Noi membri pe forum

[tabitha]

În prealabil postat de VladCat

e buna initiativa unui astfel de topic. Pt ca scopul lui sa fie atins ar trebui totusi ca prezentarile sa fie ceva mai consistente :)
Nu neaparat cu date care sa te faca identificabil dar care sa ajute userii sa te „incadreze” mai usor....spre exemplu:

„Sunt Vlad, din Bucuresti, student la un master din zona socio-umana. Credinta am cunoscut-o de mic copil, in familie, dar dupa terminarea liceului, am citit cartile parintelui Paisie care m-au facut sa iau lucrurile in serios. Imi plac mult cartile parintilor Porfirie si Sofronie, sunt o persoana destul de rezervata in viata de zi cu zi, nu am foarte multi prieteni, dar cu aceia putini pe care ii am incerc sa pastrez o relatie cat mai frateasca, cat mai autentica. In timpul liber imi place sa citesc si sa joc baschet”

Nu am iluzia ca am propus un model de prezentare ci doar am incercat sa arat unul din multele moduri in care cred eu ca acest topic ar putea deveni „functional”.
p.s.: tot ce am scris in exemplul de mai sus sunt lucruri pe care le-am pomenit in repetate randuri pe forum insa alti useri au fost mai „secretosi” deci ar putea sa se considere si ei „noi” si sa scrie aici :P

Ai dreptate, Vlad. Mi-a plăcut modelul tau. Poate se hotărăsc și "secretoșii" să spună câte ceva aici. :)

În prealabil postat de mirela.t

Ai dreptate, Vlad. Mi-a plăcut modelul tau. Poate se hotărăsc și "secretoșii" să spună câte ceva aici. :)

ar fi fain :)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de mirela.t

Poate se hotărăsc și "secretoșii" să spună câte ceva aici. :)

E frumos sa fii deschis, mai ales intr-o comunitate ortodoxa, dar aici cred eu ca e un pic "altceva". Din cate stim, nu toti ce intra pe acest site, au bune intentii. Si-apoi... oare chiar ne-ar fi de folos sa cunoastem ceea ce altii vor sa ascunda? Tare ma tem ca noi insine refuzam sa ne cunoastem asa cum ne cunoaste Dumnezeu. Nu pentru ca suntem secretosi fata de El, ci fiindca avem o parere total subiectiva despre noi insine si mai ales suntem prea ingaduitori cu propriile greseli in timp ce ale celorlalti le cautam, le vanam, le judecam, le taxam, chiar daca de cele mai multe ori sunt false sau exagerate.
Iata, cu niste zile in urma, am ajuns sa rup relatia cu o foarte veche prietena de familie. Venita in vizita, printre altele a deschis un subiect cel putin ciudat pentru o persoana care este extrem de riguroasa in posturi si rugaciuni, avand o educatie religioasa bine pusa la punct, dar si o pozitie sociala destul de inalta. Subiectul era unul de barfa ieftina despre un preot pe care il cunosc foarte bine, stiu ce sotie are, copilul lor te copleseste cand spune "Crezul" sau "Tatal nostru", si tot asa. Barfa a pornit cu peste un an in urma cand o femeie cu un caracter abject s-a laudat ca Parintele i-ar fi facut ochi dulci