Sfantul Siluan Athonitul - Indrumari duhovnicesti

[cristiboss56]

O, cum trebuie cerut Domnului ca El sa dea sufletului smerit pe Duhul Sfant! Sufletul smerit se bucura de o mare pace, dar sufletul mandru se chinuie pe sine insusi. Omul mandru nu cunoaste iubirea lui Dumnezeu, e departe de Dumnezeu. Este falos pentru ca e bogat, sau invatat sau slavit, dar nu stie nefericitul, saracia si caderea sa, pentru ca nu cunoaste pe Dumnezeu. Dar Domnul ajuta pe cel ce lupta impotriva mandriei sale sa biruiasca aceasta patima.
Domnul a zis: “Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima” (Matei 11, 29) Spre aceasta nazuieste sufletul meu zi si noapte. Il rog pe Dumnezeu, pe toti Sfintii din Cer si pe voi toti care cunoasteti smerenia lui Hristos, – rugati-va pentru mine ca sa se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hrislos dupa care sufletul tanjeste cu lacrimi. Nu pot sa nu tanjesc dupa aceasta smerenie pe care sufletul meu a cunoscut-o prin Duhul Sfant; dar am pierdut acest dar si, de aceea, inima mea e intristata pana la lacrimi.
Stapane preamilostive, da-ne duh umilit ca sufletele noastre sa-si gaseasca odihna in Tine!
Prea Sfanta Maica a Domnului. Tu esti milostiva, roaga-te ca sufletele noastre sa afle smerenia!
Sfintilor toti, care vietuiri in ceruri, voi vedeti Slava Domnului si duhul vostru se bucura – rugati-va ca si noi sa fim impreuna cu voi. Sufletul meu nazuieste sa vada pe Domnul in smerenie, stiind bine ca este nevrednic de acest dar.
Mandria impiedica sufletul sa o ia pe calea credintei. Necredinciosului ii dau sfatul sa zica: “Doamne, daca existi, lumineaza-ma si Te voi sluji din toata inima si din tot sufletul meu”. Iar pentru acest gand smerit si aceasta dispozitie de a sluji pe Dumnezeu. Domnul il va lumina negresit. Dar sa nu spuna: “Daca existi pedepseste-ma”, caci daca vine pedeapsa, nu vei gasi taria de a multumi iui Dumnezeu si de a te pocai.
Cand Domnul te va lumina, sufletul tau va simti prezenta Lui, va simti ca Domnul i-a iertat si il iubeste. Vei sti aceasta din propria ta experienta si harul Duhului Sfant va da marturie de mantuirea ta in sufletul tau si vei voi sa strigi tare lumii intregi: “Cat de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru noi!”
Cat timp Sf. Apostol Pavel nu l-a cunoscut pe Domnul L-a prigonit, da; cand L-a cunoscut a strabatut lumea intreaga vestind pe Hristos.
Pana cand Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfant cat de mult ne iubeste, omul nu poate sa o stie, caci e cu neputinta pentru mintea pamanteasca sa inteleaga numai din carti cu ce fel de iubire iubeste Domnul pe oameni.
Dar pentru a te mantui, trebuie sa te smeresti. Caci omul mandru, chiar daca ar fi bagat cu forta in Rai nu si-ar gasi aici odihna, ar fi nemultumit si ar spune: “De ce n-am primul loc?” Sufletul smerit e plin de iubire si nu cauta sa fie primul ci doreste binele pentru toti oamenii si, se multumeste cu orice.
