Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[tabitha]

Acum cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala in Timisoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu rata. In sinea mea, am gandit stanjenit ca asa se strica imaginea Romaniei in lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e importanta, nu Romania.
Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator. Am avut sentimentul ca tot avionul dadea teza la limba romana. In starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care mi-au spus cinstit: “Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic!” Si astfel, eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima: – Cand te-ai nascut, mama? – 1877.– Cati copii ai? – 11.
Si-asa mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei. A inceput sa se clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost frica, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si ele speriate. Babele, in schimb, stateau langa mine si se sprijineau de partea de sus, ca si cum ar fi mers cu rata. Zic: – Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu ti-e frica?– Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insisti. Ajunge.
In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de mirela.t

Nu ti-e frica?– Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insisti. Ajunge.
In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos.

Ce să credem despre aceste întâmplări? Ca figuri de stil merge, are efect. Dar în rest? E ziditor, oare?

[tabitha]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ce să credem despre aceste întâmplări? Ca figuri de stil merge, are efect. Dar în rest? E ziditor, oare?

Salve, Cezar !

Hmm, chiar mă gândeam dacă asta o să atraga atenția cuiva. :)
Recunosc că pe moment și pe mine m-a surprins un pic ce i-a zis băbuța, dar am prins mesajul de ansamblu. Adică, în situații stringente, de criză, dacă ai credință mare nu mai insiști, că a înțeles Dumnezeu și știe ce vrei și ce îți trebuie. Te păstrezi calm și aștepți ce-ți dă Dumnezeu. Cam așa văd eu "traducerea" pasajului incriminat.. :)

NB: Nu mă omor după Dan Puric, dar mi-a plăcut savoarea istorioarei cu pricina.
De aceea am postat-o aici, la poveștile de prin lume adunate. Și da, cred că e ziditoare.

[cezar_ioan]

Ei, aşa cum o tălmăceşti tu, într-adevăr, e ziditor...:)

[tabitha]

Dumnezeu a creat măgarul şi îi zise:
- Tu eşti un măgar. Va trebui să cari într-una greutăţi pe spatele tău de dimineaţa până seara. Vei mânca iarbă şi nu vei fi prea deştept. Şi vei trăi 50 de ani.
La care răspunse măgarul:
- Să trăiesc aşa 50 de ani e mult prea mult Doamne! Nu mă lăsa să trăiesc mai mult de 30 de ani!
Şi a fost aşa.
Apoi Domnul a făcut câinele şi îi zise:
- Tu eşti un câine! Tu vei veghea bunurile oamenilor şi vei fi prietenul lor cel mai bun. Vei mânca resturile de la masa oamenilor şi vei trăi 25 de ani.
La care câinele zise:
- Aşa o viaţă 25 de ani e prea mult Doamne! Nu-mi da mai mult de 10 ani.
Şi a fost aşa.
După care Dumnezeu a creat maimuţa şi i-a zis:
- Tu eşti o maimuţă! Vei sări din pom în pom şi te vei purta ca un idiot. Vei fi hazlie şi vei trăi 20 de ani.
Maimuţa zise:
- Doamne! 20 de ani ca un clown e prea mult. Te rog nu-mi da mai mult de 10 ani.
Şi a fost aşa.
La urmă Dumnezeu a creat omul şi i-a zis:
- Tu eşti un om, singura făptură cu raţiune de pe pământ. Îţi vei folosi inteligenţa să îmblânzeşti animale şi să cultivi plante. Tu vei stăpâni pământul şi vei trăi 20 de ani.
La care omul zise:
- Doamne 20 de ani îmi sunt prea puţin! Dă-mi Doamne cei 20 de ani care i-a refuzat măgarul, cei 15 ai câinelui şi cei 10 ai maimuţei.
Şi aşa a făcut Dumnezeu că omul trăieşte 20 de ani ca om, după care se căsătoreşte şi 20 de ani trăieşte ca măgar muncind lucruri grele de dimineaţa până seara. Apoi va avea copii şi va trăi 15 ani ca un câine păzind casa şi mâncând resturile de la familia sa. Apoi la vârste înaintate îşi trăieşte ultimii 10 ani ca maimuţa, se va purta ca un idiot şi îşi va distra nepoţii.

[cristiboss56]