si ca barbatul ei l-ar fi luat de guler pe parinte. Cand orasul a inceput sa vuiasca, parintele a convocat "familia" cu pricina la biserica intr-o duminica, iar acestia, desi nu calcau nici de Paste pe-acolo, au trebuit sa vina, daca nu voiau sa se ajunga in alta parte. Dupa Sf. Liturghie, parintele a intrat direct in subiect: si-a prezentat sotia-preoteasa, ( o simpla privire era de-ajuns pentru o concluzie fireasca: o femeie frumoasa, usor sfioasa si incurcata, mama a unui copil extrem de bine educat religios mai ales). Apoi a spus ca roaga pe oricine are date concrete ca el s-ar fi coborat la indecanta de a flirtra cu cineva vreodata, si va dezbraca definitiv, sutana in in acel moment. Si fiindca lumea parea paralizata de ce auzea, el a continuat, cum ca doamna care era de fata (umilitor de decazuta, in comparatie cu preoteasa) sustine totusi altceva. Daca da, poate e bine sa auda toata lumea. Atunci individa a negat si ca nu intelege nici ea de unde a pornit. Sotul la randul lui a negat, dar el parea chiar cazut din copac, fiindca habar nu avea ce se petrece... In mod firesc, barfa ar fi trebuit sa se incheie definitiv de atunci. Si totusi, acum cateva zile, prietena noastra de familie (care e... stilista), redeschide acest subiect cum ca "lumea vorbeste" despre preotul X ca nu va mai sluji, ca a luat bataie de la barbatul uneia (parintele este un muntean vanjos, iar cand se aseaza la cosit, nu te poti tine de el) si tot asa si tot asa... Deja iritat, i-am reprosat ca ea, ca o pretinsa intelectuala, dar mai ales ca un bun crestin, n-ar fi trebuit sa aplece urechea la barfa asta infecta care a circulat cateva zile cu peste un an in urma, si cu atat mai grav sa vina in casa noastra sa ne spuna astfel de lucruri, cand fiul nostru este in preajma parintelui in Sf Altar in fiecare saptamana, si noi insine, s-a intamplat sa primim Sf Impartasanie din mainile lui, chiar daca ne spovedisem in alta parte. In loc sa inteleaga aluzia, a insistat: "Ei, lasa ca tu stii ca in fata mea, preotii vostri sunt cu minus!!" Eu, in loc sa ma stapanesc si sa raspund simplu: "Tu spui asta!", am intrebat-o ce cauta sub acoperisul meu, daca tot sunt spurcat si egal cu paganii?" Normal, n-a asteptat sa o poftesc afara, ci a plecat singura, nu inainte de a-si cere iertare. Personal, i-am spus ca nu am ce sa-i iert, fiindca nu mie mi-a gresit, ci bisericii careia eu ma supun si slujitorilor ei. Pana nu-si va reconsidera pozitia, noi doi nu prea mai putem dialoga. Mai ales ca eu nu numai ca n-as judeca vreodata vreun preot de-al lor, dar ii pretuiesc la fel de mult ca si pe ai nostri. Inca n-am reusit sa ajung la parintele meu duhovnic (altul decat cel din discutie) sa ma spovedesc, fiind o saptamana incarcata pentru toti preotii, dar nadajduiesc sa reusesc in saptamana care urmeaza. Oare voi ce-ati fi facut in cazul meu?

