Istorii cu talc

[cristiboss56]

Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.
La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe.
Puţin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte ostenit.
După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.
Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:
–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.
Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru…

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Iar Dumnezeu i-a răspuns:
–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.
Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru…

Da, nebănuite sunt căile Domnului.

[tabitha]

Măreția lui Dumnezeu

Unul, care o făcea pe înțeleptul, a întâlnit odată pe drum un sătean simplu, care mergea la biserică.

- Încotro mergi, bădie?, l-a întrebat acela.

- Merg la biserică, i-a răspuns săteanul.

- Ia spune-mi, l-a întrebat ironic înțeleptul. Nu cumva știi să-mi spui, Dumnezeul tău este mare sau mic?

- Și una și alta.

- Nu se poate să fie și una și alta.

- Ba da, domnule. Iată, Dumnezeu este atât de mare, încât nici cerurile nu-L încap, dar și atât de mic, încât Se poate sălășlui și în inima mea.

Și înțeleptul nu a mai avut ce răspunde la răspunsul înțelept al simplului, dar credinciosului sătean.

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/

[cristiboss56]

Sub fereastra amintirii ne-adunăm
Sufletul de altădată-l colindăm
A venit din nou Crăciunul…şi
Floarea sărbătorilor ne pofteşte la masa bucuriilor.
Lungul şir al moşilor şi strămoşilor, alături de cei de azi, ca şi cei de mâine, sunt o permanenţă a neamului. Stau străbunii noştri la ferestre privind colindătorii şi ascultând, cutremuraţi, colindele despre dulcele prunc Iisus, Care mic şi neajutorat, culcat pe fân în stâna baciului Crăciun, binecuvântă cu mâini micuţe albastrele galaxii ieşite din gândurile Marelui Creator, Pantocratorul desăvârşitelor frumuseţi celeste.
Lângă iesle, divina mamă-fecioară, pe tulpina ei de vis. Îngenunche de fericirea de a fi dat pământului Logosul divin în trupuşor de Făt-Frumos. Către intrare, luminaţi şi pe dinăuntru, de către luceafăr, magii călători revarsă darurile pământului la picioarele Pruncului. Luceafărul călător aprinde candela credinţei deasupra peşterii din Betleem şi luminează drumul în spaţiul celor o mie de galaxii.
Ciobanii, cu capetele plecate, murmur în extaz din psalmii împăratului David, tocmai atunci când, de dincolo de nori şi veşnicii, se aude corul îngerilor şi dulce vestitoarele trâmbiţe de arhangheli. La peştera din Betleem s-a făcut pace între Dumnezeu şi om. Acum s-a deschis poarta de întoarcere la era paradisiacă.
(Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri, Editura Trinitas, 2008, pp. 251-252)

[cristiboss56]

A venit odată un mirean, care avea un fiu, la avva Sisoe în muntele avvei Antonie şi s-a întâmplat să moară fiul lui pe drum. Şi nu s-a tulburat, ci l-a luat pe el la bătrân cu credinţă şi a căzut împreună cu fiul ca şi cum ar fi făcut metanie, ca să fie binecuvântat de bătrân. Şi sculându-se tatăl a lăsat pe copil la picioarele bătrânului şi a ieşit afară. Iar bătrânul socotind că-i face metanie îi zice lui: “Scoală-te şi ieşi afară”, căci nu ştia că este mort. Şi îndată s-a sculat şi a ieşit afară. Şi văzându-l pe el tatăl lui s-a minunat şi, intrând s-a închinat bătrânului şi i-a vestit lui lucrul. Auzind bătrânul s-a întristat, căci nu voia să se facă aceasta. Şi ucenicului lui i-a poruncit, să nu spună nimănui, până la săvârşirea bătrânului. (Dimitrios G. Tsamis, Patericul Sinaitic, Editura Deisis, 1995, p. 197)

[cristiboss56]

„Cum rabzi, o, Părinte, lipsit fiind de mângâierea de la citirea cea din cărţi?”



Au venit unii din cei înţelepţi la Sfântul Antonie cel Mare şi au zis către dânsul:



„Cum rabzi, o, Părinte, lipsit fiind de mângâierea de la citirea cea din cărţi?”



Şi a răspuns Antonie către dânşii: „Cartea mea, o filosofilor, este firea celor văzute şi deschisă îmi este oricând voiesc să citesc într-însa.”



(Sfântul Antonie cel Mare, Proloagele )

[cristiboss56]

Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr şi l-a întrebat:
- Cum poate să existe rai şi iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul şi iadul?
- Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poţi numi războinic, când nu văd în faţa mea decât un caraghios?
Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus:
- Vezi, aşa se deschid porţile iadului!
Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a înclinat respectuos.
- Vezi, i-a mai spus călugărul, aşa se deschid porţile raiului!
"Cel ce uită de iad, va ajunge acolo. " (Sfântul Ioan Gură de Aur)
(Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis, p. 29)