![]() |
![]() |
|
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citat:
Dragă Valentin, în cărțile sfinților, așa cum a păstrat Tradiția Ortodoxă scrierile lor peste veacuri, găsim o învățătură completă despre viața de după moarte, aflăm ce se întâmplă cu sufletul mortului precum și cum putem noi, cei rămași în viață, să îl ajutăm (întrucât sufletul are mare nevoie de ajutor, în special în primele 40 zile după desfacerea sufletului de trup). Nu e nevoie să mergi din obligație la o biserică. E suficient să asculți durerea ta și să faci un strop de lucru bun pentru bunicul tău și pentru tine. Prin rânduielile care țin de doliu (aceasta este o stare sufletească aparte și un complex de fapte bune pe care creștinul le face pentru cel trecut la Domnul), Biserica ne învață cum să batem creștinește ispitele care însoțesc moartea celui apropiat și cum să ne folosim de prilej pentru a ne înzdrăveni noi înșine, pe plan sufletesc și duhovnicesc. Ce poți face? Nu știu să te sfătuiesc (nefiind duhovnicul tău) însă îți spun ce aș face eu. Dacă nu aș avea acces la o biserică ortodoxă, aș proceda astfel: 1) aș intensifica rugăciunea, aș acorda un timp sporit pentru rugăciune 2) întrucât Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este Marea noastră Acoperitoare în nevoi, aș dedica zilnic un timp aparte pentru rugăciuni către Ea 3) aș accentua milostenia, cu gând de maximă umilință, dăruind din toată inima celor aflați în nevoi (nu sunt bani? poate sunt obiecte; nu sunt obiecte? poate e o vorbă bună; nu e vorbă bună? poate e o privire însuflețitoare, suportivă către vreunul aflat în nevoi sufletești sau trupești) Cât despre gândul supărător referitor la cât de credincios a fost bunicul tău, asta, iartă-mă, dar nu cred că stă în puterea ta să socotești. Știe Domnul mai bine! Acum e momentul să arăți credința ta, iar nu să socotești credința bunicului. Și dacă, fie, bunicul s-a arătat cu totul necredincios, ei bine, cu atât mai mult are nevoie acum de credința ta. Roagă-te, așadar și fă milostenie! Domnul fie cu tine! Domnul să miluiască sufletul bunicului tău! P.S. Poți citi și topicul "Tradiția ortodoxă și viața de după moarte", de la secțiunea Sfinți Părinți (Patrologie). http://carteromaneasca.files.wordpre...upa_moarte.pdf http://carteromaneasca.files.wordpre...upa-moarte.pdf P.P.S. Rade-ți frate părul, că alopecia e tare neplăcută și nu-i de folos omului între semeni, pe stradă și la serviciu etc. Băbismele și superstițiismele vor zice mereu, ca toate celelalte isme, doar nerozii. Fă lucrurile cu bun simț și lasă babele savante să îi necăjească mai departe pe preoți (sărmanii, cât mai pătimesc de la îmbroboditele omnisciente...). Last edited by cezar_ioan; 04.10.2013 at 01:23:49. |
|
|