Cum ar trebui

[AGabriela]

În prealabil postat de Iliana

Cred ca in asemenea momente din viata conteaza foarte mult sa vrei cu adevarat sa iesi din aceasta stare, nu doar sa spui ca vrei...Dumnezeu stie foarte bine cand vrem cu adevarat, ne stie inima, nu conteaza ce spunem noi. Trebuie sa vrem cu adevarat sa ne lasam in voia Lui, nu doar sa spunem sau sa credem ca vrem. De multe ori noi credem ca ceea ce ne dorim este bine, nici macar nu vrem sa vedem altceva.

Am spus foarte clar ca situatia imi aduce razvratire si ca intr-adevar sunt momente in care simt ca nu mai vreau sa fac nimic. Si ce alta cale as mai putea sa vad decat monahismul, drum pe care am spus ca nu voiesc a merge.

În prealabil postat de Iliana

Egoisti si mandri, credem ca stim ce e bine, iar Dumnezeu trebuie sa ne dea ce vrem, cand vrem si, mai ales, PE CINE VREM NOI! De cele mai multe ori persoanele in situatia asta isi doresc un ANUMIT barbat /o ANUMITA femeie (nu un sot/sotie), dar nu vor sa recunoasca, iar daca acea persoana nu e sa fie al/a lor, se supara rau de tot si ''sufera'' foarte tare! Devin foarte sensibile, plang, au nevoie de compasiune! Confunda sensibilitatea cu mandria, cu orgoliul (sau poate nici macar nu stiu sa faca diferenta), iar cand cineva le spune lucrurile astea in fata , se supara si mai rau, pentru ca ele nu vor sa vada realitatea ci vor doar sa le bata cineva cu palma pe umar si sa le spuna: lasa c-o sa treaca, ramai asa cum esti, esti o fiinta sensibila, buna, iubitoare, ceilalti sunt rai si neintelegatori, inclusiv Dumnezeu, doar tu esti bun/buna, tu nu ai gresit cu nimic....nu e vina ta....CEILALTI sunt vinovati.

Nu vreau o ANUME persoana, doar sa fiu linga cineva pe care sa-l ajut si sa ma ajute spre mantuire, indiferent ca este usor sau greu.

În prealabil postat de Iliana

Un dus rece, urmat de asumarea greselilor proprii si de recunoasterea slabiciunii si a necredintei noastre este singura posibilitate!

Fiti fara grija ca nu am dus lipsa de "dusuri reci". Mi-am recunoscut mandria si necredinta si o fac in continuare. Problema majora este ca le constientizez pur rational, nu si cu inima

În prealabil postat de Iliana

Nu exista formule magice sau ceva anume de facut pentru a iesi din aceasta situatie, asa cum cer unele persoane sa li se spuna atunci cand cer ajutor, spun de multe ori: spuneti-mi concret ce sa fac, cum sa fac, vor o formula magica, un ritual, sau eventual sa cumpere ceva ca sa rezolve problema, cand le dai ''doctoria'' cea adevarat n-o primesc, nici macar atunci cand le-o da un medic (duhovnic) bun...

Si care este doctoria? Am spus clar ca am facut acatiste, merg la biserica, ma spovedesc si ma impartasesc cand imi da voie duhovnicul...insa in momentul de fata nu ma mai ajuta. Singurul lucru care ma linisteste este paraclisul Maicii Domnului cantat de o voce care stie sa cante psaltica, dar daca il citesc eu vine furtuna de razvratire in sufletul meu.

În prealabil postat de Iliana

Probabil ca vor doar compasiune si, eventual, sa li se spuna ca ei n-au gresit cu nimic, sa se autoconvinga ca ei sunt in regula, totul e normal cu ei, dar n-au noroc, nu vrea Dumnezeu (asa spune prietena mea)!

Nu vreau compasiune, vreau doar o solutie care sa linisteasca apele ceva mai multa vreme, sa mi se spuna pe "tonul" potrivit unde si ce gresesc, cum as putea sa aduc mintea in inima etc. pentru ca eu nu mai stiu si, repet, sunt momente in care simt ca nici nu vreau. Caut sa invat cum sa vreau fara sa dau vina pe cineva ca m-ar forta sa fac anume lucruri.
Sunt insa persoane (poate si eu fac la fel) cand spui ca iti "este sete" nu fac decat sa te bage cu capul in butoiul cu "apa" si sa zica "Na, bea pana te saturi!".

