adoptie

[Tomita]

A adopta un copil inseamna sa ai o mare capacitate de a iubi sau sa crezi ca ai.
Este bine sa considerati situatia posibila ca acel copil sa aiba: o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila (inclusiv f probabila situatie ca isi va cauta parintii originali).
Daca sunteti pregatiti sa purtati aceste sarcini si sa oferiti dragoste neconditionata atunci puteti face pasul de a adopta.
Personal admir mult nu persoanele care adopta copii ci parintii care cresc un copil cu dizabilitati.
Am cunoscut un astfel de copil; in clasa a 6-a avea 18 ani. Parintii aveau multa grija de el si pe el nu-l ducea mintea (daca era ironizat se enerva asa de tare de lovea pe cel care il ironizase) dar avea un fel calduros si sincer de a fi. Si era asa datorita mediului de acasa.

Credinta si increderea in Dumnezeu sunt totul. Trebuie sa privim totul din prisma credintei. Nu putem sa il dam afara pe Dumnezeu din ecuatie, indiferent ca este vb. despre infertilitate, copii, familie, scoala, servici etc. Daca il dam afara pe Dumnezeu inseamna ca pledam ptr. egocentrism si nu ptr. teocentrism.

Egocentrism-eu sunt in centrul viteii mele.
Teocentrism- Dumnezeu este in centrul vietii mele.

Una este sa credem in Dumnezeu si alta este sa avem incredere in El.

Daca suntem ortodocsi vom socoti totul prin prisma ortoxoxiei si vom lua seama daca ceva este compatibil cu Biserica sau nu.

:) Poate ar trebui sa se puna un anunt la fiecare topic si sa scrie acolo cine are voie sa raspunda si cine nu are voie. De ce sunt tinerii priviti mereu de sus, mai ales pe un forum unde nu stie nimeni ce viata a avut celelalt si ce are in cap? Apoi, Dumnezeu si credinta sincera nu tin cont de varsta. :)
Respectul si toleranta merg in ambele directii.

Ma retrag.

[Demetrius]

În prealabil postat de Tomita

A adopta un copil inseamna sa ai o mare capacitate de a iubi sau sa crezi ca ai.
Este bine sa considerati situatia posibila ca acel copil sa aiba: o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila (inclusiv f probabila situatie ca isi va cauta parintii originali).
Daca sunteti pregatiti sa purtati aceste sarcini si sa oferiti dragoste neconditionata atunci puteti face pasul de a adopta.
Personal admir mult nu persoanele care adopta copii ci parintii care cresc un copil cu dizabilitati.
Am cunoscut un astfel de copil; in clasa a 6-a avea 18 ani. Parintii aveau multa grija de el si pe el nu-l ducea mintea (daca era ironizat se enerva asa de tare de lovea pe cel care il ironizase) dar avea un fel calduros si sincer de a fi. Si era asa datorita mediului de acasa.

Datorita mediului de acasa era calduros si sincer sau de-aceea nu-l ducea mintea?

Nu-mi bat joc, ci observ ca este deosebit de orgolios(pentru cata minte are) ca o copie fidela(banuiesc) a parintilor sai. Probabil ca parintii au studii superioare(nu-i asa?) si deci, au motive sa fie orgoliosi; poate ca mama l-a nascut destul de tarziu fiind singur la parinti. Te rog sa verifici.

Despre restul mesajului:
-o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila, toate astea sunt explicabile; nu exista intamplare.
-un copil adoptat si iubit va refuza sa-si caute "alti" parinti pentru ca a primit suficienta iubire ca orgoliul sau sa nu triumfe. De ce sa-i caute? Ca sa primeasca un alt refuz?(desigur ca este "judecata" mea)

[DragosP]

@Sophia: iar citim ce vedem si înţelegem cum vrem?