Probleme in famile

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Cel care îşi ia în serios viaţa şi mântuirea nu îşi permite luxul de a se juca de-a mama şi de-a tata, care-au fost cândva înaintea lui.
Dacă mama şi tata au fost mincinoşi, eu nu sunt obligat să accept să fiu mincinos.
Dacă mama şi tata au avut un stil de viaţă dezordonat, eu sunt liber să învăţ cum să fiu ordonat.
Dacă mama şi tata au fost hoţi, eu sunt liber să învăţ cum să fiu cinstit.

Fiecare poartă o responsabilitate şi o libertate pentru cine şi cum este şi cine şi cum devine.

Uof Cezar, esti nedrept fata de neputiintele unora... :-((

Daca mama si tata au fost mincinosi, poate ca eu nu stiu cum este sa NU fiu mincinos! Poate ca asta mi se pare normalul, sau poate ca sint confuz si nici macar nu stiu, nu constientizez asta decat ca un sentiment vag de "ceva neinregula" sau "parca ceva nu se potriveste".

Pina nu ma va invata Cineva sa traiesc in adevar, nici nu o sa stiu ce e ala!
La fel si cu dragostea adevarata! (aia crestina)

Daca mama si tata au un stil de viata dezordonat, poate ca eu nici nu o sa inteleg de ce ar depune cineva atata efort ca sa fie ordonat (care este rostul/castigul)?

Daca mama si tata au fost hoti, si ala mi-a fost modelul, ba servit la pachet cu o explicatie legata de lupta de supravietuire si eventual asezonata cu "lasa ca toti mint ca nu au, dar au, asa ca e normal sa furi ca sa mananci", poate ca o sa privesc hotia ca un mijloc normal de supravietuire si o sa cred ca asa e normal, ca asa fac toti; poate nici nu o sa pot crede ca e careva care sa nu faca asta.

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta, in afara de dragostea Lui Dumnezeu care transfigureaza intelesul si perceptia, vreun alt motiv care m-ar face sa renunt la ceva (o crediinta) ce consider ca e normal, firesc, util si mai si functioneaza de minune pt mine? De ce as incerca (alt)ceva ce sint convins ca nu va functiona/nu mi-ar aduce vreun beneficiu/ ar necesita un efort inutil, comparativ cu ce functioneaza deja bine si testat pt mine?

Cred ca fiecare om isi ia in serios libertatea si responsabilitatea pt cine este si ce devine, doar criteriile dupa care isi evelueaza si exercita responsabilitatea difera de la om la om (fiecare pare a avea setul propriu).
Intrebarea este in ce masura se suprapun astea peste cele ale Lui Dumnezeu (poruncile/voia Sa).
Si ce anume (care este motivatia???) pt care un om (necredincios) ar renunta la criteriile, crediintele si perceptiile proprii, in favoarea Lui Dumnezeu?

Serios - cum iti fabrici tu o motivatie (atunci cand ea nu exista/nu o ai in mod real)? Ca de obicei vine motivatia peste tine si te gaseste ea pe tine - inca nu stiu (spune-mi tu!) cum sa o gasesti tu pe ea (cum sa iti fabrici/creezi tu singur motivatia, asa, din nimic)?

Asta este ca si cu faptul ca trebuie sa ai unite toate puterile sufletesti (mintea, inima si vointa). Bine-bine, suna bine in teorie, dar daca eu nu stiu nici macar cum vine asta, cu atat mai putin nu inteleg de ce si in ce sens e bine, cu atat mai deloc spre "zero barat" nu as avea nici cea mai vaga idee cum sa fac asta (ce pasi trebuie facuti, cum/cu ce sa incep)... pai atunci, ce motivatie as avea sa imi inving obisnuinta, comoditatea, lenea sau frica de necunoscut/de durere si sa merg/sa ma urnesc in directia aia (in a cauta si gasi ceva despre care nu stiu nimic)? Ba inca sa am o determinare suficient de hotarata cat sa trec de experientele neplacute mergand spre ceva despre care nu am nici o convingere perceputa/experentiala pozitiva?
Cum mi-as putea eu gasi motivatie pt un asa drum anevoios daca nu vine intai Dumnezeu (ca raspuns la rugaciune?) peste mine primul sa imi dea motivatie?

[cezar_ioan]

Nu e o strategie bună să ne justificăm dependenţele infantile, astfel întărindu-le puterea asupra noastră.
Ci să lucrăm pentru depăşirea (lanţurilor) lor (mai subţiri ca firul de mătase).
Prin re-parentare, mai întâi.

