Probleme in famile

[Yasmina]

În prealabil postat de cezar_ioan

Desigur.
Din păcate e singurul lucru care merită să fie făcut mai întâi. Dacă vrem să ne trăim fiecare viaţa.

Când vorbesc de copil nu mă refer la ţâncii din parc (ei încă mai au o şansă) ci la toţi oamenii, în special la tinerii şi adulţii de azi, urmăriţi de părinţii lor de ieri. De lumea părinţilor lor, mai exact! De valorile ei corupte şi de erorile ei colosale, uluitoare.

Re-parentarea e un proces necesar pentru depăşirea tuturor neajunsurilor nevrotice (şi chiar mai rău), pentru dezvoltarea abilităţilor de a face faţă vieţii şi de a te bucura că eşti fiinţă umană, pentru construirea unui destin personal (unul care merită încercat, că de reuşit sau rodit nu stă în puterea noastră ci e darul lui Dumnezeu).

Inteleg...
Pai mai bine ne vorbiti despre re-parentare,in termeni concreti,profesionali.
Eu desigur,aud de acest proces pt prima data;ar fi interesant de aprofundat,mai ales ca avem de la cine.

[cezar_ioan]

Oh... îmi ridici la fileu o minge tare frumoasă dar foarte solicitantă!

Nu pot să nu spun nimic, însă pentru noutatea pe care cred că aş aduce-o şi care cred că e binevenită, aş avea nevoie de puţin timp de elaborare. Chestiunea e foarte serioasă şi ar fi păcat s-o fuşeresc.

Spun însă deja un lucru simplu de înţeles: re-parentare este orice proces de convertire.
Ateul care devine credincios, găsindu-şi Părintele Ceresc, începe o re-parentare, marea re-parentare. El experimentează cei 3 P la modul absolut, cel mai înalt. Totul depinde de cum colaborează cu Părintele, cum îşi face omul treaba.

Când un om renunţă treptat la valorile, sensurile, schemele, formulele, soluţiile lumeşti şi încorporează lumea valorilor creştine: el parcurge nimic altceva decât re-parentarea.
Când un om îşi dă seama că protecţia Bisericii este incomparabil mai eficientă decât a oricărei alte forme de protecţie, el se află deja în proces de re-parentare.

Când Tata şi Mama şi Fraţii sunt Celeşti, în tainiţele minţii şi inimii noastre, se numeşte că am început Marea Re-parentare. Avem alţi părinţi înlăuntrul nostru, alt orizont de scopuri şi aşteptări, alte datorii... Altă Protecţie, alte Permisiuni, altă Putere în ajutorul nostru.

Toată literatura duhovnicească, de la Scriptură la Filocalia, de la Sfinţii Părinţi la Gheronii contemporani este un catalizator al re-parentării. În definitiv, când Fiul Risipitor se întoarce Acasă, el face re-parentarea, pe care o anulase, rebel...

Ca proces relaţional concret, pentru cei care încă nu vorbesc direct cu Dumnezeu, re-parentarea se realizează în relaţia personală cu duhovnicul, prin participarea la slujbele Bisericii, pentru a experimenta şi încorpora valorile şi conduitele eliberatoare de păcat şi nebunie ale condiţiei omeneşti lumeşti.
Precum şi (secundar, însă foarte important) prin relaţii cu oameni maturi, dintre care unii sunt de profesie psihoterapeuţi. Deşi nu e obligatoriu.

Aş încheia însă astfel: adevărata re-parentare este aceea în care Părintele are Puterea să nu te lase să mori, ci te învaţă cum să trăieşti.
Care îţi arată, pas cu pas, cum să faci aceasta.
Cunoşti pe pământ vreun părinte natural care să îţi ofere aceasta?