Budism - decodificarea realitatii

[antiecumenism]

-ideea este ca eu personal nu pot sa garantez 100% ca respectivul calugar a fost in rai si iad,ca a vazut efectiv acele lucruri ca Budha e la iad…dar mai multi sfinti ortodocsi zic ca numai crestinii se mantuie,deci ajung in rai;

“Iisus Hristos singurul mijlocitor al mântuirii noastre

Creştinilor, îi răspunde Sfântul, voi vorbiţi despre mântuire, dar habar nu aveţi ce este mântuirea, de ce au nevoie oamenii de mântuire şi, în sfârşit, nu-L cunoaşteţi pe Hristos, singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată adevărata învăţătură despre acest obiect, învăţătura Sfintei, Universalei Biserici: Mântuirea constă în restaurarea după chipul lui Dumnezeu.

Această comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc prin căderea în păcat a protopărinţilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinţe pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atât a celor virtuoşi, cât şi a răufăcătorilor. Ne zămislim în fărădelegi, ne naştem în păcat. Voi pogorî la fiul meu, plângând, în iad, zice sfântul patriarh Iacov despre el însuşi şi despre sfântul său fiu, Iosif cel cast şi minunat.

Coborau în iad, după sfârşirea pribegiei pământeşti, nu doar păcătoşii, ci şi drepţii Vechiului Testament. La atâta se limitează puterea faptelor bune omeneşti. Acesta este preţul virtuţilor firii noastre căzute!

Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu?, Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care L-a trimis El.

Ne mântuieşte credinţa în Hristos, nu „faptele bune”

Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul!
Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.”

http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/12/07/sfantul-ignatie-briancianinov-despre-mantuirea-neortodocsilor/

[cezar_ioan]

Bun.
Aşadar să ţinem de dovezile şi întăririle furnizate de sfinţii noştri, iar nu de "ajutorul" dat de tibetani sau de alţi oameni care, nefiind mădulare ale Bisericii îşi permit totuşi să ne "instruiască" în cele sfinte.
N-au decât să propovăduiască astfel de argumente la ai lor. N-au decât să se convertească între ei, budhiştii. Ei între ei să treacă la Hristos, dacă aşa ceva o fi posibil! Că învăţătura creştinilor n-au primit-o ci, dimpotrivă, au venit cu ashramuri prin România, să ne "elibereze" şi "ilumineze". Pre mulţi nenorocind...
Iar noi nu avem nevoie să primim argumentele şi învăţăturile lor despre Hristos, despre Rai şi Iad, despre mântuire, despre viaţa de apoi etc.
Noi, creştinii ortodocşi, avem deja Tezaurul Viu al Adevărului în Sfânta Biserică. Să ne vedem, aşadar, de ale noastre în toate sensurile posibile.
Doamne ajută!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de antiecumenism

-ideea este ca eu personal nu pot sa garantez 100% ca respectivul calugar a fost in rai si iad,ca a vazut efectiv acele lucruri ca Budha e la iad…dar mai multi sfinti ortodocsi zic ca numai crestinii se mantuie,deci ajung in rai;

“Iisus Hristos singurul mijlocitor al mântuirii noastre

Creştinilor, îi răspunde Sfântul, voi vorbiţi despre mântuire, dar habar nu aveţi ce este mântuirea, de ce au nevoie oamenii de mântuire şi, în sfârşit, nu-L cunoaşteţi pe Hristos, singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată adevărata învăţătură despre acest obiect, învăţătura Sfintei, Universalei Biserici: Mântuirea constă în restaurarea după chipul lui Dumnezeu.

Nu stim ce este mantuirea. Corect.

Dar stim cum arata Chipul Lui Dumnezeu?

Această comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc prin căderea în păcat a protopărinţilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinţe pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atât a celor virtuoşi, cât şi a răufăcătorilor. Ne zămislim în fărădelegi, ne naştem în păcat. Voi pogorî la fiul meu, plângând, în iad, zice sfântul patriarh Iacov despre el însuşi şi despre sfântul său fiu, Iosif cel cast şi minunat.

Coborau în iad, după sfârşirea pribegiei pământeşti, nu doar păcătoşii, ci şi drepţii Vechiului Testament. La atâta se limitează puterea faptelor bune omeneşti. Acesta este preţul virtuţilor firii noastre căzute!

Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu?, Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care L-a trimis El.
Ne mântuieşte credinţa în Hristos, nu „faptele bune”

Este o exagerare.

