Articolul de azi - Ce este prea mult strica

[sophia]

În prealabil postat de N.Priceputu

Concluzia asta nu este a autorului articolului, ci el prezumă că ar fi a preoților care recomandă împărtășirea mai rară, făcând o pledoarie pentru împărtășirea deasă, întrucât la fiecare Liturghie credincioșii sunt chemați să se apropie de sfântul potir.
Singura opreliște ar trebui să fie a nepregătirii, însă dacă omul se spovedește săptămânal, atunci n-ar mai fi nicio piedică.
Adrian arată că nu trebuie, nici preoții, nici noi, să fim căldicei, să refuzăm împărtășirea deasă (inclusiv pregătirea pentru aceasta).
Eu, unul, n-am încercat să mă spovedesc mai des ca să mă împărtășesc (decât în posturi, uneori). Nu știu dacă duhovnicul mi-ar fi spus că e prea des, dar din articol reiese că sunt preoți care așa consideră.

Mi mi s-a intamplat o singura data de zeci de ani de cand ma impartasesc regulat (dar nu des), sa nu pot s-o fac, din considerente sufletesti. Nu m-am simtit pregatita, am avut o problema mai profunda. Deci nu m-am simtit curata din punctul asta vedere. As fi facut un pacat mai mare daca m-as fi dus numai din "obligatie".
Pe parcurs m-am linistit, am trecut peste problema si m-am dus iar.

Problema nu este spovedania. Decat daca ai pacate foare mari. In rest te duci si te dezleaga. Problema este cum te pregatesti si cum te simti tu.

E cumva ca si la casatorie: ma duc si ma casatoresc o data si bine, dupa indelunga pregatire si chibzuinta, sau de zece ori, asa ca la plimbare. (Inchipuindu-mi ca o fac din dragoste.)

Nu stiu ce inseamna caldicel pentru unii.
Pentru mine inseamna moderatie, chibzuita. Limita inferioara este rece (ateu), iar cea superioara, fierbinte (exagerat).

Pentru altii caldicel este chiar limita inferioara (adica ateu). Si este derutant...