Si ca sa il contrazic pana la capat pe domnul AlinB, fiti fara grija, nu m-ati suparat si nici nu imi sunteti antipatica. Tot ce ati spus este adevarat, numai ca sunt momente in care sufletul meu nu le poate percepe. Mintea da, dar sufletul nu.

[Florinvs]

Bun, ca sa nu zic doar vorbe, sa ma gandesc la niste ideei concrete:

1. Nu stiu mai exact ce meserie ai ai si daca-ti place ceea ce faci. Daca esti cu mai multi colege/colegi in birou de exemplul in "pauza de cafea", la o gluma, o discutie, etc se pot afla multe, folosind "metode specifice"", in sensul de a participat la conversatie, dar a-l lasa pe om sa zica (un fel de "tras de limba"discret);

2. Dupa servici (nu stiu cum e programul tau!)- daca zici ca stai in Bucuresti (daca stai in Ploiesti pe acolo nu prea stiu öbiectivele asa bine, in afara de "Muzeul ceasurilor"")- le zici frumos la colege sa mergeti prin targ'' (asa ca intre femei) si sa zicem un traseu: de la Piata Victoriei pe Calea Victoriei pe jos pana in zona Lipscani, unde ar fi si magazine macar sa-ti "clatesti"ochii, dar si terase unde se poate servi o cafea, suc, etc! Iar la o discutie intre femei imposibil sa nu afli si informatii utile;

3. Este adevarat ca barbatul trebuie sa faca primul pas, insa dupa cum constat (din moment ce esti singura!) ca barbatii de acolo cam ""lemn'' Tanase"", ramane singura varianta ca sa actionez tu. Simplu: intai "studiez terenul"", folosind ochiu si timpanu'', si inclusiv la o "barfa"" intre femei sunt convins ca se discuta multe, iar apoi imposibil sa nu fie cineva singur de care sa-ti placa.

[Florinvs]

4. Important ar fi ca, dupa ce termini serviciul, sa stai cat mai putin in casa (in afara de indeplinirea treburilor gospodaresti; oricum, la bloc foarte multe nu ar fi) si sa socializez cat mai mult! Nu stiu ce ti-ar place sa faci in timpul liber- un sport eventual

[AlinB]

În prealabil postat de Florinvs

3. Este adevarat ca barbatul trebuie sa faca primul pas, insa dupa cum constat (din moment ce esti singura!) ca barbatii de acolo cam ""lemn'' Tanase"", ramane singura varianta ca sa actionez tu. Simplu: intai "studiez terenul"", folosind ochiu si timpanu'', si inclusiv la o "barfa"" intre femei sunt convins ca se discuta multe, iar apoi imposibil sa nu fie cineva singur de care sa-ti placa.

Cel mai prost sfat care il poti da unei femei - sa incerce ea sa-l "cucereasca" pe un individ care e prea putin sau deloc interesat.
Pentru ca atunci cand e cu adevarat interesat, un barbat actioneaza.
Cand este curtat, devine capricios si uneori chiar dispretuitor sau mai rau, daca e si prost crescut.

Daca o femeie vrea sa intre in atentia unui/unor barbati trebuie sa fie cel mult deschisa, prietenoasa, amabila daca stie sa se faca placuta, sigur i se va da de inteles asta.

Daca e capricioasa, tafnoasa, se manifesta ca o frustrata, e impulsiva, dominatoare, orgolioasa, etc. poti fi sigur ca o sa aiba mai mari sanse sa ameste apa cu uleiul decat sa se combine cu un barbat intr-o relatie de lunga durata..

[Iliana]

Daca nu ai pace in suflet, daca nu poti fii fericita singura (adica fara un barbat, la asta ma refer), nu vei putea sa fi fericita nici cu un barbat! Nu o alta persoana ne poate face fericiti, nu iubirea unei alte persoane, ci numai iubirea noastra, cea pe care o simtim noi fata de altii! Poti sa fii iubita de zeci de barbati, dar daca tu nu iubesti pe nici unul din ei, degeaba!
Iar iubirea n-o putem simti decat daca-l avem pe Dumnezeu in suflet. Cauta sa iubesti tu mai intai, cauta sa fi fericita si multumita cu ce ai in momentul de fata si apoi asteapta restul. Dar mai intai asigura-te ca stii cu adevarat ce e iubirea, foarte multi o confunda cu alte sentimente/simtaminte/dorinte si tocmai de aia nici nu pot iubi si nici nu pot recunoaste iubirea adevarata!