[tabitha]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Tare ma tem ca noi insine refuzam sa ne cunoastem asa cum ne cunoaste Dumnezeu. Nu pentru ca suntem secretosi fata de El, ci fiindca avem o parere total subiectiva despre noi insine si mai ales suntem prea ingaduitori cu propriile greseli in timp ce ale celorlalti le cautam, le vanam, le judecam, le taxam, chiar daca de cele mai multe ori sunt false sau exagerate.

S-ar putea să ai dreptate, dar eu una nu mă recunosc într-un vânător de greșeli.

Eu am avut întodeauna probleme cu autocaracterizarea. Cred însă că din postările fiecăruia aflăm multe despre acea persoană...

[aubergine]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

E frumos sa fii deschis, mai ales intr-o comunitate ortodoxa, dar aici cred eu ca e un pic "altceva". Din cate stim, nu toti ce intra pe acest site, au bune intentii. Si-apoi... oare chiar ne-ar fi de folos sa cunoastem ceea ce altii vor sa ascunda? Tare ma tem ca noi insine refuzam sa ne cunoastem asa cum ne cunoaste Dumnezeu. Nu pentru ca suntem secretosi fata de El, ci fiindca avem o parere total subiectiva despre noi insine si mai ales suntem prea ingaduitori cu propriile greseli in timp ce ale celorlalti le cautam, le vanam, le judecam, le taxam, chiar daca de cele mai multe ori sunt false sau exagerate.
Iata, cu niste zile in urma, am ajuns sa rup relatia cu o foarte veche prietena de familie. Venita in vizita, printre altele a deschis un subiect cel putin ciudat pentru o persoana care este extrem de riguroasa in posturi si rugaciuni, avand o educatie religioasa bine pusa la punct, dar si o pozitie sociala destul de inalta. Subiectul era unul de barfa ieftina despre un preot pe care il cunosc foarte bine, stiu ce sotie are, copilul lor te copleseste cand spune "Crezul" sau "Tatal nostru", si tot asa. Barfa a pornit cu peste un an in urma cand o femeie cu un caracter abject s-a laudat ca Parintele i-ar fi facut ochi dulci si ca barbatul ei l-ar fi luat de guler pe parinte. Cand orasul a inceput sa vuiasca, parintele a convocat "familia" cu pricina la biserica intr-o duminica, iar acestia, desi nu calcau nici de Paste pe-acolo, au trebuit sa vina, daca nu voiau sa se ajunga in alta parte. Dupa Sf. Liturghie, parintele a intrat direct in subiect: si-a prezentat sotia-preoteasa, ( o simpla privire era de-ajuns pentru o concluzie fireasca: o femeie frumoasa, usor sfioasa si incurcata, mama a unui copil extrem de bine educat religios mai ales). Apoi a spus ca roaga pe oricine are date concrete ca el s-ar fi coborat la indecanta de a flirtra cu cineva vreodata, si va dezbraca definitiv, sutana in in acel moment. Si fiindca lumea parea paralizata de ce auzea, el a continuat, cum ca doamna care era de fata (umilitor de decazuta, in comparatie cu preoteasa) sustine totusi altceva. Daca da, poate e bine sa auda toata lumea. Atunci individa a negat si ca nu intelege nici ea de unde a pornit. Sotul la randul lui a negat, dar el parea chiar cazut din copac, fiindca habar nu avea ce se petrece... In mod firesc, barfa ar fi trebuit sa se incheie definitiv de atunci. Si totusi, acum cateva zile, prietena noastra de familie (care e... stilista), redeschide acest subiect cum ca "lumea vorbeste" despre preotul X ca nu va mai sluji, ca a luat bataie de la barbatul uneia (parintele este un muntean vanjos, iar cand se aseaza la cosit, nu te poti tine de el) si tot asa si tot asa... Deja iritat, i-am reprosat ca ea, ca o pretinsa intelectuala, dar mai ales ca un bun crestin, n-ar fi trebuit sa aplece urechea la barfa asta infecta care a circulat cateva zile cu peste un an in urma, si cu atat mai grav sa vina in casa noastra sa ne spuna astfel de lucruri, cand fiul nostru este in preajma parintelui in Sf Altar in fiecare saptamana, si noi insine, s-a intamplat sa primim Sf Impartasanie din mainile lui, chiar daca ne spovedisem in alta parte. In loc sa inteleaga aluzia, a insistat: "Ei, lasa ca tu stii ca in fata mea, preotii vostri sunt cu minus!!" Eu, in loc sa ma stapanesc si sa raspund simplu: "Tu spui asta!", am intrebat-o ce cauta sub acoperisul meu, daca tot sunt spurcat si egal cu paganii?" Normal, n-a asteptat sa o poftesc afara, ci a plecat singura, nu inainte de a-si cere iertare. Personal, i-am spus ca nu am ce sa-i iert, fiindca nu mie mi-a gresit, ci bisericii careia eu ma supun si slujitorilor ei. Pana nu-si va reconsidera pozitia, noi doi nu prea mai putem dialoga. Mai ales ca eu nu numai ca n-as judeca vreodata vreun preot de-al lor, dar ii pretuiesc la fel de mult ca si pe ai nostri. Inca n-am reusit sa ajung la parintele meu duhovnic (altul decat cel din discutie) sa ma spovedesc, fiind o saptamana incarcata pentru toti preotii, dar nadajduiesc sa reusesc in saptamana care urmeaza. Oare voi ce-ati fi facut in cazul meu?

Gura lumii nu o poate opri nimeni din pacate. Credinciosii ortodocsi ar trebui sa se abtine sa barfeasca, daca vad ca nu pot, sa spuna rugaciunea Doamne, miluieste pe mine pacatosul, si sa incerce sa schimbe vorba, e greu dar nu imposibil!

