In legatura cu avortul

[sophia]

În prealabil postat de N.Priceputu

Sophia, nu ca să te critic te întreb, ci ca să ajungi singură la un răspuns clar: De când începe mila pentru ei? De când se află în pântec, sau numai după ce ies?

Eu înțeleg că te cutremuri în fața suferințelor care îi așteaptă. Dar suferința se duce cu Hristos, și cu El este mântuitoare. Iar a o curma prin moarte este cu totul necreștinește. Ar trebui să fim de acord și cu eutanasia sau sinuciderea, în cazul ăsta.

Mulți din cei născuți cu handicapuri sau care au dobândit boli chinuitoare au mulțumit lui Dumnezeu pentru că i-a adus la viață. Iar viața asta este, oricum, foarte trecătoare și doar pregătitoare pentru cea veșnică.

Nu reusesc sa te inteleg. Cum adica suferinta se duce cu Hristos?
Si ultimul paragraf nu-l cred.
Or fi oameni cu credinta in Dumnezeu dusa la maximum. Altfel nu cred.

Of mai oameni buni, eu nu stiu cum scrieti voi ceea ce scrieti. Cata forta trebuie sa aveti ca sa scrieti asemenea lucruri!

Adica pentru voi viata asta de pe pamant este egal cu zero. Si daca e asa, de ne ce ne mai zbatem? Mai bine stam intr-o pestera si ne rugam cu totii si atat. Ce mai trebuie sa muncim, sa facem case, fabrici, ogoare etc.?
La ce ne mai trebuie stiinta, facultati, scoli, medicina, teatre, muzica, sport?

Daca viata de aici trebuie sa fie numai o suferinta.
Oare chiar asa vrea Dumnezeu? Sa ne batem joc de ea, fiindca suntem muritori?
Nu cred. EL ne da o viata de care trebuie sa avem grija si s-o ducem asa cum trebuie. Este talantul nostru din care trebuie sa facem ceva. Ce va fi in viata celalata nu e treaba nostra, ci a lui Dumnezeu. Noi nu stim.
Mantuirea nu o facem creindu-ne suferinte in plus, ci traind cuminte si fara pacat (pe cat posibil).
In ortodoxie nu exista autoflagelarea din cate stiu...

Eu am spus ca nu trebuie sa curmam vieti. Dar avem dreptul, voie sa le dam nastere asa? Sa ne batem joc de viitoarele fiinte?
Au parintii voie sa faca orice? Nu au nici o raspundere asupra copiilor. Doar sa-i toarne?

M-a miscat nu demult mesajul unei fetite la televizor, intr-o emisiune.
Era o tema ceva de genul: "Copii cu orice pret?"
Fetita asta a fost facuta de un tata foarte in varsta (cam pe la 60 ani). Mama nu stiu ce varsta avea, dar era mai tanara.
Fetita asta si-a iubit tatal mult, dar nu a avut copilarie. A trait mereu cu spaima ca acesta va muri, apoi s-a imbolnavit si dupa vremuri de ingrijit acasa, a fost dus la azil (un soi de dementa). Ea a plecat o vreme de acasa, pe la 15 ani, la o alta familie in strainatate, pentru ca nu mai putea.
Traia cu spaima, mama ocupata, doar ingrijeau pe tata, nu puatea invita prieteni, duce o copilarie normala.
Si a rugat oamenii din sufletul ei sa nu mai faca prunci de la o anumita varsta.
Ca nu este bine pentru copii.

Depinde mult de la caz la caz.
Un barbat a spus ca el este in putere si n-a avut curaj sa procreeze pana la varsta aceea (tot pe la 60 ani), din diverse motive si era fericit cu fetita lui.

Nu stiu, mi se pare ca parintii sunt mult prea egoisti. Uneori ma gandesc si la mine ca eu tare mi-am dorit copii si sufar ca nu-i am. Dar poate ca ma gandesc numai la mine. Poate ca este mai bine pentru ei ca nu i-am avut.

Nu stiu. Am spus, eu nu pot gandi asa clar si dur ca voi.
Si da, mi-e mila de copil si cand este in burta mamei.
Dar copilul nu are alternativa, pe cand mama si tata o au: sa nu se duca in pat. Sexul nu este numai o placere...ci si o raspundere.

