![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
1. M-am straduit, atat cat imi permit: mintea, pregatirea, propria-mi credinta in Dumnezeu si sufletul, sa accentuez rolul Credintei, al duhovnicului, al Cuvantului lui Dumnezeu (Biblia) in procesul de vindecare si rolul Rugaciunii in relatia dintre Om si Dumnezeu. Exemple: Vindecarea lui Alexander Reinhardt; cuvantul domnului profesor dr. Pavel Chirila; cuvantul parintelui Sofronie, ucenicul Sfantului Siluan Athonitul. 2. Expresia”sa te pui/ sa fii sub ascultarea unui parinte duhovnicesc”, inseamna, printre altele, si sa te spovedesti. 3. Nu cred in consumul de medicamente decat atunci cand nu se poate altfel. Eu deocamdata, nu iau medicamente (nici pentru colesterol, nici pentru tensiune, nimic). Tumora pe care am avut-o a fost fara reactie la estrogen si la progesteron (vezi testele de imunohistochimie) si atunci nu trebuie sa fac niciun fel de tratament hormonal. Nu cred in tratamentul hormonal si nici n-as face vreunul. Am avut un profesor extraordinar la fiziologie, domnul profesor C.C. Parhon, fiul marelui savant C. I. Parhon (creatorul scolii romanesti de endocrinologie), care ne-a invatat cat de periculos este tratamentul hormonal. 4. Nu-mi permit sa recomand nimic; n-am pregatirea necesara. Cel mult pot sa spun ce am facut sau ce fac eu; asta nu inseamna ca sunt exemplu de urmat sau ca am descoperit taina vietii ascunse in carne, lapte, grau incoltit, ierburi de toate felurile, sau sucuri de legume si fructe, masaj reflexogen sau presopunctura. 5. Nu cred ca omul este facut sa manance carne. Dar nu e facut nici sa manance iarba. Un argument a fost tubul digestiv la om, mult diferit de cel al carnasierelor (mancatoare de carne) sau rumagatoarelelor(mancatoare de iarba): carnasierele – de exemplu – au un tub digestiv mult mai scurt, fata de cel al omului (pastrand proportiile, evident) au canini mari care sfasie carnea, au măsele (adica molari) numite carnasiere care pot sa sfarâme oasele si cartilajele, sa mestece carnea etc. Rumegatoarele care inghit cantitati mari de iarba, au un tub digestiv mai lung, voluminos, cu mai multe compartimente, (prestomace: rumen, retea si foios) si cheagul. Omul este omnivor. 6. Sunt un consumator de carne ocazional; nu mananc, de mai bine de 30 de ani, mezeluri si nici conserve de carne sau de peste. Supe si ciorbe de carne nu mananc de la varsta de 21 de ani cand am fost diagnosticata cu psoriazis. Tot din cauza psoriazisului, mananc cu prudenta miere naturala (doar miere cristalizata) si citrice , produse contraindicate (de medicina alternativa) la psoriazis. Dumnezeu m-a ajutat si, de aproape o viata, reusesc sa convietuiesc cu o boala destul de complicata, fara medicamente si deocamadata, fara probleme deosebite, ținând boala sub control. 7. Sunt specialisti (de medicina alternativa) care vorbesc despre efectul devastator al consumului de lapte si produse lactate asupra organismului (mai ales in cazul persoanelor cu cancer si la adulti, in general) ; laptele adevarat (cel cumparat de la o sursa sigura) consumat crud (nefiert) se pare ca este BENEFIC (spun unii). Eu am cumparat lapte de vaca de la cineva dintr-o comuna din jurul Bucurestiului (vreo zece ani). L-am mancat crud, nefiert (cu toti ai casei). Laptele crud poate fi periculos doar daca vaca are TBC, leucoza, bruceloza, hepatita etc. dar vacile erau vaccinate si aveam incredere persoana care ne aducea laptele. N-am mai cumparat cand am aflat ca in comuna respectiva, s-a constatat o crestere mult peste limita admisa, a nitratilor si nitritilor in apa fantanilor ; oamenii au inceput sa bea apa imbuteliata, dar animalele bineinteles au baut in continuare apa cu nitriti si nitrati. Tot asa si legumele pe care le cultiva (ceapa, usturoi, cartofi, salata, rosii, castraveti etc. pe care le cumparam ca naturale, bune etc.) sunt udate (cand e nevoie) tot cu apa cu nitriti/ nitrati. DECI?! Ce curat mancam! 