Gandurile trudei si nadejdii

[cristiboss56]

Daca bunul nostru prieten si frate Leonte, a amintit de acest Sfant , trebuie aratat ca pentru Sfantul Isaac Sirul, omul este chipul vazut al lui Dumnezeu: "Tu esti cu adevarat dupa chipul si dupa asemanarea Lui", prin harul Tainelor si efortul ascetic "naste tainic in suflet un chip dumnezeiesc potrivit cu lumina veacului viitor". La asemanarea cu Dumnezeu omul ajunge prin implinirea si lucrarea virtutilor: "Urmareste milostenia, care atunci cand se va afla inlauntrul tau, ia in tine chipul acelei sfinte Frumuseti cu care te-ai facut asemenea".
Smerenia este "haina lui Dumnezeu", "caci Cuvantul intrupandu-Se, pe aceasta a imbracat-o si ne-a vorbit noua prin ea in trupul nostru. Si tot cel ce a imbracat-o pe ea, s-a facut cu adevarat asemenea Celui ce s-a pogorat de la inaltimea Lui si a ascuns puterea maririi Lui in smerita cugetare".
Prin contemplatia lui Dumnezeu in lumina, "sufletul se face asemenea dumnezeirii prin unire neinteleasa si se lumineaza de raza luminii celei inalte". Cel plin de iubire si smerenie "cand se ridica la rugaciune vede in sufletul lui lumina Sfantului Duh si salta de fulgerarile luminii si se bucura de vederea slavei ei si de schimbarea sufletului dupa asemanarea acelei lumini". Omul poate ajunge astfel sa fie inca de pe pamant "oglinda cereasca", asemenea ingerilor, in care se reflecta si transpare lumina divina necreata.
In antropologia Sfantului Isaac Sirul, omul trup si suflet, are un rol si un loc central in creatie si istorie. In om se uneste si "se impaca cerul si pamantul" pe altarul inimii. "Suntem biserica a lui Dumnezeu (I Cor. 3, 16), zice Sfantul Isaac, sa curatim deci biserica Lui precum curat este si El, ca sa doreasca sa se salasluiasca in ea. Sa o sfintim, precum si El este sfant si sa o impodobim cu toate faptele bune si cinstite. Sa o tamaiem cu tamaia odihnirii voii lui prin rugaciune curata si din inima... si asa va umbri in suflet norul slavei Lui si va straluci lumina maririi Lui inlauntrul inimii".

[cristiboss56]

Pentru Sfantul Isaac lacrimile sunt rodul si expresia rugaciunii, inceputul renasterii duhovnicesti si semnul cercetarii harului Duhului Sfant: "Cand incepe harul sa-ti deschida ochii pentru a simti cu adevarat vederea lucrurilor, indata incep ochii tai sa verse siroaie de lacrimi incat de multe ori iti spala si obrajii tai cu multimea lor". Exista un har sau un dar al lacrimilor, legat de fericirea a doua (Matei 5, 4) o faptuire sau lucrare ascunsa a monahului: "toti sfintii au plecat plangand din viata aceasta. Si daca sfintii plangeau si ochii lor erau plini pururea de lacrimi, pana ce plecau din viata aceasta, cine nu va plange? Mangaierea calugarului se naste din plans". Lacrimile scot inima din impietrire si patimi, deschizand-o harului milei lui Dumnezeu. Lacrimile sunt sudorile mintii si inimii sufletului-mireasa, in cautarea indurerata si chiar insangerata a Mirelui-Hristos. Sunt lacrimi de durere, care usuca trapul si ard, si lacrimi de bucurie si iubire, care infrumuseteaza fata trupului si curg nesilit de la sine, pana cand "Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii rugatorilor" (cf. Apoc. 21, 4). Scopul rugaciunii obisnuite, de cerere, multumire si lauda, este "rugaciunea curata" neincetata, ca stare sau atitudine rugatoare in care are loc contemplarea sau vederea, numindu-se rugaciune duhovniceasca, cand sufletul este coplesit de lucrarea Sfantului Duh. Dar "numai unul din zeci de mii de oameni se invredniceste de ea, caci este o taina a starii vietii viitoare", cand cuvintele si gandurile tac si mintea contempla in tacere; e ceasul vesnic al inchinarii in duh si adevar (Ioan 4, 23-24), care incepe fara sa se mai sfarseasca.
Legat de rugaciune, Sfantul Isaac ne prezinta tacerea si linistea ca sinonime, componente si nuante ale acesteia. Vietuirea in liniste si tacere pregateste si desavarseste rugaciunea. Sfantul Isaac exemplifica prin Ava Arsenie, a carui tacere a ajuns pilduitoare. "Linistea este o fapta ingereasca", e inceputul curatirii sufletului (dupa Sfantul Vasile cel Mare, citat de Sfantul Isaac), este potolirea furtunilor si valurilor potrivnice de pe Tiberiada sufletului, iar tacerea ce urmeaza rugaciunii "este taina veacului viitor", deoarece cuvintele si vorbirea apartin lumii acesteia, ca mijloace de comunicare. Tacerea celor curati e rugaciune. Ei tac prin cuvinte si vorbesc prin ganduri luminoase care sunt "miscari dumnezeiesti" in minte. Sfantul Isaac spune ca "miscarile inimii si cugetarii curate, sunt glasuri blande in care ea canta in chip ascuns Celui ascuns".

