Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi

[dobrin7m]

În prealabil postat de N.Priceputu

Vă propun să gândim la cuvintele de mai sus. Ce înseamnă jignirea? Este același lucru cu ocara, termen întâlnit în scrierile bisericești?
Suntem de acord cu toții, cred, că este dureroasă, că rănește. Mă întreb, însă, ce anume rănește în noi? Demnitatea? Amorul propriu (iubirea de sine)? Mândria? Imaginea pe care dorim s-o avem în fața celorlalți? Este de preferat, oare, s-o răbdăm, sau s-o respingem și să cerem reparații?
Pe de altă parte, contează dacă interlocutorul a avut sau nu intenția de a ne răni? Sunt convins că da.
Uneori o face chiar cu scopul de a ne face rău, alteori, însă, poate s-o facă doar ca să ne testeze (să vedem apoi noi înșine cum îi facem față) sau poate s-o facă, așa cum spunea Daniel Ortodox, ca să rănească mândria din noi. Sau poate vrea să ne trezească dintr-un somn ucigător de suflet, din vreo boală sufletească de care nu suntem conștienți.

Totuși, oricare ar fi motivul, cred că felul în care trebuie să răspundem ocărilor îl cunoaște orice creștin. Și putem, în felul ăsta, să schimbăm paguba în folos duhovnicesc.

dupa parerea ta urmatoarele cuvinte apartinand lui Cezar, sunt jigniri sau ocari? eu zic ca sunt jigniri, pentru ca nu face decat sa aduca cuvinte abjecte si ironii, unui om pe care nu il cunoaste, legandu-se din punct de vedere fizic de om.

"am tot scris mereu împotriva putregaiului "

"îţi cunosc deja patternul (nevrotic) de conduită"

"Ştiţi ce încep să cred? Că tu şi Mihaela, cu puţină îmbărbătare reciprocă aţi putea fi întemeietorii primului club UFO de pe forum. Dacă îi daţi drumul, vă trimit şi eu nişte materiale, semnate de mine şi premiate la concursurile şcolare, printr-a şaptea..."

"Doar imaginaţia delirantă a unor comentatori idolatri"

si "aprecierile" continua legat de intelect, de psihic, etc.

Vreau doar sa reamintesc ca a treia postare a mea pe acest thread, pe la pagina 3 a fost urmatoarea:

"Tocmai asta spuneam Cezar, ca si daca nu aparea aceasta fotografie eu tot credeam ca cel botezat canonic in sfanta noastra Biserica este umplut de har dumnezeiesc. Nu am nevoie de fotografii, de confirmari de nimic, cred cu tarie acest lucru: in Sfanta noastra biserica ortodoxa harul dumnezeesc lucreaza. despre alte biserici nu stiu, e treaba lor. mie imi e suficient ce am in biserica mea."

care confirma de la inceput ca nu sunt amatoare de minuni, de efecte, cum a tot incercat sa acuze pe jumatate din acest thread acest om, Cezar. Pur si simplu a vrut sa jigneasca gratuit, in mod grosolan o femeie, si mai avea pretentia sa nu ii raspund cu nimic.

Acum mai crezi ca a vrut sa raneasca mandria din mine sau pur si simplu a vrut sa jigneasca.
Te intreb N. Priceputu daca eu acum iti spun, a sa gratuit, ca asa am eu chef, ca esti nebun, dus cu pluta ca asa vad eu ca sunt mare psiholoaga, cum te simti? ocarat si ranit in mandrie sau jignit la propriu?

În prealabil postat de dobrin7m

dupa parerea ta urmatoarele cuvinte apartinand lui Cezar, sunt jigniri sau ocari? eu zic ca sunt jigniri, pentru ca nu face decat sa aduca cuvinte abjecte si ironii, unui om pe care nu il cunoaste, legandu-se din punct de vedere fizic de om.

"am tot scris mereu împotriva putregaiului "

"îţi cunosc deja patternul (nevrotic) de conduită"

"Ştiţi ce încep să cred? Că tu şi Mihaela, cu puţină îmbărbătare reciprocă aţi putea fi întemeietorii primului club UFO de pe forum. Dacă îi daţi drumul, vă trimit şi eu nişte materiale, semnate de mine şi premiate la concursurile şcolare, printr-a şaptea..."

"Doar imaginaţia delirantă a unor comentatori idolatri"

si "aprecierile" continua legat de intelect, de psihic, etc.

1. Prima afirmație, cea cu putregaiul, nu știu cum s-o calific pentru că nu știu la ce putregai se referea, însă nu cred că la vreo persoană.
2. a identifica pe cineva ca nevrotic nu este deloc o jignire. O poți spune cu detașare sau chiar cu preocupare.
3. aici este o ironie.
4. „imaginație” și „delir” - termeni tehnici din psihologie. Dacă cineva mă face idolatru, înainte de a mă ofensa m-aș întreba dacă nu cumva are dreptate.

Te intreb N. Priceputu daca eu acum iti spun, a sa gratuit, ca asa am eu chef, ca esti nebun, dus cu pluta ca asa vad eu ca sunt mare psiholoaga, cum te simti? ocarat si ranit in mandrie sau jignit la propriu?

Dacă ai face-o gratuit și pentru că așa ai avea chef cred că nu te-aș lua în seamă. Dacă, însă, mi-ai argumenta, m-aș mai gândi la asta. Nimeni nu-i perfect; nici măcar eu.