Omul mandru sau se teme de demoni, sau se aseamana lor. Dar nu trebuie sa ne temem de demoni, ci de mandrie si trufie, caci ele ne fac sa pierdem harul.
Cel ce vorbeste cu demonii isi intineaza mintea, in vreme ce mintea celui ce ramane in rugaciune e luminata de Domnul.
Domnul ne iubeste si totusi, noi cadem caci nu avem smerenie. Pentru a pastra smerenia, trebuie sa omoram trupul si sa primim in noi Duhul lui Hristos (Romani 8.13). Sfintii au dus o lupta crancena cu demonii si i-au biruit prin smerenie, rugaciune si post.
Cel ce sa smerit pe sine i-a biruit pe vrajmasi.
Ce trebuie facut pentru a avea pace in suflet si in trup? Pentru aceasta trebuie sa iubesti pe toti oamenii ca pe tine insuti si sa fii gata sa mori in tot ceasul. Cand sufletul isi aduce aminte de moarte, el devine smerit si se preda cu totul voii lui Dumnezeu dorind sa fie in pace cu toti si sa iubeasca pe toti oamenii.
Cand pacea lui Hristos intra intr-un suflet, el este bucuros de a sedea, ca Iov, pe gunoi si a vedea pe ceilalti in slava: atunci sufletul este fericit sa fie mai rau decat toti. Taina acestei smerenii a lui Hristos e mare si cu neputinta de dezvaluit. Din iubire, sufletul doreste pentru oricare mai mult bine decat pentru sine insusi, se bucura cand vede pe altii intr-o situatie mai buna decat el si se intristeaza cand ii vede suferind.
Rugati-va pentru mine toti Sfintii si toate popoarele ca sfanta smerenie a lui Hristos sa pogoare asupra mea.
Domnul iubeste pe oameni, dar ingaduie sa fie loviti de incercari si necazuri ca sa-si cunoasca neputinta lor si sa se smereasca si, pentru smerenia lor, sa primeasca pe Duhul Sfant. Cu Duhul Sfant toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, totul este minunat.
Daca cineva sufera mult de saracie, de boala si nu se smereste, sufera fara folos. Cel ce se smereste va fi multumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru ca Domnul e bogatia si viata lui, si toti oamenii vor fi uimiti de frumusetea sufletului lui.
Tu zici: “Viata mea e plina de suferinti”. Dar eu iti voi raspunde, sau mai degraba Domnul insusi iti spune: “Smereste-te si vei vedea ca, spre uimirea ta, incercarile tale se vor preface in odihna si vei spune: “De ce ma chinuiam si intristam atat altadata?” Acum insa, esti fericit pentru ca te-ai smerit si harul a venit. Acum, chiar daca ai fi singur in saracie, bucuria nu te va parasi, caci ai in suflet pacea despre care a zis Domnul: “Pacea Mea dau voua” (Ioan 14,27). Asa da Domnul pace oricarui suflet smerit.
Sufletul celui smerit e ca marea: daca arunci o piatra in mare, ea tulbura o clipa fata apelor, apoi se scufunda in adancuri.
Asa sunt inghitite si necazurile in inima celui smerit caci taria Domnului e cu el.
Unde locuiesti tu, suflet smerit? Cine locuieste in tine? Si cu ce te-as putea asemana?
Tu stralucesti limpede ca soarele dar arzand nu te mistuiesti si incalzesti pe toti oamenii cu caldura ta.