[cristiboss56]

"Frica de Dumnezeu este inceputul virtutii", spune Sfantul Isaac la inceputul Cuvintelor sale. Virtutea este "sanatatea sufletului", iar implinirea virtutilor prin nevointa este "maica sfinteniei". Virtutile se nasc unele din altele formand trepte spirituale. Sfantul Isaac imparte virtutea in trei: virtutea trupeasca sau asceza, curateste trupul de patimi, virtutea mintii curateste sufletul de ganduri si porniri rele, iar virtutea duhovniceasca este contemplatia sau vederea. Citand pe Sfantul Marcu Ascetul: "Toata virtutea ce se savarseste se numeste cruce, cand implineste porunca Duhului".
Sfantul Isaac intemeiaza virtutea crestina pe jertfa si crucea Domnului, socotind insasi lucrarea virtutilor ca o jertfa, care este de fapt crucea crestinului. Virtutile sunt felurite. Prin rabdarea incercarilor si ispitelor crucificatoare, omul "isi pune in acea clipa o cununa de spini pe capul sau, dar e fericit ca la o vreme pe care nu o stie se va incununa cu nestricaciunea". Dreapta socoteala, sau discernamantul, este socotita "mai mare decat toata virtutea", milostenia il face pe om asemenea lui Dumnezeu Tatal, iar credinta este "usa tainelor" cu ai carei ochi intelegatori privim slava lui Dumnezeu "ascunsa in lucruri", iar cei imbunatatiti vad "slava firii Lui celei sfinte".
Pentru Sfantul Isaac, virtutea totala, care le inmanuncheaza pe toate este dragostea si smerenia, fata de Dumnezeu si fata de semeni. "Dumnezeu este izvorul iubirii", va spune Sfantul Isaac, care ni se impartaseste prin rugaciune ("dragostea e din rugaciune"), caci "dragostea de Dumnzeu vine din convorbirea cu El". Dragostea sfinteste si transfigureaza viata dandu-i un sens si o plinatate niciodata deplina, pentru ca e nesfarsita, "e mai dulce ca viata", fiind adevarata viata, "mai dulce ca mierea si ca fagurul". Dragostea este originea si scopul vietii. Dumnezeu ne-a creat din dragoste si in dragoste si tot din iubire ne cheama si ne asteapta sa ne intoarcem la El din ratacirea noastra. "Pocainta este corabia, Mea (de Dumnezeu) este carmaciul ei, iar dragostea este limanul dumnezeiesc, si cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu. Si calea noastra s-a savarsit si am trecut la ostrovul ce se afla dincolo de lume, unde e Tatal si Fiul si Sfantul Duh".
Viata obisnuita, cotidiana, se hraneste cu "painea sudorii", dar cand vom afla dragostea, spune Sfantul Isaac, ne vom hrani cu "painea cereasca" sau "painea ingerilor", care este Hristos cel ce a dat lumii viata. Crestinul care a aflat dragostea Lui, se cumineca cu Hristos neincetat si prin aceasta se face nemuritor. Iubirea crestina elibereaza sufletul din conditia sufocanta a patimilor, dandu-i posibilitatea inca din aceasta lume sa respire "aerul invierii". Dragostea sau iubirea de Dumnezeu este insusi raiul, imparatia lui Dumnezeu sau "patria celor duhovnicesti", este atmosfera creatiei innoite in al carui vazduh se vor desfata dreptii dupa invierea de apoi. "Prin iubire omul iese din sfera antropocentrismului mortal si intra in sfera Treimii divine".

