Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

[heaven]

În prealabil postat de Marius22

Un raspuns, indirect, la aceasta intrebare il aflam in urmatorul cuvant duhovnicesc al Mosului Gheorghe Lazar:

" - Draguta, sa nu te gandesti decat la iad si la moarte. Sa nu te gandesti la nimica, decat sa fie moartea si iadul. Ca daca te gandesti la iad, nu ajungi in iad."

Prefer sa ma gandesc la cuvintele acestea ca la o metafora,mai curand,decat sa le iau mot a mot,in sensul ca este bine sa nu ne pierdem in lucrurile trecatoare din viata pe care o avem in aceasta lume si care oricum se va incheia.Sa ne amintim in fiecare clipa ca sufletul nostru si mantuirea sa sunt cele mai importante.
Imi e greu sa cred ca cineva care ar lua intelesul frazei de mai sus cuvant cu cuvant ar mai fi aproape de o viata crestina,pentru ca a investi atata energie in frica de iad si pedeapsa,nu stiu cum mai lasa loc de a avea timp sa iubesti...pentru ca pana la urma asta semnifica,dincolo de orice dogme,a fi crestin:

"Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi" - sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, "m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator".

(Sf.Apostol Pavel)

Frica este exact opusul iubirii si nu poti invata sa iubesti..din frica.Este un nonsens.
Daca Dumnezeu si-ar fi dorit sa fim mai aproape de El prin frica,ar fi ales,probabil o alta cale,una teribila,terifianta prin care sa ne invete asta.In schimb,El L-a trimis pe Fiul Sau,pe Mantuitorul,care ne-a oferit cel mai impresionant si viu exemplu despre ceea ce Dumnezeu doreste de la noi,prin intreaga Sa viata,prin jerfa adusa si prin porunca noua pe care ne-a lasat-o:

"Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!"

Si imi este greu sa inteleg...pentru ce hranim atat de mult frica,teroarea iadului si atat de putin Iubirea?

[Leonid7]

În prealabil postat de heaven

Prefer sa ma gandesc la cuvintele acestea ca la o metafora,mai curand,decat sa le iau mot a mot,in sensul ca este bine sa nu ne pierdem in lucrurile trecatoare din viata pe care o avem in aceasta lume si care oricum se va incheia.Sa ne amintim in fiecare clipa ca sufletul nostru si mantuirea sa sunt cele mai importante.
Imi e greu sa cred ca cineva care ar lua intelesul frazei de mai sus cuvant cu cuvant ar mai fi aproape de o viata crestina,pentru ca a investi atata energie in frica de iad si pedeapsa,nu stiu cum mai lasa loc de a avea timp sa iubesti...pentru ca pana la urma asta semnifica,dincolo de orice dogme,a fi crestin:

"Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi" - sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, "m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator".

(Sf.Apostol Pavel)

Frica este exact opusul iubirii si nu poti invata sa iubesti..din frica.Este un nonsens.
Daca Dumnezeu si-ar fi dorit sa fim mai aproape de El prin frica,ar fi ales,probabil o alta cale,una teribila,terifianta prin care sa ne invete asta.In schimb,El L-a trimis pe Fiul Sau,pe Mantuitorul,care ne-a oferit cel mai impresionant si viu exemplu despre ceea ce Dumnezeu doreste de la noi,prin intreaga Sa viata,prin jerfa adusa si prin porunca noua pe care ne-a lasat-o:

"Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!"

Si imi este greu sa inteleg...pentru ce hranim atat de mult frica,teroarea iadului si atat de putin Iubirea?

Si atunci ce putem spune despre frica de Dumnezeu,privita ca o virtute de multi Sfinti Parinti?

Credinta sincera ne duce inevitabil la frica de Dumnezeu. Credinta sincera ne ajuta sa ne punem serios problema vietii duhovnicesti. Solomon ne spune ca "frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii" (Pilde 1, 7).

Ne reamintim faptul ca Sfantul Isaac Sirul vede o inlantuire logica a virtutilor. "Cunostinta naturala, spune el, ne convinge sa credem in Dumnezeu, Cel ce a adus toate la existenta. Si credinta produce in noi frica si frica ne sileste sa ne pocaim si sa lucram cele bune".

[heaven]

În prealabil postat de Leonid7

Si atunci ce putem spune despre frica de Dumnezeu,privita ca o virtute de multi Sfinti Parinti?

Credinta sincera ne duce inevitabil la frica de Dumnezeu. Credinta sincera ne ajuta sa ne punem serios problema vietii duhovnicesti. Solomon ne spune ca "frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii" (Pilde 1, 7).