Iar cu medicii care dau verdicte...si ei au rapsunderea si datoria de a o face, de a spune un adevar. Pe urma tot ei trebuie sa plateasca.

Eu sau tu sau altul n-o fi de caord, sau o fi de acord cu multe, dar oamenii in cauza tot isi iau deciziile.

Incearca tu, sau altcineva de aici si stati in fata unei mame, chiar si a unui tata caruia i se spune ca ii va muri copilul, sau se va chinui groaznic pe lume.
Spune-i ca asa este bine, spune-i ceea ce-mi spui mie. Va intelege? Va sari intr-un picior de bucurie? Si daca iti va spune ca nu paote sa-l creasca si-l duce la leagan? UIte-te in locul ei/al lui si spunei "Fa-l si i creste-l asa cum e, poti tu sa mori de suferinta si neputinta!" Ai puterea?

Ia tu decizia in locul lui/ei! Poti?
Cum ii putem ajuta pe acesti oameni? Ce facem cu acesti copii?

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Ce facem cu acesti copii?

Ne rugăm pentru ei.

L.E. Te rog să-mi spui dacă ai citit (obsesia mea!) şi înţeles catehismul ortodox. De pe net sau (de preferat) dintr-o carte tipărită cu binecuvântare arhierească.

[sophia]

În prealabil postat de DragosP

Ne rugăm pentru ei.

L.E. Te rog să-mi spui dacă ai citit (obsesia mea!) şi înţeles catehismul ortodox. De pe net sau (de preferat) dintr-o carte tipărită cu binecuvântare arhierească.

Doar ne rugam pentru ei? Doar atat are de facut societatea? Sa-i ceara si sa se roage pentru ei?!!!

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Doar ne rugam pentru ei? Doar atat are de facut societatea? Sa-i ceara si sa se roage pentru ei?!!!

Începutul ăsta e: să ne rugăm. Apoi mai vedem.

Văd că ignori întrebarea mea referitor la catehism.

[Parascheva16]

Nu este nici o diferenta intre uciderea unui copil/adult si uciderea unui prunc in pantecele mamei, chiar daca are 3 ore. Nu exista intrerupere de sarcina, ci ucidere de om.

Este exclus Dumnezeu in toata ecuatia. Cati dintre cei care au probleme sunt si credinciosi? Cand il ai pe Hristos cu tine, iti da putere sa treci peste orice. Reaminesc ca pacatele se intind pana la al 7-lea neam si este prapad mare cu mostenirea genetica. Duhovnicii si maicile au explicat f.clar treaba aceasta. Este o mare diferenta intre un copil conceput si nascut in Biserica, si unul care a participat la impreunarea parintilor cand era in pantece.

Sfintii Parinti si duhovnicii au spus ca atunci cand nu avem necazuri si problemle sa ne temem, caci ceva nu este bine. Suferinta are rolul ei, poate fi o binecuvantare si nu un blestem, depinde cum este omul si de credinta lui. Este diferenta mare intre o mama credinciosa care are un copil cu probleme si una necredincioasa care tine seama doar de ce e greu.

Duhovnicii si Sfinti au explicat de ce se nasc unii copii cu probleme, de ce nu se citesc scrierile lor?

Pr.Jar din Ucraina a intrebat o fata care era la caminul ptr. handicapati, nu s-a sculat niciodata din pat, a intrebat-o daca e suparata pe Dumnezeu ptr. situatia in care este si fata, neputand sa vb.clar, a dat din cap in semn ca nu. Parintele povesteste mai bine.

Acei copii pot fi fericiti si impliniti, nu se rezuma totul la joaca,jucarii,vacante. Dumnezeu le da pace si putere, ei sunt mai puternici decat noi cei "sanatosi".

Cu credinta in Dumnezeu poti face orice. Dumnezeu e mai presus de orice medicina. Si nu ne-a lasat in bezna, ne-a explicat cam tot prin duhovnici si Sfinti, trebuie doar studiat.

În prealabil postat de sophia

Nu reusesc sa te inteleg. Cum adica suferinta se duce cu Hristos?
Si ultimul paragraf nu-l cred.
Or fi oameni cu credinta in Dumnezeu dusa la maximum. Altfel nu cred.

