Fenomenul obedienţei

[florin.oltean75]

În prealabil postat de laurastifter

Hristos a înviat!
Am citit, acum mai mult timp, într-o revistă de psihologie, un articol interesant şi bine argumentat despre calamităţile pe care fenomenul obedienţei le poate produce în relaţiile noastre sociale. Articolul este adresat mai ales celor neavizaţi în domeniul psihologiei şi prezintă un experiment ştiinţific, realizat acum mai mult timp, ce demonstrează până unde poate merge obedienţa... şi de ce sunt capabili cei care au se supun orbeşte, necreştineşte, oricărei persoane pe care ei o pot asocia cu ideea de autoritate.
http://www.infopsihologia.ro/2011/12...ul-obedientei/

Un experiment similar a fost pus in scena de Dumnezeu cand l-a testat pe Avraam.

Nu i-a fost testata capacitatea de discernamant, ci nivelul obedientei.

In ce masura a afectat acest experiment psihicul 'copiilor' lui Avraam, generatie dupa generatie?

Poate fi o tema de doctorat.

Păi eu înţeleg că îl ascultăm necondiţionat pe duhovnic, ca intermediar între noi şi Dumnezeu. Faţă de alţi oameni, e recomandabil să avem discernământ.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Annyta

Păi eu înţeleg că îl ascultăm necondiţionat pe duhovnic, ca intermediar între noi şi Dumnezeu. Faţă de alţi oameni, e recomandabil să avem discernământ.

Si daca Dumnezeu prefera sa ne vorbeasca si prin ceilalti oameni?

(Nu stim noi cum vrea Dumnezeu sa ne vorbeasca.)

Urmam exemplul lui Avraam sau ne impotrivim?

În prealabil postat de florin.oltean75

Si daca Dumnezeu ne vorbeste prin ceilalti oameni?

(Nu stim noi cum vrea Dumnezeu sa ne vorbeasca.)

Urmam exemplul lui Avraam sau ne impotrivim?

Cred că vă pierdeţi în ipoteze. Depinde de câtă încredere avem în percepţia noastră... uneori îţi dai seama dacă ce îţi spune cineva e demn de ascultat sau nu. Dar percepţia ne poate juca feste.
Partea noastră este să trăim după poruncile lui Dumnezeu, în ascultare faţă de duhovnic şi să luptăm împotriva păcatului. Astfel mintea noastră se curăţeşte şi poate discerne mai bine ce şi pe cine să asculte.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Annyta

Cred că vă pierdeţi în ipoteze. Depinde de câtă încredere avem în percepţia noastră... uneori îţi dai seama dacă ce îţi spune cineva e demn de ascultat sau nu. Dar percepţia ne poate juca feste.
Partea noastră este să trăim după poruncile lui Dumnezeu, în ascultare faţă de duhovnic şi să luptăm împotriva păcatului. Astfel mintea noastră se curăţeşte şi poate discerne mai bine ce şi pe cine să asculte.

Nu exista acest risc de "pierdere in ipoteze" ...
pentru ca in principiu sunt doar doua:

cand Dumnezeu iti cere sa actionezi in conformitate cu "bunul simt" si stim raspunsul: 'e firesc sa ascult pentru ca am discernamant'

si cand iti cere sa nu actionezi conform "bunului simt" (cazul Avraam).

De ce obedienta lui Avraam este virtuoasa?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de florin.oltean75

De ce obedienta lui Avraam este virtuoasa?

Credința lui Avraam a fost atît de mare încît a fost convins că Dumnezeu îi va învia fiul chiar dacă va fi jertfit. Iar așa o credință se ridică la rang de virtute teologică.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Credința lui Avraam a fost atît de mare încît a fost convins că Dumnezeu îi va învia fiul chiar dacă va fi jertfit. Iar așa o credință se ridică la rang de virtute teologică.

Esti dragut.

Unde scrie ca "a fost convins de invierea fiului sau"?

Si chiar daca este precum spui, este un non-sens sa omori pe cineva pentru a fi inviat.

Virtutea ascultarii in acest caz isi pierde semnificatia.

Pentru ca prin “convingerea ta” astepti o decizie favorabila tie!

Nu spui “fie ce o fi – poate nu doresti Doamne sa-l invii – Fie precum vrei!”


Este ca si cum ai trisa la un examen, la care deja ii stii rezultatul si iti joci convingator rolul de elev care raspunde constiincios la intrebarile profesorului.

Virtutea care este testata este "obedienta" - nu convingerile, asteptarile sau sperantele.

Oricum, nu stiu care este diferenta intre 'virtute' si 'virtute teologica'...??

