Este crestineste sa iei chirie?

[adam000]

Pelerinule,
momente de-astea de revolta la adresa noastra insotite mai mult sau mai putin de autocritica elocvent-patimasa... cu totii am avut (cred; si poate inca mai avem din cand in cand)

insa in esenta, in spatele poleielii frumos (auto)sclipicioase, suna ceva de genul: "cum, EU, cel care ar fi trebuit (am vrut sa devin) perfect credincios (sa simt ceva acolo, macar sa se apropie, cat de cat, de o dragoste de Dumnezeu) si MIE (dar chiar tocmai MIE) sa nu-mi iasa????????
Oooooh! (asa ceva e incredibil; greu de suportat)


eh... cand ne trec aceste accese de mandrie ranita....

abea atunci...

... o sa poti sta in fata Lui Dumnezeu (cu sinceritate si dezumflat de mandrie) si sa zici:
da Doamne, asta sint: lipsit.
Nu am dragoste. De nici un fel. Da-mi-o Tu!
Miluieste-ma!

... si abea atunci (cand va incepe rugaciunea cu El), in urma unui incredibil de sincer dialog simplu, in rugaciune, o sa vina El la tine (!), sa mangaie si sa te indrepte, si mai ales sa-ti dea... si o sa simti in suflet sa mergi la spovedit