8. Postul crestin - ortodox - stim cu totii - ca nu este doar abtinerea de la consumul unor alimente; daca ar fi asa s-ar numi mai simplu:dieta. Tratamentul naturist vorbeste (intre altele) despre repausul alimentar. Repausul alimentar poate fi 1) absolut; 2) numai cu lichide si 3) regim de crutare. (Viorel Olivian Pascanu, Tratament naturist integral, Editura Moldova, Iasi, 1994, Capitolul V, Tratamentul corpului fizic, pag. 65). 9. Dumneavoastra credeti intr-o anumita revista. Eu nu cred. Care ar fi problema? E loc sub soare si pentru mine si pentru dumneavoastra. Last edited by MariaElena; 15.01.2013 at 01:28:45. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Cateva carti care ar putea sa fie de folos:
- Ernst Günter, Hrana Vie, O speranta pentru fiecare, Versiune in limba romana de Doina Brindu si Mirela Matei, Editura Venus, Bucuresti, 1995 si IEP Stiinta Chisinau, 1995 - Jean Valnet, Tratamentul bolilor prin legume, fructe si cereale, Editura CERES, Bucuresti, 1987, cu o prefata de Dr. Mihai Neagu Basarab - Viorel Olivian Pascanu, Tratament naturist integral, Editura Moldova, Iasi, 1994, - Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale de la A la Z, Editura Ulpia Traiana, București 1999 - Ovidiu Bojor, Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, 2004 - Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, Ghidul micului culegator de plante medicinale, Bucureti, 1982 (Am cumparat acest Ghid cand erau copiii mei mici si mergeam pe munte SI ca sa culegem plante) - Nicolae Enescu, Natura- Farmacia verde, Editura Porto Franco, Galati, 1991 - Sebastian Kneipp, parintele medicinii naturale, Remedii de Medicina Naturala, Casa de editura COLEMUS, Craiova, 1995, Traducere George David - Maria Treben, Sanatate din farmacia Domnului, Practica mea in legatura cu plantele medicinale si sfaturi pentru utilizarea lor, HUNGA – PRINT, Budapesta, 1994 |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Ma iertati, ati omis Scriptura.
|
#4
|
|||
|
|||
![]()
Pe un forum care se vrea crestin ortodox nu cred ca mai e nevoie sa recomanzi citirea Sfintei Scripturi, Biblia, si oricum, nu intr-un astfel de context.
Pe acest topic cred ca m-am referit la Sfanta Scritura in permanenta si in mod special la Intelepciunea lui Isus Sirah 38,1-9, de doua ori atunci cand am vrut sa subliniez ca: 1) doctorul, fiind lasat de Dumnezeu, trebuie sa fie /sau poate sa fie o optiune in drumul spre vindecarea trupeasca; 2) leacurile date de Dumnezeu plante etc. folosite de farmacisti etc. nu trebuie ignorate. Din toata experienta mea pe forumul C.O. nu mi s-a parut ca forumistii, in general, ar da năvală sa citeasca postarile din Biblie sau cele din scrierile Sfintilor Parinti. De cele mai multe ori e asa, un fel de concurs de dat cu bolovani [in doua mii de ani, pietrele despre care vorbea Mantuitorul Iisus Hristos (Ioan 8, 4-11) au devenit bolovani; e firesc, evolutia…], si atunci? Am gasit foarte multe site-uri in care „teoriile naturiste” se vor „legiferate, autentificate, intarite” prin referiri la Biblie. Nu le postez pentru ca nu cred ca asta ar fi sensul Bibliei. Va doresc numai bine! |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
De ce ati ajuns la aceasta concluzie ? Forumistii nu sunt toti credinciosi practicanti ,dar multi din ei sunt Sa ne curatim ochii ca sa vedem numai binele Doamne ajuta ! |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Indoiala ne ajuta sa credem. E paradoxal, dar asa e. Sa nu uitam: <<Mai înainte de toate trebuie să căutăm și să înstăpânim în inima noastră credința deplină în Domnul: s-o căutăm și s-o cerem de la El, fiindcă nici aceasta nu este de la noi, ci e un dar al lui Dumnezeu. Atunci când i s-a cerut credință, tatăl tânărului a răspuns: ,,Cred, Doamne, ajută necredinței mele!