Drumul spre calugarie

În prealabil postat de adam000

Hmmm, ai copii? Cam ce mesaj crezi ca ar intelege un copil, daca i-ai spune asta? Cam ce crezi ca ar primi/simti un copilul, privind prin filtrul dragostei, daca i-ai spune asta?

Răspunsul nu l-am dat unui copil, ci unei persoane mature, capabilă, cred, să înțeleagă ce am vrut să spun. Își arăta îngrijorarea pentru cazul în care prea mulți s-ar călugări.
Fără îndoială că și în căsătorie poți afla harul. Sunt două căi, care nu se opun una alteia, de unire cu Hristos. Fiecare să răspundă chemării sale.

După cum am spus, m-am referit la chemarea pe care Hristos ne-o face, de a trăi peste fire, în har. Inclusiv căsătoria creștină este o viață în care firea trebuie depășită, punând în loc harul.

Adaug: Ceea ce trebuie să ne îngrijoreze este nedepășirea viețuirii firești, ratarea harului, rezistența pe care o opunem față de înviere, indiferent că suntem căsătoriți sau singuri.

[adam000]

În prealabil postat de N.Priceputu

Răspunsul nu l-am dat unui copil, ci unei persoane mature, capabilă, cred, să înțeleagă ce am vrut să spun. Își arăta îngrijorarea pentru cazul în care prea mulți s-ar călugări.

Stiu asta. Eu incercam sa iti sugerez alta introspectie, pentru ca fiecare mod in care formulam ceva, exprima ceva din noi. Insa iertare pentru lipsa mea de delicatete.

Revenind la raspunsul tau, consider ca dupa ce ca sint foarte putini care sa doreasca in mod real sa se schimbe (metanoia) ca sa isi traiasca in mod real viata lor dupa voia Lui Dumnezeu, apoi daca dintre acestia (putini) prea multi aleg calea calugariei, atunci chiar ca raman prea putini parinti care sa se straduie ca modelul lor de dragoste fata de copii sa fie unul intru totul nepatimas si sa fie model in dragostea de Dumnezeu, pentru copii lor.

Inca nu cred ca ne-am implinit datoria de a umple pamantul de copii cu adevarat iubitori de Dumnezeu, de adevarati crestini.
Tu ce zici?

Eu zic că, în calitate de părinte nu poți decât să te străduiești, însă nu poți să faci (și să crești) un copil iubitor de Dumnezeu, dar asupra ta poți lucra în acest sens.
Singurul „lut” pe care-l poți modela până la capăt este al sufletului tău.
Nu-mi place ideea de opoziție între cele două căi. Consider că amândouă sunt bune.

[adam000]

În prealabil postat de N.Priceputu

Eu zic că, în calitate de părinte nu poți decât să te străduiești, însă nu poți să faci (și să crești) un copil iubitor de Dumnezeu, dar asupra ta poți lucra în acest sens.
Nu-mi place ideea de opoziție între cele două căi. Consider că amândouă sunt bune.

Asta da. Cu singurul amendament ca si asupra ta nu poti decat sa te straduiesti, pentru ca rezultatul de a trai peste fire iarasi nu depinde exclusiv de tine. La fel si in priviinta cresterii copiilor.
Pina la urma, nimeni nu poate sa se faca nici pe sine, nici pe altul, sa fie iubitor de Dumnezeu, ci Dumnezeu ii face, nu omul. De aceea sfintii au facut /adus pe atatia la crediinta - pentru ca Dumnezeu, nu sfantul (ca om) a lucrat prin ei. Asa, cu cat un parinte se straduie mai mult pe calea sfinteniei, cu atat, cred, ca Dumnezeu ar lucra prin el si in priviinta credintei copiilor. cred. Tinta ar fi, sa fie pt copil, un model de dragoste vie in si pt Dumnezeu.
Oricum Dumnezeu rasplateste si ajuta stradania reala.