Un părinte bun oferă cei 3 P necesari unei dezvoltări sănătoase: Protecţie, Permisiune, Putere. (Ce zici, le găsim în Dumnezeu?)
Spre deosebire de un părinte prost, care oferă cei 3 K: cafteală, corvezi, coşmaruri.
(deşi lista e mai lungă: crampe, constipaţie, cucuvaie, crâşme, curvie, caco-fonie, cimitir, chenzină lipsă etc. Şi, desigur, Chevrolet şi Champanie...)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta

Mă tem că e fix sarcina ta să îl găseşti. Poate cea mai urgentă şi mai importantă sarcină.
De ce te-aş împiedica să-ţi faci treaba?...:)

P.S. Lumea asta e adînc înşurubată-n piept, nu numa-n cap şi-n codri şi oceane...

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mă tem că e fix sarcina ta să îl găseşti. Poate cea mai urgentă şi mai importantă sarcină.
De ce te-aş împiedica să-ţi faci treaba?...:)

P.S. Lumea asta e adînc înşurubată-n piept, nu numa-n cap şi-n codri şi oceane...

Ma tem ca nu ai inteles deloc ce am vrut sa spun.
Eu personal am gasit motivul si mi se pare singurul motiv care face omul sa vrea sa depaseasca nivelul de patimi, de lumesc, infantil:

În prealabil postat de adam000

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta, in afara de dragostea Lui Dumnezeu care transfigureaza intelesul si perceptia, vreun alt motiv care m-ar face sa renunt la ceva (o crediinta) ce consider ca e normal, firesc, util si mai si functioneaza de minune pt mine?

Altceva vroiam sa iti spun: tu pornisei de la ideea ca este responsabilitatea omului. Eu spuneam ca omul impatimit nu are motivatie proprie, omeneasca (la nivel omenesc, de om impatimit) sa lase omenescul si patimile si criteriile proprii dupa care isi exercita responsabilitatea (nu poate sa isi gaseasca motivatie singur, pentru ca este inchis intr-un cerc vicios cumva - si incercam sa descriu acel cerc vicios al nivelului omenesc, dar ma tem ca nu s-a inteles), doar Dumnezeu ii da aceasta motivatie primul (este a Lui Dumnezeu, nu a omului).

Asa ca te intrebam pe tine (cel care venisei cu ideea ca omul poate si este responsabil sa depaseasca singur acest nivel), care este, in opinia ta, motivatia pe care omul si-o poate gasi singur, la nivel omenesc, care sa fie suficient de puternica pentru a initia si sustine un asemenea demers?
Ca eu nu vad nici una.

Pentru ca din felul in care vedem diferit acest mic detaliu, ar decurge alte consecinte - daca omul isi poate gasi singur si prin puterile proprii motivatia... atunci nu ar trebui sa avem nici o intelegere pt neputiintele (temporare) ale vreunui seaman, dar daca omul nu isi poate gasi singur si prin puterile proprii, atunci ar trebui sa avem toata intelegerea si rabdarea fata de neputiinta aproapelui de a gasi singur o astfel de motivatie (nu sintem cu nimic mai breji decat aproapele impatimit si ne-dornic sa iasa din starea aceea, deci sa nu judecam, pt ca chiar daca noi am reusit ceva cat de mic sa ne dorim sa ne ridicam, nu am reusit prin fortele noastre proprii).

[cezar_ioan]

Nu ştiu, iartă-mă, n-am chef de filosofie încurcată oricînd şi oriunde.
Mai gândeşte şi tu, că de-aia ai vreme şi minte.
Pedalează şi tu pe un subiect, dezvoltă-l, suceşte-l, lansează-l, înalţă-l, dă-i foc, ameţeşte-l... fă-i ce vrei, numai nu sta la infinit după colţ ca să ieşi mereu din penumbre şi să faci pe isteaţa cu întrebări care doar par isteţe. Arată-te în lumina pe care nu prea vrei să ţi-o asumi. De ai lumină, fă şi tu nişte rotocoale cu ea, dacă ai curaj. Iar dacă nu, mai bine taci şi cugetă. Sau cântă, croşetează, scrie poezii, fă copii, fă ce vrei dar nu mai face pe filosoafa şi isteaţa că eu unul m-am săturat de rolul tău nesfârşit. Mai lasă-mă...

[AlinB]

În prealabil postat de adam000

Altceva vroiam sa iti spun: tu pornisei de la ideea ca este responsabilitatea omului. Eu spuneam ca omul impatimit nu are motivatie proprie, omeneasca (la nivel omenesc, de om impatimit) sa lase omenescul si patimile si criteriile proprii dupa care isi exercita responsabilitatea (nu poate sa isi gaseasca motivatie singur, pentru ca este inchis intr-un cerc vicios cumva - si incercam sa descriu acel cerc vicios al nivelului omenesc, dar ma tem ca nu s-a inteles), doar Dumnezeu ii da aceasta motivatie primul (este a Lui Dumnezeu, nu a omului).

