Nascatoare de Dumnezeu ?

[Mihailc]

În prealabil postat de Decebal

islamicii şi-au făcut moschee şi muzeu din Haghia Sofia şi de Imperiul Bizantin s-a cam ales praful, l-au mâncat "termitele" islamice;

Poate o să se mire lumea, dar au fost destule voci avizate care au văzut în stăpânirea turcească o lucrare a proniei divine, un fel de saramură istorică, dură pentru trup dar reconfortantă pentru duh (precum postul ţinut aşa cum trebuie), în interiorul căruia esenţialul bizantinităţii a fost salvat, cu preţul pierderii a tot ceea ce ţine de domeniul moliei şi ruginei, adică ambiţiile exclusiv mundane ale romeilor. În condiţiile istorice ale momentului respectiv, cu o Biserică a apusului căzută sub stăpânirea francilor cvasipăgâni şi un Bizanţ care cocheta cu catolicismul deviat de la dreapta credinţă "din interes", stăpânirea turcilor a fost o adevărată dezinfestare forţată a bisericescului de căpuşele politice , precum mai recent în cazul României, închisorile comuniste. Fiindcă, să nu uităm, turcii au tolerat existenţa Patriarhiei ecumenice ortodoxe, e drept,cu restricţii severe, dar perfect funcţională chiar şi în condiţii de austeritate. Oare dacă vreo cruciadă din apus ar fi pus stăpânire definitiv pe Bizanţ, ar fi permis aşa ceva? Răspunsul este evident nu, dovadă teritoriile şi neamurile ortodoxe căzute sub invadatori catolici, unde cuceriţii au fost fie trecuţi cu forţa la catolicismul roman, fie au fost ademeniţi cu momeala uniatismelor să-şi lepede esenţialul credinţei sub pretextul salvării formelor. Sub islamici s-a întâmplat exact invers: esenţialul s-a păstrat nealterat cu preţul ajustărilor, uneori brutale, formelor care, şi aşa, ajunseseră să sufoce fondul (cum se întâmplă şi în ziua de azi cu ortodoxioara noastră cea dragă).

În cazul turcilor a fost perfect valabilă încurajarea lui Hristos: "Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă" (Luca 12:4) iar în cazul catolicilor, avertismentul: Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi.(Luca 12:5)

Pentru persoană, Dumnezeu îngăduie uneori câte o neputinţă trupească ca să-şi vie în fire, adică în miezul adevărului ei. Aşişderea procedează Pronia şi în cazul comunităţilor umane: îngăduie prigoniri şi stăpâniri străine atunci când oamenii nu mai sunt în stare să se corijeze prin uzul libertăţii proprii. Chiar aşa au şi numit Părinţii încercările de genul acesta: cârje pentru libertatea grav bolnavă, schilodită de asupriri letale duhovniceşte .

Poate că a sosit timpul să trecem şi noi printr-o experienţă dură din punct de vedere istoric ca să ne redescoperim adâncurile propriei credinţe, aproape uitate astăzi.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Mihailc

Pentru persoană, Dumnezeu îngăduie uneori câte o neputinţă trupească ca să-şi vie în fire, adică în miezul adevărului ei. Aşişderea procedează Pronia şi în cazul comunităţilor umane: îngăduie prigoniri şi stăpâniri străine atunci când oamenii nu mai sunt în stare să se corijeze prin uzul libertăţii proprii. Chiar aşa au şi numit Părinţii încercările de genul acesta: cârje pentru libertatea grav bolnavă, schilodită de asupriri letale duhovniceşte .

Poate că a sosit timpul să trecem şi noi printr-o experienţă dură din punct de vedere istoric ca să ne redescoperim adâncurile propriei credinţe, aproape uitate astăzi.

Perfect adevarat.

[Decebal]

Ce perfect adevărat, doamnă Mihaela?

FEREASCĂ-NE DUMNEZEU!!! că avem destule pe cap, nu ne trebuie mai multe.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Decebal

Ce perfect adevărat, doamnă Mihaela?

FEREASCĂ-NE DUMNEZEU!!! că avem destule pe cap, nu ne trebuie mai multe.

Pana nu se loveste omul de pragul de sus nu se trezeste.
Fiecare din noi, la nivel personal, avem nevoie de cate un soc dur ca sa ne trezim. Asa si cu societatea.

Adevarat ce ziceti si dvs. ca avem destule pe cap.
insa imi amintesc un cuvant frumos . Alexandru Vlahuta spunea fiicei sale:
"Adevarata fericire , in tine rasare, si in tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta este opera de fiecare clipa. Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la inceput. Si de aceia vezi atat de putini oameni fericiti.... Atatia cati merita."

Fiecare din noi avem ceea ce meritam. Dupa propria indreptare, dupa propria pocainta. de fapt ne pedepsim singuri. De aceea ziceam ca e nevoie de socuri.

Uneori ni se pare ca e nedrept , ca asa vedem noi, insa judecatile lui Dumnezeu sunt intotdeauna drepte.

[Yasmina]

Condac 9

Toata a Ingerilor fire
a stat a uimire
de lucrul cel mare
al Intruparii Tale.
Ca pre Cel neapropiat
ca un Dumnezeu si Domn
vazutu-L-au om
la toti apropiat
cu noi indeavalma traind
si de la noi toti auzind:Aliluia!