[guardian knight]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

E frumos sa fii deschis, mai ales intr-o comunitate ortodoxa, dar aici cred eu ca e un pic "altceva". Din cate stim, nu toti ce intra pe acest site, au bune intentii. Si-apoi... oare chiar ne-ar fi de folos sa cunoastem ceea ce altii vor sa ascunda? Tare ma tem ca noi insine refuzam sa ne cunoastem asa cum ne cunoaste Dumnezeu. Nu pentru ca suntem secretosi fata de El, ci fiindca avem o parere total subiectiva despre noi insine si mai ales suntem prea ingaduitori cu propriile greseli in timp ce ale celorlalti le cautam, le vanam, le judecam, le taxam, chiar daca de cele mai multe ori sunt false sau exagerate.
Iata, cu niste zile in urma, am ajuns sa rup relatia cu o foarte veche prietena de familie. Venita in vizita, printre altele a deschis un subiect cel putin ciudat pentru o persoana care este extrem de riguroasa in posturi si rugaciuni, avand o educatie religioasa bine pusa la punct, dar si o pozitie sociala destul de inalta. Subiectul era unul de barfa ieftina despre un preot pe care il cunosc foarte bine, stiu ce sotie are, copilul lor te copleseste cand spune "Crezul" sau "Tatal nostru", si tot asa. Barfa a pornit cu peste un an in urma cand o femeie cu un caracter abject s-a laudat ca Parintele i-ar fi facut ochi dulci si ca barbatul ei l-ar fi luat de guler pe parinte. Cand orasul a inceput sa vuiasca, parintele a convocat "familia" cu pricina la biserica intr-o duminica, iar acestia, desi nu calcau nici de Paste pe-acolo, au trebuit sa vina, daca nu voiau sa se ajunga in alta parte. Dupa Sf. Liturghie, parintele a intrat direct in subiect: si-a prezentat sotia-preoteasa, ( o simpla privire era de-ajuns pentru o concluzie fireasca: o femeie frumoasa, usor sfioasa si incurcata, mama a unui copil extrem de bine educat religios mai ales). Apoi a spus ca roaga pe oricine are date concrete ca el s-ar fi coborat la indecanta de a flirtra cu cineva vreodata, si va dezbraca definitiv, sutana in in acel moment. Si fiindca lumea parea paralizata de ce auzea, el a continuat, cum ca doamna care era de fata (umilitor de decazuta, in comparatie cu preoteasa) sustine totusi altceva. Daca da, poate e bine sa auda toata lumea. Atunci individa a negat si ca nu intelege nici ea de unde a pornit. Sotul la randul lui a negat, dar el parea chiar cazut din copac, fiindca habar nu avea ce se petrece... In mod firesc, barfa ar fi trebuit sa se incheie definitiv de atunci. Si totusi, acum cateva zile, prietena noastra de familie (care e... stilista), redeschide acest subiect cum ca "lumea vorbeste" despre preotul X ca nu va mai sluji, ca a luat bataie de la barbatul uneia (parintele este un muntean vanjos, iar cand se aseaza la cosit, nu te poti tine de el) si tot asa si tot asa... Deja iritat, i-am reprosat ca ea, ca o pretinsa intelectuala, dar mai ales ca un bun crestin, n-ar fi trebuit sa aplece urechea la barfa asta infecta care a circulat cateva zile cu peste un an in urma, si cu atat mai grav sa vina in casa noastra sa ne spuna astfel de lucruri, cand fiul nostru este in preajma parintelui in Sf Altar in fiecare saptamana, si noi insine, s-a intamplat sa primim Sf Impartasanie din mainile lui, chiar daca ne spovedisem in alta parte. In loc sa inteleaga aluzia, a insistat: "Ei, lasa ca tu stii ca in fata mea, preotii vostri sunt cu minus!!" Eu, in loc sa ma stapanesc si sa raspund simplu: "Tu spui asta!", am intrebat-o ce cauta sub acoperisul meu, daca tot sunt spurcat si egal cu paganii?" Normal, n-a asteptat sa o poftesc afara, ci a plecat singura, nu inainte de a-si cere iertare. Personal, i-am spus ca nu am ce sa-i iert, fiindca nu mie mi-a gresit, ci bisericii careia eu ma supun si slujitorilor ei. Pana nu-si va reconsidera pozitia, noi doi nu prea mai putem dialoga. Mai ales ca eu nu numai ca n-as judeca vreodata vreun preot de-al lor, dar ii pretuiesc la fel de mult ca si pe ai nostri. Inca n-am reusit sa ajung la parintele meu duhovnic (altul decat cel din discutie) sa ma spovedesc, fiind o saptamana incarcata pentru toti preotii, dar nadajduiesc sa reusesc in saptamana care urmeaza. Oare voi ce-ati fi facut in cazul meu?

Cred ca, credinciosii, nu ar trebui sa puna un accent asa de mare pe persoana preotului ci mai degraba pe relatia lor cu credinta si pe faptele lor proprii !!!
Preotul nu este decat un simplu functionar al Domnului,iar din aceasta postura,care implica si o considerabila latura omeneasca ,este vulnerabil la gresala, ca noi toti, muritorii !
Este bine sa ascultam sfaturile bune, pe care un preot ni le poate da uneori, insa nu este bine sa ne facem din preot un idol,si sa ocupe un loc mult mai important in viata noastra decat insasi credinta,scriptura si relatia cu Cel de Sus.
La fel ca in orice societate, si in societatea preotilor exista personaje exemplare,mediocre si rele,insa atata timp cat din anvon,mesajul lor este unul crestinesc si normal in raport cu functia lor cultica,preotul este un functionar care isi face datoria !
Dumnezeu, singur, este cel care va judeca pe fiecare pentru ceea ce a facut rau sau bine !