Nu este cu alb si negru.
In fiecare om poate fi o farama de umanitate adamica (cea bine zidita de Dumnezeu, dinainte de cadere) ascunsa, in ciuda aparentelor, si in anumite imprejurari iese la suprafata.
Fenomen care e posibil sa se repete toata viata, dar respectivul a hotarat sa o anihileze de fiecare data si nu cred ca poate fi data vina exclusiv pe parinti, mediu social, etc. pentru ca asa ajungem sa negam liberul arbitru si sa afirmam dogma predestinarii.

Asa ca te intrebam pe tine (cel care venisei cu ideea ca omul poate si este responsabil sa depaseasca singur acest nivel), care este, in opinia ta, motivatia pe care omul si-o poate gasi singur, la nivel omenesc, care sa fie suficient de puternica pentru a initia si sustine un asemenea demers?
Ca eu nu vad nici una.

Pe cruce erau doi talhari...
Deci in principiu, aceeasi identitate sociala, aceleasi imprejurari, dar reactiile fiecaruia in parte arata ca natura lor era diferita, in cazul unuia raul facuse ravagii totale in cazul celuilalt, acea farama de umanitate, suficienta cat sa-i salveze viata (vesnica) a ramas, s-a conservat cumva, probabil prin diverse decizii marunte (dar bune) luate de-a lungul vietii de pana atunci.

[adam000]

În prealabil postat de AlinB

Nu este cu alb si negru.
In fiecare om poate fi o farama de umanitate adamica (cea bine zidita de Dumnezeu, dinainte de cadere) ascunsa, in ciuda aparentelor, si in anumite imprejurari iese la suprafata.
Fenomen care e posibil sa se repete toata viata, dar respectivul a hotarat sa o anihileze de fiecare data si nu cred ca poate fi data vina exclusiv pe parinti, mediu social, etc. pentru ca asa ajungem sa negam liberul arbitru si sa afirmam dogma predestinarii.

Acele anumite imprejurari cred ca sint atunci cand Dumnezeu lumineaza constiinta omului (glasul Sau).

Nu e vorba de neagarea liberului arbitru, ci imagineaza-ti un caine inchis intr-o cusca atat de mult timp (de-o viata), ca atunci cand ii scoti lacatul de la usa custii nici nu ii mai da prin cap sa se duca sa testeze usa sa vada daca se mai deschide (teoretic cainele e de vina ca nu a incercat, practic insa...), sau mai rau, traind in cusca toata viata, ii este frica sa vada ce este afara (daca e ceva rau?; oricum e ceva necunoscut).
Cainele poate face ce vrea (si sa iasa din cusca), insa toata situatia lui de viata (faptul ca l-au tinut inchis) il face sa nu faca pasul asta.

Adeseori ma intreb daca nu cumva rugaciunea aceea din timpul Sf Liturghii (ectenia) cand se roaga "pentru cei robiti", oare nu cumva se refera la cei ce se afla robiti de patimi, in robia patimilor, precum acel caine teoretic liber dar totusi rob custii, din exemplul anterior.

-----------

P.S. Pe cruce erau doi talhari in fata Lui Dumnezeu! (nu singuri)

[cezar_ioan]

Adam, consider că tăcerea ta te înalţă.
Bravo ţie!

Ai trecut, cred, un test greu pe care ţi l-am administrat involuntar.
Felicitări!, dacă îmi e permis cumva să te felicit eu... Ai dus cu nobleţe povara mea. Frumos gest!

Mă bucur pentru tine, mă bucur mult, muuuuult de tot!....:)
Te îmbrăţişez, cu bucurie şi nădejde.
Iartă-mă!

Doamne ajută!

[adam000]

:-) Multumesc. Iarta-ma si tu pe mine! Te imbratisez si eu si ma rog sa iti ajute Dumnezeu sa fii cat mai constant in limanul pacii si bucuriei dragostei Lui, sa fii fericit cu El, ca de bucurie sa doresti sa impartasesti acea fericire a dragostei Lui Dumnezeu cu toti cei din jur si sa ii ajuti pe toti, din suflet si cu bucurie. Avem aceeasi umanitate, cu bune si cu rele, cu suisuri si coborasuri, asa ca nu sint cu nimic mai breaza decat tine, doar momentele difera (odata sint eu intr-o pasa ma proasta si tu intr-una mai buna si ma poti ridica, altadata invers); asa cu toti oamenii. Si toate problemele noastre, care de obicei sint false (inselari) dispar dupa ce ne impartasim :-)) abea atunci ne dam seama cate probleme false avem si incepem sa ne gandim "oare cum de ajunsesem eu in starea asta?" Cel putin mie asa mi se intimpla de o vreme.

Iti doresc sa il intimpini si tu pe Hristos in aceasta duminica de Florii, punandu-i in cale cea mai frumoasa floare pe care o poti gasi in sufletul tau!

cu drag