Ne reamintim faptul ca Sfantul Isaac Sirul vede o inlantuire logica a virtutilor. "Cunostinta naturala, spune el, ne convinge sa credem in Dumnezeu, Cel ce a adus toate la existenta. Si credinta produce in noi frica si frica ne sileste sa ne pocaim si sa lucram cele bune".

Personal,consider ca aceasta "frica" de Dumnezeu se refera la acea smerenie profunda a ta,o faramita de suflet,in fata Creatorului Tau si nu la frica in sensul de teroare,de groaza a pedepsei.
Atunci cand te smeresti profund si iti iubesti sincer Creatorul si creatia Sa,ce nevoie ai mai avea sa stii de frica?
Dumneavoastra,ati incercat pana acum sa iubiti pe cineva din frica?Ati reusit?Sau chiar facand apel la un exercitiu de imaginatie,ati putea iubi din ...frica?

[DragosP]

Frica de Dumnezeu înseamnă nu neapărat numai smerenie ci mai înseamnă şi frica de a nu-I călca poruncile, de a nu cădea-n păcat.

[Leonid7]

În prealabil postat de heaven

Personal,consider ca aceasta "frica" de Dumnezeu se refera la acea smerenie profunda a ta,o faramita de suflet,in fata Creatorului Tau si nu la frica in sensul de teroare,de groaza a pedepsei.
Atunci cand te smeresti profund si iti iubesti sincer Creatorul si creatia Sa,ce nevoie ai mai avea sa stii de frica?
Dumneavoastra,ati incercat pana acum sa iubiti pe cineva din frica?Ati reusit?Sau chiar facand apel la un exercitiu de imaginatie,ati putea iubi din ...frica?

Pai asta e ideea,ca pana ajungem la iubirea de Dumnezeu,trebuie sa avem frica de a nu-i calca poruncile,cu consecinta de a ajunge in iad.

[Ekaterina]

În prealabil postat de alexdu

Hristos a inviat!

Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui" si cum sa aplicam in viata de zi cu zi?

Va multumesc!

Te poate ajuta in intelegere si acest articol:
Formula "Tine mintea in iad si nu deznadajdui" in lumina traditiei patristice
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...dui-68503.html

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Ekaterina

Te poate ajuta in intelegere si acest articol:
Formula "Tine mintea in iad si nu deznadajdui" in lumina traditiei patristice
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...dui-68503.html

Mulţumesc pentru link, Ekaterina!
Îmi pare un studiu dens, pe măsura temei. Tipic pentru Larchet. Aparent arid, pentru că oferă de fapt câteva indicatoare spre miezul unor lecturi mai bogate, precum şi către experienţa trăitorului creştin.
Mă frământă, însă, o întrebare: ce are Dumnezeu, ce oferă, de este atât de uşor refuzat? Ce compensaţie aduce mândria, de este perpetuu cultivată şi atât de masiv practicată, inclusiv de oameni ca Siluan?
Reformulez: de ce, mai degrabă, noi oamenii refuzăm oferta Domnului, zi de zi păcătuind şi acceptăm oferta pulberii şi a deşertăciunii? De ce mai degrabă nu acceptăm, în loc să tot respingem?

De ce este luciditatea (faţă de condiţia omului) atât de insuportabilă deseori?
De ce mai degrabă omul nu se bucură că se întâlneşte, în sfârşit, cu sine însuşi şi aleargă la ochelari care oferă viziuni confortabile? De ce se ţine la învrăjire (şi învrăjbire), când s-a prins de multă vreme că e mai de folos lui să se ţină la dezvrăjire (şi dezvrăjbire)?

Oare refuzul "ofertei" lui Dumnezeu se datorează necunoaşterii ei, pur şi simplu?
Nu este, totuşi, cunoaşterea prin experienţă singura garanţie a ţinerii la pocăinţă şi implicit a credinţei mântuitoare?
Cunoaşterea ca rezultat? Sau mai degrabă ca proces al apropierii simţite de experienţa lucrării Harului...
În acest ultim caz, a cunoaşte (pe Dumnezeu, pentru a accepta definitiv "oferta" Lui şi a semna "contractul") înseamnă pur şi simplu a călători. Tot mai împuţinat, mai fără "bagaje". A călători neîncetat, printr-un deşert plin de fete Morgana care face parte din viaţă, fete Morgana numite ca atare: deşertăciuni, toate cele trecătoare în praznicul vieţii...

Poate acesta e motivul refuzării lucrării lucidităţii: renunţarea la bagajele considerate indispensabile pe pământ. Pe pământul din om.
"Noi vrem pământ!" sună, acum, macabru. Şi cu cât se înghesuie mai mult investitorii în cernoziomul meu lăuntric, cu atât parcă îmi doresc să cer o tarla, cât de mică, de Cer...

"Lasă toate ale tale şi urmează Mie!" AMIN+