„ Atunci, el avea credință slabă, se clătina și se ruga să i se întărească credința. Dar cine se poate lăuda cu credință desăvârșită, și cine, ca atare, nu are nevoie să se roage: ,,Cred, Doamne, ajută necredinței mele?” Dacă credința noastră ar avea putere, gândurile noastre ar fi curate, simțirile,sfinte, și faptele, plăcute lui Dumnezeu. Atunci, Domnul ar lua aminte la noi așa cum tatăl ia aminte la fiii săi; și orice am dori – și în credință n-am putea cere decât cele plăcute lui Dumnezeu-am primi negreșit și fără întârziere.>> Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși) http://cristianstavriu.wordpress.com...fan-zavoratul/ <<Indoiala inceputul intelepciunii. Aristotel Îndoiala: școala adevărului. Francis Bacon Îndoiala este unul din numele inteligenței.Jorge Luis Borges Îndoiala este o stare de neliniște și nemulțumire din care ne luptăm să ne eliberăm și să trecem într-o stare de încredere. Charles S. Pierce>> http://enciclopedie.citatepedia.ro/i...c=%EEndoial%E3 Daca vreti sa cititi cu onestitate postarile de pe Forum C.O. o sa vedeti ca: - In marea lor majoritate, forumistii citesc selectiv tot ce se scrie. - Urmaresc doar sa aiba dreptate in ceea ce spun, aducand, de cele mai multe ori, doar argumente din experientele sau/si trairile personale, argumente care nu au corespondent in Sfanta Scriptura sau Scrierile Sfintilor Parinti, la care ar trebui sa ne raportam. - Daca citezi din Sfanta Scriptura sau Sfintii Parinti, poti sa fii catalogat ca „om care nu poate sa gandeasca cu propriul creier”. - Chiar pe acest topic, daca aveti rabdare sa cititi postarile, o sa vedeti ca citarile din Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti referitoare la rostul medicului sau/ si rostul plantelor date de Dumnezeu in vindecarea unui om atins de boala, n-au fost citite (sau nu li s-a dat crezare) pentru ca nimeni nu se refera la ele. - Credeti ca poate sa spuna cineva mai bine, care e rostul medicului in viata unui om si care e rostul plantelor etc. date de Dumnezeu in tratarea unui om bolnav, decat Intelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah Eccleziasticul, 38: 1-9 si Intelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah Eccleziasticul, 38:10-14?! Nu e aici raspunsul la intrebarea: e bine sa te adresezi medicului sau e bine sa te adresezi tratamentului naturist??? Sau cuvantul din Acatistul Sf. Nectarie, facatorul de minuni? Ucenicul Sfantului Siluan Athonitul, Parintele Sofronie Saharov (Dumnezeu sa-l aseze cu dreptii) a gresit spunand ca rugaciunea e arma impotriva cancerului? Sa nu stie Sfantul Nectarie cum e cu cancerul cand Ierarhul Nectarie, devenit prin Voia lui Dumnezeu, Sfantul Nectarie Taumaturgul, a murit de cancer? A gresit Parintele Ilarion Argatu cand i-a spus domnului prof. dr. Pavel Chirila (sfat fundamnetal, spune domnul profesor) cat de ziditor este Cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura pâna si pentru tamaduirea ateilor aflati in boala? - Ne dam dreptate intre noi sau ne contrazicem, uitand/ evitand sa cautam adevarul acolo unde este: in cuvantul lui Dumnezeu, Biblia, si in scrierile Sfintilor Parinti si bineinteles, si in ceea ce ne spune „Intelepciunea acestei lumi” atata câta este. Last edited by MariaElena; 16.01.2013 at 12:36:36. |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Mitropolitul Antonie de Suroj despre indoiala... <<Poate părea stranie o astfel de afirmație auzită din gura unui credincios care cu inspirație și încredere apără dreptul fiecăruia la îndoială. De fapt, aceasta este doar o altă expresie a cunoscutei idei ce spune că omul trebuie să fie sincer până la capăt, să fie sincer în mod necondiționat, să fie mereu gata să-și pună la îndoială propria existență și propriile convingeri. Acestea sunt cu putință atunci când credem că există ceva de nezdruncinat care alcătuiește obiectul căutărilor noastre. Omul se teme de îndoială doar atunci când i se pare că, dacă se clatină viziunea sa despre lume, atunci se