Doar credinta in Hristos nu este mantuitoare.

Credinta este necesara, dar nu suficienta.

Trebuie incununata de fapte.

O credinta fara fapte nu este credinta.

Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul!
Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.”

http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/12/07/sfantul-ignatie-briancianinov-despre-mantuirea-neortodocsilor/

În prealabil postat de florin.oltean75

Nu stim ce este mantuirea. Corect.

Dar stim cum arata Chipul Lui Dumnezeu?

Este o exagerare.

Doar credinta in Hristos nu este mantuitoare.

Credinta este necesara, dar nu suficienta.

Trebuie incununata de fapte.

O credinta fara fapte nu este credinta.

Crestinismul este unica religie mantuitoare, ne marturiseste Sundar Singh. Ce altceva l-ar fi facut sa treaca de la budism la crestinism?!?

Iti recomand sa citesti II Epistola a Sf. Apostol Petru, ca sa vezi ca e nevoie de mai multe pentru a ne mantui. Credinta e prima, urmata de fapte bune si apoi de cunoastere. La sfarsit enumera iubirea si dragostea. Cu toate acestea, mantuirea o primim in dar de la Dumnezeu, avand in vedere ca aportul nostru, chiar in conditiile implinirii tuturor conditiilor, reprezinta doar 1%, iar restul ne da Dumnezeu.

Imi face o deosebita placere sa postez din nou aceste versete:

3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa,
4. Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume.
5. Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa,
6. La cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia;
7. La evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea.
(II Petru 1)

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Miha-anca

Crestinismul este unica religie mantuitoare, ne marturiseste Sundar Singh. Ce altceva l-ar fi facut sa treaca de la budism la crestinism?!?

Iti recomand sa citesti II Epistola a Sf. Apostol Petru, ca sa vezi ca e nevoie de mai multe pentru a ne mantui. Credinta e prima, urmata de fapte bune si apoi de cunoastere. La sfarsit enumera iubirea si dragostea. Cu toate acestea, mantuirea o primim in dar de la Dumnezeu, avand in vedere ca aportul nostru, chiar in conditiile implinirii tuturor conditiilor, reprezinta doar 1%, iar restul ne da Dumnezeu.

Imi face o deosebita placere sa postez din nou aceste versete:

3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa,
4. Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume.
5. Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa,
6. La cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia;
7. La evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea.
(II Petru 1)

Cunostinta

Ce intelegem prin "cunostinta"?

"Cunostinta" depinde de minte.
"Cunostinta" este o functie a mintii.

Prin minte intelegem atat cuvantul "Dumnezeu" cat si "cuvintele Lui Dumnezeu", prin minte ne infranam sau desfranam, prin minte facem fapte bune sau fapte rele.

Prin minte ajungem sa credem sau nu, prin minte ne inaltam sau coboram, prin minte poftim sau ne infranam, prin minte iubim sau uram, prin minte ne smerim sau ne mandrim.

Nimic nu poate ocoli MINTEA. Nici binele, nici raul. Nici credinta, nici necredinta.

Dar ce este mintea?

Este o intrebare esentiala, care necesita un raspuns pentru cei ce doresc sa cunoasca in profunzime insasi procesul cognitiei (element cauzal in procesele de decizie derivate)

In textele sacre budiste sunt identificate trei niveluri ale mintii:
-unul grosier corespunzator starii de veghe,
-unul subtil care este inactiv in stare de veghe dar se manifesta in somn (pt. fiintele obisnuite),
-unul foarte subtil, care devine activ doar in momentul mortii (pt. fiintele obisnuite)

Doar cel de al treilea nivel "supravietuieste" mortii - de aceea se spune ca este nivelul indestructibil - mintea radacina.


(1) Mintea corespunzatoare nivelului grosier

In sutrele sacre este definita prin trei parametri: natura, locatie si functie.

- Natura acesteia este claritatea. Claritate pentru ca in ea se reflecta toate obiectele cunoasterii. Este 'perfect clara'. Perfect clara - pentru ca niciun alt obiect nu are o asemenea 'transparenta'. De asemenea, este fara forma. Ii lipseste cu desavarsire orice forma, orice proprietate fizica. De aceea se spune ca este 'goala de forma'. Aceasta goliciune insa nu este ultima sa esenta, 'natura ultima', ci este natura ei conventionala. Fiind fara nicio proprietate fizica nu putem spune ca are o anumita intindere sau limitare spatiala.

