti tu astazi. In final am ales sa intru in biroul patronului cu painea, nespunand nimic. Cand am intins plasa acesta mi-a spus: ai grija la mama ta, ai mare grija, nu stiu dar asta este ceea ce simt ca trebuie sa iti spun.
Ce a urmat nu iti povestesc aici ca nu e locul si momentul insa doresc sa iti spun ca concluzia trasa de tine eu cred ca nu este nici pe departe cea adevarata.

Si iti mai povestesc o alta intamplare vesela oarecum si foarte frumoasa. Parintele meu duhovnic a vrut sa se faca calugar. La fel si preoteasa insa in final s-au casatorit in urma unei astfel de intamplari. S-au cunoscut la slujbele din Manastirea Trei Ierarhi. Astazi au 3 baieti minunati, despre care preoteasa spune cu drag: "iata trei ierarhi, dar macar unul de ar fi si as fi cea mai fericita mama de pe pamant."

[dobrin7m]

AAA si am uitat, spovedeste-te la duhovnicul tau. va stii sa te indrume cum se cuvine.

Preoteasa mea, vreun an jumatate a plans si s-a impotrivit ideii pentru ca dorea sa devina calugarita. Iar in aceasta perioada parintele a fost in manastire iar ea in alta incercand sa urmeze cursul vietii de calugarie.

Da. Sa spunem ca aveti dreptate, eu am o imaginatie foarte bogata. In fine, nu ma deranjeaza, cred ca Dumnezeu stie cel mai bine ce si cum. Pe de alta parte, a fost cazul acela intens mediatizat cu maicuta care a nascut. Adica, despre ce vorbim noi aici? Este normal lucrul acesta? Si inca cate lucruri care nu sunt firesti se intampla in biserici si poate nu stie nimeni. Da, inteleg inainte de orice suntem oameni si suntem pacatosi dar oare "Doamne iarta-ma!" este suficient? Eu am auzit pareri de genu: poti sa faci orice daca iti pare rau si zici Doamne iarta-ma, esti iertat. Oare? Zilele trecute am citit pe alte site-uri niste postari... nici nu stiu cum sa le numesc, in care tinere si mai putin tinere marturiseau ca sunt indragostite de duhovnicii lor. Cum se poate una ca asta? Nu stiu exact si toate conditiile de a intra in viata monahala insa, daca e sa fim credinciosi adevarati, nu acceptam tineri si tinere care au venit la manastire pentru ca s-au despartiti de iubitele respectiv iubitii lor si ca sa isi revina din marea deceptie. OK, ai 20 de ani, 30, 40 vi la manastire dar dupa mine, ar fi trebuit sa nu fi avut nici-un fel de viata amoroasa pana atunci, nu? Aceasta este chemarea adevarata. Ceea ce vreau sa spun este ca sunt foarte putini cei care sunt intradevar foarte dedicati, nu au ganduri nepotrivite s.a.m.d.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Ana Tr.

OK, ai 20 de ani, 30, 40 vii la manastire dar dupa mine, ar fi trebuit sa nu fi avut nici-un fel de viata amoroasa pana atunci, nu?

Nu, categoric nu. (De unde criteriul acesta?....)

Sugerati ca Fericitul Augustin nu a avut "adevarata vocatie" monahala?
Ori, poate, Sfantul Siluan?...
Si sunt nenumarati sfinti si cuviosi care au avut familie, copii si au intrat in manastire simtind chemarea lui Hristos. (Va recomand sa cititi despre aceasta in "Vietile Sfintilor".)
De curind a postat CristiBoss povestea unei maicute care a trait o viata intreaga in familie si a devenit abia spre sfarsit monahie.

Asadar, chemarea la viata ingereasca vine dupa Voia Domnului, iar nu dupa cugetarile si motivele noastre.

Sper ca veti cerceta acest subiect si ca va veti lamuri. Poate va lamureste, desigur, duhovnicul - ar fi cel mai in masura sa o faca.
Toate cele bune!

[Dumitru73]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu, categoric nu. (De unde criteriul acesta?....)

Sugerati ca Fericitul Augustin nu a avut "adevarata vocatie" monahala?
Ori, poate, Sfantul Siluan?...
Si sunt nenumarati sfinti si cuviosi care au avut familie, copii si au intrat in manastire simtind chemarea lui Hristos. (Va recomand sa cititi despre aceasta in "Vietile Sfintilor".)
De curind a postat CristiBoss povestea unei maicute care a trait o viata intreaga in familie si a devenit abia spre sfarsit monahie.

Asadar, chemarea la viata ingereasca vine dupa Voia Domnului, iar nu dupa cugetarile si motivele noastre.

