Nascatoare de Dumnezeu ?

[Mihailc]

În prealabil postat de Decebal

islamicii şi-au făcut moschee şi muzeu din Haghia Sofia şi de Imperiul Bizantin s-a cam ales praful, l-au mâncat "termitele" islamice;

Poate o să se mire lumea, dar au fost destule voci avizate care au văzut în stăpânirea turcească o lucrare a proniei divine, un fel de saramură istorică, dură pentru trup dar reconfortantă pentru duh (precum postul ţinut aşa cum trebuie), în interiorul căruia esenţialul bizantinităţii a fost salvat, cu preţul pierderii a tot ceea ce ţine de domeniul moliei şi ruginei, adică ambiţiile exclusiv mundane ale romeilor. În condiţiile istorice ale momentului respectiv, cu o Biserică a apusului căzută sub stăpânirea francilor cvasipăgâni şi un Bizanţ care cocheta cu catolicismul deviat de la dreapta credinţă "din interes", stăpânirea turcilor a fost o adevărată dezinfestare forţată a bisericescului de căpuşele politice , precum mai recent în cazul României, închisorile comuniste. Fiindcă, să nu uităm, turcii au tolerat existenţa Patriarhiei ecumenice ortodoxe, e drept,cu restricţii severe, dar perfect funcţională chiar şi în condiţii de austeritate. Oare dacă vreo cruciadă din apus ar fi pus stăpânire definitiv pe Bizanţ, ar fi permis aşa ceva? Răspunsul este evident nu, dovadă teritoriile şi neamurile ortodoxe căzute sub invadatori catolici, unde cuceriţii au fost fie trecuţi cu forţa la catolicismul roman, fie au fost ademeniţi cu momeala uniatismelor să-şi lepede esenţialul credinţei sub pretextul salvării formelor. Sub islamici s-a întâmplat exact invers: esenţialul s-a păstrat nealterat cu preţul ajustărilor, uneori brutale, formelor care, şi aşa, ajunseseră să sufoce fondul (cum se întâmplă şi în ziua de azi cu ortodoxioara noastră cea dragă).

În cazul turcilor a fost perfect valabilă încurajarea lui Hristos: "Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă" (Luca 12:4) iar în cazul catolicilor, avertismentul: Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi.(Luca 12:5)

Pentru persoană, Dumnezeu îngăduie uneori câte o neputinţă trupească ca să-şi vie în fire, adică în miezul adevărului ei. Aşişderea procedează Pronia şi în cazul comunităţilor umane: îngăduie prigoniri şi stăpâniri străine atunci când oamenii nu mai sunt în stare să se corijeze prin uzul libertăţii proprii. Chiar aşa au şi numit Părinţii încercările de genul acesta: cârje pentru libertatea grav bolnavă, schilodită de asupriri letale duhovniceşte .

Poate că a sosit timpul să trecem şi noi printr-o experienţă dură din punct de vedere istoric ca să ne redescoperim adâncurile propriei credinţe, aproape uitate astăzi.