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de aubergine

Gura lumii nu o poate opri nimeni din pacate. Credinciosii ortodocsi ar trebui sa se abtine sa barfeasca, daca vad ca nu pot, sa spuna rugaciunea Doamne, miluieste pe mine pacatosul, si sa incerce sa schimbe vorba, e greu dar nu imposibil!

Adevarat... In orice alta imprejurare m-as fi putut abtine, fiindca as fi reusit sa trec usor peste rautate sau naivitate. Aici, insa, a fost un test la care n-am reusit sa fac faţă. Am avut de-alungul ultimilor 20 de ani, zeci sau poate sute de discutii pe teme religioase. Ne-am fost alaturi in imprejurari fericite, dar mai ales dureroase. De cativa ani e vaduva, iar despre moartea sotului ei am vorbit mai pe larg pe topicul "La capataiul unui muribund". Si dupa moartea lui, nu conta ora la care ne suna, cand avea nevoie de ceva si nici n-am privit vreodata gesturile noastre (eu, sotia sau copiii) ca pe o corvoada, ci ca asa e normal sa se intample intre prieteni buni si vechi. Poate de aceea m-am simtit profund dezamagit in adancul sufletului meu si n-am rezistat situatiei...

În prealabil postat de guardian knight

Cred ca, credinciosii, nu ar trebui sa puna un accent asa de mare pe persoana preotului ci mai degraba pe relatia lor cu credinta si pe faptele lor proprii !!!
Preotul nu este decat un simplu functionar al Domnului,iar din aceasta postura,care implica si o considerabila latura omeneasca ,este vulnerabil la gresala, ca noi toti, muritorii !
Este bine sa ascultam sfaturile bune, pe care un preot ni le poate da uneori, insa nu este bine sa ne facem din preot un idol,si sa ocupe un loc mult mai important in viata noastra decat insasi credinta,scriptura si relatia cu Cel de Sus.
La fel ca in orice societate, si in societatea preotilor exista personaje exemplare,mediocre si rele,insa atata timp cat din anvon,mesajul lor este unul crestinesc si normal in raport cu functia lor cultica,preotul este un functionar care isi face datoria !
Dumnezeu, singur, este cel care va judeca pe fiecare pentru ceea ce a facut rau sau bine !

Nu cred ca sunt genul de om care sa idolatrizez un alt om (fie el si preot). Dar am invatat de la parintii mei sa nu judec pe nimeni vreodata, iar pe preoti cu atat mai putin.
Despre preotul cu pricina, fara sa-i aduc merite gratuite, pot spune ca este cel mai ostenitor preot mirean din cati am cunoscut eu vreodata. Sigur, am vazut ca sunt in multe locuri preoti deosebiti, dar acesta este unul cu care pot oricand sa am un dialog ziditor si - zic eu - dintre acei pe care eu ii consider cu mult har. (Dealtfel, Preasfintitul Ciprian, prima vizita pe care a onorat-o dupa ce a venit in locul episcopului Epifanie, a fost in biserica acestul preot care a reusit sa faca enorm de multe, intr-un timp relativ scurt) Nu exista vecernie sa nu o tina, chiar daca (asa cum l-am surprins intamplator intr-o seara) o face singur-singurel, nici macar cu dascalul in strana. Este de dimineata devreme in biserica sau la capataiul bolnavilor in spital, dar se deplaseaza oriunde daca i se solicita. De cand a venit in oras, este singurul care, in noaptea de anul nou tine slujba la biserica, si am observat ca din ce in ce, biserica e mai plina de lume, din toate partile. Mie personal nu mi-a primit niciodata vreun ban pentru vreo sfintire solicitata, iar daca tot am insistat, a luat banii si i-a bagat in buzunar fiului meu... Si au fost mai multe astfel de momente. Iar eu, inafara de contributie si pomelnice uzuale, nu pot sa spun ca am contribuit la ceva pana in urma cu cateva zile (cand m-am nimerit acolo si a amintit ca mai e nevoie de bani pentru pictura bisericii). Iar asta fiindca se intampla un lucru ciudat... Desi fac parte din aceasta parohie, merg aproape in fiecare sarbatoare la o biserica din extremitatea cealalta a orasului, din doua motive: am ramas foarte apropiat duhovnicului meu, care are acel ceva ce ma face sa plang cand il aud; iar in al doilea rand, dascalul de aici (care a terminat si el teologia) canta uneori atat de fals incat imi vine sa intru in pamant de rusine. Iar parintele, probabil din mila fiindca acesta are o familie de intretinut, nu doreste sa-l inlocuiasca. Nu ma intelegeti gresit; nu o spun sub forma de barfa, ci ca o constatare. Dascalul (cantaretul) are un rol extrem de important in cadrul unei slujbe; iar daca nu-si dozeaza echilibrat vocea, si confunda notele, pana si babele mai surde realizeaza ca ceva nu merge. Uneori mai vin si eu, alaturi de sotie si de fiul cel mare, aici unde ei vin in mod obisnuit, si unde fiul meu cel mic este prezent in fiecare duminica, alaturi de parinte, dar ma surprind, urmarind miscarile fiului, in loc sa-mi vad de ceea ce trebuie...
Deci, concluzionand, fara sa iau apararea orbeste acestui preot, de un lucru sunt absolut sigur: am discutat de foarte multe ori cu el despre fel si fel de lucruri, nu neaparat religioase; este un familist convins, un om de caracter, poate putin vulcanic (nu suporta telefoanele in biserica si nici cersetorii vicleni care speculeaza naivitatea bunilor crestini), este oricand dispus la fapte mari dar oneste, si nu l-am vazut niciodata menajandu-se, ci dimpotriva, propunandu-le si celorlalti confrati cu mai putina initiativa, lucruri care sa-L bucure pe Dumnezeu... Pentru un astfel de om, am considerat necesar sa am o astfel de atitudine, probabil mai putin (sau deloc!!) crestineasca. Si tot de aceea am indraznit sa va intreb, ce-ati fi facut voi in locul meu...

