Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Un frate care a păcătuit a mers la un Sfânt Părinte şi l-a întrebat ce trebuie să facă: „Ai căzut? Ridică-te!”, i-a spus acesta.
„M-am ridicat, dar am păcătuit din nou”, i-a răspuns omul.
„Nu-i nimic, i-a spus părintele, te ridici din nou...! Clipa finală trebuie să te găsească, fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuţi şi cu ispitele. Numai aşa găseşti calea spre rai”.


(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicesti, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 19)

[cristiboss56]

Tulburarea, indiferent de cauzele aparent bune ale provenienţei ei, este cea mai dăunătoare ispită pentru suflet, de aceea trebuie să fie considerate nedrepte şi neadevărate acele cauze şi prilejuri care o stârnesc. Dacă Domnul Atotbun se îngrijeşte pentru folosul nostru sufletesc şi mântuirea noastră mai mult decât noi înşine, atunci se cuvine să ne căutăm scăparea de gândurile care ne tulbură la bunătatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, căci prin grija noastră nepotrivită, prin temerea şi frica necuvioasă nu putem face nimic. Vom trăi atât timp cât ne va dărui Dătătorul de viaţă, care ia viaţa şi învie, răneşte şi tămăduieşte, pe toate le aranjează cu înţelepciunea Sa, după unicul bine, spre cele folositoare şi mântuitoare.
Nu trebuie să uităm cuvântul evanghelic: „Vai nouă când ne vorbesc de bine toți oamenii”.
(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, pp. 131-132)

[cristiboss56]

Vom discuta despre invidie, arătând cât de rea şi dăunătoare sufletului este această patimă. Împăratul Irod, bătrân neputincios în vârstă de şaptezeci de ani, auzind că s-a născut Hristos, noul împărat israelitean, s-a aprins de invidia care l-a orbit şi i-a împietrit inima într-o aşa măsură, încât a hotărât să ucidă în regiunea Betleem până la paisprezece mii de prunci, pentru ca împreună cu ei să-l omoare şi pe Hristos care S-a născut...
Însă invidiosul Irod nu l-a ucis pe Hristos, ci şi-a pierdut pentru totdeauna sufletul, iar pruncii ucişi de către el vor petrece fericiţi pentru veşnicie în cămările cereşti ale mucenicilor, în timp ce el are să se chinuie pentru veşnicie în gheenă.Trebuie să ne străduim în tot chipul să ne împotrivim invidiei şi să distrugem această patimă încă de la începutul ei, pentru că cei copleşiţi de invidie procedează în acţiunile lor aproape asemănător lui Irod. ...Să ne silim să avem dragoste şi bunăvoinţă faţă de toţi, atât faţă de cei ce ne iubesc, cât şi faţă de cei care nu ne iubesc, faţă de cei binevoitori şi faţă de cei nebinevoitori. Nu în zadar spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu este dragoste, iar cel ce petrece în dragoste, în Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu este în el”. Amin.
(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia crestină, Editura Platytera, p. 133)

[cristiboss56]

Iubirea firească, iubirea căzută, aprinde sângele omului, îi pune în mişcare nervii, îi stârneşte închipuirea; iubirea sfântă răcoreşte sângele, odihneşte şi sufletul şi trupul, atrage omul lăuntric la ruga tăcută, îl afundă în dulceaţa smereniei şi desfătării duhovniceşti.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, Editura Sophia, Bucureşti, 2009)

[cristiboss56]

Dacă gândul a ajuns la obsesie şi eşti gata să faci păcat, deja eşti la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aştepta şi spune-i că eşti gata să laşi păcatul! Atenţie cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naşte!

Ce ne puteţi spune despre gândurile care, uneori, ajung la stadiul de obsesie?

Să ştiţi că gândurile până la moarte nu ne slăbesc! E bine că te luptă acum - lasă să te lupte dracul! - dar luptă-te şi tu cu el. Vrei să nu te lupţi? Vrei să nu ai gânduri? Nu se poate aşa!

Iar dacă gândul a ajuns la obsesie şi eşti gata să faci păcat, deja eşti la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aştepta şi spune-i că eşti gata să laşi păcatul!