Cred că este necesar să ne privim mai cu detașare pe noi înșine, ca și cum nu de noi ar fi vorba, ci de un altul, asupra căruia lucrăm, pe care îl vrem mai bun, mai frumos. Iar pentru asta criticii necruțători ne vor fi cei mai buni prieteni, pentru că ne vor arăta ceea ce noi nu prea suntem dispuși să vedem.
Este dureros, nu zic nu, dar numai până lepădăm afecțiunea față de noi înșine; o afecțiune morbidă, în fond, pentru că ea ne justifică toate păcatele și scăderile, ea ne minte întotdeauna frumos, ea ne sapă, cu viclenie, mormântul. În fond, tot efortul ascetic, unit cu rugăciunea permanentă, împotriva iubirii de sine se concentrează mai ales.

[dobrin7m]

dupa cum spuneam candva, o mana spala pe alta, si oamenii in general nu pot fi obiectivi ci subiectivi.

Ok, nu am sa iau in seama jignirile lui Cezar.

[dobrin7m]

fiecare isi va primi plata sa, si nu dupa cum arata el in fata oamenilor ci dupa cum ii este inima.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

1. Prima afirmație, cea cu putregaiul, nu știu cum s-o calific pentru că nu știu la ce putregai se referea, însă nu cred că la vreo persoană.
2. a identifica pe cineva ca nevrotic nu este deloc o jignire. O poți spune cu detașare sau chiar cu preocupare.
3. aici este o ironie.
4. „imaginație” și „delir” - termeni tehnici din psihologie. Dacă cineva mă face idolatru, înainte de a mă ofensa m-aș întreba dacă nu cumva are dreptate.

Dacă ai face-o gratuit și pentru că așa ai avea chef cred că nu te-aș lua în seamă. Dacă, însă, mi-ai argumenta, m-aș mai gândi la asta. Nimeni nu-i perfect; nici măcar eu.

Cred că este necesar să ne privim mai cu detașare pe noi înșine, ca și cum nu de noi ar fi vorba, ci de un altul, asupra căruia lucrăm, pe care îl vrem mai bun, mai frumos. Iar pentru asta criticii necruțători ne vor fi cei mai buni prieteni, pentru că ne vor arăta ceea ce noi nu prea suntem dispuși să vedem.
Este dureros, nu zic nu, dar numai până lepădăm afecțiunea față de noi înșine; o afecțiune morbidă, în fond, pentru că ea ne justifică toate păcatele și scăderile, ea ne minte întotdeauna frumos, ea ne sapă, cu viclenie, mormântul. În fond, tot efortul ascetic, unit cu rugăciunea permanentă, împotriva iubirii de sine se concentrează mai ales.

Frate, afirmaţia cu putregaiul am întâlnit-o prima dată pe forum (apoi am regăsit-o, prin lecturi, la alţi părinţi) când unul dintre duhovnicii noştri (îmi cer iertare că în clipa asta nu îmi amintesc cu precizie numele, însă e sigur că-i voba despre unul dintre păstorii vrednici ai Bisericii) se referea la tendinţa omului de a vedea credinţa mai degrabă ca pe un fel de fenomen ocult sau ca o pe o versiune a paranormalului şi încă, făcea trimitere acolo, în cuvânt, la superstiţii, idolatrie şi alte tare. Am pus la inimă acele cuvinte, ferindu-mă în ale mele mai întâi şi apoi fiind atent la duhurile celorlalţi. E un pericol care ne paşte pe toţi, mereu, chiar dacă unii suntem "vaccinaţi" deja.
Nu de persoane e vorba, aşadar, cât de duhurile care poposesc, o vreme mai scurtă sau mai lungă, în oameni.

A-ţi atrage atenţia un psiholog că ai uneori o conduită nevrotică, este o oportunitate! Bine ar fi să îi mulţumeşti pentru asta, să ceri detalii şi eventual o îndrumare. Mai ales că dialogul e mocca (în cabinet costă multişor...). Eu unul aşa procedez când mi se întâmplă să primesc o observaţie de la un confrate. Ca dovadă, pe forum mi s-a întâmplat chiar ieri, cu Alin (iar mai demult cu Mihnea, precum şi cu alţii - a rămas scris în memoria forumului). Şi am luat în serios atenţionarea, după puteri. Ba chiar, precum se poate constata din postare, i-am mulţumit, căutînd să mă folosesc de feedback.

Ei bine, nu-i o ironie, ci o simplă constatare. Oamenii prezintă toate caracteristicile iubitorilor de OZN-uri (lumini şi luminiţe, poze, obiecte identificabile doar pe pelicule, afecte multe, argumente din sfera interpretativităţii etc. - curat UFO). Că neagă asta şi deplasează pasiunea lor morbidă focalizînd-o fix asupra sfinţilor - asta ţine deja de intimitatea mecanismelor de apărare ale unui eu narcisist foarte şi lipsit de igienă minimală, precum şi, desigur, de ceea ce numim păcat fără intenţie. E alegerea lor că ţin morţiş să persevereze. Eu am spus ce am înţeles, franc.

Imaginaţie şi delir sunt termeni din vocabularul minimal al oricărui muritor contemporan. Ba, mai mult, constituie o permanenţă în viaţa fiecăruia dintre noi (altiminteri am fi deja desăvârşiţi), dar nu toţi suntem miluiţi să conştientizăm aceasta şi capabili să luptăm cu armele psihologiei şi, mai ales, cu armele duhovniceşti (rugăciunea, mai întâi). Că unii adaugă un burtoi de afecte pe termenii ăştia, iarăşi, repet, e alegerea lor. Ar fi avut multe alte opţiuni de interpretare. Dar le-au tăiat. (tipic nevrotic, ăsta-i patternul, deh!)

Mulţumesc că ai arătat cum înţelegi tu intervenţia mea, sper că lămuririle de aici fac şi mai clar textul.