clatină și întreaga realitate, se clatină totul și el nu mai are pe ce-și sprijini piciorul. Trebuie să avem onestitatea și cutezanța de a pune mereu totul sub semnul întrebării, toate punctele noastre de vedere, tot ceea ce am descoperit în viață, în numele căutării a ceea ce există cu adevărat, și nu al aflării liniștii și certitudinii. Acest lucru este foarte important în cercetarea științifică; este foarte important în gândirea filosofică; și nu este mai puțin important în experiența religioasă. Nu putem să creștem mai sus de limitele zilei de azi dacă ne este teamă să-i suspectăm conținutul. Iar în ceea ce privește aspectul religios, unul sin scriitorii Bisericii din secolul al IV-lea, sfântul Grigorie de Nyssa, spunea că dacă am încerca să construim o imagine integrală despre Dumnezeu, alcătuită din indiciile scripturistice, din Revelația Divină și din experiența sfinților, și dacă vom crede că această imagine ne dă o reprezentare despre Dumnezeu, atunci cu siguranță că am creat un idol și nu mai suntem în stare să-l aflăm pe adevăratul Dumnezeu cel Viu , care este doar viață și mișcare.>> http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Anto...0Cutezanta.htm <<IPS Antonie: Fiind creștini, ne aflăm întotdeauna în tensiune – în neliniște, dar în același timp în fericire. Acesta este un lucru nebunesc, ridicol. Numai că este adevărat – la fel de adevărat ca atunci când acceptăm întunericul nopții deopotrivă cu strălucirea zilei. Trebuie să împlinim un act de capitulare – dacă sunt în Hristos, atunci există momente în care trebuie să împărtășesc strigătul Domnului pe Cruce și întristarea Lui din Ghetsimani. Există un mod de a fi înfrânt, chiar în credința noastră – atunci când împărtășești tulburarea Domnului. Nu cred că ar trebui să spunem: „Aceasta nu ți se va întâmpla ție niciodată”. Dacă suntem creștini ar trebui să trecem prin această viață acceptând viața și lumea fără a încerca să creăm o lume falsificată. Dar, pe de altă parte, creștinul este asemenea celui care trăiește în trei dimensiuni într-o lume în care majoritatea oamenilor trăiesc doar în două. Oamenii care trăiesc în libertate și în interiorul unei dimensiuni a veșniciei vor simți întotdeauna că ceva este greșit, vor descoperi că ei sunt cei care vor rămâne întotdeauna pe dinafară. Cu aceasta problemă s-au confruntat primii creștini atunci când au afirmat că singurul lor rege era Dumnezeu. Ceilalți s-au strâns roată în jurul lor și le-au spus: „Dacă spuneți asta înseamnă că nu vă mai supuneți regelui nostru”, așa că deseori îi persecutau. Numai că singurul mod adevărat de a rămâne devotat lumii bidimensionale este a fi devotat lumii tridimensionale, pentru că în realitate lumea are trei dimensiuni. Dacă trăiești cu adevărat în trei dimensiuni fără a viețui simplu în două, imaginându-ți-o doar pe-a treia, atunci viața va fi deplină și semnificativă. Primii creștini puteau trăi așa, iar creștinii de astăzi pot și ei.>> http://florinm.wordpress.com/2011/02...ns-si-alungat/ |
#8
|
|||
|
|||
![]()
<<Licențiat în fizică, chimie și biologie la Paris, medic, părintele Antonie a activat ca ofițer în rezistența antifascistă franceză în timpul celui de-al doilea război mondial. A depus voturile monahale în 1943, a fost hirotonit preot în 1948, iar din 1949 este preot ortodox al Frăției Sfinților Alban și Serghie din Anglia. În 1950 este numit vicar al Patriarhiei Ruse în Londra, din 1958 este episcop, iar din 1962, arhiepiscop al Bisericii Ruse din Marea Britanie. În acest an înființează episcopia ortodoxă de Suroj, în 1963 este numit exarh al Patriarhiei Moscovei pentru Europa Occidentală, iar în 1966, mitropolit. În 1974 este eliberat la cererea sa din funcția de exarh pentru a se dedica lucrării pastorale din episcopie. La 30 iulie 2003 este pensionat și eliberat din funcția de conducător al eparhiei de Suroj și trece la cele veșnice pe 4 august în același an.