Al tau este pamantul celor blanzi, dupa cuvantul Domnului.
Esti asemenea unei gradini in floare in mijlocul careia se gaseste o casa mareata in care ii place Domnului sa locuiasca.
Pe tine te iubesc Cerul si Pamantul.
Pe tine te iubesc Sfintii Apostoli, Proorocii, Sfintii Ierarhi si Fericitii Parinti.
Pe tine te iubesc ingerii, Serafimii si Heruvimii.
Pe tine te iubeste, in smerenia ta. Prea Curata Maica a Domnului.
Pe tine te iubeste si in tine se bucura Domnul.
Domnul nu Se descopera pe Sine sufletului mandru. Chiar daca ar studia toate cartile pamantului, omul mandru nu va cunoaste niciodata pe Domnul. Caci mandria lui nu lasa loc in ei pentru harul Sfantului Duh si Dumnezeu nu e cunoscut decat prin Duhul Sfant.
Luminati prin Botez, oamenii cred in Dumnezeu dar sunt unii care si cunosc pe Dumnezeu. E bine sa crezi in Dumnezeu, dar sa cunosti pe Dumnezeu, iata fericirea. Desigur, cei ce cred sunt, si ei, fericiti cum a zis Domnul Apostolului Toma: “Pentru ca M-ai vazut si M-ai pipait, crezi. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” (Ioan 20,29).
Desi e bland, totusi, Domnul lasa sufletul sa flamanzeasca din pricina mandriei lui si nu-i da harul cata vreme n-a invatat smerenia. As fi pierit sub povara pacatelor mele si de multa vreme as fi fost in iad daca Domnul si Prea Curata Maica a Domnului n-ar fi avut mila de mine. O, cat de bland si pasnic e glasul Lui! Un glas din cer, cum nu se aude niciodata pe pamant. Si acum, plin de lacrimi scriu despre Domnul milei ca despre propriul meu Tata. Dulce este pentru suflet sa fie impreuna cu Domnul. Adam a gustat aceasta fericire in Rai cand vedea pe Domnul fata catre fata. Sufletul nostru simte si el ca Domnul e cu noi precum a tagaduit: “Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor” (Matei 28,20).
Domnul este cu noi. Ce putem dori mai mult? Domnul a zidit pe om ca ei sa traiasca vesnic si sa-si gaseasca in Ei fericirea pururea, ca noi sa fim impreuna cu El si in El. Domnul insusi vrea sa fie cu noi si in noi. Domnul e bucuria si fericirea noastra. Dar cand, din mandrie, ne departam de Domnul, ne predam pe noi insine framantarilor si suferintei: frica, tristetea si gandurile rele ne destrama.
Doamne indrepteaza-ne cum indreapta o mama, preaiubitoare pe pruncii ei. Da fiecarui suflet sa cunoasca bucuria venirii Tale si puterea ajutorului Tau. Racoreste sufletele aflate in suferinta din poporul Tau, si invata-ne sa Te cunoastem prin Duhul Sfant. Doamne pe pamant, omul se framanta si nu-si poate fixa in Tine mintea lui pentru ca nu Te cunoaste nici pe Tine nici bunatatea Ta. Mintea noastra e intunecata de grijile lumii si nu putem simti plinatatea iubirii Tale. Lumineaza-ne! Totul e cu putinta milostivirii Tale. Tu ai zis in Sfanta Ta Evanghelie “ca mortii vor auzi glasul Fiului Omului si vor invia” (Ioan 5,25). Fa acum ca sufletele noastre moarte sa auda glasul Tau si sa invie in bucurie.