-Locatia mintii este in inima (nu in cap). "Fara forma fiind, locasul ei adancul inimii este".

-Functia este aceea de a cunoaste. Mintea este cea care executa procesul de imputatie la interactiunea cu realitatea inconjuratoare. De exemplu, o padure nu este padure daca mintea nu o intelege astfel. O inchisoare nu este o inchisoare daca nu o intelegem astfel.


Mintea este cea mai puternica forta din univers. Intr-o clipita ne poate azvarli in iadul cel mai adanc. Niciun demon, nicio forta exterioara nu ne poate clinti, daca mintea nu se clinteste.

In sutre se spune ca mintea fiintelor obisnuite se aseamana cu un animal vorace, neimblanzit sau cu un tiran. Este poftitoare si patimasa. Fiintele obisnuite se afla sub comanda propriilor lor minti, fara putere de a i se impotrivi.

Procesul cunoasterii directe a propriei minti se aseamana cu imblanzirea unei fiare crude, cu imblanzirea unui cal naravas.

Fara realizarea propriei minti, fiintele desi vad - sunt oarbe, pentru ca vad ceea ce mintea lor necontrolata le arata. Astfel, desi ele cred ca sunt in lumina, in fapt umbla in bezna necunostintei.

[florin.oltean75]

DINCOLO DE STARI


Toate starile - fie ca sunt adictive, fie ca sunt stari "normale" ('de la caderea lui Adam incoace nu mai este nimic normal') - sunt, fara exceptie, fenomene neuropsihice.

Realitatea in care ne miscam si respiram este pur si simplu o compilatie din aceste stari.

Finalmente, chiar daca vorbim despre senzatii, idei abstracte sau amintiri cuibarite in ungherele memoriei – acestea sunt, fara exceptie, impresii mentale.

De aceea sta scris in scripturile budiste, ca privind cu intelegere in jurul nostru, in noi insine, putem observa ca "totul este in natura mintii".

Pentru ca orice percepem este o proiectie, o amprenta in minte.

De aceea, vanarea de stari este ca o invartire in jurul cozii. Este inselare, pentru ca aceste actiuni de apucare nu reusesc sa inteleaga natura profunda a starii si a setei de stare.

Se aseamana cu o betie. Sau cu alergarea dupa himere. ( "Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!")

Nu este o deosebire fundamentala intre vanarea de stari trupesti sau stari duhovnicesti. Este implicat acelasi mecanism. Acelasi tipar de actiune. Se schimba doar conceptele. Acelasi om vechi, insa, imbracat cu alte haine.

"Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” - (Ma va vana) - va intra in imparatia cerurilor."

--------------

Ce este dincolo de "stare"?

Dincolo de neuropsihic?

Oare putem noi “saraci duhul” intr-o asemenea masura incat sa nu mai fie ingreunat de nicio impresie mentala?

Sa fie complet liber de mecanismul cognitiv cauzal: obiect stimul - simt - impresie mentala...?

Oare putem noi separa "sufletul" de trup, in trup fiind?

Mintea de neuron, in trup respirand?

Sa lasam in urma trupescul ca pe o piele de sarpe? Sa "naparlim" - sa lasam, cu totul, duhul cel vechi?

Sa linistim furtuna si sa facem pace pentru totdeauna?
-------------

Budismul spune ca da, si arata cum.

[Ioan_Cezar]

Bună Florin,
sunt nelămurit în legătură cu afirmaţia ta despre realitate (în care trăim, în care ne mişcăm şi respirăm).
Mai întâi nu sesizez distincţia dintre realitate şi mediu ambiental. Sunt acelaşi lucru?
Apoi, dacă realitatea e totuna cu o compilaţie a stărilor subiective, să înţeleg că natura realităţii nu are nimic obiectiv? Nu e nimic real independent de subiectivismul nostru?
În fine, dacă subiectivismul e atât de accentuat, ba chiar total, cum se face că persoane diferite, subiectivităţi diferite pot comunica, se pot deosebi ori asemăna etc.?

Pe de altă parte, afirmi că budismul arată cum putem despărţi mintea de neuron etc. Că a avea omul trup e cam totuna cu a avea piele de şarpe etc.
Aici îţi reamintesc că Biserica învaţă nu desconsiderarea trupului sau distrugerea lui, ci înfrânarea, asceza. Iar aceasta pentru un singur scop capital: curăţia necesară lucrării de schimbare a minţii prin nevoinţă şi har (despătimire, iluminare... ştii tu...).