Icos 9(fragment)

Pe ritorii cei mult vorbitori
noi ii vedem ca au ramas
despre Tine Nascatoare de Dumnezeu
ca niste pesti fara glas.
Ca a ne spune
nu s-au priceput
cum fecioara a ramane
si a naste ai putut.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihailc

... stăpânirea turcilor a fost o adevărată dezinfestare forţată a bisericescului de căpuşele politice, precum mai recent în cazul României, închisorile comuniste.

Iertare, nu prea înţeleg; eşti bun să adaugi un exemplu ori o nuanţare?
Cum au curăţat închisorile comuniste căpuşele politice din Biserică? (Te referi cumva la unii dintre legionari?... La unii dintre preoţi? - mira-m-aş...)

[Mihailc]

În prealabil postat de cezar_ioan

Iertare, nu prea înţeleg; eşti bun să adaugi un exemplu ori o nuanţare?
Cum au curăţat închisorile comuniste căpuşele politice din Biserică? (Te referi cumva la unii dintre legionari?... La unii dintre preoţi? - mira-m-aş...)

În deceniile premergătoare căderii Constantinopolului, relaţiile dintre Biserică şi Imperiu s-au dereglat complet, în sensul că mai toate personajele care au lăcomit la puterea politică au folosit Biserica pe post de damă de companie pentru obţinerea unor avantaje strategice. Modelul va fi fost probabil cel franc, care s-a soldat cu struţocămila politico-religioasă vaticaneză.

Contextul românesc din secolul XX a fost diferit în ceea ce priveşte platforma ideologică şi asemănător în schema de ansamblu: atragerea Bisericii într-un proiect politic mundan în postura de marionetă a puterii seculare. Şi oricât de tare te-ai mira, mă refer în primul rând la legionari, dar şi la cei pe care i-au turmentat cu soluţiile lor seducătoare în teorie şi catastrofale în practică. Desigur, o mare parte dintre aceştia au fost oameni de bună credinţă şi de o calitate umană deosebită, dar asta nu i-a exonerat de consecinţele implicării lor în aventura extremistă legionară. Dar aşa cum procedează adeseori iconomia divină, tot răul s-a transfigurat într-un bine superlativ, întrucât credinţa deparazitată de fantasme politicianiste şi finisată de suferinţă i-a propulsat pe unii dintre ei, pare-se, în vecinătatea sfinţeniei.

[cezar_ioan]

Mulţumesc frumos, Mihail!

[cezar_ioan]

Minutul 17,30 aici: https://www.youtube.com/watch?featur...&v=NWrTvSvBTiE
Lucrurile se complică...

Cum oare ne raportăm la aceşti oameni? Unde alegem să punem accentul: pe viaţa lor dinainte de pocăinţă şi martiriu SAU pe eliberarea lor interioară prin pocăinţă şi martiriu?
Ce vom povesti, ce vom pomeni despre viaţa lor? Cum au fost înainte de temniţă SAU cum au fost în temniţă (şi mai apoi, până astăzi - în veci)?
Cui acordăm atenţia noastră: apartenenţei lor la iureşul lumii, cândva SAU experienţei lor cutremurătoare în mănăstirile cu chip de temniţă comunistă?

Pe cine vom cinsti? Ca vechii evrei, doar pe cei care au dovedit curăţie exemplară în întreaga lor viaţă fiind numiţi drepţi SAU creştineşte, pe cei cărora Dumnezeu le-a arătat începînd cu un moment al vieţii lor mila Lui, curăţindu-i cu focul harului de-a lungul renaşterii lor în Duhul Adevărului?
Ce importanţă mai acordăm, de fapt, pocăinţei? Cât mai preţuim întoarcerea fiului risipitor?

"Cine este fără de păcat, să ridice primul piatra", par a uita cei care, de pildă, s-au opus din motive aparent de protejare a bunelor legi şi reguli sociale (ce fel de societate?), cinstirii unor bărbaţi ca Ilie Lăcătuşu sau Grigore Gafencu...

În adîncul memoriilor omului pulsează memoria unităţii noastre cu Dumnezeu. Cred că oamenii care au lucrat, la suprafaţa vieţii lor, unele fapte regretabile/păcătoase/criminale înainte de ridicarea în Duh şi Adevăr, au fost cercetaţi de Dumnezeu acolo, în adînc şi cred că Domnul i-a găsit treji, neadormiţi. Şi i-a pus la sfânta treabă a trezirii depline, a convertirii, a metanoiei născătoare de mucenici. Or fi dormit la suprafaţa lor, scindaţi între adîncul inimii şi lucirile corticale ale minţii, or fi greşit grav, s-or fi îmbătat cu narcoticele tari ale ismelor şi ideologiilor trecătoare... DAR INIMA LOR VEGHEA, cred, iar aceasta a fost credincioşia pentru care Domnul i-a dăruit cu mucenicia. De care s-au învrednicit până la sfârşit, iar noi se cade să îi preţuim şi să îi cinstim pentru această bărbăţie neabătută.
Întrucât suntem, dincolo de neîncetatele manevre de iluzionist ale istoriei mundane, români şi creştini. Ceea ce, să recunoaştem, tot istorie este: o cu totul altă Istorie...

[catalin2]

În prealabil postat de cezar_ioan

Minutul 17,30 aici: ttps://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=NWrTvSvBTiE
Lucrurile se complică...

Cum am scris si pe topicul despre Miscarea legionara, Parintele Ilie Lacatusu nu a fost legionar, nu scrie nimic in biografia sa. Asta nu inseamna ca nu au fost poate si printre legionarii inchisi sfinti, si chiar sa aiba si sfinte maoste.