Intrebari despre actele biometrice

[eliza-georgiana]

În prealabil postat de Mihailc

Nu ţi-am mai citat tot ghiveciul speculativ, din motive de economie, doar vreau să remarc, şi nu pentru prima dată, că nu-ţi prea cade bine dialogul...
În loc de discursul acela prolix şi divagatoriu, puteai foarte bine să precizezi că n-ai chef (sau cădere) să răspunzi...

este evident motivul pentru care nu sesizezi răspunsul!!
cititul din 2 în 14!! păi dacă despre înseşi linkurile privind lămurirea unor aspecte în înţelegerea unor termeni din ortodoxie date de pe acest site (creştin-ortodox) tu le cataloghezi gen: "docomentare" din surse exclusiv internautice, fragmentare ce îşi arată şi în acest caz limitele, mie-mi pare cel puţin suspectă prezenţa ta (virtuală) pe aici! adică, ce să cauţi domle printre d'ăştia limitaţii aşa... documentaţii fragmentaţi internauţi/ tice, tu ditamai exegetul în materie de... whatever?!! eu nici măcar nu-ţi pretind răspuns...
în mesajul meu răspunsurile la punctele 1 şi 4 sunt precise, că restul e capcană.

dar din păcate aşa se întâmplă când vorbim împreună şi ne înţelegem separat!!
are Sfântul Siluan Athonitul o pildă lămuritoare despre atitudinea asta:
Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii”.

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţoş şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.

Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii. La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu în¬ţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi, încă şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi noaptea la legea Domnului [Ps. 1, 2] şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol şi împrăştiat. Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga in întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deşartă, sau de bogăţii, sau caută desfătările trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se întâlneşte cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor şi anevoios.

cam aşa e şi cu libertatea asta pe care mulţi dintre noi o pricep a fi gen libertate de-a sta cât vrei pe net, de-a te duce la orice oră unde-ţi trece prin cap şi de-a face cam orice te ţin... bateriile!! dar libertatea sufletului, a cugetului nu o mai înţelegem.
încă din momentul căderii lucifer luptă din răsputeri să corupă pe om! s-a văzut până unde poate ajunge de când a avut loc prima crimă în istoria umanităţii.
eu ţi-am mai spus odată că nouă ni se cere să fim înţelepţi ca şerpii... pentru că diavolul la cap atacă omul (prin gândurile induse) şi odată însuşite şi acceptate, acestea pot transforma în monştri oamenii. Nu asta s-a reuşit prin războaie? e de-ajuns să te uiţi în urmă în istorie să vezi oamenii deveniţi fiare din pricina pierderii acestei libertăţi ( a smeritei cugetări, a discernământului). În fiare i-a transformat inchiziţia, revoluţiile, fiorosul experiment Piteşti şi nenorocitul de comunism!! în toate situaţiile triste de mai sus, omul părea integru, plin de forţă şi demnitate, dar esenţa îi lipsea! cauza: nu şi-a păzit capul! consecinţa: pierderea libertăţii şi căderea în sclavie!
apropo de sclavie.. tot în istorie dăm de unul... Lynch!! proprietar de sclavi prin Indiile de Vest ce fu chemat de alţi proprietari care întâmpinau probleme în a-şi "controla" sclavii sî-i înveţe metodele sale, extrem de simple la prima vedere, dar în esenţă, diabolice. Îi menţinea pe sclavi puternici (sănătoşi) fizic (se ştie că negrii - aş adăuga eu şi ţiganii - au o constituţie robustă şi foarte rezistentă) dar cu psihicul complet dărâmat şi total depinzând de stîpânul lor. erau hrăniţi şi menţinuţi sănătpşi trupeşte, dar le luau cugetul... discernământul. Recunoaştem frica asta psihică, în "moştenirea" lăsată de comunism? Ştim că mulţi torţionari au fost victime, unii şi-au revenit, alţii...

În Religia Iubirii, autorul Ilarion V.Felea, are o definiţie extraordinară: Libertatea face din om înger sau demon, stăpân sau rob, geniu sau dobitoc. Răul prin urmare este din lume din abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu, El respecta libertatea fiilor Săi si prin aceasta înseamnă că le asează pe umeri răspunderea tuturor faptelor lor, ca apoi să le poată răsplăti (judeca). Fără libertate nu există răspundere (judecată), fără răspundere nu poate fi nici răsplată: recompensă sau pedeapsă!

cam ăştia suntem....

[Mihailc]

În prealabil postat de eliza-georgiana

are Sfântul Siluan Athonitul o pildă lămuritoare despre atitudinea asta:
Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii”.

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţoş şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.

Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii. La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu în¬ţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi, încă şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi noaptea la legea Domnului [Ps. 1, 2] şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol şi împrăştiat. Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga in întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deşartă, sau de bogăţii, sau caută desfătările trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se întâlneşte cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor şi anevoios.

Păi nu-mi rămâne altceva de făcut decât să-ţi urez zbor plăcut deasupra tuturor cuiburilor de cuci pe care le întâlneşti în cale. Noi, cocoşii de rând, ne resemnăm şi nu ne mai străduim să pricepem vultureasca ta superduhovnicească. Pluteşte liniştită în văzduhurile tale şi lasă-ne pe noi să căutăm viermi şi râme în ţărână, nu ne mai onora atâta cu dispreţul tău, că riscăm să cădem în mândrie şi slavă deşartă.