Atenţie cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naşte! Nu este păcat pe care să-l faci cu voia ta, dar fără gânduri. Tot păcatul intră, mai întâi, prin imaginaţie. Sfântul Isaia, în cartea Ferestrele sufletului, spune că urechile, ochii, mintea aduc ispita în interiorul omului.

(Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania - Taina împăcării, din Colecția Liman duhovnicesc, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 42)

[cristiboss56]

Dragostea, mila şi smerenia se disting doar prin denumire, însă au aceeaşi putere şi lucrare. Dragostea şi mila nu pot fi fară smerenie, iar smerenia nu poate fi fară milă şi dragoste.

Creştinii din vechime, datorită marii lor râvne duhovniceşti, se nevoiau mult în post, în privegheri de noapte şi în cântarea îndelungată a Psalmilor şi rugăciunilor.

Nouă însă, celor de acum, din cauza slăbiciunii noastre şi lipsei de grijă pentru mântuirea sufletului, ne sunt străine aceste virtuţi. Să ne îngrijim măcar pentru împlinirea celor strict necesare, pe care ni le porunceşte nouă Apostolul Pavel, spunând: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).

Însă împlinirea acestei porunci şi săvârşirea acestei virtuţi este cu neputinţă fară smerenie şi răbdare, pentru că smerenia dă tărie în orice virtute, iar fară răbdare nu se săvârşeşte nici o faptă bună.

După mărturia Cuvioşilor Calist şi Ignatie, dragostea, mila şi smerenia se disting doar prin denumire, însă au aceeaşi putere şi lucrare. Dragostea şi mila nu pot fi fară smerenie, iar smerenia nu poate fi fară milă şi dragoste.

Aceste virtuţi sunt arme nebiruite împotriva diavolului, spre care acesta şi toată mulţimea dracilor nici să privească nu pot. Să ne înarmăm cu această treime a virtuţilor, şi să ne apropiem de Dumnezeu, şi aşa vom primi mila veşnică de la Domnul cel înviat, Căruia i se cuvine slava şi puterea, cinstea şi închinăciunea împreună cu Cel fară de început al Său Părinte şi cu Preasfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 110)

[cristiboss56]

Noi toţi suferim de egoismul şi mândria noastră, şi tocmai de aceea suntem bolnavi sufleteşte. Om sănătos înseamnă om smerit. Sănătate sufletească este când omul este eliberat de păcate, când nu are boli sufleteşti.

Să fim cu luare-aminte la purtarea noastră, să nu fie necuviincioasă, ci să trăim cu cuminţenie şi atenţie. Să nu facem ceva fără ascultare şi binecuvântare. Un vapor nu se scufundă numai din cauza unei rupturi mari, ci şi din cauza mai multor crăpături mici. Aşa şi greşelile mici, când se repetă, devin o greutate mare şi ne scufundă sufletul. Smerenia se dobândeşte când cerem iertare, când luăm greşelile asupra noastră. Dobândim smerenia când ne spovedim şi primim poveţele duhovnicului. Atunci dobândim şi discernământul, care se naşte din smerenie, iar smerenia este rodul spovedaniei.

Noi toţi suferim de egoismul şi mândria noastră, şi tocmai de aceea suntem bolnavi sufleteşte. Om sănătos înseamnă om smerit. Sănătate sufletească este când omul este eliberat de păcate, când nu are boli sufleteşti. Când nu suferă nici de gelozie, nici de invidie, nici de judecarea aproapelui, nici de obrăznicie, nici de mândrie şi egoism. Doar cel pe deplin sănătos este omul smerit al lui Hristos. Nu există amăgire fără trufie şi mândrie. În amăgire nu se găseşte nici urmă de smerenie şi de aceea cel amăgit nu acceptă nimic! Egoismul este cauza tuturor relelor şi rana îngrozitoare care ne provoacă toate durerile păcatelor. Smerenia este virtutea cea mai îmbucurătoare. În omul smerit diavolul nu poate intra niciodată.

(Părintele Efrem Athonitul, Despre credinţă şi mântuire, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p.22)