sursa: pravoslavie.ru



Se uita cu uimire în jur până când i-a căzut privirea pe imaginea unei femei – era chiar acea "cerșetoare fără adăpost" care i-a spus unde să meargă în acele momente cumplite de disperare. Era Sfânta Xenia de Sankt-Petersburg, nebună pentru Hristos.
Un preot din California de Nord slujea într-o parohie compusă din foști creștini evanghelici convertiți la Ortodoxie. Pe când parohia aceasta încă nu era ortodoxă, veneau aici dintre cele mai diverse tipuri de oameni pentru a asculta citindu-se din Evanghelie. Într-o zi, lângă casa lor de rugăciune s-a oprit un tânăr cu o motocicletă. Înfățișarea îl prezenta a fi un pierde-vară, dar el își dorea sincer să-L cunoască pe Hristos. A închegat o relație bună cu pastorul care mai târziu a devenit preot ortodox și a povestit întâmplarea aceasta. Încet-încet, tânărul a început să-și schimbe modul de viață și să se lepede de păcate. Într-o zi, pastorul i-a spus că, dacă vrea cu adevărat să-I urmeze lui Iisus, trebuie să părăsească anturajul motocicliștilor. Însă lucrul acesta era peste puterile tânărului. A părăsit parohia și pe pastor cu intenția să nu se mai întoarcă niciodată.
A urcat pe motocicletă și a dispărut, dar nu după mult timp a avut un accident groaznic, în urma căruia și-a pierdut picioarele.
În cele din urmă, a reînnodat legăturile cu ”vechii prieteni”, ajungând astfel într-o casă dărăpănată cu o chirie mică, aflată într-un cartier defavorizat și unde era un grad mare de delincvență. Într-o seară, pe când el și prietenii săi se predaseră cu o deosebită energie alcoolului și drogurilor, tânărul a alunecat, a căzut și și-a pierdut conștiința. Prietenii lui, care nici pe departe nu erau treji, l-au considerat mort. Neînțelegând ce trebuie să facă și, ca de obicei, evitând orice contact cu poliția, au târât pur și simplu în stradă corpul fără picioare al tânărului și l-au aruncat în primul container.
În containerul acesta, în dimineața următoare, tânărul s-a trezit, și-a revenit. A fost cu adevărat o trezire îngrozitoare: se afla cu totul abandonat, tăvălindu-se în containerul de gunoi! Spre uimirea lui, ieșind târâș din containerul care aproape îi devenise sicriu, tânărul s-a așezat pe marginea drumului, plin de gânduri negre: ”Uite ce am ajuns. Un gunoi de om netrebuincios. Aruncat ca un deșeu.”
Cufundat în gândurile acestea disperate, a observat dintr-odată prezența unei femei în vârstă îmbrăcată în zdrențe, o cerșetoare fără adăpost. S-a apropiat de el. Avea o față aspră și acuzatoare. "Știi unde trebuie să mergi, a spus ea, arătând spre tânăr. Atunci, du-te acolo". În acel moment, bărbatul și-a adus aminte de fostul său pastor și de biserica în care aproape că se schimbase. Hotărât temeinic să o găsească din nou, s-a mutat înapoi în oraș.
Când a ajuns la biserica aceea care odinioară îi era familiară, a văzut că acum era transformată. Acoperișul era încununat cu cruci și cupole de aur, iar interiorul era cu totul schimbat. Nu mai erau scaune, iar în față era ceva ca un perete despărțitor cu niște imagini ciudate ale unor sfinți. Se uita cu uimire în jur până când i-a căzut privirea pe imaginea unei femei – era chiar acea "cerșetoare fără adăpost" care i-a spus unde să meargă în acele momente cumplite de disperare. Era Sfânta Xenia de Sankt-Petersburg, nebună pentru Hristos.
Tot acum, tânărul l-a întâlnit pe vechiul său prieten, care era deja preot ortodox, în sutană și purtând cruce. Tânărul s-a botezat și a început să ducă o viață de credincios practicant, schimbându-se cu adevărat de data aceasta.
Nu știu ce a devenit de atunci tânărul. Însă un lucru e sigur: minunea aceasta a Sfintei Xenia s-a petrecut cu un om care până atunci nu știa nimic despre ea și care locuia foarte departe de Rusia. Minunea s-a petrecut în momentul în care tânărul avea cea mai mare nevoie.

[cristiboss56]

Îndată după aceea a intrat satana și l-a făcut să se arunce la pământ în fața raclei sfântului, răcnind și făcând spume la gură.

Două dintre cele mai importante minuni săvârșite de Sfântul Ioan cel Nou ne sunt cunoscute prin istorisirile recent - canonizatului mitropolit Petru Movila al Kievului. Iată ce ne spune acesta în a sa Împăcare a Bisericii Ortodoxe:
„Ne-a povestit Varlaam că, în anul 1620 [...] în joia de după Pogorârea Sfântului Duh, când la Mitropolia Sucevei se serbează pomenirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, oamenii, care vin de obicei din ținuturi îndepărtate, aduc multe daruri și dau bani mulți când sărută moaștele sfântului.
Și ecleziarhul, învățat fiind de necuratul, a luat o parte din banii puși pe farfuria de lângă racla sfântului și i-a ascuns în capișon. Îndată după aceea a intrat satana și l-a făcut să se arunce la pământ în fața raclei sfântului, răcnind și făcând spume la gură.
Cei ce au văzut, au alergat și i-au dat îndată de știre mitropolitului, care, venind și văzându-l chinuit de diavol, a zis: „Ori a luat ceva din moaștele sfântului, ori a luat fără binecuvântare din banii aceștia, pângărindu-se”. Pe loc a poruncit să-l caute și, căutând, au găsit în capișonul lui mulți bani.
Însă, fiindu-i mila și văzându-l chinuit de drac, mitropolitul a prins a rosti rugăciuni pentru dezlegare de blestem și îndată a ieșit din el duhul necurat, iar ecleziarhul, ridicându-se, a îngenuncheat la picioarele arhiereului, mărturisindu-și păcatul său și cerând iertare. Iar mitropolitul, certându-l îndelung, l-a înlăturat pentru un timp și, după ce și-a ispășit pedeapsa, l-a iertat”.

(Florin Grigorescu, SfântulIoan cel Nou de la Suceavaîn viaţa credincioşilor, Editura Arhiepiscopiei Sucevei Şi Rădăuţilor, Suceava, 2003)