[aubergine]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Adevarat... In orice alta imprejurare m-as fi putut abtine, fiindca as fi reusit sa trec usor peste rautate sau naivitate. Aici, insa, a fost un test la care n-am reusit sa fac faţă. Am avut de-alungul ultimilor 20 de ani, zeci sau poate sute de discutii pe teme religioase. Ne-am fost alaturi in imprejurari fericite, dar mai ales dureroase. De cativa ani e vaduva, iar despre moartea sotului ei am vorbit mai pe larg pe topicul "La capataiul unui muribund". Si dupa moartea lui, nu conta ora la care ne suna, cand avea nevoie de ceva si nici n-am privit vreodata gesturile noastre (eu, sotia sau copiii) ca pe o corvoada, ci ca asa e normal sa se intample intre prieteni buni si vechi. Poate de aceea m-am simtit profund dezamagit in adancul sufletului meu si n-am rezistat situatiei...



Nu cred ca sunt genul de om care sa idolatrizez un alt om (fie el si preot). Dar am invatat de la parintii mei sa nu judec pe nimeni vreodata, iar pe preoti cu atat mai putin.
Despre preotul cu pricina, fara sa-i aduc merite gratuite, pot spune ca este cel mai ostenitor preot mirean din cati am cunoscut eu vreodata. Sigur, am vazut ca sunt in multe locuri preoti deosebiti, dar acesta este unul cu care pot oricand sa am un dialog ziditor si - zic eu - dintre acei pe care eu ii consider cu mult har. (Dealtfel, Preasfintitul Ciprian, prima vizita pe care a onorat-o dupa ce a venit in locul episcopului Epifanie, a fost in biserica acestul preot care a reusit sa faca enorm de multe, intr-un timp relativ scurt) Nu exista vecernie sa nu o tina, chiar daca (asa cum l-am surprins intamplator intr-o seara) o face singur-singurel, nici macar cu dascalul in strana. Este de dimineata devreme in biserica sau la capataiul bolnavilor in spital, dar se deplaseaza oriunde daca i se solicita. De cand a venit in oras, este singurul care, in noaptea de anul nou tine slujba la biserica, si am observat ca din ce in ce, biserica e mai plina de lume, din toate partile. Mie personal nu mi-a primit niciodata vreun ban pentru vreo sfintire solicitata, iar daca tot am insistat, a luat banii si i-a bagat in buzunar fiului meu... Si au fost mai multe astfel de momente. Iar eu, inafara de contributie si pomelnice uzuale, nu pot sa spun ca am contribuit la ceva pana in urma cu cateva zile (cand m-am nimerit acolo si a amintit ca mai e nevoie de bani pentru pictura bisericii). Iar asta fiindca se intampla un lucru ciudat... Desi fac parte din aceasta parohie, merg aproape in fiecare sarbatoare la o biserica din extremitatea cealalta a orasului, din doua motive: am ramas foarte apropiat duhovnicului meu, care are acel ceva ce ma face sa plang cand il aud; iar in al doilea rand, dascalul de aici (care a terminat si el teologia) canta uneori atat de fals incat imi vine sa intru in pamant de rusine. Iar parintele, probabil din mila fiindca acesta are o familie de intretinut, nu doreste sa-l inlocuiasca. Nu ma intelegeti gresit; nu o spun sub forma de barfa, ci ca o constatare. Dascalul (cantaretul) are un rol extrem de important in cadrul unei slujbe; iar daca nu-si dozeaza echilibrat vocea, si confunda notele, pana si babele mai surde realizeaza ca ceva nu merge. Uneori mai vin si eu, alaturi de sotie si de fiul cel mare, aici unde ei vin in mod obisnuit, si unde fiul meu cel mic este prezent in fiecare duminica, alaturi de parinte, dar ma surprind, urmarind miscarile fiului, in loc sa-mi vad de ceea ce trebuie...