[cristiboss56]

Doamne, zi lumii: “Iertate va sunt voua, tuturor, pacatele voastre” (Matei 9,2: Luca 5.20), si vor fi iertate.
Sfinteste-ne, Doamne, si toti vor fi sfintiti prin Duhul Sfant, si toate popoarele pamantului Te vor slavi si voia Ta se va face pe pamant ca si in cer, caci toata puterea Ti-a fost data Tie si la Tine toate sunt cu putinta.
Omul mandru se teme de reprosuri, dar cel smerit nicidecum. Cel ce a atins smerenia lui Hristos doreste statornic sa i se faca reprosuri, primeste cu bucurie ocarile si se intristeaza cand este laudat. Dar aceasta nu este decat inceputul smereniei. Cand sufletul cunoaste prin Duhul Sfant cat de bland si smerit e Domnul, se socoteste pe sine insusi mai rau decat toti pacatosii si este fericit sa stea pe gunoaie in zdrente ca Iov si sa vada pe oameni in Duhul Sfant stralucind asemenea lui Hristos.
Sufletul meu tanjeste dupa Tine, Doamne. Mi-ai ascuns fata Ta si m-am tulburat. Si iarasi sufletul meu doreste foarte sa Te vada caci Tu l-ai atras. Daca nu m-ai fi atras prin harul Tau, n-as putea sa tanjesc asa dupa Tine, nici sa Te caut cu lacrimi.
Cel ce n-a cunoscut si n-a pierdut, cum va cauta si ce va cauta?
Cand traiam in lume, ma gandeam la Tine, dar nu in continuu. Acum duhul meu arde pana la lacrimi de dorinta de a Te vedea pe Tine, Lumina mea.
Tu m-ai povatuit prin milostivirea Ta. Te-ai ascuns de la mine ca sufletul meu sa invete smerenia; caci, fara smerenie, harul nu poate fi pastrat si o grea intristare si descurajare cuprinde atunci sufletul. Dar cand a devenit smerit, atunci nici descurajarea, nici tristetea nu se apropie de el, caci Duhul lui Dumnezeu il umple de bucurie si veselie.
Inima mie grea de mila de acesti oameni nefericiti care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei sunt mandri ca au ajuns sa zboare, dar nu e nimic uimitor in aceasta: si pasarile zboara si slavesc pe Dumnezeu. Dar omul, zidire a lui Dumnezeu, uita si paraseste pe Ziditorul lui. Gandeste-te putin, cum vei sta inaintea lui Dumnezeu la Judecata de apoi. Unde vei putea fugi ca sa te ascunzi departe de Fata lui Dumnezeu?
Ma rog neincetat lui Dumnezeu pentru voi ca toti sa va mantuiti si sa va bucurati vesnic impreuna cu ingerii si Sfintii. Va rog: pocaiti-va si smeriti-va, bucurati pe Domnul Care va asteapta cu dor si iubire. Sufletului pe care-l iubeste, Domnul ii insufla mila pentru toti oamenii, ca el sa se roage cu caldura pentru ei. Si sufletul meu e indurerat si se roaga mult pentru toti.
Slava Domnului si milostivirii Sale, pentru ca Se descopera noua, slugilor Lui pacatoase, prin Duhul Sfant. Sufletul il cunoaste mai bine decat pe propriul lui tata, pentru ca pe tatal nostru il vedem in afara noastra, in vreme ce Duhul Sfant patrunde sufletul, mintea si trupul.
Cerul si pamantul vestesc pe Sfintii cei preafericiti in smerenia lor, si Domnul le da slava de a fi impreuna cu El: “Unde voi fi Eu, acolo va fi sluga Mea” (Ioan. 12,26).
Maica Domnului e mai presus decat toti in smerenie, de aceea toate popoarele pamantului o numesc “Prea Fericita”, si toate Puterile ceresti ii slujesc Pe aceasta Maica a sa Domnul ne-a dat-o pentru ocrotirea si ajutorul nostru.
Nimic nu e mai bun decat a trai in smerenie si iubire. Atunci sufletul cunoste o adanca pace si nu incearca sa se ridice deasupra aproapelui sau. Daca iubim pe vrajmasii nostri, mandria nu va mai avea loc in sufletul nostru, caci iubirea lui Hristos nu cauta sa stapaneasca. Mandria mistuie ca un foc tot ce e bun, dar smerenia lui Hristos e de netalcuit si nesfarsit de dulce. Daca oamenii ar sti aceasta, tot pamantul s-ar stradui sa castige aceasta stiinta. Zi si noapte ma nevoiesc pentru ea, dar nu ajung sa o stapanesc. Sufletul meu se gandeste mereu: n-am atins inca ceea ce caut si nu ma pot resemna cu aceasta. De aceea va cer cu smerenie, fratilor care cunoasteti iubirea lui Hristos, rugati-va pentru mine ca sa fiu izbavit de duhul mandriei si smerenia lui Hristos sa se salasluiasca intru mine.
Exista multe feluri de smerenie. Unul e ascultator si-si face reprosuri siesi in toate; si aceasta e smerenie. Un altul se caieste pentru pacatele sale si se socoteste un nemernic inaintea lui Dumnezeu; si aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant; cunoasterea si gustul ei sunt diferite.
Cand, in Duhul Sfant, sufletul vede cat de bland si smerit e Domnul, se smereste pe sine pana la capat. Aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate talcui in cuvinte. Daca oamenii ar sti prin Duhul Sfant ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogatiile lor, savantii stiinta lor, ocannuitorii, puterea si vaza lor. Toti ar trai intr-o pace adanca si in iubire, si o mare bucurie ar domni pe pamant.
Cand sufletul se preda voii lui Dumnezeu, mintea e plina de El si sta inaintea lui Dumnezeu in rugaciune curata.
O, Doamne, invata-ne prin Duhul Sfant sa fim ascultatori si infranati. Da-ne duhul pocaintei lui Adam, da-ne sa ne plangem pacatele noastre. Da-ne sa Te slavim si sa-ti multumim vesnic. Tu ne-ai dat Prea Curatul Tau Trup si Sange ca sa traim vesnic impreuna cu Tine si sa fim acolo unde locuiesti Tu, vazand Slava Ta (Ioan 6,53-58;17,24).
Doamne, da tuturor popoarelor pamantului sa stie ce viata minunata dai Tu celor ce cred intru Tine.

