Coborarea mintii in inima

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Nu ştiu ce să zic. Experienţa mi-a arătat altceva: deşi ştiam foarte bine că un anumit lucru e păcat şi vroiam să mă feresc de el, deşi logic şi raţional ştiam exact ce trebuie să fac şi ce să nu fac, nu am acţionat în conformitate cu ce mi-a zis mintea. Abia când am simţit cu toată fiinţa mea răul pe care mi-l pricinuia lucrul respectiv, când în inima mea s-a simţit fiorul acelui păcat, m-am hotărât cu adevărat că trebuie să împotriva lui. Eu cred că despătimirea nu se face doar cu ajutorul minţii. Conştiinţa lucrurilor se naşte în inimă. În contextul respectiv, mintea m-a ajutat doar să numesc acel păcat, identificarea lui a fost în inimă.

Ei, vorbim cam acelasi lucru dar un pic mai diferit, sau mai bine zis fiecare in felul sau. De fapt exemplul tau confirma ce am spus si eu. Mai intai mintea spune rational ce e bine, si daca nu ascultam de minte, care este paznic al inimii si mergem mai departe intervine Dumnezeu prin glasul constiintei.

insa despatimirea este curatirea noastra, ori ea cu mintea se face. caci mai intai constientizam cu mintea pacatul ca apoi sa luptam cu el tot cu mintea cu ajutorul lui Dumnezeu.

Iata ce zice Arhim. Sofornie in Mistica vederii lui Dumnezeu despre:

- vederea pacatului
"Părinţii spuneau că a-ţi vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Şi eu, mulţi ani am fost orb duhovniceşte.”

„Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înţeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aş putea înţelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..”

„Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului”

-si esenta pacatului
„Din momentul în care mi s-a dăruit harul pocăinţei, mi-am dat seama că mă aflu în iad”.

„Când mi s-a descoperit că natura duhovnicească a mişcării mele lăuntrice era de fapt o repetare a căderii lui Adam, atunci m-am îngrozit şi de atunci rugăciunea mea se caracteriza printr-o vrăjmăşie faţă de mine însumi”.

Iata Anyta, oare miscarile noastre launtrice nu sunt o repetare a caderii lui Adam? Putem noi oare din ele sa ajungem la adevarata luminare a mintii?

Chiar si rugaciunea inimii, mai intai intra in minte si abia apoi coboara in inima. Nu intra in inima ca apoi sa patrunda in minte. de aceea este coborarea mintii in inima si nu urcarea inimii in minte.