Deci, concluzionand, fara sa iau apararea orbeste acestui preot, de un lucru sunt absolut sigur: am discutat de foarte multe ori cu el despre fel si fel de lucruri, nu neaparat religioase; este un familist convins, un om de caracter, poate putin vulcanic (nu suporta telefoanele in biserica si nici cersetorii vicleni care speculeaza naivitatea bunilor crestini), este oricand dispus la fapte mari dar oneste, si nu l-am vazut niciodata menajandu-se, ci dimpotriva, propunandu-le si celorlalti confrati cu mai putina initiativa, lucruri care sa-L bucure pe Dumnezeu... Pentru un astfel de om, am considerat necesar sa am o astfel de atitudine, probabil mai putin (sau deloc!!) crestineasca. Si tot de aceea am indraznit sa va intreb, ce-ati fi facut voi in locul meu...

E o problema grea aici, noua din afara ne este usor sa vorbim, dar poate daca am fi fost in pielea d-voastra nu stiu cum reactionam!

Eu zic ca e bine ca ati luat apararea preotului, si imi pare rau ca sunteti dezamagit de comportamentul acestei femei, dar probabil ca v-ati format o parere mult prea buna despre despre aceasta persoana, nu ma intelegeti gresit, imi pare ca prea ati idealizat-o, chiar daca e ortodoxa, tine posturile, frecventeaza biserica, e totusi un om cu pacate, scapari, caderi, incercati sa o iertati si sa va impacati, sa va reapropiati de ea, chiar daca ea v-a ranit, incercati sa fiti d-voastra cel care va cereti iertare pentru iesirea d-voastra si sa ii explicati ca ati reactionat asa pentru ca v-a ranit comportamentul ei, eu asa as proceda, totul depinde de dvoastra, nu are rost sa va stricati o prietenie care dureaza de atata timp, mai ales ca e post, incercati impacarea, daca nu mai vrea sa auda de d-voastra, pacatul doamnei sa fie, d-voastra numai faceti primul pas!

Incercati sa nu mai aveti atat de multe asteptari de la oameni pentru ca inevitabil veti fi dezamagit, iubiti-i pe toti asa cum sunt, luati-i asa cum sunt!

Iertati daca am suparat cu ce am scris!

Doamne ajuta!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de aubergine

E o problema grea aici, noua din afara ne este usor sa vorbim, dar poate daca am fi fost in pielea d-voastra nu stiu cum reactionam!

Eu zic ca e bine ca ati luat apararea preotului, si imi pare rau ca sunteti dezamagit de comportamentul acestei femei, dar probabil ca v-ati format o parere mult prea buna despre despre aceasta persoana, nu ma intelegeti gresit, imi pare ca prea ati idealizat-o, chiar daca e ortodoxa, tine posturile, frecventeaza biserica, e totusi un om cu pacate, scapari, caderi, incercati sa o iertati si sa va impacati, sa va reapropiati de ea, chiar daca ea v-a ranit, incercati sa fiti d-voastra cel care va cereti iertare pentru iesirea d-voastra si sa ii explicati ca ati reactionat asa pentru ca v-a ranit comportamentul ei, eu asa as proceda, totul depinde de dvoastra, nu are rost sa va stricati o prietenie care dureaza de atata timp, mai ales ca e post, incercati impacarea, daca nu mai vrea sa auda de d-voastra, pacatul doamnei sa fie, d-voastra numai faceti primul pas!