Omul credincios duce suferința cu Hristos, căci știm că El S-a făcut om și a suferit mult ca om, învățându-ne și pe noi să ne ducem crucea și, mai ales, arătându-ne că nu ne lasă niciodată singuri în suferință și ne trimite mângâiere, chiar și bucurie. De aceea mulți au putut să spună că sunt mai fericiți și prețuiesc cu adevărat viața abia după ce au trecut printr-o mare și îndelungată suferință (cum ar fi N. Steinhardt).

Iar pentru ultimul paragraf am exemplul unui om care a trăit 30-40 de ani din câte îmi amintesc și care avea o boală rară și cumplită: nu avea piele, tot corpul său era o rană deschisă, iar mama îi schimba zilnic bandajele. Nu știu dacă ai văzut documentarul, însă omul acesta era senin și îi mulțumea pentru toate lui Dumnezeu.

Sunt de acord cu tine când spui ca oamenii să se gândească înainte de a face copiii. Dar momentul până la care se pot gândi este zămislirea. Atunci copilul e gata făcut. Chiar tu spuneai pe un topic despre momentul în care Dumnezeu dă viață unui om nou.
Deci dacă, așa cum în alte vremuri vedeai doar la nașterea copilului că are handicap, părinții erau puși în fața faptului împlinit, se confruntau cu o dramă pe care trebuiau să o ducă încredințându-se lui Dumnezeu și nu se gândeau să-l omoare, acum care e diferența? Doar că putem ști cât el este încă în pântec că e posibil să fie bolnav?

Iar uneori această boală/ handicap cu care se naște e din vina părinților, care nu se roagă înainte de a-l avea și pe timpul sarcinii, duc o viață despărțită de Dumnezeu.

P.S. Nu am vrut să dau de înțeles că viața asta nu contează pentru că este trecătoare. Contează foarte mult, pentru o veșnicie. Suferința, însă, este relativă, ea durează o vreme, are fără doar și poate un capăt. Nu trebuie nici s-o dorim, dar nici să facem compromisuri (a se citi păcate) evitând-o.

Și pentru că găsești că dacă suntem tranșanți suntem duri. E vorba de viață și de moarte aici, și trebuie să fie foarte clar. De fapt, nici tu nu negi că fătul are viață. Și atunci, cum să-i dai moartea evitând duritatea? E adevărat, oamenii încearcă să evite cuvintele clare, să nu numească avortul pruncucidere, ci întrerupere de sarcină, să evite cuvântul clar în favoarea unuia care ascunde, mincinos, o crimă. Nu ne este de folos să ne mințim. La Judecată adevărul nu va mai putea fi ascuns prin vorbe.

În prealabil postat de N.Priceputu

Doar că putem ști cât el este încă în pântec că e posibil să fie bolnav?

Au fost atâtea cazuri în care la ecograf se vedeau anumite anomalii ale pruncului şi la naşterea aceasta a fost perfect sănătos. Nu se prea vorbeşte despre faptul că ecograful sau orice alt test nu are o precizie de 100%, astfel mulţi probabil se joacă cu viaţa unui copil din cauza unui diagnostic. Dar asta tot din lipsa credinţei. Nu înţeleg de ce se merge la ecograf? Doar ca să vezi ce sex are copilul, doar ca să faci poze să ai amintiri cu el în pântece? La ce sunt de folos toate astea? Nicidecum mânturii, ci doar preocupărilor noastre lumeşti şi fără de nici un folos. Sunt de acord să faci un ecograf când mama îsărcinată nu se simte bine. Dar nici în acest caz prea multe soluţii nu sunt.

[cezar_ioan]