În prealabil postat de florin.oltean75

Nu exista acest risc de "pierdere in ipoteze" ...
pentru ca in principiu sunt doar doua:

cand Dumnezeu iti cere sa actionezi in conformitate cu "bunul simt" si stim raspunsul: 'e firesc sa ascult pentru ca am discernamant'

si cand iti cere sa nu actionezi conform "bunului simt" (cazul Avraam).

De ce obedienta lui Avraam este virtuoasa?

Avraam a ascultat de Dumnezeu, care i-a vorbit în mod direct.
Ipotezele în care vă pierdeţi sunt acelea că Dumnezeu vă va vorbi prin x sau y. Eu mi-am spus părerea anterior. Vă urez succes în alegerile dvs.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Annyta

Avraam a ascultat de Dumnezeu, care i-a vorbit în mod direct.
Ipotezele în care vă pierdeţi sunt acelea că Dumnezeu vă va vorbi prin x sau y. Eu mi-am spus părerea anterior. Vă urez succes în alegerile dvs.

Annyta, ceea ce vrem sa elucidam este de ce obedienta impotriva ratiunii firii este in anumite cazuri virtuoasa, nu importa daca este sau nu intermediata de agent.

[laurastifter]

În prealabil postat de florin.oltean75

Un experiment similar a fost pus in scena de Dumnezeu cand l-a testat pe Avraam.

Nu i-a fost testata capacitatea de discernamant, ci nivelul obedientei.

In ce masura a afectat acest experiment psihicul 'copiilor' lui Avraam, generatie dupa generatie?

Poate fi o tema de doctorat.

În primul rând, cred că textul poate fi înţeles şi-ntr-un sens mesianic: aşa cum credinciosul Avraam ar fi fost capabil să-şi sacrifice propriul copil, tot ceea ce avea mai drag, pentru Dumnezeu, la fel, peste veacuri, Tatăl ceresc n-a ezitat să-L dea pe Unicul Său Fiu la moarte, pentru ca noi viaţă veşnică să avem întru El.
În sens strict istoric, în opinia mea, Dumnezeu i-a testat lui Avraam credinţa (a se vedea, în acest sens, numeroasele referiri nou-testamentare la exemplul credinţei lui Avraam - referiri argumentate tocmai prin disponibilitatea patriarhului de a-l sacrifica pe Isaac).
Mai cred că Dumnezeu i-a testat lui Avraam, înainte de toate, dragostea! Se spune că ne este dumnezeu acel lucru (idee, persoană, obiect etc) de dragul căruia am fi capabili să ne sacrificăm copilul (adică tot ce-i poate fi mai scump unui om). Cred că-n acest sens simbolic (fără a pune la îndoială istoricitatea relatării biblice) ar putea fi înţeles cel mai potrivit episodul jertfirii lui Isaac pe muntele Moria - jertfire care, până la urmă, nu a mai avut loc, nu fiindcă Avraam şi-ar fi dovedit deplina obedienţă, ci fiindcă şi-a atins scopul de a prefigura, prin gestul său, o cutremurătoare profeţie mesianică, şi-a mărturisit credinţa şi, nu în ultimul rând, a arătat că este gata să abandoneze, să sacrifice totul din dragoste pentru Dumnezeu. După ce a auzit porunca: "ieşi din pământul tău... şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta eu", acum, rămas pribeag şi fără patrie pentru dragostea lui Dumnezeu, acum renunţă la tot ceea ce i-a mai rămas: Isaac, copilul şi mângâierea bătrâneţilor sale.
Dumnezeu nu avea ce să testeze (căci El cunoaştea în mod desăvârşit sufletul lui Avraam), ci l-a ales pe robul său nu doar ca strămoş al poporului ales şi al tuturor celor credincioşi, ci şi ca model de autodăruire iubitoare în relaţia cu Sfânta Treime (cf. Facerea18, 1-16).
Dumnezeu n-a vrut ca Avraam să fie obedient sau să treacă vreun examen în acest sens, ci a hotărât ca exemplul acelui gest să rămână peste veacuri un simbol, o mărturie adevărată a capacităţii de a renunţa la totul, de a pierde totul, pentru Cel Care este totul.
Personal aşa înţeleg, în doar câteva cuvinte, pasajul atât de profund şi tainic al relatării despre Avraam şi Isaac:
1. prefigurare a Jertfei supreme a lui Hristos;
2. mărturisire de credinţă neîndoielnică;
3. în strânsă legătură cu aceasta, exemplu de iubire necondiţionată până la capăt!
Care este opinia dvs? Consideraţi că poate conţine vreun sâmbure de adevăr interpretarea mea?...