Incercati sa nu mai aveti atat de multe asteptari de la oameni pentru ca inevitabil veti fi dezamagit, iubiti-i pe toti asa cum sunt, luati-i asa cum sunt!

Iertati daca am suparat cu ce am scris!

Doamne ajuta!

De la oameni nu astept absolut nimic. Sau... in orice caz... nimic pentru mine personal. Ea pentru mine nu e oricine, ci e cineva special. Eu am inceput sa ma apropii de biserica foarte tarziu... Ea din copilarie se ruga, tinea posturi grele, inclusiv de ulei (ceea ce eu nici acum nu sunt in stare, nu pentru ca n-as putea, ci fiindca niciodata nu mi-am propus sa ma abtin)... Am fost in casa parintilor ei de nenumarate ori, iar acestia ne considera aproape la fel ca pe copiii lor. Asta privind latura sensibila a lucrurilor. De cealalta parte, ea, nu doar ca a terminat o facultate cu merite deosebite, dar are o functie de conducere, stapaneste bine un dialog, avand abilitati intelectuale mult peste medie... De aici "pretentia" mea, fata de ea, fiindca se coboara la o barfa atat de josnica, si o duce mai departe, mai ales intr-un loc unde acest subiect ar fi trebuit sa fie "tabu".
In mod ciudat, nici eu si nici ea n-am suferit in mod real, la fel de mult cat a suferit sotia mea. Dimineata urmatoare, m-a rugat sa o sun si sa-mi cer si eu iertare, intrucat ea deja si-a cerut... Iertare pentru ce? Cu ce i-am gresit eu? Cu ce mi-a gresit ea? Ce sa-i iert? Daca macar s-ar fi legat de mine sau de cineva drag sufletului meu... Poate atunci as fi avut motive sa iert, desi... m-ar fi durut exact la basca!... Dar ea nu mie mi-a gresit. Pana nu am o discutie cu duhovnicul, nu pot sa iau nici o decizie.
De altfel nu pot sa spun ca "nu vorbim". La intrarea in post (postul lor), care a fost la cateva zile dupa "eveniment", a venit cu "mosii". Nu eram nici suparat, nici vesel si desi am incercat un dialog cat de cat "simpatic", in mod ciudat, tot ea se simtea ofensata, nicidecum sa-si reconsidere pozitia, sau macar sa recunoasca faptul ca "a gresit" vorbind astfel in fata noastra...
Cu mai bine de un an in urma, cineva care avea o cabana la munte, ne-a sugerat sa "luam o pauza" si ne-a dat cheia sa mergem intr-un weekend sa ne relaxam. Sa nu fim singuri, am luat-o si pe ea cu copiii, considerand ca si ea simte nevoia de o astfel de iesire. Nu spun cum ne-am inghesuit in masina ca sa putem incapea. Acolo s-au intamplat multe, dar in final doua lucruri au pus capac. Sotia mea a considerat ca era firesc sa lasam cabana la fel cum am gasit-o si a rugat-o si pe ea sa ajute la curatenie (avand in vedere ca ai ei, fiind mai mici, erau mai greu de stapanit intr-un astfel de loc si au mai facut nazbatii...) Ea a acceptat dupa ce a fost profund indignata ca trebuie sa faca curat si sa spele pe jos cu mopul... Iar in final s-a apucat sa vorbeasca despre profesoara de matematica a fiilor mei, lucruri cu totul deplasate, avand in vedere ca intamplator o cunoastem extrem de bine, si cu atat mai mult avem incredere in ceea ce ne spun copiii nostri despre modul cum preda si cum se manifesta... Acolo eu ... n-am mai incaput in discutie, fiindca sotia a fost o adevarata "leoaica", in apararea profesoarei. Pana acasa au bocit intruna amandoua, iar la final, tot sotia mea si-a cerut iertare, iar aceasta... si-a cerut si ea la randul ei... OK, inteleg... asa e firea ei... Nu se poate stapani, dar cand vorbim de Biserica prin care noi nadajduim sa ne mantuim si de slujitorii lui Dumnezeu care indraznim sa credem ca mijlocesc si se roaga pentru noi, ce atitudine sa am, pentru a nu-L mania pe Dumnezeu? Oare nu gresesc prin tacere, ca si cum i-as da dreptate cum ca preotii dupa nou nu au har si nu slujesc in Duh? Aceasta nedumerire o am, si de aceea trebuie neaparat sa vorbesc cu duhovnicul cat mai curand posibil...