Sper ca veti cerceta acest subiect si ca va veti lamuri. Poate va lamureste, desigur, duhovnicul - ar fi cel mai in masura sa o faca.
Toate cele bune!

si eu cunosc un călugăr, care a intrat în mănăstire după 50 de ani, după ce i-a murit soţia.
are şi o fata care era deja căsătorită atunci.
a venit la mănăstire să le pună faianţă im bucătărie.
eram acolo şi mi-a spus că ar vrea să rămână.
când am vizitat mănăstirea anul următor, l-am găsit acolo că frate de mănăstire, iar după câţiva ani a fost tuns în monahism.

În prealabil postat de dobrin7m

Draga Ana, de obicei noi ne facem o imagine in minte dupa mintea noastra (influentata de ideile si gandurile noastre proprii sau de propria imaginatie de genul intrebare si raspuns. Exemplu: X s-a uitat la mine, oare de ce? raspunsul il dam tot noi cu mintea noastra tu spui pentru ca ii place de mine, daca erai baiat poate spuneai oare are ceva sa imi spuna? daca erai o babuta batrana ai fi spus: oare Domnul imi transmite ceva prin acest om?) Deci ne facem o imagine a ceea ce credem din gesturile si privirile sau faptele celor ce ne inconjoara.

Eu zic sa nu te pripesti in concluzii si am sa iti povestec o intamplare oarecum ciudata pe care eu candva am trait-o.

Acum vreo 10 ani eram contabil sef la o fabrica de paine din orasul meu. Odata la 3 luni sau mai mult un calugar tanar venea la noi la fabrica avand o relatie stransa cu patronul. Acesta ii daruia paine si cornuri pentru el si ceilalti calugari din manastirea lui. Intr-o zi m-a privit mai insistent si am fost oarecum nedumerita asa cum esti tu astazi. In final am ales sa intru in biroul patronului cu painea, nespunand nimic. Cand am intins plasa acesta mi-a spus: ai grija la mama ta, ai mare grija, nu stiu dar asta este ceea ce simt ca trebuie sa iti spun.
Ce a urmat nu iti povestesc aici ca nu e locul si momentul insa doresc sa iti spun ca concluzia trasa de tine eu cred ca nu este nici pe departe cea adevarata.

Si iti mai povestesc o alta intamplare vesela oarecum si foarte frumoasa. Parintele meu duhovnic a vrut sa se faca calugar. La fel si preoteasa insa in final s-au casatorit in urma unei astfel de intamplari. S-au cunoscut la slujbele din Manastirea Trei Ierarhi. Astazi au 3 baieti minunati, despre care preoteasa spune cu drag: "iata trei ierarhi, dar macar unul de ar fi si as fi cea mai fericita mama de pe pamant."

Inteleg. Insa ceea ce imi povestiti dvs. mie nu mi-ar putea trece niciodata prin cap ca o alta femeie sa ma placa. Asta deja e prea mult. Pentru ca am vazut ca ati tratat comparativ ceea ce vi s-a intamplat. Sau credeti ca doreste sa imi spuna ceva? Eu nu cred. Cat despre atitudinea rece, retrasa fata de enoriasi si chiar ei intre ei, nu am vazut din contra, este una degajata, in limite normale dar degajata. Iar cat despre ultima parte, pai ori esti calugar si esti singur ori esti preot si te insori. Daca toti calugarii ar face asa? Ceea ce mi-ati povestit dvs. este considerat un pacat. Adica un calugar a fost cu o maicuta. Nu concep asa ceva.

[Mihailc]

Ana Tr.: Nu te întreb ce căutau doi fraţi de mănăstire, sau rasofori, într-o biserică de mir, fiindcă nu cred că poţi să-mi răspunzi tu. În mod normal, asta însemnând conform practicilor statornicite din vechime, un novice este păstorit în aşa fel încât să-ţi reteze cordonul ombilical prin care era alimentat odinioară cu "proteinele" afective ale familiei, mediului social familiar etc. În mănăstirile mari, care au schituri mai retrase, aspiranţii la viaţa monahală erau trimişi într-unul din aceste schituri împreună cu duhovnicul pentru o perioadă de recluziune în vederea limpezirii gândurilor şi a vocaţiei fiecăruia.

Dar trimiterea deliberată în lume a unor astfel de persoane care s-au poziţionat de bunăvoie la o răscruce capitală a vieţii lor, poate avea un rost, în sensul că duhovnicul, nefiind foarte sigur de vocaţia aspirantului, poate să-l pună în situaţia de a se convinge singur dacă are sau nu are suficiente înzestrări pentru a purcede pe calea monahală. Fiindcă în ultimul timp, graţie ortodoxiei digitale şi a unor forme de evlavie nevrotică influenţate de internet, tot mai mulţi tineri, băieţi şi fete, se reped spre mănăstiri cu gândul de a se închinovia degrabă, fără să-şi măsoare în prealabil lungul nasului cu oarecare precizie. Iar duhovnicii adevăraţi preferă să-i vadă mai bine creştini familişti, liniştiţi şi apţi pentru creştere spirituală, decât să-i fugăre frustrările prin mănăstire, tulburându-i astfel şi pe alţii. Sau, mai grav, să confunde monahismul cu un fel de ultim refugiu al decepţionaţilor.