Mai direct spus, ţinta ascezei creştine e spiritualizarea trupului, pneumatizarea lui. Nu separarea trupului şi a minţii, nu ruptura dintre "minte şi neuron" ci spiritualizarea/pneumatizarea materiei prin lucrarea (simţită, resimţită, cunoscută) harului în om, astfel încât omul să devină treptat lăcaş ori tron al Duhului Sfânt şi astfel să parcurgă devenirea întru Fiinţă, care este nesfârşită.
Biserica este tocmai organismul viu unde are loc acest proces al învierii şi al înveşnicirii omului întru Hristos.

Aşadar, în Biserică nu voim să separăm neuronul şi mintea (măcar că mintea e susţinută de fenomenologia unei mase de neuroni cu intercorelaţii sistemice de nespusă complexitate, neputînd funcţiona în baza câte unui element sau a unei grupări oarecare rupte de sistemul întreg) ci să avem parte de harul Duhului lui Hristos în relaţia "neuronului" cu mintea, a sufletului cu trupul.
Problema, după cum înţeleg eu, nu e de a găsi o cale de evadare din trup ci, tocmai prin relaţia (îmblânzitoare, înstăpânitoare în baza unui "duh stăpânitor" pe care îl cerem în rugăciune) cu trupul,
şi pe de altă parte, în extensie simultană cu semenii
şi cu Duhul Sfânt,
să dobândim o relaţie curată şi lucrătoare între minte şi trup, adică o relaţie mântuitoare şi necontenit sfinţitoare în Hristos Cel Înviat şi Pururea Viu.

Duhul şi materia omului se întrepătrund, subiectivul şi obiectivul coexistă. Sfinţii dau mărturie că răpirea în vedenie prin Duhul înseamnă cu totul altceva decât ruptura dintre suflet şi duh, dintre "neuron şi minte". Şi, în orice caz, aceste modificări ale cunoaşterii (care nu sunt în nici un caz detaşări budiste) vin din voia Domnului, din pedagogia Lui mântuitoare, iar nu din ambiţiile omului. Ambiţii care, se pare, vin adeseori din suferinţe personale şi colective insuficient elucidate ori incomplet dăruite Domnului întru binecuvântare.

[florin.oltean75]

Bine ai revenit Cezar!

Bună Florin,
sunt nelămurit în legătură cu afirmaţia ta despre realitate (în care trăim, în care ne mişcăm şi respirăm).
Mai întâi nu sesizez distincţia dintre realitate şi mediu ambiental. Sunt acelaşi lucru?

Daca mediul ambiental este tot ceea ce percepe mintea noastra inclusiv ambientul senzorial intern trupului si mintii atunci putem afirma ca mediul ambiental este realitatea subiectiva.

Apoi, dacă realitatea e totuna cu o compilaţie a stărilor subiective, să înţeleg că natura realităţii nu are nimic obiectiv?
Nu e nimic independent de subiectivismul nostru?
În fine, dacă subiectivismul e atât de accentuat, ba chiar total, cum se face că persoane diferite, subiectivităţi diferite pot comunica, se pot deosebi ori asemăna etc.?

“Realitatea in care ne miscam si respiram este pur si simplu o compilatie de stari.”

Realitate imediata/subiectiva este suma tuturor experientelor, clipa de clipa.

Este proiectia lumii in mintea noastra, inclusiv propriile ganduri, sentimente, stari trupesti.

Este realitatea efectiva.

Realitatea obiectiva, evident, exista si nu este suma starilor noastre subiective.

Insa, realitatea obiectiva, cea care exista dincolo de raza de actiune a simturilor, nu poate fi accesata decat inferential, prin reprezentari mentale subiective.

De aceea “realitatea obiectiva”, dpdv al sinelui, se curbeaza inerent, curge intr-o “realitate subiectiva”.

Astfel, se poate afirma ca realitatea obiectiva “nu exista efectiv”.

Aceasta nu inseamna ca realitatea obiectiva nu exista in mod absolut.

In experienta curenta, noi insa nu simtim cum ca mintea noastra este cea care oglindeste fiecare experienta personala. Ca este implicata in fiecare cuanta a cognitiei, indiferent cat de neinsemnata.

Figurativ, nu simtim ca propria minte da viata realitatii obiective intr-un mod subiectiv. Realitatea obiectiva o simtim in afara mintii noastre, nu inlauntrul ei.

