In legatura cu avortul

În prealabil postat de sophia

Nu reusesc sa te inteleg. Cum adica suferinta se duce cu Hristos?
Si ultimul paragraf nu-l cred.
Or fi oameni cu credinta in Dumnezeu dusa la maximum. Altfel nu cred.

Omul credincios duce suferința cu Hristos, căci știm că El S-a făcut om și a suferit mult ca om, învățându-ne și pe noi să ne ducem crucea și, mai ales, arătându-ne că nu ne lasă niciodată singuri în suferință și ne trimite mângâiere, chiar și bucurie. De aceea mulți au putut să spună că sunt mai fericiți și prețuiesc cu adevărat viața abia după ce au trecut printr-o mare și îndelungată suferință (cum ar fi N. Steinhardt).

Iar pentru ultimul paragraf am exemplul unui om care a trăit 30-40 de ani din câte îmi amintesc și care avea o boală rară și cumplită: nu avea piele, tot corpul său era o rană deschisă, iar mama îi schimba zilnic bandajele. Nu știu dacă ai văzut documentarul, însă omul acesta era senin și îi mulțumea pentru toate lui Dumnezeu.

Sunt de acord cu tine când spui ca oamenii să se gândească înainte de a face copiii. Dar momentul până la care se pot gândi este zămislirea. Atunci copilul e gata făcut. Chiar tu spuneai pe un topic despre momentul în care Dumnezeu dă viață unui om nou.
Deci dacă, așa cum în alte vremuri vedeai doar la nașterea copilului că are handicap, părinții erau puși în fața faptului împlinit, se confruntau cu o dramă pe care trebuiau să o ducă încredințându-se lui Dumnezeu și nu se gândeau să-l omoare, acum care e diferența? Doar că putem ști cât el este încă în pântec că e posibil să fie bolnav?

Iar uneori această boală/ handicap cu care se naște e din vina părinților, care nu se roagă înainte de a-l avea și pe timpul sarcinii, duc o viață despărțită de Dumnezeu.

P.S. Nu am vrut să dau de înțeles că viața asta nu contează pentru că este trecătoare. Contează foarte mult, pentru o veșnicie. Suferința, însă, este relativă, ea durează o vreme, are fără doar și poate un capăt. Nu trebuie nici s-o dorim, dar nici să facem compromisuri (a se citi păcate) evitând-o.

Și pentru că găsești că dacă suntem tranșanți suntem duri. E vorba de viață și de moarte aici, și trebuie să fie foarte clar. De fapt, nici tu nu negi că fătul are viață. Și atunci, cum să-i dai moartea evitând duritatea? E adevărat, oamenii încearcă să evite cuvintele clare, să nu numească avortul pruncucidere, ci întrerupere de sarcină, să evite cuvântul clar în favoarea unuia care ascunde, mincinos, o crimă. Nu ne este de folos să ne mințim. La Judecată adevărul nu va mai putea fi ascuns prin vorbe.