Prietena mea este sectanta

[Florinvs]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Aici total de acord! Problema mai deoasebita ar fi intradevar atunci cand o persoana ortodoxa s-ar casatori cu o persoana de alta religie! Insa si aici, daca persoanele respective chiar au sentimente puternice reciproce, o solutie se poate gasi.

[laurastifter]

În prealabil postat de Florinvs

Aici total de acord! Problema mai deoasebita ar fi intradevar atunci cand o persoana ortodoxa s-ar casatori cu o persoana de alta religie! Insa si aici, daca persoanele respective chiar au sentimente puternice reciproce, o solutie se poate gasi.

Da... Mi-aţi amintit de o discuţie pe care am avut-o, acum vreo 2 ani, cu un părinte şi câteva tinere de aprox. aceeaşi vârstă cu mine.
Ele le criticau foarte tare pe fetele ortodoxe care se căsătoresc cu creştini eterodocşi.
Părintele (o persoană deosebit de inteligentă şi cu un simţ al umorului fantastic) ascultă calm, meditativ şi răspunde pe un ton serios:
"măi fetelor... Să vedeţi voi când v-o scoate Dumnezeu în cale vreun luteran!...". :))
Dar nu ştiu, a spus-o cu atât haz, încât m-am amuzat grozav. :))