Da, e o problema atunci cand faci tot ceea ce faci doar mecanic, cand nu simti nimic in rugaciune, dar parerea mea este ca astfel de etape parcurgem cu totii in viata si chiar de mai multe ori de-a lungul vietii, dar cred ca singura solutie este staruirea in rugaciune si lasarea in voia lui Dumnezeu!
Mie mi-au ajutat mult si cartile pe care le-am citit (mai ales Arsenie Boca, dar nu numai), interviurile si reportajele din Formula AS de-a lungul multor ani (ma refer in special la paginile de spiritualitate) si altele.

Si multa rabdare....

Doane ajuta!

În prealabil postat de AGabriela

Am spus foarte clar ca situatia imi aduce razvratire si ca intr-adevar sunt momente in care simt ca nu mai vreau sa fac nimic. Si ce alta cale as mai putea sa vad decat monahismul, drum pe care am spus ca nu voiesc a merge.



Nu vreau o ANUME persoana, doar sa fiu linga cineva pe care sa-l ajut si sa ma ajute spre mantuire, indiferent ca este usor sau greu.



Fiti fara grija ca nu am dus lipsa de "dusuri reci". Mi-am recunoscut mandria si necredinta si o fac in continuare. Problema majora este ca le constientizez pur rational, nu si cu inima



Si care este doctoria? Am spus clar ca am facut acatiste, merg la biserica, ma spovedesc si ma impartasesc cand imi da voie duhovnicul...insa in momentul de fata nu ma mai ajuta. Singurul lucru care ma linisteste este paraclisul Maicii Domnului cantat de o voce care stie sa cante psaltica, dar daca il citesc eu vine furtuna de razvratire in sufletul meu.



Nu vreau compasiune, vreau doar o solutie care sa linisteasca apele ceva mai multa vreme, sa mi se spuna pe "tonul" potrivit unde si ce gresesc, cum as putea sa aduc mintea in inima etc. pentru ca eu nu mai stiu si, repet, sunt momente in care simt ca nici nu vreau. Caut sa invat cum sa vreau fara sa dau vina pe cineva ca m-ar forta sa fac anume lucruri.
Sunt insa persoane (poate si eu fac la fel) cand spui ca iti "este sete" nu fac decat sa te bage cu capul in butoiul cu "apa" si sa zica "Na, bea pana te saturi!".

Si ca sa il contrazic pana la capat pe domnul AlinB, fiti fara grija, nu m-ati suparat si nici nu imi sunteti antipatica. Tot ce ati spus este adevarat, numai ca sunt momente in care sufletul meu nu le poate percepe. Mintea da, dar sufletul nu.

[AlinB]

În prealabil postat de Iliana

Daca nu ai pace in suflet, daca nu poti fii fericita singura (adica fara un barbat, la asta ma refer), nu vei putea sa fi fericita nici cu un barbat! Nu o alta persoana ne poate face fericiti, nu iubirea unei alte persoane, ci numai iubirea noastra, cea pe care o simtim noi fata de altii! Poti sa fii iubita de zeci de barbati, dar daca tu nu iubesti pe nici unul din ei, degeaba!
Iar iubirea n-o putem simti decat daca-l avem pe Dumnezeu in suflet. Cauta sa iubesti tu mai intai, cauta sa fi fericita si multumita cu ce ai in momentul de fata si apoi asteapta restul. Dar mai intai asigura-te ca stii cu adevarat ce e iubirea, foarte multi o confunda cu alte sentimente/simtaminte/dorinte si tocmai de aia nici nu pot iubi si nici nu pot recunoaste iubirea adevarata!

O intelepciune la care nu se ajunge usor, mai ales in ziua de azi cand se sugereaza pe toate canalele spre care avem de obicei cea mai mare atentie, care ar fi forma iubirii "adevarate" - o pasiune oarba, o potrivire magica, ceva care nu doar vine de la sine, fara efort, dar trebuie sa aduca mai degraba satisfactii decat neplaceri, iar cand ajungem si la partea neplacuta, desigur, "soarta" e de vina, pentru ca iubirea, nu e asa, nu poate fi decat "magica".

[Decebal]

Da, bine spus. Vezi, Florine, cine spunea că Alinache nu e băiat de gaşcă, tocmai el care se chinuie să întreţină aparenţa de creştinism a acestui forum, împreună cu ceilalţi câţiva, ca şi el, spammeri de profesie ai acestui forum? Deşi este drept totuşi că, sătui de minciunile şi prefăcătoria ortodoxiştilor, receptorii de spam devin din ce în ce mai puţini tinzând treptat spre zero, arătând încă într-un loc care este roada falsificatorilor de creştinism, anume deşertul. De altfel, în definitiv, cum ar putea să fie alta roada stearpă a impostorilor?