[cezar_ioan]

Frumos început de topic! Peste aşteptările mele iniţiale. Că mă simţeam, pesemne iluzoriu, de unul singur...:)
Domnul fie cu noi pe mai departe, spre plinire întru Slava Lui! AMIN+

P.S. Un coleg forumist şi-a exprimat o binevenită rezervă şi sugestie totodată: topicele cu citate din sfinţi ar trebui să fie şi comentate, de noi, învăţăceii, ca să nu rămână spoială lustruită peste sufletul nostru... În ce mă priveşte sunt de acord cu asta, numai să avem grijă cum ne îngăduim unii pe alţii între comentarii...:)

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

P.S. Un coleg forumist şi-a exprimat o binevenită rezervă şi sugestie totodată: topicele cu citate din sfinţi ar trebui să fie şi comentate, de noi, învăţăceii, ca să nu rămână spoială lustruită peste sufletul nostru... În ce mă priveşte sunt de acord cu asta, numai să avem grijă cum ne îngăduim unii pe alţii între comentarii...:)

Depinde ce urmarim prin astfel de comentarii. De aici pornesc toate cele mai bune, cat si cele mai putin bune. Daca urmarim sa dominam, sa punem la punct, sa dam peste nas, sa ne impunem viziunea si interpretarea, socotindu-ne indreptatiti sa o facem, cred ca experientele trecute ne lamuresc in ce directie vor merge lucrurile.
Daca insa cautam lamurire, povatuire, dispusi fiind sa acceptam ideea ca macar un strop din viziunea noastra ar putea fi grestita si supusa indreptarii, atunci o idee potrivnica si bine argumentata nu va mai starni tulburare ci bucurie.

Dar mai mult decat o lamurire rationala a unui text, socotesc ca ar fi mai de folos sa urmarim a sorbi din Harul ce sta ascuns in scrierea unui sfant parinte. Adica nu atat logica textului, ci duhul in care a fost scris textul il face mai bogat.

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Prin contemplatia lui Dumnezeu in lumina, "sufletul se face asemenea dumnezeirii prin unire neinteleasa si se lumineaza de raza luminii celei inalte"...

contemplatia este substantiv de la contemplatie
contemplarea este verb.

In felul in care ai scris tu, se intelege asa: Contempland cele pe care le contempleaza Dumnezeu in lumina, sufletul se face ...

utilizarea verbului in locul substantivului duce la urmatoarea intelegere : Contemplandu-L pe Dumnezeu intru Lumina sa, sufletul se face...

Deci, cum e corect?

[cristiboss56]

În prealabil postat de leonte

contemplatia este substantiv de la contemplatie
contemplarea este verb.

In felul in care ai scris tu, se intelege asa: Contempland cele pe care le contempleaza Dumnezeu in lumina, sufletul se face ...

utilizarea verbului in locul substantivului duce la urmatoarea intelegere : Contemplandu-L pe Dumnezeu intru Lumina sa, sufletul se face...

Deci, cum e corect?

Contemplându-L pe Dumnezeu. . . . ., este mult mai corect astfel. Mulţumesc pentru observaţia ta pertinentă ! O zi liniştită !

[catalin2]

Din pacate nu cred ca am dat citate din Sfantul Teofan Zavoratul, o sa incerc de acum incolo sa caut.

[cristiboss56]

În prealabil postat de catalin2

Din pacate nu cred ca am dat citate din Sfantul Teofan Zavoratul, o sa incerc de acum incolo sa caut.

Să-ţi procuri cartea "Ştiinţa rugăciunii", merită şi nici nu costă mult , 10 lei ! O poţi comanda la Librăria Sophia . Doamne ajută !

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

Să-ţi procuri cartea "Ştiinţa rugăciunii", merită şi nici nu costă mult , 10 lei ! O poţi comanda la Librăria Sophia . Doamne ajută !

Apropo de Libraria Sophia. Urmariti, va rog (daca se poate integral) aceste Cuvinte de invatatura, obtinute in incinta acestei librarii. Va asigur ca mult aveti de castigat. Toate sfaturile si invataturile noastre palesc, in fata acestor vorbe de duh!
1 - http://www.youtube.com/watch?v=q_LawodI-0Y
2 - http://www.youtube.com/watch?feature...ubeafWLVE&NR=1