Citatele de mai sus sunt (pot sa fie)din:

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...tul-68527.html

[cristiboss56]

http://www.youtube.com/watch?v=o7qNZJ6JPdc

Ce înseamnă acest lucru: “Să te rogi pentru lumea întreagă înseamnă să-ţi verşi sângele”?

Gheronda Sofronie: Este inima care suferă, nu sunt cuvinte goale. Secretul este aici: unde este inima, acolo este şi bucuria şi lumina; apoi, mintea se uneşte cu inima, dar inima este plină de durere, ca şi cum ar curge sânge din ea. Iată ce am înţeles eu: când ne rugăm în acest mod pentru întreaga umanitate, este semnul că unei persoane umane, unui ipostas i s-a dat darul de a trăi următorul fapt: el poate cuprinde în interiorul său şi pe Dumnezeu, şi întreaga umanitate. Dumnezeu şi întreaga umanitate sunt conţinutul vieţii acestei persoane. Pentru că a trăi creştineşte înseamnă a-ţi extinde conţinutul vieţii tale într-un mod nemaiîntâlnit!

- sursa: http://www.pemptousia.ro/2012/11/int....0UNOLvOO.dpuf

Iată ce am găsit în Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei... apropos de luptă sau fugă...

"Un monah lipsit de experienţă suferea din partea demonilor, şi când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau.
Dacă ţi se întâmplă şi ţie ceva asemănător, nu te înspăimânta şi nu fugi, ci stai cu bărbăţie, smereşte-te şi zi: „Doamne, miluieşte-mă, că sunt un mare păcătos” şi demonii pier; dar dacă vei fugi în chip laş, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine şi Domnul, să vadă cum îţi pui nădejdea în El.
Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana şi el te va arde cu focul lui şi vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduieşte cu tărie în Domnul şi spune: „Sunt mai rău decât toţi” şi vrăjmaşul se va depărta de tine.
Nu te speria nici dacă simţi că un duh rău lucrează înăuntrul tău, ci mărturiseşte-te sincer şi cere din toată inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50,18] şi negreşit Domnul ţi-l va da, şi atunci, pe măsura smereniei tale, vei simţi întru tine harul; iar când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârşită.
Acesta este războiul pe care îl duce omul toată viaţa.
Sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi cade în înşelare să nu se înfricoşeze, ci, aducându-şi aminte de iubirea lui Dumnezeu şi ştiind că lupta cu vrăjmaşii e îngăduită din pricina mândriei şi a slavei deşarte, să se smerească şi să ceară de la Domnul să-l tămăduiască şi Domnul va tămădui sufletul uneori degrabă, alteori încet, puţin câte puţin. Cel ascultător care crede duhovnicului său şi nu crede sieşi se va tămădui degrabă de orice vătămare pe care i-au pricinuit-o vrăjmaşii, dar cel neascultător nu se va îndrepta."