Când soţia mea era însărcinată cu Maria, fetiţa noastră de 3 anişori,
doctoriţa ginecolog a început să recomande tot felul de analize, ecografii etc. Eu am refuzat din start, gândindu-mă pe de o parte că soţia se simţea foarte bine iar pe de altă parte că, fireşte, mecanismul clientelar al echipelor de bişniţari din maternităţi începe să se pună în mişcare. Nu aveam deloc chef să bag plicuri în buzunar unui şir de gură-cască asociaţi în jurul unui doctor care profită de faptul că o femeie e gravidă...
Soţia însă a fost temătoare şi a purces la drum: începea lunga plimbare prin labirintul analizelor....
Ce a urmat am mai povestit cu alt prilej: la început analizele X arătau că în corpul mamei lipseşte nu ştiu ce substanţă, apoi la o altă analiză că dimpotrivă, o altă substanţă are o concentraţie de 20 ori mai mare, apoi că e posibil să avem un viitor copil supermalformat etc. La ecograf lipsea când o mână, când un picioruş, ba nu aveam inimă, ba aveam două, ba aveam băiat, ba aveam două fete... mă rog, tot bâlciul de rigoare care poate fi întâlnit prin camerele de tortură ale bietelor femei însărcinate... (asta, apropos printre altele şi de inexistenta preocupare pentru psihologia medicală din spitalele noastre precambriene)
Inutil să spun cât stres a început să se adune, ce îngrijorări etc. În mintea soţiei, vreau să zic... Că într-a mea se aduna tot mai multă furie, eu realizînd de la început ce farsă ni se pregăteşte.
Momentul critic a fost când soţia a căpătat credinţa, cu ajutorul bunilor sfătuitori, că Maria se va naşte handicapată şi ca urmare că se impune avortul. Anticipasem asta cu mult timp înainte...
Atunci am hotărât că, gata, timpul discuţiilor s-a terminat. Am pus piciorul în prag, am terminat cu diplomaţia, am trecut la "măsuri ferme", adică la etapa numită "circ": mi-am făcut bagajele şi am declarat sus şi tare că plec unde oi vedea cu ochii (nu prea departe, se înţelege, întrucât sunt cam miop de-o vreme) dacă mai continuă o secundă toată farsa asta. Am mers însă, simulînd disperarea de cauză, la duhovnic (asta aşa de ochii nevestei, că de fapt mă consultasem cu părintele de la bun început), ne-am sfătuit îndelung, am convins-o şi pe soţie să vină la preotul nostru. Şi, după spovedanie, slavă lui Dumnezeu, s-a lăsat liniştea. Graviduţa s-a potolit, curajul ei a revenit, a acceptat să rugăm iarăşi fierbinte pe Domnul să poarte grija sarcinii (între timp, nu-i aşa, rugăciunile se cam răriseră şi se răciseră...), s-a reîntors la rugăciunile obişnuite către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, către sfinţii ocrotitori ai copiilor... Candela a prins din nou să licărească...
Eram acum pregătiţi amândoi, sufleteşte, pentru eventualitatea unui copil cu probleme de sănătate. Eram liniştiţi.

Maria s-a născut fără probleme, a primit 10 la naştere, s-a născut practic singurică, în uşa taxiului întrucât cei de la camera de gardă din Maternitate nu reuşeau să îşi termine cafeaua deşi gravida urla de se auzea hăt-departe.
Astăzi Maria este o fetiţă cu o sănătate foarte bună, excelent dezvoltată psihic şi care merge regulat şi cu bucurie nu numai la "grădi" ci şi la ... "Amin-Amin", cum numeşte ea Biserica.

De curînd am intrebat-o pe Andra: mai ţii minte când erai sigură că Maria trebuie avortată?
A pus ochii în pământ, a lăcrimat, s-a înroşit, apoi m-a îmbrăţişat şi mi-a spus fericită: Slavă Domnului pentru toate!

Mari ticăloşii se petrec în jurul minunii apariţiei unui copil...
Stă în puterea noastră, însă, să depăşim ispita prin credinţă în Dumnezeu şi prin ascultare de duhovnic.

Blestemata frică și binecuvântata încredere în Domnul.

[sophia]

Eu totusi, din toate povestile astea de aici, nu inteleg cum pot sa fie asa greseli la analize si ecograf. Mai ales la ecograf! Pai acolo se vede clar tot. Exista si ecograf 3D deja. Ori nu se pricep medici, ori nu stiu ce sa spun. Ori voi exagerati cumplit.

Pai atunci inseamna ca asa aiureli se fac si la boli, sunt oamenii operati aiurea, nu au cancer cand li se spune ca au si etc.!

Sa nu mai avem incredere in medici? Asta este concluzia?
Intre acum 50 ani si acum chiar nu a avansat deloc medicina. Ca atunci nu stiai ce este in tine, nu existau aparate.

Ce rost mai are sa mergem la medic?