[fallen]

Vazind raspunsurile unora dintre voi, nu pot sa raspund decit cu o alta intrebare: noi cei cativa in cauza, care avem deja sau ne apropiem de o virsta (>35-40 ani) si nu am reusit (inca), cu sau fara voia noastra, sa ne implinim in casatorie, sau nu s-a milostivit Dumnezeu de noi sa ne dea copii, nu am fi indreptatiti sa ne punem intrebarea ce cale vom urma de acum in colo, ce-o fi randuit Dumnezeu pt noi? Probabil majoritatea inca mai speram, mai asteptam sa se implineasca prima varianta, poate ca varianta cealalta inca ne sperie?
(Scuze daca am poate prea directa....)
Pe de alta parte, vad o multime de calugari si calugarite foarte tineri/e, care par ca inca din copilarie/adolescenta si-au ales calea, nicidecum nu ai zice ca ar fi avut ocazia sa cunoasca si viata de om in lume si sa aleaga ei insisi ce cale vor sa urmeze. Probabil multi din ei ascund o drama, n-avem de u de sti ce i-a determinat din frageda tinerete sa intre in manastire, sau poate la unii din ei a fost chemarea atat de puternica incat nu au dorit sa cunoasca alternative.

[Dumitru73]

În prealabil postat de fallen

Vazind raspunsurile unora dintre voi, nu pot sa raspund decit cu o alta intrebare: noi cei cativa in cauza, care avem deja sau ne apropiem de o virsta (>35-40 ani) si nu am reusit (inca), cu sau fara voia noastra, sa ne implinim in casatorie, sau nu s-a milostivit Dumnezeu de noi sa ne dea copii, nu am fi indreptatiti sa ne punem intrebarea ce cale vom urma de acum in colo, ce-o fi randuit Dumnezeu pt noi? Probabil majoritatea inca mai speram, mai asteptam sa se implineasca prima varianta, poate ca varianta cealalta inca ne sperie?
(Scuze daca am poate prea directa....)
Pe de alta parte, vad o multime de calugari si calugarite foarte tineri/e, care par ca inca din copilarie/adolescenta si-au ales calea, nicidecum nu ai zice ca ar fi avut ocazia sa cunoasca si viata de om in lume si sa aleaga ei insisi ce cale vor sa urmeze. Probabil multi din ei ascund o drama, n-avem de u de sti ce i-a determinat din frageda tinerete sa intre in manastire, sau poate la unii din ei a fost chemarea atat de puternica incat nu au dorit sa cunoasca alternative.

te duci în mănăstire, când simţi că pentru asta ai fost făcut. când simţi că Lumea nu este pentru tine.
e greu să devii monah adevărat, dacă te calugaresti în urma unei drame, sau pentru că nu ai reuşit să te casatoresti.

[fallen]

din pacate sunt foarte multi care inca din tinerete simt ca lumea nu e pentru ei, dar nu ajung la manastire ci la balamuc...

[Ekaterina]

În prealabil postat de fallen

Vazind raspunsurile unora dintre voi, nu pot sa raspund decit cu o alta intrebare: noi cei cativa in cauza, care avem deja sau ne apropiem de o virsta (>35-40 ani) si nu am reusit (inca), cu sau fara voia noastra, sa ne implinim in casatorie, sau nu s-a milostivit Dumnezeu de noi sa ne dea copii, nu am fi indreptatiti sa ne punem intrebarea ce cale vom urma de acum in colo, ce-o fi randuit Dumnezeu pt noi? Probabil majoritatea inca mai speram, mai asteptam sa se implineasca prima varianta, poate ca varianta cealalta inca ne sperie?
(Scuze daca am poate prea directa....)
Pe de alta parte, vad o multime de calugari si calugarite foarte tineri/e, care par ca inca din copilarie/adolescenta si-au ales calea, nicidecum nu ai zice ca ar fi avut ocazia sa cunoasca si viata de om in lume si sa aleaga ei insisi ce cale vor sa urmeze. Probabil multi din ei ascund o drama, n-avem de u de sti ce i-a determinat din frageda tinerete sa intre in manastire, sau poate la unii din ei a fost chemarea atat de puternica incat nu au dorit sa cunoasca alternative.

De cele mai multe ori am auzit ca drumul spre calugarie este facut de cei ce simt o chemare puternica, un dor de nestapanit catre acest fel de vietuire. Citind viata Staretului Tadei, am inteles ca exista si alte motive care sa il determine pe om sa imbratiseze viata monahala. Parintele Tadei avand o minte luminata de Dumnezeu, intelege ca in aceasta viata trebuie sa slujesti cuiva. Parintii slujesc copiilor iar apoi copiii slujesc parintilor. In inima lui se naste dorinta de a-I sluji lui Dumnezeu si alege sa mearga in manastire la varsta de 18 ani. Dedicat intru totul acestui tip de vietuire, ajunge la masuri inalte si la o mare intelepciune, un adevarat sfant al zilelor noastre.

[lavinia40]

Ekaterina, Fallen postase acest mesaj pe 27.04.2013...poate intre timp are si alte pareri.....