Mitropolitul Antonie de Suroj este Doctor Honoris Causa al universităților din Aberdeen, Moscova (Academia Teologică), Cambridge și Kiev (Academia Teologică). Păstor, predicator și scriitor ilustru, părintele Antonie a fost unul din cei remarcabili misionari ai Ortodoxiei în occidentul european. În limba română, au fost editate câteva lucrări ale sale: „Școala rugăciunii”, „Despre credință și îndoială”, „Despre întâlnirea cu Dumnezeu”.>> http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro/...r-noastre.html |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Altminteri cum va fi? Noi vom cita doar din carti oarecare, iar necredinciosii vor cita copios din Scriptura?....:) Voisem insa sa atrag atentia asupra a doua lucruri. Iata, acum voi incerca sa fiu mai explicit: a) Cand suntem in incercari, cred ca doar cu Dumnezeu si cu Scriptura se cuvine sa traim mai intai. Altfel cum? Celelalte (inclusiv medicina stiintifica actuala) sunt, poate, foarte folositoare. Insa, daca nu le intampinam din pozitia celui care se tine la Dumnezeu si la Cuvantul Lui (aflat mai intai in Scriptura), cum ne vom mai gasi fiind crestini? Altminteri, "Oare nu fac si neamurile acelasi lucru?"... A omite Scriptura din viata noastra de suferinta, inseamna mai intai a pricepe stramb ce ni se intampla; mai inseamna, cred eu, si a pune in surdina izvorul tamaduitor care se afla in Cuvant. b) Sora noastra laraG a facut deja, mai sus, o trimitere textuala la Scriptura. Iata deci un exemplu care ilustreaza ca are tot rostul sa incepem cu Scriptura. Si sa revenim mereu la Ea. Solutia problemei, asadar, nu este sa alergam la alte carti punind pe plan secund Scriptura, chipurile fiind noi deja crestini pe un forum Ortodox. Tocmai pentru ca suntem crestini, incepem, continuam si ne tot invartim in Cuvantul Scripturii. Prin duhul Scripturii vedem si celelalte carti, mai apoi. Cata vreme suntem crestini. Sunteti oare de acord cu aceasta? Oare am talcuit deja deplin si am trait intrutotul Scriptura?.... Nu mai degraba boala, suferinta, umbra mortii sunt cel mai bun prilej pentru sufletul nostru de a ne tine inca si mai viguros la Scriptura? De unde oare alinare mai mare? De unde oare intelegere mai adinca? De unde oare mai mare nadejde? De unde oare Izvor cu apa mai curata? Unde sa fie sprijin mai deplin? Unde Piatra mai tare? Scriptura si Biserica, ma intai, voiam sa zic. Apoi, desigur, celelalte, binecuvantate de Domnul. Asta mi-ar fi mesajul, ma iertati de tulburare... Domnul sa ne ocroteasca! Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+ Last edited by cezar_ioan; 16.01.2013 at 00:53:48. |
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Doamna bolnava de cancer din Ploiesti | cosminms | Umanitare | 0 | 10.10.2012 21:55:36 |
O rugaciune ptr Andreea,bolnava de leucemie | alinutza109 | Umanitare | 9 | 24.05.2011 21:21:37 |
sa ajutam o fetita de 6 ani bolnava de leucemie | cmihai | Umanitare | 7 | 05.04.2011 13:12:01 |
Stefania - ingerul cu inimioara bolnava | faunbine | Umanitare | 12 | 29.10.2009 16:01:12 |
|