Exemplul dat de către colega dobrin7m cu preotul şi preoteasa întâlnidu-se într-o vreme când erau stăpâniţi amândoi de fantasme mănăstireşti, cred că e o izbândă elocventă a unor duhovnici destoinici şi extrem de bine ancoraţi în modul de existenţă excepţional pe care-l propune Biserica.
Însă n-ar trebui să neglijezi nici faptul că o fată singură şi aflată în aşteptarea prilejului de a-şi alege un destin "la dublu", interpretează altfel (un pic exagerat) privirile, gesturile, cuvintele băieţilor aflaţi în aceeaşi situaţie, dar de pe partea cealaltă a "baricadei". Cât despre privirile insistente ale unui novice, nu-i cazul să faci din asta o dramă. Cine ştie ce-i arată lui Dumnezeu şi bietul de el încă nu ştie dacă vede bine sau nu!

În prealabil postat de Mihailc

Ana Tr.: Nu te întreb ce căutau doi fraţi de mănăstire, sau rasofori, într-o biserică de mir, fiindcă nu cred că poţi să-mi răspunzi tu. În mod normal, asta însemnând conform practicilor statornicite din vechime, un novice este păstorit în aşa fel încât să-ţi reteze cordonul ombilical prin care era alimentat odinioară cu "proteinele" afective ale familiei, mediului social familiar etc. În mănăstirile mari, care au schituri mai retrase, aspiranţii la viaţa monahală erau trimişi într-unul din aceste schituri împreună cu duhovnicul pentru o perioadă de recluziune în vederea limpezirii gândurilor şi a vocaţiei fiecăruia.

Dar trimiterea deliberată în lume a unor astfel de persoane care s-au poziţionat de bunăvoie la o răscruce capitală a vieţii lor, poate avea un rost, în sensul că duhovnicul, nefiind foarte sigur de vocaţia aspirantului, poate să-l pună în situaţia de a se convinge singur dacă are sau nu are suficiente înzestrări pentru a purcede pe calea monahală. Fiindcă în ultimul timp, graţie ortodoxiei digitale şi a unor forme de evlavie nevrotică influenţate de internet, tot mai mulţi tineri, băieţi şi fete, se reped spre mănăstiri cu gândul de a se închinovia degrabă, fără să-şi măsoare în prealabil lungul nasului cu oarecare precizie. Iar duhovnicii adevăraţi preferă să-i vadă mai bine creştini familişti, liniştiţi şi apţi pentru creştere spirituală, decât să-i fugăre frustrările prin mănăstire, tulburându-i astfel şi pe alţii. Sau, mai grav, să confunde monahismul cu un fel de ultim refugiu al decepţionaţilor.

Exemplul dat de către colega dobrin7m cu preotul şi preoteasa întâlnidu-se într-o vreme când erau stăpâniţi amândoi de fantasme mănăstireşti, cred că e o izbândă elocventă a unor duhovnici destoinici şi extrem de bine ancoraţi în modul de existenţă excepţional pe care-l propune Biserica.
Însă n-ar trebui să neglijezi nici faptul că o fată singură şi aflată în aşteptarea prilejului de a-şi alege un destin "la dublu", interpretează altfel (un pic exagerat) privirile, gesturile, cuvintele băieţilor aflaţi în aceeaşi situaţie, dar de pe partea cealaltă a "baricadei". Cât despre privirile insistente ale unui novice, nu-i cazul să faci din asta o dramă. Cine ştie ce-i arată lui Dumnezeu şi bietul de el încă nu ştie dacă vede bine sau nu!

Foarte amuzanta ultima parte. :)

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Inteleg. Insa ceea ce imi povestiti dvs. mie nu mi-ar putea trece niciodata prin cap ca o alta femeie sa ma placa. Asta deja e prea mult. Pentru ca am vazut ca ati tratat comparativ ceea ce vi s-a intamplat. Sau credeti ca doreste sa imi spuna ceva? Eu nu cred. Cat despre atitudinea rece, retrasa fata de enoriasi si chiar ei intre ei, nu am vazut din contra, este una degajata, in limite normale dar degajata. Iar cat despre ultima parte, pai ori esti calugar si esti singur ori esti preot si te insori. Daca toti calugarii ar face asa? Ceea ce mi-ati povestit dvs. este considerat un pacat. Adica un calugar a fost cu o maicuta. Nu concep asa ceva.

Iarta-ma dar nu ai inteles nimic din ce am povestit eu. Eu nu am spus ca a fost un calugar cu o maicuta, Doamne fereste.
Si apoi iarasi cand am spus eu ca o alta femeie sa te placa? Doamne fereste, nimic nu ai inteles din ce am postat. absolut nimic.