[AGabriela]

Imi cer scuze ca am adus atatea discutii in contradictoriu. Starea mea sufleteasca nu era una din cele mai bune, ba din contra. Unii ati adus cuvinte de folos si pe care le-a primit sufletul meu si va multumesc pentru rabdarea de care ati dat dovada, altii nu stiu decat sa impovareze si mai tare, dar le multumesc si acelora pentru sinceritatea lor si adevarul "grait", cu rugamintea sa aibe grija pe cine impovareaza, caci eu cat de cat sunt "calita" in ale ortodoxiei, dar daca iau asa tare pe unul care abia a pasit in Ortodoxie, il pierd cu totul si nu se mai intoarce acel suflet, drept pentru care "calaii" sunt direct raspunzatori si intrebarea este "Ce ve-ti raspunde in fata Domnului?"
Inca o data si probabil mi se va demonstra la nesfarsit ca Domnul este singurul om si Dumnezeu care nu ma paraseste, care nu ma mustra cu cuvinte dure, care nu se razbuna, care ma primeste in nemernicia mea si nu ma linseaza cand stau mai prost cu credinta in El, care imi da nadejde, care ma cheama, care ma intelege si care MA IUBESTE ASA CUM SUNT. El este singurul care ramane langa mine in momente dificile, chiar si in momente de deznadejde si necredinta

[dobrin7m]

În prealabil postat de AGabriela

Si ca sa il contrazic pana la capat pe domnul AlinB, fiti fara grija, nu m-ati suparat si nici nu imi sunteti antipatica. Tot ce ati spus este adevarat, numai ca sunt momente in care sufletul meu nu le poate percepe. Mintea da, dar sufletul nu.

Cand ajungem in astfel de ispite, parintii sfinti au un sfat foarte bun: du-te si te culca. Prima data cand mie mi s-a spus asta am luat in ras si nu am inteles. Cum ma trimiti la culcare? insa apoi am stat si am rumegat. si am inteles. si acum de fiecare data cand am ispite care clintesc statornicia mea, stiu ce am de facut. Adica, odihnesc mintea, o las doar in rugaciune fara a lua nici un fel de decizie si fara a o lasa influentata de vreun gand. De fapt tu trebuie sa faci pace in minte, si sa reusesti sa accepti ceea ce Dumnezeu ti-a oferit. Nu ai pe nimeni inca alaturi de tine, dar priveste la ceea ce ai. Priveste partea plina a paharului si ai rabdare. Poate Dumnezeu iti incearca rabdarea si statornicia in credinta. Fi tare si asteapta.

[Florinvs]

Pana acum nu am vrut sa-mi spun problemele personale pe forum (probabil multi dintre dumneavoastra vor spune ca un barbat nu trebuie sa se planga, ci sa fie tot timpul "tare"), insa am ajuns la punctul in care simt ca nu mai pot.........
Sa va explic mai exact: am iubit o femeie (multi vor zice- vorba unui coleg - ca "n-a fost iubire, ci doar indragosteala"- insa asa am simtit in suflet), insa ea nu a avut acceleasi sentimente!
Stiu ca "dragoste cu forta nu se poate" insa acest gol din suflet ramane.....

M-am rugat- asa cat ma pricep (intradevar, nu foarte bine poate), am incercat sa ma duc si la biserica, insa e greu sa ma concentrez la slujba sau pur si simplu sa fiu atent, cand sunt singur.......nu din rautate, ci din deznadadie..........

N-am vrut bani, n-am vrut averi sau fala, ci doar sa iubesc si sa fiu iubit......multi zic ca "Dumnezeu nu da omului mai mult decat poate duce", dar cateodata asa imi pare......

Mai cumplit lucru decat singuratate nu cred ca exista........
Daca in viata pot fi doar doua cai: cea a monahismului (care simt ca nu m-ar atrage; imi place prea mult sa fiu cu oamenii) si cea lumeasca (unde fara a iubi si a fi iubit nu merge), atunci ce-ar trebui sa fac ?!
Stiu ca "Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune si in traista", am incercat sa valoric toate ocaziile avute (de obicei actionez, nu sunt timid), dar se pare ca nimic nu se leaga......