Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Desigur ca iti raspund, sunt citate care se dau de obicei in discutiile cu neoprotestantii, ca argument pentru Sfanta Traditie, pe care ei n-o inteleg. Sunt si alte citate mai concludente in acest sens.
Nu eu am scris despre membrii taberelor, dar totusi e evident ca noi nu sustinem acelasi lucru. Nici nu inteleg, eu scriu ca acea intelegere e gresita si apoi se spune ca am sustine acelasi lucru, sau ca e ceva compementar. Cum sa sustin si eu acelasi lucru daca eu critic acele lucruri, asta ma nedumereste pe mine. Adica vreau nu vreau si eu as sustine tot conceptii luate din ecumensim. Cautati pe google cuvantul ecumensim si cititi orice articol, sunt o multime si toate critica ecumensimul. Acum comparati unele conceptii pe care le credeti cu ce scrie acolo despre ecumensim. O sa vedeti ca in marea majoritate coincid. Atunci unde as spune eu ceva gresit sau exagerat? Nu avem conceptii diferite? Discutam de parca netul e setat doar pe forumul acesta, si nimeni nu citeste si alte site-uri ortodoxe. Apropae toate site-uriel ortodoxe sustin exact ce spun si eu, nu am gasit pana acum un site care sa fie ecumenist. E adevarat, mai sunt cateva articole favorabile conceptiilor ecumeniste, in marea de articole care nu sunt asa.
Nici nu ar mai trebui sa scriu eu nimic, articolele de pe net vorbesc de la sine.

Ştiu că dvs vă raportaţi critic faţă de ecumenism. Nu v-am atribuit nicicum o altfel de concepţie.
Şi totuşi:
fiind toţi credincioşi, toţi suntem convinşi că Hristos este Dumnezeu! E doar un exemplu, cel mai important. Prin urmare, cu toate polemicile noastre, ne asemănăm în gândire în privinţa aspectelor esenţiale ale credinţei.
Şi totuşi gândim diferit, percepem în mod diferit anumite realităţi pe care toţi le acceptăm, trăim în modalităţi diferite relaţia cu Dumnezeu pentru că, aşa cum v-a scris şi domnul Cezar, fiecare dintre noi are o personalitate unică şi diferită de a tuturor celorlalţi - aşa ne-a lăsat Dumnezeu.
Suntem subiecte, nu obiecte. Dumnezeu este Subiect, Fiinţă personală, nu idee abstractă. Nu credem într-un "Dumnezeu al filosofilor", ci în Dumnezeul Cel viu al credinţei, al Revelaţiei, în Dumnezeul făcut Om pentru a ajunge în maximă apropiere de noi, pentru a împărtăşi, pentru a asuma în mod deplin toate experienţele noastre (în afară de păcat), inclusiv experienţa morţii. De aceea, dacă Dumnezeu este Subiectul suprem şi noi suntem tot subiecte, persoane unice, vii, libere, atunci subiectivitatea noastră este, sau nu implicată în actul credinţei?
Credinţa e, în acest caz, un fapt obiectiv, sau subiectiv?
Atenţie: n-am spus "relativ", ci "subiectiv".
Credinţa este mai mult adeziune raţională la un set de idei, sau fidelitate faţă de Persoana Celui în Care credem?...
Hristos în mijlocul nostru, domnule Cătălin!