Percepem viata de zi cu zi ca si cum am fi o singularitate printre alte singularitati. Ca si cum realitatea obiectiva, cu toate promisiunile ei (de mister, placere, cunostere exotica…) asteapta sa fie descoperita de mintea noastra.

Cand de fapt mintea noastra este in centru. Este cea care“da viata” efectiv fiecarei experiente.

Universul exista efectiv pentru ca mintea noastra exista.

Realitatea este inlauntrul nostru, nu inafara noastra.

Cand intelegem acest adevar incepem sa ne reintregim. Ne intoarcem acasa.

Mintea se reintoarce in chip minunat in ea insasi. Nu mai dam nimic dusmanului. Nu mai risipim.

Pana atunci ramanem pribegi, intr-o tara straina.

----------------------
Mintile pot comunica pentru ca pot stabili conventii in raport cu diferite forme de reprezentari mentale. (Etichete, foneme, tipare, simboluri).

Cand conventia nu este stabilita comunicarea este imposibila.

Conventiile sunt forme de realitate subiectiva congruente in subiecti diferiti.

Pe de altă parte, afirmi că budismul arată cum putem despărţi mintea de neuron etc. Că a avea omul trup e cam totuna cu a avea piele de şarpe etc.

“Sa lasam in urma trupescul ca pe o piele de sarpe? Sa "naparlim" - sa lasam, cu totul, duhul cel vechi?”


Adica, omul trebuie sa lase duhul sau cel vechi, apucator si aflat in necunostinta, ca pe o piele de sarpe.

De fapt, mintea trece prin multe naparliri pana ajunge la curatenia desavarsita.

Aici îţi reamintesc că Biserica învaţă nu desconsiderarea trupului sau distrugerea lui, ci înfrânarea, asceza. Iar aceasta pentru un singur scop capital: curăţia necesară lucrării de schimbare a minţii prin nevoinţă şi har (despătimire, iluminare... ştii tu...). Aşadar, în Biserică nu voim să separăm neuronul şi mintea (măcar că mintea e susţinută de fenomenologia unei mase de neuroni cu intercorelaţii sistemice de nespusă complexitate, neputînd funcţiona în baza câte unui element sau a unei grupări oarecare rupte de sistemul întreg) ci să avem parte de harul Duhului lui Hristos în relaţia "neuronului" cu mintea, a sufletului cu trupul.
Problema, după cum înţeleg eu, nu e de a găsi o cale de evadare din trup ci, tocmai prin relaţia (îmblânzitoare, înstăpânitoare în baza unui "duh stăpânitor" pe care îl cerem în rugăciune) cu trupul,
şi pe de altă parte, în extensie simultană cu semenii
şi cu Duhul Sfânt,
să dobândim o relaţie curată şi lucrătoare între minte şi trup, adică o relaţie mântuitoare şi necontenit sfinţitoare în Hristos Cel Înviat şi Pururea Viu.

Duhul şi materia omului se întrepătrund, subiectivul şi obiectivul coexistă. Sfinţii dau mărturie că răpirea în vedenie prin Duhul înseamnă cu totul altceva decât ruptura dintre suflet şi duh, dintre "neuron şi minte".

In budism, trupul este considerat un vas extrem de pretios, insasi fundamentul iluminarii.

Prin ceea ce reflecta trupul in mintea noastra putem cunoaste in cele din urma ceea ce este dincolo de orice impresie trupeasca.

Prin trup patimitor lucram nepatimirea.

“Neuronul” lucreaza activ la toate impresiile noastre trupesti, dar sustine si cugetarea la Dumnezeu.

Insa duhul nu este trup. Mintea nu este trup.

Sunt doua continuumuri diferite, chiar daca temporar coexista si conlucreaza.

Ele sunt separate obligatoriu la moartea trupului (neuronul este despartit de minte), dar pot fi separate si in rugaciunea profunda.

Cand mintea intra in ea insasi poate vedea limpede propria sa natura si lucrare, diferita de cea a trupului.

In rugaciunea adanca mintea devine netrupeasca lasa in urma toate impresiile si imaginatiile - cultivate prin ascultare, citire sau reflectie.

Lasa cele ale trupului (roscoavele lumii) si se intorce la Tatal, hranindu-se cu “frumusetea si lumina Lui”.

Gaseste apa vie si devine apa vie. Nici nu mai inseteaza, nici nu mai flamanzeste.
------